Luna octombrie a fost întotdeauna luna cea mai aglomerată din an: început de an universitar, de conferințe, ateliere și ședințe de lucru, proiecte inter/naționale și, dincolo de viața profesională, în viața noastră cea de toate zilele, pregătirile de iarnă. Da, sunt încă importante, mai ales când în jur este atâta zgomot mediatic și zdrăngănit de arme. De toate felurile.
Încă mă amuz și mi-e dificil să mă scuz când primesc invitații la diverse evenimente la care nu pot participa pentru că nu am timp. Și totuși este purul adevăr. Se adună atât de multe în octombrie, și sincer nu numai, încât selecția devine dificilă. Și aș vrea să scriu despre fiecare eveniment în parte pentru că sunt, fiecare în felul lui, deosebite.
Doamne, este greu să le și enumăr, dar să scriu despre fiecare. De aceea am să pun doar legături către unde am mai scris câte ceva și, mai jos, poze.
Ce să mai spun că printre picături scriu. Diverse, pe care vi le voi semnala când vor fi părăsit laptopul meu spre a se îndrepta spre spații publice.
Și acum câteva capturi de ecran de la panelul intitulat “Interdependences: Academic and Digital Literacies in the New Educational and Research Environment. Revisiting Quality in Higher Education”. Panelul s-a desfășurat hibrid și ar fi trebuit să fie o conferință de sine stătătoare prin importanța tematicii și a discuțiilor care au avut loc. Sigur că toate panelurile sunt semnificative, dar când vorbim despre modul în care capacitatea și abilitățile noastre, ale oamenilor, de a scrie inteligibil și a înțelege ce citim în noul mediu din ce în ce mai digitalizat sunt afectate în moduri nu suficient studiate și înțelese, sau despre cum afectează această digitalizare calitatea învățământului superior și, de fapt, ce este calitatea în învățământ, atunci poate o să mă credeți că discuțiile noastre au fost deosebit de interesante. Iată mai jos titlurile contribuțiilor și numele autorilor.
Ziua națională Brâncuși am sărbătorit-o cu mare bucurie la Muzeul Municipal de Istorie Curtea de Argeș. Invitația îmi spunea că vor fi doi vorbitori deosebiți: ÎPS Calinic Argeșeanul si dr. Luiza Barcan, critic și istoric de artă. Cei doi vorbitori ne-au oferit, fiecare în felul său, un prilej de reflecție asupra operei brâncușiene și nu numai. Cu politețea sa deosebită, dar și cu galanteria sa proverbială, ÎPS Calinic a invitat-o pe Luiza Barcan să se adreseze prima auditoriului numeros.
Luiza Barcan a vorbit, bine documentată, cu referințe clare și argumente pertinente despre dimensiunea creștină a operei brâncușiene, despre spiritul și procesul creator al artistului și, mai ales, despre aforismele sale – spuse, dar nescrise ci doar transcrise de cei apropiați momentului rostirii.
Am reținut de la Luiza Barcan discuția despre austeritatea artei: “Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate şi în dramă – ca o crimă perfectă.”
ÎPS Calinic, înconjurat de un teanc de cărți pe care ulterior le va folosi în prezentare, vorbește liber în stilul aș zice mai degrabă anglo-saxon, relaxat, ironic și uneori chiar “răutăcios”. L-am citat pe omul de cultură Calinic Argeșeanul referindu-se la sine, plin de autoironie, semnul superiorității intelectuale, în aceeași filieră anglo-saxonă amintită.
Prezentarea ÎPS Calinic a fost un adevărat regal, o șampanie savuroasă, plină de arome poate necunoscute, poate uitate, care ne-a învăluit într-o erudiție nicicând deranjantă, întotdeauna naturală și apropiată auditoriului pentru că “ceea ce vă spun acum sunt sigur că știți fiecare dintre domniile voastre”.
Un diplomat desăvârșit, un cercetător erudit, un povestitor savuros și cu nerv, care te atrage și te ține captiv cu voia ta, am ascultat cu mare plăcere cuvântarea domniei sale pornită firesc de la studiul Patriarhului Daniel „Brâncuşi – Sculptor creştin ortodox” din care ne-a citat fragmente elocvente.
