Sârșitul săptămânii trecute ne-am bucurat de sărbătorirea revistei Curtea de la Argeș, nu doar o zi cum ne anunța afișul ci, iată, între 12 – 14 iunie 2026. Trei zile cu evenimente pline de suflet și conținut, în care fiecare am putut să găsim câte ceva care să ne placă, să ne intereseze sau să ne dea de gândit. Ca să nu mai vorbim de frumosul târg de carte „La Curtea lui Urmuz” care a reunit edituri cu ofertă de carte pentru toate gusturile, vârstele, pregătirile și, mai ales, buzunarele.
Câteva însemnări foarte subiective, dar posibil utile, pentru atmosfera culturală a orașului regal, în care se petrec atât de multe lucruri de calitate pe care tindem să le trecem adesea cu vederea din cauza deficiențelor zilnice ale traiului nu foarte comod pe care-l trăim în ultima vreme.
Vineri dimineață am pierdut, din păcate, lansările de carte care au deschis programul, dar am ajuns la timp pentru a fi prezentă la o conferință deosebită și pe care am așteptat-o cu mult interes pentru că ne promitea o discuție despre IA și literatură. Conferențiarul, profesor emerit Ioan Roxin, de la Universitatea Franche-Comté, Besançon, Franța, ne-a delectat cu lucruri aplicate pe care le putem face cu IA (imnul revistei în vreo trei variante, pe diverse texte și ritmuri), ne-a liniștit că nu putem, cel mai adesea, să deosebim un text uman de unul generat de un IA bine antrenat și că, cei care nu vor folosi IA ca instrumente firești de lucru, se vor autoelimina din domeniul lor de competență. Conferențiarul a atras atenția că IA nu este despre tehnologie, ci despre om, despre sens și condiția umană. Ca de obicei, timpul a fost necruțător, și ne-a oprit întrebările pe care o sală plină de un public educat în ambele domenii, tehnologie și literatură, le pregătisem pentru cel care a vorbit nu doar cu profesionalism tehnologic, dar, mai ales, cu o emoție autentică. Ce am mai reținut de la această conferință au fost două întrebări utile pentru a interoga textele care ajung pe diverse căi în fața noastră: pentru cele din secolul XX – “cine este autorul?”, iar pentru cele din secolul XXI – “cine a trăit emoția/întâmplarea descrisă?”.
Ziua de sâmbătă 13 iunie, a început cu o slujbă la statuia lui Eminescu, pentru a marca 137 de ani de la moartea poetului. Lume multă, lume bună și foarte bună. În public eminescologul Nicolae Georgescu care a ținut și o conferință în a doua parte a programului zilei. Partea a doua a zilei a doua a fost deosebit de densă așa că voi reveni asupra ei și asupra unor momente extraordinare, cel puțin pentru mine. Acad. Valeriu Matei într-un moment inedit, improvizat și de mare efect cântând o doină împreună cu violoncelistul Adrian Naidin ar fi fost un moment de referință pentru orice spectacol pentru publicul larg. Iar recitalul lui Adrian Naidin pe versurile lui Eminescu un admirabil imn adus poetului. Citiți-l, recitați-l, cântați-l pe Eminescu pentru a dovedi că este nemuritor este ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi nu doar de zile aniversare.
Păcat că sala a fost destul de goală și pierderea este, desigur, a celor care n-au fost prezenți. Sunt constant uimită de lipsa de interes a publicului larg pentru astfel de ocazii în care pot afla lucruri interesante pentru care în lumea largă se plătesc bani frumoși pentru că într-o economie dezvoltată cultura costă. La noi, nici cu intrarea liberă nu prea se găsesc amatori. Trist, dar adevărat.
Și pentru că am ascultat o emisiune la radio în care se evoca vocea plăcută de tenor a lui Eminescu care obișnuia să-și încânte prietenii cântând melodiile epocii, știm că aprecia muzica lăutărească, i-am cerut lui ChatGPT să-mi genereze o imagine cu Eminescu cântând la o întâlnire de la Junimea. Prima iterație a fost cu el cântând la chitară. Apoi spunându-i că Eminescu nu cânta decât „a cappella” a generat imaginea de mai jos.
