Educație, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Lucrul de aiurea aka “anywhere jobs”

Când lumea se transformă rapid și nu întotdeauna cum am vrea noi, spunem că au loc schimbări dramatice, critice, cu impact major asupra vieților noastre. Pandemia sau post-pandemia reprezintă exemple de subiecte apocaliptice, foarte rar și unele optimiste și, atunci când ele există, preferăm să le ignorăm conform gustului public pentru doomscrolling.

Și? Și limba noastră cea de toate zilele nu ține pasul cu aceste schimbări. Sigur că vorbesc de limba română, nu de engleza care n-are astfel de probleme pentru că ea este cea care dă tonul! Româna, o limbă minunată și flexibilă, pe care-o considerăm o raritate în lume pentru că așa devenim și noi deosebiți, este însă vorbită de o comunitate de oameni cu realități foarte diferite de cele din lumea anglo-saxonă. Și pentru că nu există realitatea, ce să facă săracii oameni? Iau cuvântul de care au nevoie direct din engleză. Unii știu ce spun, alții … mai puțin. Rezultatul? O păsărească din care fiecare înțelege ce vrea și ce poate.

Concret mă refer aici la piața muncii, la amenințările continue la adresa stabilității financiare a unei persoane și, mai ales, a unei familii. Pentru că folosirea unor cuvinte sofisticate sau doar împrumutate dintr-o altă limbă care acum este, în general, engleza nu ascunde realitatea urâtă, hâdă, a celor care-și pierd slujbele,  n-au bani de mâncare pentru copii, pentru igiena și sănătatea lor de bază, bani pentru educație care ar presupune măcar alfabetizarea, inclusiv cea digitală, etc. etc.

Adesea nu îmi mai înțeleg propria limbă. Nici când o ascult și nici când o citesc. Nu mă mai deranjează de multă vreme folosirea termenului „job” pentru loc de muncă, lucru, slujbă, treabă. Este mai scurt și, probabil, perceput ca mai dinamic, mai interesant, mai atractiv. Dar să lucrăm „remote” când putem lucra de la “distanță” mi se pare scandalos pentru că denotă doar lene intelectuală, sau și mai rău un snobism primitiv! Oricum remote nu înseamnă de acasă, sau de la domiciliu cum se folosește adesea în încercarea de a localiza termenul. De ce? Pentru că “de la distanță” nu-nseamnă de „acasă”, chiar dacă-l include. Înseamnă de la distanță. Putem fi oriunde, dacă avem o conexiune stabilă la internet. În țară sau în altă parte a lumii sau, mai nou, chiar în cosmos.

Din păcate, discuțiile despre viitorul muncii în limba română sunt adesea ridicole prin limbajul folosit, dacă n-ar fi dramatice pentru că ne afectează pe toți direct sau indirect. Că vorbim de “work-life balance” sau de noile competențe necesare pentru a continua să fim activi și, evident, să fim plătiți pentru ca la rândul nostru să ne plătim dările, adesea nu poți înțelege mai nimic fără a face referință la limba engleză.

Iată un exemplu, evident scris fără diacritice: „Mai mult de 40% din companii intentioneaza sa pastreze strict sistemul de munca remote, din confortul casei.” Persoana care a scris articolul (nu, nu cred că este un dispozitiv de IA) nu știe exact ce este remote, deși în același articol scrie despre telemuncă. Da, telemuncă este un echivalent corect și acceptabil în limba română, deși nu există în DEX. Dar poate fi înțeles de oricine chiar dacă nu vorbește engleza, prin comparație cu telefon, televizor, telecabină, etc.

Și mă-ntreb, retoric evident, cum o să folosim conceptul de ”anywhere jobs” adică locuri de muncă de oriunde sau, aș zice eu, de aiurea. Atenție, este un articol profesional, bazat pe o cercetare de profil a Institutului Tony Blair.

Concluziile cercetătorilor sunt că aceste tipuri de muncă pot fi realizate de la distanță, de aiurea, la fel de eficient sau chiar mai eficient decât în locația normală de birou. Iată o schimbare majoră care ar trebui, în viziunea fostului prim ministru britanic, să se bucure de o strategie guvernamentală prin care toate aceste locuri de muncă să fie atrase spre Marea Britanie.

