ENGLISH, ROMANA

Zăbala – Zabola

Count Mikes Estate – Domeniul contelui Mikes

Când am venit prima dată la Zăbala aveam 8 sau 9 ani. M-au trimis în preventoriu pentru a-i da mamei posibilitatea să se interneze și să-și rezolve niște probleme de sănătate. Pe Ionică, fratele meu, l-au trimis la Mogoșoaia unde era un preventoriu pentru preșcolari.

Zabala_1960
Zăbala în 1960. Eu sunt a patra (de la s la d, rândul 3 de sus).

Mi-a plăcut atât de mult la Zăbala încât am rugat-o pe mama să mă mai lase o serie: în total 6 luni de basm. Mi-amintesc doar frânturi, pavilionul fetelor și al băieților, educatoarea care vorbea ungurește cu restul personalului, dar care nu știa că și eu vorbesc. Școala – 2 săli de clasă undeva sub pădure, cărăbușii de mai, dezghețul și ghioceii, toporașii, susurul cristalin al pârâului limpede ca un cristal șlefuit în soare. Înghețata de la sărbători, 8 martie, 1 mai, 1 iunie, făcută cu gheața de la ghețărie, atunci am văzut una pentru prima dată și am aflat că gheața se păstrează în timpul verii așa, cacao cu lapte, unt răsucit elegant ca o bezea și salam sau parizer … .

N-am știut multă vreme unde s-a aflat ținutul ăsta de basm. Tot ce știam era că vorbeau ungurește între ei și românește cu noi, copiii veniți din diverse colțuri ale țării. Și Zăbala – numele românesc. Pe cel unguresc nu l-am știut niciodată. Sau nu i-am dat atenție. Cred că așa erau vremurile – doar Rozsi, din Sîncrai, Harghita, ar fi putut să știe. Dar n-am întrebat-o. De ce aș fi făcut-o? Zăbala era o reverie la care reveneam uneori, întotdeauna când eram aproape singură.

Am redescoperit Zăbala, ușor, pas cu pas, după ce a apărut netul.

Dorința de a reveni care nu m-a părăsit vreodată, probabil aventura redescoperirii propriei vieți, și, iată, după 59 de ani, am ajuns ca turist la Zăbala.

Deși Google maps/Waze ne-au fost de mare folos, chiar în Zăbala ne-am rătăcit puțin. Am făcut la dreapta mai devreme decât era cazul și … o mică dramă! A fost nevoie să-ntrebăm un localnic. N-a prea știut de domeniul Mikes, s-a uitat derutat la noi, dar când am spus că vreau să mergem la preventoriu s-a luminat dintr-o dată. A, la preventoriu, sigur, e foarte simplu. Și ne-a explicat într-adevăr.

Am ajuns și … am intrat în poveste.

The Hunter’s Room

Basic, a 2 beds room – huge, high, lots of lights in small corners as well, a stash with wine behind a picture in the wall. Good wine, pity the white should be well chilled and …  The room is hot, I don’t know how, the radiators are off, but the water in the bathroom is hot and comes as soon as the tap is on. I woke up the first night and opened the window – outside it was 60 C. Inside I slept without the blanket on.

The room is in the Old Machine House – former power plant for the whole estate and 4 surrounding villages.

The bathroom – gorgeous; red with white wooden floors. The shower cabin of wrought iron, full wall mirror, lovely hot water. No handy shelves however to leave your shower gel, shampoo, whatever humans use for their trimming.

Everywhere lots of pictures, some paintings, empty frames in picturesque positions, and lots of candles and … matches. At first I thought they were just for the romantic atmosphere, a marketing stunt. But then, the second night – power went off and the utility of the whole set up became clear. Once again on this trip.

I woke up the first night and finished The Left Hand of Darkness – the right place to read this and to better understand the spirit of the place – Winter and Zăbala as well. Humanity beyond politics and ideologies. Steinhardt was right describing a Magyar count in prison with him: polite, perfectly balanced and speaking several languages. A lord is a lord even in the gutter or in prison. And uneducated commoners are … just common, when not at their best.

