Educație, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Lucrul de aiurea aka “anywhere jobs”

Când lumea se transformă rapid și nu întotdeauna cum am vrea noi, spunem că au loc schimbări dramatice, critice, cu impact major asupra vieților noastre. Pandemia sau post-pandemia reprezintă exemple de subiecte apocaliptice, foarte rar și unele optimiste și, atunci când ele există, preferăm să le ignorăm conform gustului public pentru doomscrolling.

Și? Și limba noastră cea de toate zilele nu ține pasul cu aceste schimbări. Sigur că vorbesc de limba română, nu de engleza care n-are astfel de probleme pentru că ea este cea care dă tonul! Româna, o limbă minunată și flexibilă, pe care-o considerăm o raritate în lume pentru că așa devenim și noi deosebiți, este însă vorbită de o comunitate de oameni cu realități foarte diferite de cele din lumea anglo-saxonă. Și pentru că nu există realitatea, ce să facă săracii oameni? Iau cuvântul de care au nevoie direct din engleză. Unii știu ce spun, alții … mai puțin. Rezultatul? O păsărească din care fiecare înțelege ce vrea și ce poate.

Concret mă refer aici la piața muncii, la amenințările continue la adresa stabilității financiare a unei persoane și, mai ales, a unei familii. Pentru că folosirea unor cuvinte sofisticate sau doar împrumutate dintr-o altă limbă care acum este, în general, engleza nu ascunde realitatea urâtă, hâdă, a celor care-și pierd slujbele,  n-au bani de mâncare pentru copii, pentru igiena și sănătatea lor de bază, bani pentru educație care ar presupune măcar alfabetizarea, inclusiv cea digitală, etc. etc.

Adesea nu îmi mai înțeleg propria limbă. Nici când o ascult și nici când o citesc. Nu mă mai deranjează de multă vreme folosirea termenului „job” pentru loc de muncă, lucru, slujbă, treabă. Este mai scurt și, probabil, perceput ca mai dinamic, mai interesant, mai atractiv. Dar să lucrăm „remote” când putem lucra de la “distanță” mi se pare scandalos pentru că denotă doar lene intelectuală, sau și mai rău un snobism primitiv! Oricum remote nu înseamnă de acasă, sau de la domiciliu cum se folosește adesea în încercarea de a localiza termenul. De ce? Pentru că “de la distanță” nu-nseamnă de „acasă”, chiar dacă-l include. Înseamnă de la distanță. Putem fi oriunde, dacă avem o conexiune stabilă la internet. În țară sau în altă parte a lumii sau, mai nou, chiar în cosmos.

Din păcate, discuțiile despre viitorul muncii în limba română sunt adesea ridicole prin limbajul folosit, dacă n-ar fi dramatice pentru că ne afectează pe toți direct sau indirect. Că vorbim de “work-life balance” sau de noile competențe necesare pentru a continua să fim activi și, evident, să fim plătiți pentru ca la rândul nostru să ne plătim dările, adesea nu poți înțelege mai nimic fără a face referință la limba engleză.

Iată un exemplu, evident scris fără diacritice: „Mai mult de 40% din companii intentioneaza sa pastreze strict sistemul de munca remote, din confortul casei.” Persoana care a scris articolul (nu, nu cred că este un dispozitiv de IA) nu știe exact ce este remote, deși în același articol scrie despre telemuncă. Da, telemuncă este un echivalent corect și acceptabil în limba română, deși nu există în DEX. Dar poate fi înțeles de oricine chiar dacă nu vorbește engleza, prin comparație cu telefon, televizor, telecabină, etc.

Și mă-ntreb, retoric evident, cum o să folosim conceptul de ”anywhere jobs” adică locuri de muncă de oriunde sau, aș zice eu, de aiurea. Atenție, este un articol profesional, bazat pe o cercetare de profil a Institutului Tony Blair.

Concluziile cercetătorilor sunt că aceste tipuri de muncă pot fi realizate de la distanță, de aiurea, la fel de eficient sau chiar mai eficient decât în locația normală de birou. Iată o schimbare majoră care ar trebui, în viziunea fostului prim ministru britanic, să se bucure de o strategie guvernamentală prin care toate aceste locuri de muncă să fie atrase spre Marea Britanie.

Dar dacă măcar o parte ar fi atrase spre România? Teoretic, chiar și practic, s-ar putea. De fapt, se și întâmplă. Ce lipsește, deocamdată, este viziunea și voința. Politică, dar și individuală.