Dar dacă măcar o parte ar fi atrase spre România? Teoretic, chiar și practic, s-ar putea. De fapt, se și întâmplă. Ce lipsește, deocamdată, este viziunea și voința. Politică, dar și individuală.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Rusalii, roze și … cuvinte

Pe mai multe pagini de presă am găsit informația că „Rusalii”, sărbătoarea de azi, provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor. Frumos și, desigur, posibil. Dar, tot acolo ni se spune că s-ar putea să vină și de la fetele împăratului Rusalim, despre care se credea ca aveau puteri magice si seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Mda, dar cine este acest împărat Rusalim? News.ro nu ne spune, și o căutare sumară nu ne dezvăluie. Dar, mă duce la un blog extrem de interesant, scris de o lingvistă specializată în istoriografie, profesoară emerita la Duke University. Adică, ce spune are ceva credibilitate! Citiți aici.

Și apoi, iată și, pe scurt, ce ne spune DEXul:

Săptămâna dinaintea sărbătorii de rusalii în timpul căreia există obiceiul să se sărbătorească anotimpul primăverii și să se pomenească morții. (…) Forma cea mai veche a cuvântului din română este atestată cu o (rosalii), (…) probabil un împrumut cultural.

https://dexonline.ro/definitie-der/rusalie

Așa că fie că vorbim de Rusalii ca iele (mai știți „Jocul ielelor” al lui Camil Petrescu? Carte, film sau audio) sau ca zâne, să ne bucurăm de libertatea pe care au dat-o celor care sunt încă legați de un angajator și, mai ales, de trandafiri, de rozele minunate care acum se luptă cu ploile și manele (sensul 2 și 4 din DEX) de tot felul pentru a ne încânta privirea și parfuma existența.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, ROMANA

OBIC 2021 – PE SCURT

Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.

Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.

Tema conferinței din acest an? Și programul? Și Cartea rezumatelor? Puteți găsi toate informațiile aici: https://www.obic-bbs.hu/en/obic-conference-2021/ sau dacă preferați Facebook – https://www.facebook.com/obicbbs.

Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.

De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.

Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski,
Zhidas Daskalovski

Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:

„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)

Și ca un ecou, ​​cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.

Participanți OBIC 2019.

Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!

Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.

Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.

Un alt mister tehnic: imagini duble.
DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre hărți

Zilele trecute fiică-mea a cumpărat o hartă. Am crezut că este pentru nepoții noștri care ne vizitează de Paște. Au dificultăți în a citi o hartă pe hârtie ceea ce este încă o cerință necesară la școală.  Din motive întemeiate aș spune. Nu, îmi spune ea, nu este pentru ei. Este pentru mine și Redmund, partenerul ei. Vrem să marcăm locurile pe care le-am vizitat. Separat sau împreună. E distractiv, mamă, nu crezi !?

Absolut. În plus, îmi reamintește de vechea mea preocupare cu privire la hărțile digitale. Îmi plac hărțile digitale. Adesea, deși nu întotdeauna, sunt recunoscătoare  pentru existența lui Waze sau Google Maps (în această ordine). Dar nu pot „gândi” fără o hartă pe hârtie. Și descopăr că nu sunt singură.

În acest articol din USA Today puteți găsi o mulțime de motive pentru care oamenii preferă, în continuare, hărțile pe hârtie și de ce industria respectivă prosperă. Rezonez cu multe dintre ele, dar motivul meu preferat este „Hărți pe hârtie pentru a ne face planuri și GPS pentru drum”.

Și astăzi, o zi lentă, chiar dacă este o zi de luni, a doua zi a Paștelui ortodox, mă pot răsfăța cu lucruri „inutile”, cum ar fi să mă uit pe hărți. Așadar, iată o privire asupra unor hărți fascinante. Toate sunt uimitoare. Cu toate acestea, îmi plac în mod deosebit următoarele: 9. Imperiul Roman vs. Imperiul Mongol la vârful puterii lor; 10. Cele mai populare nume de familie din Europa și 14. Cele mai vechi universități din Europa care sunt încă în activitate.

Așa cum se întâmplă adesea, de la acest articol am fost atrasă către următorul „Hărți cu informații neobișnuite”. Vă las să descoperiți ce alfabete se folosesc prin lume sau cât de primitoare este o țară pentru străini.