Iar apoi ne-a trecut prin diverse momente din viața lui Brâncuși, făcând conexiuni cu istoria mare, din care doar punctez câteva repere: “Rugăciunea”, comanda Elizei Stănescu în amintirea soțului iubit, a fost comandată în primăvara anului 1907 și Brâncuși a lucrat la ea pe fundalul răscoalelor țărănești; “Piatra de hotar” – 1945 – sfârșitul războiului; “Sărutul” – trădarea lui Iuda / pictura lui Giotto; “Oul” – Oul dogmatic – Ion Barbu (Că vinovat e tot făcutul, /Si sfânt, doar nunta, începutul.) Toate trimiterile și referințele subliniind, din diverse unghiuri și cu diferite lentile, vocația creștin ortodoxă a sculptorului. Toate acestea se pot completa cu textul “Pace și bucurie cu Brâncuși” de aici.
Cuvântarea s-a încheiat rotund cu oferirea cărții “Brâncuși și Psalmul Creației” celor prezenți la eveniment. Cartea, în patru limbi – română, engleză, franceză și italiană – este o bijuterie elegantă apărută la Editura Fundației Calinic Argeșeanul, Oiești Pământeni, în 2021. Este o carte pe care oricine și-ar dori-o în bibliotecă mai ales înnobilată de autograful autorului. Și am admirat încă o dată desăvârșita gentilețe a ÎPS Calinic care cu răbdare a semnat fiecare carte dedicând-o persoanei care i-o prezenta.
Din public au vorbit Ștefan Dumitrache subliniind contribuția norocului în devenirile oamenilor – rolul lui Grecescu, perier și consilier județean la Craiova, care i-a oferit adolescentului Brâncuși o bursă la Școala de Arte și Meserii. Apoi, academicianul Gheorghe Păun și-a mărturisit bucuria atât față de noua apariție editorială cât și față de așezământul cultural care i-a făcut posibilă tipărirea.
În plus, Gheorghe Păun a mărturisit că suferă de urmuzită cauzată, cel mai probabil, de Anul Urmuz, respectiv 2023, când se împlinesc 140 de ani de la nașterea scriitorului și 100 de la moartea sa.
A fost un eveniment aniversar foarte reușit, frumos în spiritul brâncușian al bucuriei pe care arta adevărată trebuie s-o ofere privitorului.
Ei bine: am început această postare cu „Și iată (aproape) este Crăciunul…”. Desigur, trimitere la John Lennon. Am trecut apoi la „Și iată este Crăciunul…” și sper să reușesc să-l termin și să îl public sub titlul „Și iată a trecut Crăciunul…” ceea ce sunt sigură că o să reușesc, pentru că întregul an 2022 se potrivește acestei descrieri. Și în tot acest timp am păstrat întrebarea de mai jos neschimbată.
Și ce am făcut? Este o întrebare bună și pusă constant în această perioadă a anului. În fiecare an…
Chiar dacă unii cred că a vorbi despre Crăciun este incorect din punct de vedere politic, este o discuție și mai ales o întrebare semnificative și majoritatea oamenilor înțeleg exact că termenul este folosit nu ca ofensă, sau pentru a exclude, ci ca un moment de adevăr, de evaluare, pentru a privi ceea ce ni s-a întâmplat peste an cu speranța slabă de a învăța câte ceva de evitat în viitor.
Deci, ce am făcut eu, sau mai bine zis noi, Ana y Ram, în 2021? Ordinea celor de mai jos se bazează pe memoria mea, aleatorie și posibil fragilă.
Am descoperit frumusețea vieții la vârsta fragedă de… 70 de ani! Expertii din toate domeniile vieții și științei ne spun că acesta este cel mai creativ și mai productiv deceniu al vieții umane. Dacă avem noroc să ajungem să-l trăim! Prin urmare, îi mulțumesc universului, forței, lui Dumnezeu, lui Jahve, Buddha, Allah, Krishna și atâtor altora pe care îi respect, chiar dacă nu-i pot numi, pentru că mi-au permis să-mi trăiesc viața și să mă bucur de familia și prietenii mei care sunt încă aici și să-mi amintesc de cei care au plecat deja spre alte lumi. Mă simt atât de binecuvântată!
Am călătorit mult. Pe net – în cea mai mare parte și în realitate – prin toată țara.
Am primit cel mai minunat cadou de mult timp – al treilea nepot! Are cinci luni și este deja un tânăr minunat, cu puteri incredibile: a adunat o mulțime cu adevărat internațională la botezul său. Povestea în sine merită un roman!
