GURA LUMII, ROMANA

Dezvelirea lui Urmuz

Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.

A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!

Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.

Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut  enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)  

Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.

Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.

Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.

Urmuz, văzut de Radu Adrian
DIN VIATA, Educație, ROMANA

Despre ei (1)

De cum află lumea că sunt profesoară mă întreabă imediat:

- Și cum sunt ei? Cum sunt studenții de azi?
- Păi, cum să fie. Ca de obicei. 
- Nu se poate. Ești mulțumită de ei, învață? Sunt buni?
- Da. Sunt așa cum am fost și noi, și alții. Cei care sunt buni – sunt foarte buni, iar cei care nu sunt buni pentru standardele noastre – sunt suficient de buni pentru ei înșiși, pentru ceea ce-și doresc să facă în viață. 
- Nu se poate. Toată lumea se plânge de ei și tu ne spui că sunt așa cum am fost și noi. 
- Da, exact. Păstrând proporțiile, sunt cum am fost și noi. Există totuși o diferență. Dar ea nu este data de ei, de studenți. Ea este dată de noi, de profesori și noi suntem desigur influențați de context. Sigur că simplific enorm, dar în mare cam despre asta este vorba: dacă societatea s-a schimbat și nu mai are nevoie de cunoștințe, de teorie decât pentru o categorie nesemnificativă de oameni, ceilalți trebuind să-și dezvolte o mentalitate (mindset) diferită de cea pe care o aveam noi, vina nu este neapărat a cuiva. Mai ales nu este a lor, a studenților. Vina este a evoluției difuze a lucrurilor către o lume în care trebuie să învățăm permanent, din orice surse, nu doar de la proful Dumnezeu, și să avem disicplina și diponibilitatea de a identifica lucruri care ne pot fi utile în viață. Iar teoria, cunoștințele se găsesc depozitate în diverse locuri accesibile liber pe internet – dacă știi ce să cauți și unde. 

Iar de aici lucrurile se complică – de la instituții de învățământ de diverse categorii, la așteptări sociale și personale presărate și întărite de marketingul universitar care promite marea și sarea dacă urmezi cursurile școlii sau universității X sau Y sau Z, adică locuri de muncă ideale cu salarii substanțiale. Noroc cu crizele și cu pandemia care a spulberat multe așteptări. Dar nu pe toate! Și, desigur, sunt multe interese în joc. Cele ale profesorilor care-și apără locul de muncă și venitul sunt cele mai nevinovate. Dar cele ale industriilor care contribuie la un învățământ modern, de calitate, la standarde foarte sofisticate? Sper că ghilimele pe care nu le-am mai pus se simt din plin. 

Uite cum divaghez și, de fapt, vreau să spun că studenții sunt buni dacă-i tratezi cu respect. Dacă-i respecți, te respectă și ei. Este primul element al unei relații de calitate: respectul și, în consecință, încrederea. 

Dacă-i considerăm apriori leneși, dezinteresați, cârcotași și necinstiți vor face tot posibilul să nu ne dezamăgească. Dacă însă ne văd că ne străduim să le spunem lucruri utile, interesante și, mai ales, noi înșine le arătăm cât de mult ne străduim să le ridicăm spre dezbatere chestiuni de viață adevărată – atunci devin alți oameni. Cel puțin asta este experiența mea de peste 30 de ani de învățământ superior. 

Două exemple din anul acesta – unul de la studenții din ciclul licență de la LMA ASE și altul de la masteranzii de la Universitatea București. 

Să încep cu cei de la LMA (Limbi Moderne Aplicate) la care predau un curs de Oameni și organizații. Deși programul este în limba engleză și cursul a fost dezvoltat în această limbă din motive de birocrație și chiar medievalism instituțional am ajuns să țin cursul în română. Mi-a fost ușor neconfortabil la început, dar pentru că detest romgleza corporatistă, mi-am asumat noua realitate și de vreo doi ani vorbim în limba română despre oameni și organizații, folosind, pe cât posibil, exemple din propria cultură și țară. 