Umbră – Árnyek – the friendly, black Labrador – bilingual – I TOLD THE LOCALS AND THEY LAUGHED. Have not thought of it before.

Today we leave.

Csaba – the pleasantly arrogant waiter, Gabriela – the young waitress, Botond and his mum, Judith, the reception team. They all do naturally and graciously lots of other things – whatever is needed.

Glimpsed the old lady, the countess, Katalin, around the estate. Avoiding politely and unobtrusively the tourists, polite and smiling when there’s no choice and you greet her because you meet her on the roads around the estate.

When we checked out – nice and smiling Botond – made some suggestions – immediately wrote them down in front of us, no comments, no why?, sure, please tell us, this is our duty to write them, no, no, please go on. Thank you. Scriu jos – le iram. We speak a mixture of Romanian, English and Hungarian. English seems better for complaints. Which are really suggestions. It feels good.

And so off we go today towards Covasna – buy some yum yum bread and then on to Bucharest.

Great holiday, wonderful experience.

N.B. Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

Pictures taken by myself (if poorly focused) or by Ancuța Candit (if artistic and almost perfectly clear).

 

ENGLISH, ROMANA

Descoperă Ardealul – Discover Transylvania (1)

Nu vreau să plec și de la CundValea Verde fără să-mi notez câteva lucruri. Așa cum am făcut la Mălăncrav unde lăcomia de a revedea cât mai mult și a revizita istoria amestecată a locului nu mi-a mai lăsat timp să-mi notez nimic. Nu regret. Priveliștea din turnul bisericii fortificate evanghelice a fost un vis, chiar dacă ajunsul acolo a fost un coșmar și, din partea mea, o doză de inconștiență.

Cea mai periculoasă dintre scările de acces spre turn.
Dar priveliștea de sus te face să uiți toate primejdiile.

 

Din vârful bisericii – o geometrie impresionantă.

Cund este un sat bine ascuns. Dacă n-ar exista Valea Verde – un resort – cum spun proprietarii – plăcut. Jonas și Ulrike Schaefer, veniți aici din Germania, au făcut într-adevăr lucruri minunate: au refăcut case vechi din sat, nu neapărat săsești. Acum interioarele sunt confortabile, cu tot ce are nevoie turistul de azi: baie, apă caldă și căldură, o mini-bucătărie unde-ți poți face ceai, cafea și, eventual, dacă există astfel de înclinații chiar o masă mai bogată.

Casa Biertan – confortabilă.

Sigur că infrastructura localității nu depinde de ei. Și nu mă refer doar la drum: pietruit, bunuț, dar pentru mașinile mai noi, joase, de oraș, nu foarte recomandat. Peisajul – încântător și chiar ți se sugerează să mergi încet, pentru a-l savura. Dar am putea să-l admirăm și mergând pe un drum asfaltat și fără denivelări. Mi-am adus aminte de șoseaua impecabilă din Peru de la 5000 metri altitudine. Că peruanii au făcut-o e admirabil, dar că este întreținută constant este și mai extraordinar! Noi românii știm de ce!!! Când spun infrastructură mă refer și la curentul electric care s-a oprit pentru câteva ore în prima seară. Nici o dramă – peste tot există lumânări și chibrituri, inclusiv lanterne sofisticate. O cină romantică la lumina lumânărilor poate fi un vis frumos, dacă nu ești obligat la ea de condițiile locale!

Cină romantică la Cund. S-a întrerupt curentul!

Cund nu se compară cu Mălăncrav – Conacul Apafi. Acolo, chiar dacă nu ai semnal la telefon și doar puțin la internet în bibliotecă în jurul router-ului, totul este local: mâncarea, băutura. Supă cu găluște.

– E din pasăre de curte?

– Nu, doar din legume. Din grădina mea. 🙂

Și șnițele de porc cu sos de ceapă și piure de cartofi cu un gust … minunat. Palincă de mere și vin de casă. Unt din gospodărie, lapte în sticlă de plastic, brânzeturi locale.

– Cine a făcut zacusca?

– Eu – zice Regina, săsoaică la vreo 40 de ani, nevasta lui Nicu, administratorul domeniului.