O modalitate excelentă de a începe o zi – pentru mine. Amuzați-vă puțin. Oare gândim după harta la care privim?

CONFERINTE, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Incredibililul aprilie

Aprilie este o lună importantă pentru familia noastră mai mică, mai restrânsă sau dimpotrivă cât se poate de extinsă. Și știm cât de extinse pot fi unele familii! Dar nu, nu despre evenimente de familie vreau să vorbesc acum  în prima zi de mai. O s-o fac altădată. Nebunii de aprilie, vorba mamei, par să se fi adunat în mare măsură în familia noastră. Inclusiv eu, deși nu sunt de aprilie.

Uitându-mă însă la luna care tocmai s-a încheiat mă cuprinde uimirea la câte lucruri incredibile am făcut. Călătorii intelectuale care în timpuri normale ne-ar fi fost dacă nu interzise, atunci greu de realizat din motive diverse cele bugetare fiind, ca de obicei, esențiale. Dar iată că acum putem conversa cu oameni pe care-i descoperim cu uimire interesați de lucruri dragi nouă, pe care le credeam relevante doar pentru noi.

Am mai scris aici despre bucuria de a asculta o conferință în limba de adopție a lui Panait Istrati și de a descoperi atâția cititori internaționali ai scriitorului atât de controversat în toate epocile și ideologiile. Și iată că am primit o nouă invitație, de data asta de la Bruxelles, dar cât de relevantă mai este oare geografia pe Zoom? Este, nu din punctul de vedere al participării, ci al organizatorilor și al culturii locale.

Pe organizatoarea evenimentului am cunoscut-o dansând, ca să zic așa, și deși evenimentul de care vă vorbesc este un eveniment anual, până acum, n-am apucat să particip vreodată. Alice Toma (Universitatea București și Universitatea Liberă din Bruxelles) organizează pentru a patra oară această manifestare alături, desigur, de instituțiile pe care le vedeți în afișul de mai jos. Evenimentul central, numit modest seminar, și-a propus o incursiune în lingvistica textuală asupra relațiilor logico-semantice și a conectorilor privite din punctul de vedere al științelor și discursurilor acestora. Dar evenimentul a avut și patru activități satelit din care m-au interesat în mod deosebit cele referitoare la literatura feministă și, desigur, panelul despre Panait Istrati.

Din păcate, n-am reușit să “ajung” la comunicarea Roxanei Marinescu (Traumatic Memory of Missed Motherhood in Communist Romania, as Reflected in Contemporary Novels by Women Author / Memoria traumatică a maternității ratate în România comunistă reflectată în romane contemporane ale unor autoare) care m-ar fi interesat în primul rând pentru că vorbea, printre altele, despre romanul Alinei Nelega, „Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” (Editura Polirom, 2019) pe care-l citesc chiar acum. Roxana este o prezentatoare remarcabilă, incitantă și, ceea ce apreciez în mod deosebit, constant în graficul de timp, dar și în cel al sensibilității culturale. Dar, n-a fost să fie. Data viitoare.

Am fost, însă, la panelul Istrati. Panaït Istrati. Amour, femme et famille / Iubiri, femei și familie la care au participat:

Ramona-Stefania GORZO [ULB / Université libre de Bruxelles], Lauréate du Prix du mémoire en Langues et Lettres 2020 pour L’éthique du vaincu dans l’œuvre de Panaït Istrati / Laureată a premiului pentru teza de absolvire a programului Limbi și literaturi 2020 intitulată “Etica celor învinși în opera lui Panaït Istrati”

Dana RADLER [ASE / Académie d’Études Économiques de Bucarest] – Panaït Istrati : présences féminines dans sa vie et son œuvre / Prezențe feminine în viața și opera lui Istrati

Sofie BARTHELS [Université libre de Bruxelles] – De l’éros aux « amants-amis » : l’amour et le couple dans les premières fictions de Panaït Istrati / De la eros la „iubiți-prieteni”: dragostea și cuplul în ficțiunile timpurii ale lui Panaït Istrati.