CRITICAL THINKING, ENGLISH, LANGUAGE AND COMMUNICATION

Languages, lipstick and some more

I received a tweet and an email about an article which appeared in the Language and Linguistics section of fifteeneightyfour, the blog of Cambridge University Press. Below, my views.

Carmen Pérez-Llantada appreciates the richness and the power of the words that scholars use in their communication of science. They do so to present the facts they study, to share their observations and educate their readership. Of course, Pérez-Llantada doesn’t use such a strong word as educate. She skilfully softens it to “align their readers’ views to their own”. Which is, to my mind, exactly what science communication should be doing. And she aptly characterizes the professional use of language as skilful and crafty. A wonderful choice of words for more than one reason.

Pérez-Llantada rightfully starts from the power of languages to shape new knowledge in the respective fields of use which has become more visible than ever through the use of the Internet for the professional communication of science. And then she correctly moves on to the necessity to spur the “multilingualization of new and existing knowledge available only in English”. Why does she, along with other experts, consider the use of more languages besides English so important? A conceptually simple, but pragmatically somehow difficult to grasp answer: how else than in their own languages can field practitioners and policy makers use such knowledge for addressing problems at a local scale (she quotes Amano et al., 2016).


Photo by Vlad Tchompalov on Unsplash

I greatly appreciate that such an acknowledged and respected expert in applied linguistics as Carmen Pérez-Llantada deals with such a complex issue. Particularly when her own first language is Spanish and English is her professional/academic means of communication. And yet, though coming from one of the widely used languages in the world, Pérez-Llantada is well aware of the many nuances of a science communication linguistic monopoly. Opening up science communication to the larger public is a must today in a world divided not only by understanding languages, but by various types of fake news and the difficulty to address “gloCal”, global and local, audiences.  

Source: https://www.hisour.com/ecolinguistics-49423/

Pérez-Llantada insists in a polite academic way on the necessity to preserve the rich linguistic ecology in the public communication of science.  And she thinks that we, multilingual scientists, may improve the situation by taking advantage of the resources that the Internet offers. She invites us, and through us I imagine that she targets local practitioners and decision makers, to learn how to go beyond the lipstick on the pigs, and get trained and effective in the use of the many, versatile means of web 2.0 communication.



Photo by Daniil Kuželev on Unsplash

I mostly agree with her points. Where I see things, not necessarily differently, but wearing my local, Romanian linguistic lenses, which makes me see the world in Romanian colours and hues, is where I strongly believe that beyond the scientists, researchers, scholars, experts, professionals there is a place for decision and policy makers to have a vision of what scientific production really means, of the collaboration it entails and, above all, of the profound need and possibly right to be allowed to think and work in one’s own language as well. And acknowledge that need somehow in the many and constantly changing admin criteria that govern the lives of the above-mentioned categories.

A welcome and worthy post.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

21 iunie 2021

Solstițiul de vară, prima zi de Rusalii, și multe altele. Le găsiți aici sau dacă vreți chestii mai diversificate, gen muzică, film și sport aici.

Da, știu sunt în engleză. Dar, iată și în română lucruri interesante aici: Ziua internaţională Yoga, Ziua europeană a muzicii, și altele.

Tot citind diverse mi-am reamintit că acolo jos, dacă ne uităm la hartă din România, începe iarna. La ei e ziua cea mai scurtă. Mi-am amintit cum eram îmbrăcată straturi-straturi, ca o ceapă, chiar la mentoratul cu James Moulder. Ce vremuri!

La noi înflorește teiul. Știu că la șes a inflorit deja, dar la mine, la Curtea de Argeș acum e în plină floare. Și se pare că teii înfloriți de Rusalii aduc noroc și sănătate. Iar ploaia – desigur că va aduce prosperitate. În cantitate rezonabilă. Altfel – pagube și chiar mai rău. Dar azi – numai de bine!

Ce bucurie să apuc un interval fără ploaie și să mă plimb pe sub tei, în mireasma lor încântătoare. Și să-mi aduc aminte de alți tei, de alte vieți și alte miresme.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Rusalii, roze și … cuvinte

Pe mai multe pagini de presă am găsit informația că „Rusalii”, sărbătoarea de azi, provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor. Frumos și, desigur, posibil. Dar, tot acolo ni se spune că s-ar putea să vină și de la fetele împăratului Rusalim, despre care se credea ca aveau puteri magice si seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Mda, dar cine este acest împărat Rusalim? News.ro nu ne spune, și o căutare sumară nu ne dezvăluie. Dar, mă duce la un blog extrem de interesant, scris de o lingvistă specializată în istoriografie, profesoară emerita la Duke University. Adică, ce spune are ceva credibilitate! Citiți aici.