– Doamnă, eu am locuit vreo 20 de ani în Germania, acolo am avut copiii, ne-a mers bine. Dar nu m-am simțit nici o clipă acasă. Doar aici sunt fericită și simt că trăiesc. I-am zis soțului – hai acasă. Vedem noi.

Regina vine să ne aducă mâncarea cu o mașină mică, roșie. Ne-o încălzește, ne pune masa și ne urează poftă bună. Apoi fuge într-o încăpere alăturată să mai calce lenjeria schimbată, spălată și apretată după ultimii turiști. Am zărit câteva imagini din spatele scenei: are mașină de spălat automată, dispozitiv de călcat cearșafurile mari, dar și scândură și fier clasic pentru volanele de la fețele de perne și cearșaful de plapumă, de fapt pilotă. Și în bucătărie – mobilierul e tradițional, dar plita este cu inducție, cuptorul electric, detergenți sofisticați. Dar ștergarele sunt din cânepă, țesute în casă.

Bucătăria de la Conacul Apafi.

– Nu renunț la ele nici moartă: doar cu ele pot șterge ca lumea vasele, mai ales paharele. Sunt absorbante, nu ca prosoapele astea moderne, 100% bumbac, dar care șterg greu, lasă urme și fibre pe vase.

Conacul Apafi văzut din grădină.

Nicu ne-a întâmpinat la venire în capul treptelor, ca un adevărat stăpân al locului, dar fără morgă nobiliară sau aroganță. Ne-a arătat conacul, camerele noastre, ne-a spus că folosește din 1994 mașina 4×4 cam prăfuită, dar extrem de utilă pentru drumul pe care A Class-ul nostru a urcat gâfâind, iar eu mă gândeam la ce se poate întâmpla dacă vreo piatră rebelă sare de sub roți și … . Am ajuns cu bine și am parcat pe platoul curat de lângă conac. A plecat și Nicu rapid.

– Avem treabă multă, trebuie să strângem totul de pe câmp, din grădini, plus că se mai strică una-alta pe aici și trebuie să reparăm. Nici nu vă-nchipuiți cât am lucrat după ce a turnat dl Cristi în primăvară aici! Puteți să vă plimbați pe unde doriți, conacul vă stă la dispoziție, la fel și domeniul.

– Putem cumpăra suc de mere? E deschisă fabrica?

– Da. Da. Acum lucrează din plin. Până la 12 noaptea. Mergeți și vorbiți.

Făbricuța se vede puțin mai la vale: o curte mare, plină cu lăzi cu mere care-și așteaptă rândul să fie transformate în suc. Fără conservanți, fără coloranți, cu ușoare depuneri foarte fine care ne asigură că sucul din sticla respectivă n-a cunoscut nimic altceva decât îmbrățișarea ucigașă a storcătorului de mere și pasteurizarea.

N.B.

Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

LECTURI, ROMANA

Mâna stângă a întunericului

Este o carte fascinantă scrisă de Ursula K. Le Guin în 1969. Detalii despre ea aici și aici. Și în multe alte locuri pe internet, chiar și în limba română.

Autoarea pornește în Introducere de la paradoxul care subliniază că artistul exprimă în cuvinte ceea ce nu poate fi spus în cuvinte. Soluția? Metafora. Deocamdată atât, deși sper să revin.

Era clar că nu eram fericit. Fericirea este legată de rațiune și doar rațiunea o câștigă. Ceea ce mi se oferise mie era ceva ce nu poți câștiga, nu poți păstra și adesea nici măcar nu poți recunoaște pe moment; vreau să spun bucuria.

Genly Ai, pagina 242

Mi se pare foarte profundă această remarcă și, ca multe altele din carte, atât de semnificativă pentru noi, pentru lumea din 2018. Toată lumea aleargă după și vânează fericirea. În mod rațional, evident. Doar suntem oameni educați! Avem indexuri ale fericirii, chiar ministere în unele țări. Dar suntem mai fericiți?  Ne mai bucurăm realmente de … orice?