Probabil că experiența care mă smerește incredibil îmi este oferită de oamenii care încă se mai gândesc la mine, deși nu mai fac parte demult din viața lor de zi cu zi. Nu m-am gândit niciodată că am făcut ceva deosebit pentru ei și iată că ei încă își mai amintesc de mine. Și același lucru este valabil și pentru unii dintre foștii mei studenți. Este o minunată lecție de viață.
Și, desigur, sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut, deși îmi doream foarte mult. Dar fie că nu știu să-mi organizez timpul, fie că … cine știe. Atâtea cărți pe care le-am citit și cărora am vrut să le fac recenzii, atât de mulți oameni cu care mi-am dorit să rămân în legătură. Poate în 2022.
Un eveniment incitant despre “Puterea Reinventării“. Primul invitat este Yuval Noah Harari unul din autorii mei preferați. În 2019 am plătit 1500 lei pentru a participa la Brand Minds la Sala Palatului și a-l asculta pe Harari vorbind despre “Sfârșitul lui homo sapiens: când încetează oamenii să fie umani? // The End of Homo Sapiens: When do humans cease being human?” Am scris despre asta aici.
Acum l-am ascultat gratuit pe platforma Converge a companiei Globant. A vorbit despre “Cum poate tehnologia să-i ajute pe oameni să-nflorească // How Technology can Make Humans Flourish”. Participarea gratuită la evenimente de excepție este unul din beneficiile vieții online în care ne-am găsit dintr-o dată de la începutul pandemiei. Și am participat la foarte multe astfel de evenimente.
Dar ce fel de firmă este Globant? Vorba lui Guibert Englebienne, unul dintre co-fondatori, este cea mai puțin cunoscută firmă din lume care produce lucruri pe care le folosește toată lumea. Cu alte cuvinte este o companie de soluții de programare. Iar Converge 2021 este a 15-a ediție a evenimentului executiv organizat de Globant prin care se adună unele dintre cele mai strălucite minți care schimbă viitorul. De ce este gratuit? Există multe explicații, dar să o luăm pe cea mai evidentă: pentru că este mai bine să colaborăm, să învățăm unii de la alții dacă vrem ca miracolul tehnologic în mijlocul căruia trăim să ne ajute să devenim mai buni, mai creativi, și nu să fim sclavii tehnologiei sau a celor care pun profitul deasupra valorilor umane.
Ce a spus Harari la acest eveniment? Ceea ce în principiu cam știam – că tehnologia în sine nu este nici rea, nici bună și că noi oamenii suntem cei care putem s-o folosim în funcție de modul în care privim lumea și rolul omului în ea. Sigur că a spus aceste lucruri folosind exemple deosebite, făcând legături inedite și încercând să dea un mesaj pozitiv care se bazează pe investiția în educație. Câteva repere ale discursului lui Harari:
Cum ne va influența tehnologia în viitor? Depinde de modul în care suntem pregătiți să înțelegem (1) esența umanității și (2) relația dintre oameni și tehnologie.
Altfel spus, sunt oamenii recipienți pasivi ai tehnologiei care îi controlează și îi supraveghează sau, dimpotrivă, sunt creatori activi de tehnologie care îi ajută să-și dezvolte și mai multe creativitatea?
Un exemplu fascinant a fost cel despre inventarea scrisului în vechea Mesopotamie. Această “tehnologie”, scrisul cu o unealtă ascuțită pe o tăbliță de lut, a fost inițial o dezvoltare înrobitoare pentru oamenii de rând care erau controlați și obligați să plătească taxe pentru orice activitate efectuată. Scrisul era considerat la început un element de control pentru că prin el se puteau înregistra și arhiva activități multiple pe care altfel nimeni nu le putea ține minte. Sigur că în timp scrisul a fost folosit și în alte scopuri, iar azi ne gândim foarte adesea la creația literară atunci când ne gândim la scris. Și Harari ne oferă exemplul frumos al primei poetese care a lăsat urme ale creației ei poetice: Enheduanna, marea preoteasă a zeiței Inanna, din Ur, Mesopotamia.