A fost o participare plăcută, deși uneori neconfortabilă pentru că franceza mea este extrem de ruginită, dar foarte instructivă din multe puncte de vedere. Desigur, m-am bucurat s-o ascult pe Dana Radler cu o prezentare foarte reușită din toate punctele de vedere. Perfect încadrată în timp, scrisă în franceză, dar după cuvintele de  început rostite într-o franceză care mie mi s-a părut foarte frumoasă, a trecut la limba maternă, dând astfel ocazia unei interpretări foarte profesioniste făcute de una dintre studentele (sau absolventele) programului, Diana.

Mulțumesc frumos, Dana, pentru un moment emoționant.

Și, desigur, au fost și participanți care, ca și mine, am ascultat cu plăcere toate prezentările din cadrul panelului. Poate altădată să mai scriu despre asta. Până atunci să ne bucurăm de începutul lui mai care anul acesta ne umple viața de lumină și multe semnificații.

Adevărat a Înviat!

CONFERINTE, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Neașteptatele plăceri

Ne plângem constant de cât de rău ne este în condiții de libertate restricționată. Cu mască și în mediul virtual. Și, evident, înțeleg asta foarte bine. Dar, sunt și avantaje clare. Cel puțin eu așa le percep.

Unul din ele – participatul la evenimente la care cel mai probabil nu ne-am fi dus în viața reală. Concerte, lansări de carte, conferințe internaționale, webinarii, muzee – le aleg pe cele gratuite și sunt multe și de calitate. Și, sigur, că dacă ceva mă interesează în mod deosebit plătesc taxa de participare, îmi trec în agendă și … particip.

Din prima categorie, eveniment gratuit, am o mulțime de exemple, dar acum mă refer la unul care m-a scos din zona de confort lingvistic. Ce-nseamnă zona mea de confort lingvistic? Vorbitul în română și engleză. Cel mai adesea în engleză și română. Ce-nseamnă discomfort lingvistic? Limbile pe care le vorbesc mai rar spre deloc și doar în anumite registre: franceză, germană, spaniolă și, desigur, maghiară. Evident, cititul mi-este mai la-ndemână decât vorbitul sau chiar scrisul. Deși, într-o comunicare asincronă, ooops, sunt cam …., lucrurile devin mai ușoare grație drăguței de Google.

Concret, am participat pe 20 aprilie la o fascinantă conferință intitulată “INTERSECTIONS: Linda Lê raconte Panaït Istrati/Exercice d’admiration” organizată de Alliance française Paris Île-de-France în parteneriat cu Institutul francez din România și cu sprijinul Asociației Prietenii lui Panait Istrati (l’Association des amis de Panaït Istrati).

De ce? Dincolo de faptul că sunt membră a Asociației Prietenii lui Panait Istrati, așa am și primit invitația, dintr-o curiozitate multiplă. Ce mi-ar putea spune o scriitoare vietnameză de limbă franceză despre unul dintre scriitorii români atipici, boemi, contestați când de unii, când de alții și cu siguranță relativ necunoscut în propria lui cultură. Ei bine, așa cum probabil vă așteptați, mi-a spus multe. Dincolo de emoția firească a vorbitoarei care vorbea unui public numeros (cred că au fost peste 50 de persoane din toată lumea) m-a impresionat interesul unui public atât de divers geografic și, ca atare, cultural față de vagabondul “nostru preferat” – cum spunea unul dintre participanți făcând trimitere la biografia publicată de Jacques Baujard în 2015, Panaït Istrati ; l’amitié vagabonde. Desigur, Baujard îl numește pe Istrati nomad celest, rebel etern și povestitor irezistibil, dar asta este o altă poveste.

Apoi am fost curioasă să văd ce spune o vietnameză trăită la Paris despre Istrati. Și cine este această Linda Lê? Nu e greu s-o descoperi, ca pe o personalitate a vieții literare franceze puțin cunoscută publicului larg. Deși apreciată de critica literară, preferă să evite presa. Discretă, timidă, tăcută și misterioasă, Linda Lê se descrie ca „un urs care se ascunde”. În vârstă de 57 de ani, Linda Lê își petrece cea mai mare parte a timpului scriind romane. Și pentru că, probabil moștenirea asiatică își spune cuvântul, are ca pasiune caligrafia și, greu de crezut, dar își scrie romanele cu stiloul, în mod tradițional, fără ajutorul mașinii de scris sau a computerului.