ENGLISH, ROMANA

Mariță – Boot puller

Prin vara lui 2011 am făcut o excursie minunată în Macedonia. Ne-am oprit pe malul lacului Ohrid unde am stat la o familie care își făcuse o vilă din banii strânși la Las Vegas în câtiva ani de muncă în domeniul serviciilor. Deși el era inginer, iar ea contabilă sau similar. Lucrau la un restaurant în Las Vegas. Erau și ei în concediu … acasă, la Ohrid.

O casă mare, mediteraneeană – ferestre mari și terase multiple, fiecare etaj cu intrare separată. Noi stăteam la parter. Spațiu generos, chiar risipit având în vedere lipsa de confort, dar … gusturile în materie de locuințe nu se discută. Oricum exista o mulțime de obiecte clar adunate și depozitate alandala nici sub formă de colecție, nici ca obiecte personale. Am aflat după câteva zile că erau adunate, cumpărate de prin târguri, de pe la oameni în vârstă, pentru a fi revândute colecționarilor de obiecte vechi. Printre ele am găsit un fel de gândac colorat cu verde și portocaliu, cu antene mari, foarte vesel, făcut din metal. Nu mi-am dat seama la ce folosește. Mă tot uitam la el amuzată și gândindu-mă ce imaginație pot avea oamenii să facă un astfel de obiect decorativ. Lulu însă îmi spune serios:

– Fac pariu că nu știi ce este! – întotdeauna i-au plăcut pariurile.

– Ba da. Un gândac, o coropișniță sau similar.

– Pe naiba, râde el. E o mariță! Știi la ce folosește?

– Mda, mi-e cunoscut termenul, dar … sincer, nu!

Îmi explică răbdător că  este un dispozitiv de scos cizmele. Pe vremea ofițerilor care aveau ordonanțe, adică un soldat care era la dispoziția lor, era datoria acelui soldat să le tragă și să le scoată cizmele. O manevră destul de complicată, mai ales dacă ofițerul era mai în vârstă și mai gras. Probabil că, dacă ofițerul era căsătorit, sarcina era preluată de fata în casă care avea numele generic de Marița.

Cu timpul, din diverse motive, a devenit mai greu să folosești o persoană pentru astfel de activități și atunci cineva inventiv s-a gândit la acest dispozitiv care a primit numele de mariță. Sau poate obiectul a existat în paralel cu persoana.

Nu sunt convinsă că istoria evoluției denumirii este foarte corectă, dar cuvântul mariță există în DEX. Și termenul există și în limba engleză – boot pooler. Și se găsește de cumpărat în diverse forme, materiale și, evident, prețuri pe Amazon.

Eu îmi folosesc iarnă de iarnă marița cumpărată la Ohrid cu 5 euro și o iubesc mult. Este foarte utilă. În plus, este și extrem de decorativă.

Marița veselă care-mi face viața mai ușoară iarna.

 

ENGLISH, LECTURI, ROMANA

Fantezie – Fantasy

Fragmente din “Mâna stângă a întunericului” de Ursula K. Le Guin. Întotdeauna mi-a plăcut SFul, deși nu întotdeauna am avut timp să citesc. Le Guin este o lectură care te fascinează.

“Ei bine, în Handdara … nu există nici teorie, nici dogmă. …Poate sunt mai puțin conștienți de diferența dintre oameni și fiare, fiind mai preocupați de asemănări, de legături, de întregul din care fac parte toate ființele.” M-am gândit toată ziua  la Tormer’s Lay, și am spus cuvintele,


Lumina este mâna stângă a întunericului


și întunericul este mâna dreaptă a luminii.


Doi sunt unu, viața și moartea, întinși


Împreună ca iubiții în kemmer,


Ca mâinile împreunate,


Ca sfârșitul și calea.


Vocea mi-a tremurat când am rostit aceste versuri, pentru că în momentul în care le rosteam mi-am amintit că fratele meu a citat aceleași versuri în scrisoarea pe care mi-a scris-o înainte să moară.


p. 232 – 233
https://queenofpeaches.com/2014/02/14/the-winter-the-moon-the-darkness-the-space/
Winter planet. Planeta iarnă. Image source: https://queenofpeaches.com/2014/02/14/the-winter-the-moon-the-darkness-the-space/

“Well, in the Handdara … you know, there’s no theory, no dogma. …Maybe they are less aware of the gap between men and beasts, being more occupied with the likenesses, the links, the whole of which living things are a part.” Tormer’s Lay had been all day in my mind, and I said the words,


Light is the left hand of darkness


and darkness the right hand of light.