Și pentru că studenții, ca și copiii proprii, au mai multă încredere în ce le spun alții, invitați din industrie sau prieteni sau chiar străini, mă străduiesc să am invitați din domenii cât mai apropiate de lucrurile pe care le discutăm la curs și la seminar. Și uite-așa l-am invitat pe Andrei Mocuța, poet, prozator și, mai ales profesor de engleză și franceză, limbile de predare în programul LMA, să le vorbească despre viață, cariere și ce șanse au cei care nu s-au născut în București, cei care au îmbrățișat un traseu de dezvoltare umanist într-o lume tot mai utilitaristă, în care poezia și ficțiunea sunt considerate … chiar, oare cum sunt considerate? Noroc cu Zoom și nevoia de recuperare a unor cursuri în zi de sfântă sâmbătă că am reușit fără costuri și dureri de cap să ne vedem și să avem o discuție excelentă. 

Am primit aprobarea tuturor de a folosi capturi de ecran de la această întâlnire așa că iată-ne mai jos. 

Sincer, am avut emoții. Că nu va exista interes, că nu vor fi întrebări, că … se poate întâmpla orice. Ca, de exemplu, că nu se vor conecta. Ei bine au fost 25 de studenți prezenți (adică vreo 60%) și interesați să întrebe, să-și povestească propriile frământări. Sigur că am pregătit puțin întâlnirea în sensul în care și-a dorit și Andrei Mocuța trimițându-mi un link la unul din interviurile lui. Îl puteți citi aici și veți înțelege de ce studenții mei au dorit să-l cunoască și să vorbească cu el. Pentru că au vorbit, au întrebat, au povestit despre ei. Și așa am aflat și eu multe lucruri pe care nu le-aș fi bănuit discutând doar chestiuni legate strict de curs.

Unii au scris poezie, alții mai scriu încă. Unii își doresc o carieră în literatură, alții una în educație. Și sunt ușor inhibați de dezaprobarea socială din jurul lor pentru aceste cariere considerate neperformante, care nu-ți asigură câștigul sperat… Andrei Mocuța le-a vorbit natural, fără clișee, cu grija de a nu deforma realitățile despre care vorbea. Da, nu este ușor, dar iată nici imposibil să devii cunoscut și să ai succes național chiar dacă vii dintr-un mic orășel de provincie. Rețeta succesului? Cea cunoscută: pasiunea pentru ceea ce faci,  dragostea față de carte și cărți, disciplina și munca neîntreruptă, încurajarea familiei și, din păcate, câteva drame pe care și le-a depășit și prin scris. Chiar și studenții neinteresați de literatură s-au implicat în discuție pentru că succesul te atrage indiferent de domeniu, dar și pentru că Andrei Mocuța are și alte interese decât literatura. Pasiunea pentru echipa de fotbal Borussia Dortmund care este una extremă pentru Andrei a dus la discuții vii. Și uite așa au aflat studenții mei, și eu de altfel, că există și un fan club Borussia Dortmund în România cu câteva sute de suporteri autohtoni, foarte bine organizat. Așa cum ne învață managementul modern, cursurile de dezvoltare personală, antrenorii personali și da, chiar profa de oameni și organizații  și invitații ei, este bine să ai interese diverse și variate în viață. Te ajută să faci față presiunilor vieții și-ți creează diverse momente de împlinire care te ajută să mergi mai departe.

Aplauze și inimioare pentru Andrei Mocuța – la sfârșitul întâlnirii.

Despre masteranzii de la Universitatea București – în episodul următor.  

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Vacanță la Veseud

Despre Veseud 11, locul plăcut unde ne petrecem câteva zile de vacanță, găsiți o mulțime de informații peste tot. Toate adevărate. Singurul lucru pe care l-aș schimba este semnalizarea pensiunii. Dar ce să zicem? Românii și marketingul – termeni aproape incompatibili. Și, nu n-am fost singura care a trebuit să sune să întrebe pe unde s-o luăm, deși eram chiar în dreptul locației respective. Indicatorul care trebuia să ne lumineze se află bine ascuns în imaginea de mai jos.

Vreau să vă povestesc despre sala și biserica sașilor. Așa cum arată azi. Triste și aproape în ruină.

Sala sașilor – geamuri sparte, uși smulse, ziduri căzute.

Și cum au arătat cândva, nu știu exact când, dar le-am găsit imaginile înrămate frumos și dispuse într-un aranjament emoționant în restaurantul pensiunii.