Și apoi, iată și, pe scurt, ce ne spune DEXul:

Săptămâna dinaintea sărbătorii de rusalii în timpul căreia există obiceiul să se sărbătorească anotimpul primăverii și să se pomenească morții. (…) Forma cea mai veche a cuvântului din română este atestată cu o (rosalii), (…) probabil un împrumut cultural.

https://dexonline.ro/definitie-der/rusalie

Așa că fie că vorbim de Rusalii ca iele (mai știți „Jocul ielelor” al lui Camil Petrescu? Carte, film sau audio) sau ca zâne, să ne bucurăm de libertatea pe care au dat-o celor care sunt încă legați de un angajator și, mai ales, de trandafiri, de rozele minunate care acum se luptă cu ploile și manele (sensul 2 și 4 din DEX) de tot felul pentru a ne încânta privirea și parfuma existența.

ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, WORD OF MOUTH

Theory or practice?

Hmmm, not easy to answer. Yet most people would instinctively go for practice. So, here’s what Jeff Bezos said about competition in 1997 “We do work to pay attention to competitors and be inspired by them, but it is a fact that the customer-centric way is at this point a defining element of our culture.”

Wow! “at this point” he says. In other words, “we may change”.

He advocates a Day 1 culture = an entrepreneurial mindset and there’s a lot to it. Google it and you’ll see.

And he also bans PowerPoints in his executive meetings. What? We all know how powerful ppt is – when well done and used!

However, Bezos says that it doesn’t help thinking, and thinking is crucial in decision making! So, narrative memos are what he wants. And the meetings start in silence, everybody reading (and making notes) the memos. Why?

“… the narrative structure of a good memo forces better thought and better understanding of what’s more important than what, and how things are related.”

“PowerPoint-style presentations somehow give permission to gloss over ideas, flatten out any sense of relative importance, and ignore the interconnectedness of ideas.”

Conclusion: “a list of bullet points in Word (…) would be just as bad as PowerPoint”.

I’m obviously thinking of how we mostly teach today in universities. We use powerpoints because we learnt from books, not articles, not summaries, not ppts. Yet this is how we encourage our students to learn. Not we as individuals, we as systems.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Invitație, inspirație … creație

Nu prea rezist la invitații de acest gen. De ce?

Pentru că profesioniștii de succes le vorbesc studenților cu autoritatea practicianului, cu aura celui care nu doar că “știe” din cărți, dar chiar face lucrurile pe care noi doar le vorbim, le “teoretizăm”.  

În plus, o invitație pe un fundal roz te predispune la lucruri plăcute. Și, nu în ultimul rând sunt foarte curioasă să descopăr ce-i frământă pe studenți, ce întrebări vor pune, ce probleme au sau … orice altceva.

Și iată-mă la întâlnirea moderată de colegele Elena Stoican și Magda Ciubăncan cărora le mulțumesc și aici pentru că au organizat evenimentul. Să fiu sinceră, mă așteptam la mai multă lume – și colegi și studenți, dar … fiecare are prioritățile și agenda proprie.

Radu Lilea a spus lucruri interesante, poate ușor predictibile pentru noi cei care mai cochetăm cu publicarea, dar probabil necunoscute studenților, prezentându-și industria ca pe o posibilă zonă de absorbție a absolvenților de la LMA. Care mai mult se ghiceau pe Zoom, în spatele diverselor fotografii. Oare de unde o fi moda asta cu participare fără cameră? Nu, nu este vorba de conexiune slabă sau de complexe de fundal. Personal mi se pare că este o chestiune de politețe elementară, dar nu vreau să digresez.

Piața de carte românească este una foarte mica, cu cititori în general în marile orașe. Trist și oareum intuitiv – completez eu în gând. Nu există studii de piață serioase în acest sens, zice Lilea în continuare. “Nu prea ieșim să vorbim cu cititorii. Nu-i întrebăm ce ar dori să citească.” Dar îi întreabă pe studenți: “Ar fi un domeniu atractiv pentru cariera voastră??” Îi invită de mai multe ori să-l întrerupă, să pună întrebări. Nu prea se-nghesuie nimeni.