Următoarele exemple sunt din zona platformelor sociale și se referă la youtube și aplicațiile pentru întâlniri sau găsirea de parteneri. Ambele exemple se bazează pe aceeași abordare: utilizatorii sunt pasivi și consumă orice li se dă, devenind astfel prizonierii internetului, sau dimpotrivă, sunt proactivi, își creează propriile videoclipuri sau își construiesc cu grijă relațiile amoroase, schimbându-se și adaptându-se în cadrul acestui proces.
Sigur că Harari ne ridică o nouă provocare atrăgându-ne atenția că, în condițiile democratizării masive a accesului la internet, conținutul devine foarte ieftin. Oricine poate genera conținut și îl poate urca pe diverse platforme. De unde și multiplele strigăte de groază că nu vom mai putea discrimina între diversele tipuri de discursuri. Ceea ce este profitabil, pentru afaceri, este atragerea și menținerea atenției utilizatorului, chiar și câteva secunde. Cum se face asta? Simplu, platformele consideră că oamenii sunt ființe simple, manipulabile prin frică, lăcomie, curiozitate ieftină, bârfă. Și, de aici, ajungem la o discuție interesantă despre diferența dinte iad și paradis. Ca metafore sau poate ca entități în care foarte multă lume crede și, paradoxal, adesea nici nu ne gândim că între cele două distanța este foarte mică. Un click. Suntem oare mai aproape de iad sau de cer? Cum am putea să vedem mai clar?
Răspunsul este firesc – prin educație. La toate nivelurile. Investiții masive în educație pentru ca lumea să se adapteze la noile tehnologii, să le înțeleagă și să le folosească pentru a-și depăși condiția umană și a deveni mai buni față de noi înșine și față de lumea care ne-nconjoară. Simplu și, totuși, atât de greu.
Vineri 24 sept.2021 am participat la webinarul cu tema “50 de ani de la restabilirea drepturilor R.P.Chineza la ONU”. Promisiunea organizatorilor a fost că vom asista la discuții despre rememorarea contribuției diplomației românești la realizarea acelui eveniment, evidențierea importanței si actualitatii Organizației Națiunilor Unite și provocările noului mediu internațional de securitate post-Afganistan.
Cine sunt organizatorii? Fundația EURISC și grupul de reflecție MEPEI (Middle East Political and Economic Institute) din România. Dr. Liviu Mureșan (EURISC) și Flavius Caba-Maria (MEPEI) au moderat evenimentul.
Ce am căutat eu la un astfel de eveniment? Dincolo de o relație profesională îndelungată cu cei doi domni, bazată în mod firesc pe teme de reflecție comune, probabil că la baza invitației primite a stat interesul meu pentru spațiul chinez și uimirea personală pentru firavele semnale ale diplomației românești față de ceea ce toată lumea denumește secolul asiatic.
Promisiunea organizatorilor a fost depășită de realitatea unui eveniment fascinant din foarte multe puncte de vedere. În primul rând participanți de elită: E.S. Doamna Ambasador Jiang Yu, Amb. Nicolae Ecobescu (prin mesaj), Prof.Teodor Meleșcanu, Prof. Adrian Severin, Amb.Viorel Isticioaia-Budura, Dr. Andrei Dîrlău. În al doilea rând, o discuție excelentă între oameni care au participat la evenimentul din 1971 sau experți specializați în relația cu China. O relatare corectă și integrală a elementelor principale ale evenimentului o găsiți aici, pe blogul lui Dan Tomozei, jurnalist român la Radio China Internațional.
Înainte să vă împărtășesc propriile mele păreri despre eveniment, să vă spun sau să vă amintesc despre ce a fost vorba.
La 25 octombrie 1971, Republica Populară Chineză a fost recunoscută ca „singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite” prin Rezoluția 2758 inițiată de Albania. Până la acel moment, China fusese reprezentată de Taiwan, iar propria ei reprezentare a fost constant blocată. Rezoluția a primit 76 de voturi pentru, 35 împotrivă și 17 abțineri. România a avut un rol important în această recunoaștere, dar dacă încercați să aflați ceva despre acest eveniment istoric vă va fi foarte greu s-o faceți în limba română. Cu excepția acestui webinar și a relatărilor despre el pe care le găsiți și în acest articol. În afară de blogul lui Dan Tomozei, mai găsiți un articol și aici.