Locuri și oameni pe care cei de azi se străduiesc să le păstreze în amintire. Nu este simplu, mai ales că acest gen de conservare presupune nu doar eforturi individuale, ci sprijin consistent și consecvent al autorităților locale. Poate chiar al guvernului pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece în lume să-și găsească norocul. Cine ar vrea să plece din astfel de locuri minunate dacă ar putea câștiga suficient ca să-și întrețină familia și, de ce nu, cele câteva vise pe care fiecare le nutrim pentru noi și copiii noștri.

Și berzele se-ntorc an de an la Veseud. Sunt atât de multe încât nu le-am putut număra. Poate este un semn bun. Ca și frumoasa salutare prin care suntem întâmpinați la intrarea în pensiune. Grüß Gott, tritt ein, bring Glück herein. – (aproximativ) Bine ați venit cu Dumnezeu, intrați și aduceți și norocul cu voi.

GURA LUMII, ROMANA, Uncategorized

Cine crează cuvintele noi?

Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.

Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?

Photo by Brett Jordan on Unsplash

Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”

ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, LIFE

Creativity – on the line?

Great ideas come and go easily. That’s why we have the impression that we are so creative. But we are not. In fact we are only imaginative, dreamers at best. Only few people have the strength, the discipline and, yes, the education to follow their ideas and turn them into reality. Natalia Irina Roman is one of those people and on her way to strike gold. Or, if not, at least to complete her Ph.D. in an impressive manner.

A great idea presented in 90 seconds under the classic format of the elevator pitch. A wonderful presenter, great idea, amazing content, so connected to our everyday life and commuter worries. As we are most of us commuters – one way or the other. Natalia is a gifted presenter, but she is also very much aware of the need to prepare. Which makes her a hard worker.

Who is Natalia Irina Roman? She is a space-maker and a visual artist, a woman of great imagination and the strength to apply her ideas. More about her here.

And you can find her idea of a great and useful project here. Presented in 90 seconds at the Bauhaus University Weimar.

I told Natalia that her project reminded me of another one called Poems on the Underground. But while talking more with her I realised that they are so different both in scope and in the space they use. And yet, they are both challenging for the comfort of today’s people. Keeping our eyes glued to a screen makes us miss the serendipitous encounters that we can only find through our own experiences and on our own journeys.

Thank you, Natalia, for a great lesson.

CARTI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Ce mai spun cititorii

Ce mai spun cititorii despre ce? Sau despre cine?

Nu sunt neapărat narcisistă, dar părerile cititorilor contează enorm din multe puncte de vedere. Nu le detaliez aici, dar mulțumesc tuturor celor care au găsit de cuviință să-și folosească timpul pentru a-mi împărtăși opiniile și, mai ales, pentru a contribui la îmbunătățirea mea ca om și ca scriitoare.

Revin cu imagini și textele distinșilor mei invitați, Raluca Nicolae și Dominic Negrici, de la lansarea cărții “Cu ochi străini” din 22 iunie 2022 de la MNLR. Desigur, dacă există cineva interesat, filmul lansării se află aici. Mulțumesc Sara Mina pentru filmare și editare.

La sfârșitul acestei postări (mda, există în DEX, deși nu cu sensul folosit aici) veți găsi textul integral al celor spuse de Raluca și Dominic.

Probabil însă că la fel de edificatoare, sau poate mai mult chiar, au fost prezențele de la lansare. O mare bucurie pentru mine.

CARTI, LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Vârcolacii, manga și … realitatea

Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale,  am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.  

Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”

Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.

Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.

Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.

De la s la d: Pușa Roth, Angela Dina-Moțățăianu, Sara Mina, Costin Turchilă
CONFERENCES, ENGLISH

What do we talk about when we talk about the Asian century? And in what language/s?

Last week I was happy to be invited to speak at a prestigious as well as important conference: the 8th Forum – International Conference “Middle East in Quest for Security, Stability, and Economic Identity” organized by the joint efforts of several entities. You can find more details here: https://mepei.com/annual-international-conference-hybrid-format-the-8th-forum-middle-east-in-quest-for-security-stability-and-economic-identity/

The title of my speech is the title of this post. You can either browse through the text or listen to the actual speech here: https://www.facebook.com/MiddleEastPoliticalandEconomicInstitute/videos/391467419516534  from 7.28.07 to 7.45.00. I just can’t believe I talked so much.