Vorbește despre agenții literari, agenții de carte ca actori esențiali ai universului unei edituri. Ha! Ha! Mă pufnește râsul. În gând – evident. Dar, spre meritul lui, Lilea recunoaște că la noi nu există agenți pentru scriitori, ci doar pentru edituri. Deprofesionalizarea traducătorilor și redactorilor de carte este un rezultat al lipsei specializărilor din învățământ. Cu alte cuvinte este nevoie de tineri dornici de specializare. Se subînțelege că și de muncă. Dar … unde nu se muncește?

Voi ce citiți? Și cum vă alegeți cărțile? Studenții nu răspund, noi, cel puțin eu, n-o facem ca să-i lăsăm pe ei. Mă rog … Continuă Lilea. Cum alegem ce citim? După gen, recomandări, am auzit de cartea asta, ce este trendy (ca autor, ca domenii), interese de studiu, profesional, pentru a ne informa, învățare pe parcursul vieții, dezvoltarea personalității, preferăm clasicii sau contemporanii sau … după copertă.

Și urmează căteva coperți pe care le prezintă savuros. Iată câteva.

Și iată și una care te cheamă să ridici cartea și s-o răsfoiești sau să n-o mai lași până n-o termini.

Copertele sunt foarte importante, continuă Lilea, pentru că ne spun ce să nu citim.

Va dispărea cartea clasică în fața celei electronice? Nu, clar nu. Pentru lucrurile realmente importante, serioase ne întoarcem la cartea clasică. Să ne raportăm la cărți în mod critic – ne îndeamnă Lilea. Da, cartea este adesea hrană pentru suflet, dar, atenție, uneori cărțile pot fi și otravă.

Va dispărea cartea sau nu? Nerelevant, pentru că oricum citim. Citim foarte mult. DAR … ce este lectura? Esteticieni, antropologi, sociologi, etc au deconstruit lectura. Rezultatul este, paradoxal, greu de citit.

Lectura ne dă acces la un fond cultural comun, dar ne și individualizează.

Timpul a trecut rapid, Lilea este un vorbitor plăcut. Aveți întrebări? Nu? Magda îi mulțumește și îl întreabă ce crede despre “singurătatea autorului român” despre care am scris eu la un moment dat pe Facebook. Este o realitate, vine răspunsul, dar …

Știu – este un stadiu de dezvoltare al pieței, al industriei. Chiar și a noastre, a oamenilor. De ce citim? Dar de ce scriem?

O întâlnire excelentă mai ales prin întrebările pe care ni le-am pus și la care reflectăm în continuare.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, ROMANA

OBIC 2021 – PE SCURT

Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.

Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.

Tema conferinței din acest an? Și programul? Și Cartea rezumatelor? Puteți găsi toate informațiile aici: https://www.obic-bbs.hu/en/obic-conference-2021/ sau dacă preferați Facebook – https://www.facebook.com/obicbbs.

Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.

De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.

Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski,
Zhidas Daskalovski

Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:

„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)

Și ca un ecou, ​​cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.

Participanți OBIC 2019.

Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!

Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.

Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.

Un alt mister tehnic: imagini duble.
CONFERENCES, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS

OBIC 2021 – Glimpses

I’ve been going to the international conference of the Oriental Business and Innovation Center (OBIC) since 2018. That is whenever the world allowed me to do so. I couldn’t go last year, though I had bought my flight ticket and only went online this year. Online is not bad, but enjoying your coffee breaks and lunches in your own home is not as exciting as chatting around real food and beverages in Budapest.

And yet, it had been a great conference. Professional, warm, with just the right mix of local touch, in the perfect amounts.

The theme of the conference this year? And the programme? And Book of Abstracts? You can find all the information here: https://www.obic-bbs.hu/en/obic-conference-2021/  or if you prefer Facebook – https://www.facebook.com/obicbbs.

What you cannot find, however, is the inner dynamics and chemistry of the event. That you can experience only by participating.

For example, after one of the plenary sessions, the speaker, Professor Voskressenski, was asked many questions mostly variations around what you can see in the picture below.

The answer, with a smile, was along the following points:

“Interesting question. Thank you. Russia has a very good relation with China, but this relation is not an alliance. It’s a partnership. They understand each other, it’s about economic benevolence. There’s centralization clearly, but it’s because of the uncertainties we have to face. So what should the US hinder?” (An approximate rendition of his words)

And as an echo, the words of David Morris during a round table on “The Rise of New Technologies and National Security Challenges”: Russia and China are comfortable together.