Care este conexiunea ei cu Istrati? În 2006, a stabilit și promovat o ediție  aproape completă a operei lui Panaït Istrati la Editura Phébus. Iar în prezentarea de pe 20 aprilie, pe care evident că n-am înțeles-o în detalii, dar am urmărit-o cu interes, a făcut o trecere în revistă impresionantă a diverselor întâlniri ale omului Istrati și aspecte ale vieții și operei lui.

              Dar, ca de obicei, cele mai interesante mi s-au părut întrebările. Evident și răspunsurile. Întrebări diverse, dar pertinente, dovedind interes  real, nu doar de suprafață, întrebări dincolo de opera lui Istrati, despre literatura română de limbă franceză. M-am bucurat să ne “revedem” pe lista participanților cu câțiva dintre istratienii vechi și, mai ales, să-mi reamintesc sau să aflu părți din istoria literară a unei lumi fascinante din care facem și noi parte.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LECTURI, ROMANA

Conducere (aka leadership) și umor?

Ați auzit vreodată de conducere (da, da – adică leadership) și umor?

Naomi Bagdonas și Connor Diemand-Yauman, ambii de la Standford Graduate School of Business și interesați să creeze culturi mai productive, conectate și mai vesele în echipe care lucrează de la distanță. Ei spun că există  cercetări medicale seriose care susțin afirmațiile lor: neuroștiința râsului.

Liderii cu simțul umorului sunt considerați cu 27 la sută mai motivați și mai admirați. Angajații lor sunt cu 15% mai implicați. Echipele lor au de două ori mai multe șanse să rezolve o situație dificilă care are nevoie de creativitate.

Umorul nu este doar pentru distracție. Este, de asemenea, o abilitate critică de conducere, cum ar fi comunicarea și conștientizarea de sine.

Cum? Bagdonas și Diemand-Yauman ne spun versiunea lor:

1. Deveniți hazliu de la distanță. Râsul ne afectează creierul și comportamentele în moduri profunde. Râsul este mai valoros ca niciodată în lumea muncii la distanță.

2. Îmbrățișați umorul altora. Observați micile încercări de a fi hazliu ale colegilor dvs. de muncă și acceptați-le. Construiți pe ele.

3. Cultivați-vă activ ritualurile și poveștile. Creați noi ritualuri care să vă ajute să rămâneți conectați și să promovați umorul în organizația dvs., chiar și atunci când sunteți la distanță. Și spuneți poveștile companiilor dvs. în toată lumea.

Pentru mai multe detalii, în engleză însă, puteți citi/asculta aici: https://www.mckinsey.com/featured-insights/leadership/laugh-more-lead-better

CONFERINTE, Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Ce facem când nu sărbătorim?

Tot despre cultura română, dar cea de zi cu zi, nu cea cu față de sărbătoare care sigur este mai atractivă, ca și noi oamenii când ne-mbrăcăm și ne aranjăm ca să ieșim în lume. Sigur, fiecare în funcție de lumea personală.

Pe 14 ianuarie 2021 am participat la o conferință susținută de Ioana Sonea de la Universitatea Babeș-Bolyai cu tema Discurs și ideologie. Nașterea religiilor politice  românești. Pe ZOOM desigur. Și, iată că viața online are și avantaje: putem participa la evenimente la care altfel nu am fi mers din motive simple de distanță, cheltuieli, etc.

O conferință incitantă, la care au participat aproximativ 39 de persoane din mai multe zone ale Europei. Evident, toate vorbitoare de limba română. De ce incitantă? Pentru că discuțiile despre ideologii, chiar dacă sunt făcute de prezentatori cu har și profesionalism precum Ioana, fac apel la resorturi intime care ne obligă să reflectăm la credințele noastre. Și asta poate fi adesea incomod.

Conferința Ioanei are în spate o cercetare serioasă, de durată, care a fost publicată în volumul  coordonat de Elena Platon, Patrimoniu și imaginar lingvistic, al doilea volum din seria Enciclopedia imaginariilor din Romania. Detalii despre volum și coordonatoare găsiți aici.