It has always been my strong belief that the world is much more than Europe or any other part in our close proximity wherever we may happen to be living. Being in education, I have always tried to live, as much as possible, by the beliefs I have. In other words, do what I say. Not at all easy, particularly in this age of fake news, post truth, etc. etc. And yet, since what we call internationalization/globalization should refer to the world, and not only to certain selected parts of it, I started to look at what is beyond my immediate proximity.

Let me, please, give you some idea what I’m going to say in the next few minutes: I will talk about the importance of languages and culture in international understanding or rather misunderstanding, I will tell you, from my own experience what type of knowledge the general public has about Asia. I’ll tell you about my personal perceptions about Asia accompanied by many questions to which I do not have answers except the need for more and better education.

So, since this event is also under the auspices of the 120th anniversary of the establishment of diplomatic relations between Romania and Iran I would like to mention that two months ago I made a three weeks trip to Iran. What is so special about it? First, Iran is not a preferred tourist destination for Romanians, let alone Romanian women. We were a group of 6 women led by our tour guide, the 7th woman. Second, there are so many stereotypes and simply distorted facts about Iran not only in Romania, but pretty much around the Western world.  

We started from Tehran, flew down to the island of Qeshm, came back by ferry to the continent and were driven by our local guide and driver, Muhamad, through the Kalut Desert, spent a memorable night at the Maymand Guesthouse, which means caves, we were more than impressed by the traditional city of Yazd, amazed by Shiraz, Persepolis and Necropolis, had an incredibly amazing time in the Zagros Mountains where we spent a night with the local people, the Bakhtiaris, and then through Esfahan and Kashan back to Tehran and home. And since I cannot explain briefly the great cultural impact Iran/Persia had on myself and my fellow travellers, I have decided to write a series of articles that are being published in Romanian and will, hopefully, be a book in Romanian and in English by the end of this year.

Iran is not the first or only exotic destination to which I travelled and  have written about.

The Covid-19 pandemic and the war in Ukraine have totally changed the way we look at the world and interact with it. Let me please point out some discrepancies between what we want/are told to believe about European and US exceptionalism and the rest of the world:

  • Demographically, more than 50% of the world’s population lives now in Asia.
  • From among the world’s 30 megacities, 21 are at present in Asia and even there, according to UN data, shifts are happening fast, so by 2030 Delhi will overtake Tokyo as the world’s largest city.
  • In terms of economic data – well it all depends on what we read and who does the statistics. Even so, and even after the Ukraine conflict affects the global GDP a report of the UN  Department of Economic and Social Affairs shows that almost all regions in the world are affected by high inflation except for East Asia and South Asia. In other words, the Asians, rich, crazy rich, not so rich or even those downright poor, continue to have an impressive effect on the world trade, especially through their purchasing power. And the references to economic sanctions today have been clear.

Issues of identity and culture are common in today’s world, Asian and non-Asian. We know they are important, we academics study the issues and … with all due respect, politicians do whatever they think they need to do. Will things really change in the coming world? What will the new normal look like? Is Asia a sustainable hub of the megatrends that are already changing our world/s? And if so, which part of Asia? Japan, China and India have long been in the forefront of large and fast-growing economies. Vietnam, the Philippines and Bangladesh have left behind some European economies (the Netherlands, Belgium and Switzerland). Is Europe playing its cards right or is it left behind or even worse suffer consequences?  Is technology going to be a dream come true for most people or just another nightmare? Will we be able to work in mixed teams with robots and AI? Based on whose culture? And who will lead? And … who are we?

In what language do we speak about Asia, or about the Middle East for that matter? Obviously in English. And that is not necessarily a bad thing. But we miss a lot of the culture and deep meanings that speaking a language reveals.

Fuzzy geographies, fluid terminology and a general lack of education are the common enemies against solving conflicts. People operate more and more with cliches and stereotypes because it is easier and more comfortable. But is it good? And for whom?

What can be done? Education, education, more education.