Și acum ce mi s-a părut mie interesant la acest eveniment. În primul rând că a avut loc. În al doilea rând, prezența ES Jiang Yu, Ambasadorul Chinei la București, la acest webinar și mesajul său substanțial și semnificativ care au subliniat din nou aprecierea României de către China. Doamna Ambasador a dat dovadă de o diplomație autentică în mesajul verbal transmis, dar și în elementele non-verbale pe care prezența domniei sale le-a avut în spațiul virtual.
Multe lucruri mi s-au părut deosebite, dar o să mă opresc doar asupra unor elemente nu atât politice, cât mai ales culturale și ca atare, probabil, mai puțin evidente pentru majoritatea cititorilor.
ES Jiang Yu, extraordinar de prezentă în prima parte a webinarului, a ales un fundal elocvent pentru cei care știu să descifreze semnificațiile a ceea ce se vede de către toată lumea. Precizarea ambasadorului Isticioaia-Budura a fost extrem de binevenită și a dezvăluit ceea ce mai degrabă intuiam decât avem certitudinea că există în realitate – profesioniști ai diplomației cu o pregătire bogată de cultură specifică relației Asia.
Isticioaia-Budura a subliniat că recunoaște tapiseria din spatele doamnei ambasador. Sinceră să fiu nici nu-mi dădusem seama că era o tapiserie și încă una cu bogate încărcături simbolice. Este vorba despre o donație a Chinei făcută ONU în octombrie 1974 măsurând 10 metri pe 5 metri și cântărind 280 kilograme. Detalii tehnice aici.
Ce este important aici, din punctul meu de vedere, este modul de subliniere a unor semnificații simbolice prin care cultura chineză și, în aceste momente de mare tensiune internațională, puterea chineză aleg să se prezinte, evident unitar, unei lumi profund divizate din punct de vedere ideologic. Isticioaia-Budura vede Marele Zid care se întinde de la est către vest, nu ca un element de diviziune, ci ca pe o legătură între civilizațiile occidentale și cele orientale. ES Jiang Yu zâmbește aprobator și cu plăcerea clară a unei discuții cu interlocutori nu doar avizați, ci și cunoscători profunzi a unei culturi și civilizații străvechi care a lăsat atâtea influențe asupra lumii occidentale.
Din acest punct ambasadorul Isticioaia-Budura trece elegant către relațiile paradoxale și superficial – profunde pe care China le are azi cu restul lumii. Se spune că experiența de război îi este străină Chinei. Sigur că referința vine dinspre zona americană și, desigur, se referă la războiul modern. Dar, continuă Isticioaia-Budura, toată lumea îl citește pe Sun Tzu. „Arta războiului” scrisă acum vreo 2500 de ani este percepută ca fiind relevantă azi și pentru domenii nemilitare. Un exemplu edificator despre dezvoltarea gândirii strategice îl găsiți aici, la o firmă de consultanță britanică. Și Isticioaia-Budura își încheie referința la Sun Tzu și experiența de război a Chinei subliniind: prefer să cred că există în China experiența menținerii păcii.
Discursul ambasadorului Isticioaia-Budura vine de la o personalitate care mărturisește firesc și în același timp modest că, pe lângă limbile oficiale ale ONU, vorbește și limba doamnei ambasador. Câți dintre ambasadorii români în China au putut spune că vorbesc mandarina? Da, au mai fost câțiva, dar au fost mai degrabă excepția decât regula.
Am să mă opresc aici cu speranța că voi mai scrie și despre celelalte prezentări în zilele următoare. Nu înainte de a-mi exprima din nou regretul că un astfel de eveniment nu-și găsește un ecou mai larg în presa românească.
Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.
Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.
Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.
Capturi de ecran. Personale.
De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.
Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski, Zhidas Daskalovski
Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:
„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)
Și ca un ecou, cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.
Participanți OBIC 2019.
Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!
Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.
Un exercițiu interesant – prezentările au fost înregistrate cu o lună în urmă și încărcate pe cloud.
Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.
Aprilie este o lună importantă pentru familia noastră mai mică, mai restrânsă sau dimpotrivă cât se poate de extinsă. Și știm cât de extinse pot fi unele familii! Dar nu, nu despre evenimente de familie vreau să vorbesc acum în prima zi de mai. O s-o fac altădată. Nebunii de aprilie, vorba mamei, par să se fi adunat în mare măsură în familia noastră. Inclusiv eu, deși nu sunt de aprilie.