Revenind la conferință – am învățat foarte mult de la Ioana, nu este prima oară, și de la întrebările care i-au fost puse. Unele lucruri doar mi le-am reamintit, dar fără Ioana probabil n-aș fi făcut-o. Nu așa de disciplinat și eficient. Iată câteva din ideile reținute:

– este greu de făcut o distincție absolută între bine și rău. Noi și ei? Să ne amintim, ne spune Ioana, de cele spuse de Soljenițîn  în Arhipeleagul Gulag: “…linia care desparte binele de rău … trece direct prin inima fiecărui om … Și chiar și în inimile copleșite de rău se păstrează un mic cap de pod al binelui.”

– efectele perverse ale ideilor – inclusiv a ceea ce ar fi trebuit să fie știința ideilor [Antoine Destutt de Tracy (1754–1836)], care a ajuns, și prin Marx, să însemne reversul, adică credințe false și distorsionare a realității. Sigur că este o simplificare crasă și cei care doresc mai mult pot citi articolul Ioanei sau pe Eagleton la care ne trimite și conferențiara.

– o incursiune sumară, dar pertinentă, în lingvistica cognitivă ca metodă și instrument de investigare a corpusului ales, cel al discursului legionar.

– și, mai ales, discuția despre George Lakoff și folosirea metaforelor ca modalitate de cunoaștere și acțiune. Și ne amintește Ioana via Lakoff că metaforele pot ucide, sigur nu cele poetice, ci acelea conceptuale prin care ne structurăm sau ni se structurează realitatea. Nu am putut să nu mă gândesc imediat la Gareth Morgan și cartea lui Images of Organization cu ajutorul căreia predau un curs de cultură organizațională și care folosește metaforele pentru a ajuta cititorul să înțeleagă esența abstractă a organizațiilor care ne guvernează atât de concret viețile.

N-am să vorbesc despre corpusul Ioanei, deși ea a făcut o exemplară trecere în revistă a discursului legionar, a imaginarului fascist în general, dar și localizat. A mecanismelor de transfer care explică din punct de vedere cognitiv lecțiile etern neînvățate sau doar uitate ale unor istorii încă foarte apropiate, de care se pare că ne distanțăm în ciuda rănilor care încă nu s-au închis complet.

O seară petrecută plăcut, o seară în care mi-a făcut plăcere să fiu martoră a cum se construiește cultura română, nu doar festiv și festivist, ci printr-o muncă de cercetare migăloasă și curajul de a-ți împărtăși pe viu, față-n față, ideile care pot fi puse sub semnul întrebării și trebuie apărate.

Ah, da – am comandat cartea. Online desigur. Abia aștept să ajungă.

Mulțumesc Ioana Sonea, mulțumesc Elena Platon.  

Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

15 ianuarie 2021 – noua normalitate

Este din nou 15 ianuarie – zi binecuvântată pentru cultura română. Am scris un mic articolaș despre o parte din semnificațiile zilei pentru noi, despre lucrurile bune care s-au făcut și, desigur, cârcotașă fiind, despre cele multe care trebuie încă făcute.

L-am scris în engleză, desigur, pentru că este noua normalitate, cea mai comodă cale de a ajunge la mulți cititori. Mulți, dar … știm oare dacă sunt realmente interesați? Citesc ca să înțeleagă, sau doar dau click și trec mai departe, indiferenți. Așa cum facem și noi de atâtea ori. Oricum, dacă nu ești pe net, și dacă nu ești în engleză pe net, cică nu exiști. Sigur că, uite așa, renunțăm la o lume întreagă care nu există în condițiile date. Și nu doar în România. În  întreaga lume, aproape 50% din populație nu are acces la internet, și nu neapărat din cauze financiare.

Nu pot să las să treacă ziua de azi fără să scriu despre ziua culturii naționale în limba română, limba culturii naționale. Este o mare dramă faptul că scriem și foarte des vorbim în engleză între noi. Nu sunt ipocrită. Sunt profesoară de engleză și am avut și mai am o carieră frumoasă folosind engleza. DAR, am scris întotdeauna despre importanța folosirii limbii române. În general, cei mai mulți dintre noi nu putem gândi clar decât în limba maternă și doar dacă o vorbim corect. Am pledat pentru folosirea limbii române aici și aici, dar și în alte părți.