  • Encourage students to think critically and creatively, expressing themselves, not only reproducing and echoing our own thoughts and ideas
  • Stress importance of life-long learning, not degrees grabbing
  • Encourage students (ourselves and our colleagues as well) to read books, not only articles
  • Encourage and reward patience, hard work and discipline
  • Role model more humility than arrogance
  • Politeness, courtesy, etiquette and netiquette, civility
  • Introduce diversity in our classes through case studies, business models that are not only mainstream or coming from the Anglo-Saxon traditions, but also from Asia and other parts of the world

Thank you!

POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Alzheimer, Google și … poezia

Alzheimer, incipient sau nu, este un coșmar pentru fiecare dintre noi. Și toți avem rețete care să ne apere. Sau nu, dar măcar ne dau speranțe. Eu, de exemplu, cred că exersarea continuă a creierului ni-l păstrează în formă. Așa că citesc, scriu, traduc, mă pun în situații nu totdeauna foarte confortabile.

Așa am dat peste această poezie Alzheimer incipient ( Early Alzheimer’s) de Richard Sieburth, profesor emerit de literatură, cultură și istoria ideilor franceze, traducător și editor. Probabil trăind și el sub spectrul lui Alzheimer.

Iată poezia. M-a surprins impactul vizual înspăimântător, concretețea imaginii, dar și concentrarea simbolurilor glaciare, a semnificațiilor ascunse ale cuvintelor.

A shelf of memory calving into the sea
like an Antarctic glacier on TV
these scenes of climate change
heightening the senescence
we try to fathom day by day
as yet another point of reference
quietly crashes away

Am vrut s-o traduc în română, dar din lipsă de timp, am apelat la Google. Ce să zic? Iată cele două versiuni:

Nu suntem încă în primejdie să ne pierdem slujbele de traducători.

LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Clipe de grație

După o săptămână stranie în care lucrurile pe care de obicei nu vreau să le bag în seamă m-au obligat să le ascult și mi-au reamintit că, indiferent de cât de tare zic eu că sunt, există lucruri peste voința mea, iată-mă, sper, într-o formă acceptabilă ca să-mi reiau multele activități pe care am dorit să le fac, dar n-am reușit.

Încep de aici. La aniversarea zilei revistei Curtea de la Argeș (11 iunie) am cunoscut-o pe Mihaela Malea Stroe recitând din noul ei volum de poezie Alfabestiar apărut la Editura Eikon. N-o să vorbesc aici despre această realizare spectaculoasă de a scrie poeme/poezii pentru fiecare literă a alfabetului, fiecare poezie conținând doar cuvinte începând cu litera din titlu. Găsiți o frumoasă recenzie aici.

Am primit de la Mihaela Malea Stroe volumul de pozie Clipa de grație, apărut în 2016 la Editura Eikon. Și, de atunci, tot citesc și recitesc versurile poemelor și descopăr nu doar o poetă deosebită, a cărei frumoasă limbă română este un prilej minunat de bucurie și, cum îi mărturiseam la un moment dat, de invidie pozitivă, adică mai mult decât admirație, pentru aparenta ușurință prin care folosește limba în registre atât de diferite, dar cu o muzicalitate încântătoare.

Citind Poemul unei rugi de seară n-am putut să nu mă gândesc la Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak. De ce? Poate pentru că dincolo de nevoia universală de și căutarea permanentă a iubirii, cele două se structurează în jurul elementelor esențiale. Pentru Shafak ele sunt pământul, apa, vântul, focul și golul. Pentru Malea Stroe, în loc de gol avem verdele iubirii. De ce? Și cum să compar un poem cu un roman? Nu este poezia concentrarea universului în cuvinte?

Deocamdată, cu permisiunea autoarei, redau mai jos poemul. Și-i mulțumesc Mihaelei Malea Stroe pentru clipele de grație pe care ni le oferă.

Poemul unei rugi de seară

Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Apă,
Pe sub copita iernii,
Când iarna din umbre-ntristate se adapă.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Foc,
Prin bezna lumii strânsă la un loc.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Aer,
Din borangicul lunii
Să strâng fuior și caier.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Lut
Al înserării-n care ne-am pierdut.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să-ți tot fiu … verdele iubirii,
Verdele credinței, mană în pustiu.