Two are one, life and death, lying


together like lovers in kemmer,


like hands joined together,


like the end and the way.


My voice shook as I said the lines, for I remembered as I said them that in the letter my brother wrote me before his death he had quoted the same words.

p. 232 – 233
ENGLISH, ROMANA

Articles or books? Articole sau cărți?

My dream has always been to write “the book”. What it was going to be about – that was/still is to be decided. People would be reading mostly books in my world. It seems they still are – in some worlds. I’ll keep this short. With a lot of the writing and publishing, both fiction and non-fiction, being done mostly online, I seem to see around me, my university, my small community of colleagues, mostly the tendency to read and write articles.

This article is good reading for more than one reason. For the content – obviously. And the comments are as interesting and sometimes as long as the article.

For me, however, it’s mainly because the author refers to books. Not articles, but books. While the constant claim and pressure on Romanian students/academics is to read/write articles. Books are slowly dying out in the mind of Romanian university decision makers. And so do Romanian journals. Why do I say that? Because books get little value in the promotion grid.  Obviously there are more reasons than this. It would need a book to explain. In other words, I’m basically saying that our system encourages fragmentary, simplistic, linear thinking. This is relatively all you can do in an article that needs to focus on a single aspect, describe the methods, discuss the results and compute some fancy data in a highly sophisticated equation or, even better, regression, which will generally tell you what you already know.  But it will get you, usually, published. And this is all that matters.

Books on the other hand synthesize and analyse info and give you time to reflect – both as a writer and a reader. They take more time to write and to read. They are, excuse my oversimplification, the luxury of intellectual life. Not in terms of costs – sometimes an article may be as expensive as a book both as production and as purchase costs. But in terms of the realization of the necessity of reading books written by your own community’s members.

I think we are missing out on the reflection side in our world.

Reflecting … to discuss.

 

Instant article publishing

 

Visul meu a fost dintotdeauna să scriu “cartea”. Despre ce urma/urmează să fie … încă mai reflectez. În lumea mea oamenii obișnuiau să citească mai degrabă cărți. Se pare că încă o mai fac – în unele locuri. Nu mai lungesc vorba. De când o parte importantă a scrisului și publicatului, atât de ficțiune cât și de non-ficțiune, se întâmplă online, parcă observ în jurul meu, în universitate, mica mea comunitate de colegi, tendința de a citi și scrie articole.

Această lectură este bună pentru mai multe motive. Pentru conținut în mod clar. Și comentariile sunt la fel de interesante și, uneori lungi, precum articolul.

Dar pentru mine articolul este interesant pentru că se referă la cărți. Nu la articole, ci la cărți. Și de ce-ar fi asta interesant? Pentru că există o linie de gândire și presiune care se pune pe studenții/universitarii români de a citi/scrie articole. Cărțile dispar încetul cu încetul din gândirea decidenților din sistemul universitar român. La fel cum dispar și revistele românești. De ce spun asta? Pentru că standardele minimale de evaluare academică, și da, toată lumea scrie cu ochii la ele, nu mai punctează decât foarte puțin cărțile. Sigur că lipsa de interes pentru a scrie cărți are cauze mai complexe. Ar fi nevoie de o carte pentru a le discuta. Cu alte cuvinte, sistemul nostru încurajează gândirea fragmentară, simplistă, liniară. Cam asta poți face într-un articol care trebuie să se concentreze pe un aspect bine definit al cercetării, să descrie metoda de cercetare, să discute rezultatele și să prelucreze datele obținute prin ecuații sofisticate sau, mai bine, prin vreo regresie bine gândită, de obicei de alții nu de autor/i, regresie care-ți va spune, probabil, ceea ce deja știai sau măcar anticipai. Dar cantitativul ajută, de obicei, la publicare. Și asta e tot ce contează.