Însă o voce mult mai credibilă ca a mea face acest lucru într-un mod mult mai convingător. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un mesaj de suflet pe pagina sa de Facebook din care redau câteva fragmente:

…Cultura națională, la rândul ei, ne încununează calitatea de români. Ce poate să fie rău în asta? De ce un englez poate să fie englez, un polonez are dreptul să se proclame polonez, un american poate să dorească public ca America să fie iarăși glorioasă, pe când un român nu poate să exprime aceleași lucruri pentru țara și poporul lui? (…)

…În centrul culturii noastre scrise se află limba. Să preamărim limba română așa cum au făcut-o Eminescu, dar și cronicarii moldoveni, Kogălniceanu, Hașdeu, părintele Mateevici, Nichita Stănescu și mulți alții și să nu uităm niciodată mottoul pus de Duiliu Zamfirescu la ciclul Comăneștenilor: „Suntem datori să citim în limba noastră. Popoarele mari nici nu cunosc alte limbi”. Limba noastră este viața noastră ca popor. Nici iubirea de limbă nu mai este de ajuns. Este nevoie și de o veghe asupra limbii, pentru a o feri de poluare. (…)

…Să ne bucurăm – fără ranchiună, fără bravadă și fără resentimente – că suntem pe lumea asta ca români și că participăm la concertul internațional, adică la dialogul dintre națiuni. Datorăm acest dialog identității noastre naționale, pe care au exprimat-o toți marii creatori ai culturii române, în frunte cu „cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

Ioan Aurel pop, președintele academiei române
ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, ROMANA

Cine ne pregătește pentru viitor?

Viitorul este deja aici. Cum ne pregătim pentru el? Și, mai ales, cine-i pregătește pe cei care sunt la început de viață, de carieră? Vi se pare că școala? O bună prietenă îmi spunea chiar în seara asta pe un ton indignat că ce învață fiul ei din clasa a V-a la o școală obișnuită nu are mare legătură cu ce-nvață doi dintre elevii pe care-i pregătește la o limbă rară, de aceeași vârstă, dar care-nvață la școala Laude-Reut din București. “Eu fac teme de-nnebunesc, scriu compuneri, iar ceilalți fac robotică, diplomație învață tot felul de limbi exotice pentru zona noastră și se duc de drag la școală.”

Prietena mea nu e singură. Aud constant o mulțime de povești similare. Și atunci întrebarea pusă de mine are sens: cum se pregătesc copiii sau nepoții noștri, sau chiar noi, pentru un viitor care ne-a obligat deja pe toți și pe fiecare să interacționăm virtual. Cum să ne alegem meserii care nici măcar nu există ca proiect în mintea sau visele antreprenorilor de azi, ce să mai vorbim de cele din ofertele educaționale prăfuite ale universităților sau în faimosul COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania)?

Răspunsul este oferit de câțiva ani de INACO– Inițiativa pentru Competitivitate prin proiectul aflat la a treia ediție și intitulat Ghidului Meseriilor Viitorului (GMV).

GMV prezintă cele mai căutate profesii ale viitorului până în 2050: dezvoltatori de software și aplicații IT, directori de vânzări și analiști de marketing și profesioniști în domeniul medical, specialiști în robotică și inteligență artificială, creatori de modă și de mâncăruri imprimate 3D, specialiști în 5G, realitatea virtuală augmentată și mixtă, transport autonom și multe altele.

https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghidul-meseriilor-viitorului-3.pdf

Limbajul este simplu, fără să simplifice însă, interactiv, cu trimiteri la video-clipuri și articole detaliate despre subiectele abordate.

Se încearcă răspunsuri și scenarii posibile, dar mai ales se ridică întrebări și se discută despre problemele pe care le va genera dezvoltarea accelerată a tehnologiei, despre aspecte etice complexe, dar se trag și semnale de alarmă serioase asupra pericolului rămânerii în afara revoluției digitale și tehnologice.

Este o lectură incitantă, recomandată pentru elevi, studenți, profesori și părinți. Este o sinteză făcută de un grup de experți INACO, coordonată de Andreea Paul, care pune la dispoziția oricui interesat de reorientare profesională un material care invită la reflecție, dar și la acțiune.

Puteți accesa ghidul aici. Lectură plăcută.