OBIC 2019 group picture.

These are only glimpses. However, I could not possibly skip our own participation in Panel C2 of OBIC – “Culture and Education in the Era of Digitalization” moderated by Professor Emerita Judit Hidasi. We had been blessed by the presence of some of our colleagues from home, thank you Dana Radler and Irina Ion. And possibly others. One of the disadvantages of this otherwise excellent cloud event was that we could not see each other. There’s no perfection, is there!?!

The discussions in our panel were vivid, with good questions and challenging answers. The only disappointment – more time for discussions. Again, real coffee breaks and meals are great for networking and continuing discussions beyond the programme.

My personal takeaways from this event? There are too many and too important to discard in a last few words. Therefore, I’ll write another post.

Another technical mystery – double images. Good for our egos though.
DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre hărți

Zilele trecute fiică-mea a cumpărat o hartă. Am crezut că este pentru nepoții noștri care ne vizitează de Paște. Au dificultăți în a citi o hartă pe hârtie ceea ce este încă o cerință necesară la școală.  Din motive întemeiate aș spune. Nu, îmi spune ea, nu este pentru ei. Este pentru mine și Redmund, partenerul ei. Vrem să marcăm locurile pe care le-am vizitat. Separat sau împreună. E distractiv, mamă, nu crezi !?

Absolut. În plus, îmi reamintește de vechea mea preocupare cu privire la hărțile digitale. Îmi plac hărțile digitale. Adesea, deși nu întotdeauna, sunt recunoscătoare  pentru existența lui Waze sau Google Maps (în această ordine). Dar nu pot „gândi” fără o hartă pe hârtie. Și descopăr că nu sunt singură.

În acest articol din USA Today puteți găsi o mulțime de motive pentru care oamenii preferă, în continuare, hărțile pe hârtie și de ce industria respectivă prosperă. Rezonez cu multe dintre ele, dar motivul meu preferat este „Hărți pe hârtie pentru a ne face planuri și GPS pentru drum”.

Și astăzi, o zi lentă, chiar dacă este o zi de luni, a doua zi a Paștelui ortodox, mă pot răsfăța cu lucruri „inutile”, cum ar fi să mă uit pe hărți. Așadar, iată o privire asupra unor hărți fascinante. Toate sunt uimitoare. Cu toate acestea, îmi plac în mod deosebit următoarele: 9. Imperiul Roman vs. Imperiul Mongol la vârful puterii lor; 10. Cele mai populare nume de familie din Europa și 14. Cele mai vechi universități din Europa care sunt încă în activitate.

Așa cum se întâmplă adesea, de la acest articol am fost atrasă către următorul „Hărți cu informații neobișnuite”. Vă las să descoperiți ce alfabete se folosesc prin lume sau cât de primitoare este o țară pentru străini.

O modalitate excelentă de a începe o zi – pentru mine. Amuzați-vă puțin. Oare gândim după harta la care privim?

CREATIVE WRITING, ENGLISH, LANGUAGE AND COMMUNICATION

Maps

My daughter bought a map the other day. I thought it was for our grandchildren visiting for Easter. They have difficulties reading a paper map which is still required, for good reason I’d say, in school. No, she said, it’s not for them. It’s for me and Redmund, her partner, to signal the places we visited. Separately or together. It’s fun, mum, don’t you think!?

It absolutely is. Plus, it brings back my old concern about digital maps. I love digital maps, I’m often, though not always, grateful to Waze or Google Maps (in that order) for their existence. But, I can’t “think” without a paper map. I discover, however, that I’m not the only one.

In this article in USA Today you can find lots of reasons why people still prefer paper maps and why the industry is actually thriving. I resonate with a lot of them, but my favourite is “Paper maps for planning and GPS in transit”.

And today, a slow day even if it’s a Monday, the second day of Orthodox Easter, I can indulge in doing “useless” things, such as looking at maps. So, here’s a look at some fascinating maps. They are all amazing. However, I particularly like the following: 9. The Roman Empire vs. the Mongol Empire at their peak (ha, ha); 10. The most popular last names in Europe, and 14. The oldest universities in Europe that are still open.

As it often happens, from this article I was lured to the next one “Maps with Unusual Information”. I’ll leave you to discover what alphabets are used around the world or how welcoming a country is to strangers.


A great way to start a day – for me. Have fun.