Pe de altă parte cărțile sintetizează și analizează informațiile și îți oferă timp de reflecție. Atât ca scriitor cât și ca cititor. Durează mai mult să le scrii și să le citești. Ele sunt, cu scuzele de rigoare pentru simplificarea exagerată, un lux al vieții intelectuale. Nu în termeni de costuri – uneori un articol poate costa mai mult atât ca producție, cât și ca achiziție. Ci în înțelegerea importanței necesității cititului de cărți scrise de membrii ai comunității în care trăim.

Cred că în lumea noastră ne pierdem capacitatea de a reflecta.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, ROMANA

Open-source leadership/Conducere difuză

A glimpse into Linux, the leadership of Linus Torvalds – Linux’s “benevolent dictator for life”, open source, the Linux Foundation, gender, equal-opportunity abusing and … money. Read on!

The Linux kernel – a blue-chip tech company; though still called a volunteer enterprise Linux is primarily sustained by funds and programmers from the world’s large technology companies: Intel, Google, IBM, Samsung, and others. Of the 80,000 fixes & improvements to Linux in 2017 –  more than 90% were by paid programmers. Intel employees alone did 13% of them. The Linux foundation has roughly an annual budget of USD 50 million.Linus on professionalism: “I’m also not going to buy into the fake politeness, the lying, the office politics and backstabbing, the passive aggressiveness, and the buzzwords. Because THAT is what ‘acting professionally’ results in: people resort to all kinds of really nasty things because they are forced to act out their normal urges in unnatural ways.”

Tux the penguin mascot of Linux

Licăriri dinspre Linux, conducerea lui Linus Torvalds, „dictator binevoitor pe viață la Linux”, sursă deschisă, Fundația Linux, gen, injurii pentru șanse egale și … bani. Detalii aici!

Nucleul Linux – o companie de tehnologie de reputație internațională; deși încă este  cunoscută ca o întreprindere bazată pe voluntariat Linux este susținută prin fonduri și programatori de cele mai mari companii de tehnologie din lume: Intel, Google, IBM, Samsung și altele. În 2017 90% dintre cele 80.000 de reparații și îmbunătățiri la Linux au fost făcute de programatori plătiți. Doar angajații de la Intel au efectuat 13% din ele. Fundația Linux are un buget anual aproximativ de 50 milioane de dolari SUA.

Linus despre profesionalism: „De asemenea nu sunt de acord cu politețea falsă, minciunile, politicile și asasinatele de birou, agresivitatea pasivă și clișeele de limbaj. Pentru că la ASTEA se rezumă în cele din urmă ‚comportamentul profesionist’: oamenii recurg la tot felul de lucruri oribile pentru că sunt forțați să-și exprime impulsurile normale în modalități nenaturale.”

ROMANA

Competitivitatea educației încotro?

Contează mai puțin că ne plasăm sub Bulgaria şi Ungaria, ceea ce are importanță cu adevărat este distanța la care ne aflăm față de tinerii din Singapore, Japonia sau Estonia.
https://inaco.ro/competitivitatea-educatiei-incotro-conteaza-mai-putin-ca-ne-plasam-sub-bulgaria-si-ungaria-ceea-ce-conteaza-cu-adevarat-este-distanta-la-care-ne-aflam-fata-de-tinerii-din-singapore-japonia-sau-esto/

Și, într-o variantă ușor diferită, preluat în Curierul Național:

https://www.curierulnational.ro/mariana-nicolae-inaco-competitivitatea-educatiei-incotro/

 

ROMANA

Avem nevoie de antrenor?

Să ai un antrenor bun înseamnă să poți comunica și în tăcere

Nu întotdeauna. Putem face lucrurile și singuri. Mai ales azi când avem acces la prea-plinul de informații existente în jurul nostru. Suntem nu doar alfabetizați, ci avem o experiență relativ bogată de viață și de educație care ne-a adus unde suntem. Și atunci ce să facem cu un antrenor? Da, da. Se poartă. Poate nu atât sub denumirea românească folosită aici (care se suprapune foarte bine peste termenul anglo-saxon. Dacă există discrepanțe ele sunt in realitățile noastre diferite, nu în cuvintele pe care le folosim), cât în uzanța socială. Un articol amuzant, dar cu miez, cu realități cam amestecate, dar cu atât mai semnificativ găsiți aici. Sigur asta din cauză că e scris de o britanică și tradus, foarte bine, de o româncă.

Unii suntem mulțumiți de parcursul nostru, alții mai puțin, unii ne-ntrebăm încotro s-o luăm acum, după ce am atins tot ce ne-am dorit, alții ne dorim să știm de ce suntem aici și care este sensul existenței, alții vrem să înțelegem de ce în ciuda a tot ce facem lumea pare în continuare indiferentă la eforturile noastre, și uite așa mai departe. De fapt, dacă ne gândim bine, fiecare avem o neliniște pe care o conștientizăm sau nu.

Probabil că unul din aspectele cele mai importante din societatea de azi este sănătatea, din ce în ce mai precară în ciuda, sau poate datorită, influenței industriei medicamentelor. Și cum să ai succes, cum să devii lider, sau … cineva, dacă nu ești sănătos? Echilibrul vieții? Eliminarea stresului? Concentrarea pe sarcină, țel, scop? Cum? În avalanșa de informații de azi, cine are dreptate? Are cineva?

Cu cine să vorbești? Toată lumea pare mai interesată de propriul telefon decât de interacțiunea cu o persoană. Și atunci? Un antrenor te poate ajuta. Am fost eu însămi foarte sceptică în acest sens. Dar … schimbarea se pare că e semnul progresului. Mi-am schimbat părerea.

ENGLISH, LIFE

Creative Stockholm

Sweden is, according to our guide, a very creative society. For instance, the safety belt was invented by a Volvo guy (Nils Bohlin): every 6 seconds a life is saved on planet Earth due to this Swedish guy. And Volvo, though holder of the patent, allowed all car manufacturers to use it in their own designs. Why? Because the company decided that the invention was so important that it had more value for life saving than for profit. Food for thought!?!

Our guide is a lively woman called Åsa which is pronounced “osa” and means goddess. Åsa has travelled a lot around the world, has a lot of multicultural experience, is very proud of her country and unhappy with the Romanian and Bulgarian gypsies which should be dealt with by Romania and Bulgaria, not Sweden. She has a Ph.D. in medieval history and loves teaching as a volunteer in high schools, lecture on cruises, guide tourists around Stockholm, take care of her handicapped child and all this, besides teaching political science at university. “Swedish women are strong. We can do anything we want! That’s because we have Pippi Longstocking as our role model since childhood.”

Åsa – our great Swedish guide in front of the City Hall.

The Nobel prizes are strongly connected to creativity and to the power of ideas to change the world.  That is another story however for another post.

Sweden has only about 10 million people compared to UK’s over 66 million. It is a small Britain – again according to our guide – and I guess she meant in terms of creativity.

Guided tour of the city hall – one of the landmarks of Stockholm.

Nobel Prize Hall

The organ in the Blue Hall. Largest in Scandinavia.

‘Please look at the 3 golden crowns on the top of the 106-meter tall tower!’ says Åsa. ‘They are the national coat of arms of Sweden, very famous. Do you know what they symbolize?’

Silence in the group.

‘Neither do I.’ Laughter. ‘Well, what I mean is that there are so many stories, often conflicting, that I prefer to say I don’t know.’

We walk in order, being told not to touch things, as the city hall has the offices and session halls of the politicians and their staff. The mayor is a woman – remember Pippi Longstocking?!

The Nobel prizes banquet is held here. After dinner in the Blue Hall, the Nobel Prize laureates, royalty and guests walk up to dance in the Golden Hall which has about 18 million gold mosaic tiles. 45 kg of gold were used to cover the room in very thin leaves. If you want to rent it – no problem. It’s only 6,500 per night to rent. ‘When I was a student I was lucky and won an opportunity to volunteer for the organization of the Nobel banquet. I was so impressed – I could peep into the banquet hall from behind those curtains!’

Golden Hall

 

Lunch at  the city hall restaurant. Very fancy. Good food. Loved their bread.

Ready for lunch at the City Hall?

Ceiling of the City Hall restaurant

‘We have only healthy food here. Chickens in Sweden are not hormone fed which means they grow very slowly. No GMOs.’