Uitându-mă însă la luna care tocmai s-a încheiat mă cuprinde uimirea la câte lucruri incredibile am făcut. Călătorii intelectuale care în timpuri normale ne-ar fi fost dacă nu interzise, atunci greu de realizat din motive diverse cele bugetare fiind, ca de obicei, esențiale. Dar iată că acum putem conversa cu oameni pe care-i descoperim cu uimire interesați de lucruri dragi nouă, pe care le credeam relevante doar pentru noi.
Am mai scris aici despre bucuria de a asculta o conferință în limba de adopție a lui Panait Istrati și de a descoperi atâția cititori internaționali ai scriitorului atât de controversat în toate epocile și ideologiile. Și iată că am primit o nouă invitație, de data asta de la Bruxelles, dar cât de relevantă mai este oare geografia pe Zoom? Este, nu din punctul de vedere al participării, ci al organizatorilor și al culturii locale.
Pe organizatoarea evenimentului am cunoscut-o dansând, ca să zic așa, și deși evenimentul de care vă vorbesc este un eveniment anual, până acum, n-am apucat să particip vreodată. Alice Toma (Universitatea București și Universitatea Liberă din Bruxelles) organizează pentru a patra oară această manifestare alături, desigur, de instituțiile pe care le vedeți în afișul de mai jos. Evenimentul central, numit modest seminar, și-a propus o incursiune în lingvistica textuală asupra relațiilor logico-semantice și a conectorilor privite din punctul de vedere al științelor și discursurilor acestora. Dar evenimentul a avut și patru activități satelit din care m-au interesat în mod deosebit cele referitoare la literatura feministă și, desigur, panelul despre Panait Istrati.
Din păcate, n-am reușit să “ajung” la comunicarea Roxanei Marinescu (Traumatic Memory of Missed Motherhood in Communist Romania, as Reflected in Contemporary Novels by Women Author / Memoria traumatică a maternității ratate în România comunistă reflectată în romane contemporane ale unor autoare) care m-ar fi interesat în primul rând pentru că vorbea, printre altele, despre romanul Alinei Nelega, „Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” (Editura Polirom, 2019) pe care-l citesc chiar acum. Roxana este o prezentatoare remarcabilă, incitantă și, ceea ce apreciez în mod deosebit, constant în graficul de timp, dar și în cel al sensibilității culturale. Dar, n-a fost să fie. Data viitoare.
Am fost, însă, la panelul Istrati. Panaït Istrati. Amour, femme et famille / Iubiri, femei și familie la care au participat:
Ramona-Stefania GORZO [ULB / Université libre de Bruxelles], Lauréate du Prix du mémoire en Langues et Lettres 2020 pour L’éthique du vaincu dans l’œuvre de Panaït Istrati / Laureată a premiului pentru teza de absolvire a programului Limbi și literaturi 2020 intitulată “Etica celor învinși în opera lui Panaït Istrati”
Dana RADLER [ASE / Académie d’Études Économiques de Bucarest] – Panaït Istrati : présences féminines dans sa vie et son œuvre / Prezențe feminine în viața și opera lui Istrati
Sofie BARTHELS [Université libre de Bruxelles] – De l’éros aux « amants-amis » : l’amour et le couple dans les premières fictions de Panaït Istrati / De la eros la „iubiți-prieteni”: dragostea și cuplul în ficțiunile timpurii ale lui Panaït Istrati.
A fost o participare plăcută, deși uneori neconfortabilă pentru că franceza mea este extrem de ruginită, dar foarte instructivă din multe puncte de vedere. Desigur, m-am bucurat s-o ascult pe Dana Radler cu o prezentare foarte reușită din toate punctele de vedere. Perfect încadrată în timp, scrisă în franceză, dar după cuvintele de început rostite într-o franceză care mie mi s-a părut foarte frumoasă, a trecut la limba maternă, dând astfel ocazia unei interpretări foarte profesioniste făcute de una dintre studentele (sau absolventele) programului, Diana.
Mulțumesc frumos, Dana, pentru un moment emoționant.
Dana Radler și secvențe din prezentarea ei.
Și, desigur, au fost și participanți care, ca și mine, am ascultat cu plăcere toate prezentările din cadrul panelului. Poate altădată să mai scriu despre asta. Până atunci să ne bucurăm de începutul lui mai care anul acesta ne umple viața de lumină și multe semnificații.
Ne plângem constant de cât de rău ne este în condiții de libertate restricționată. Cu mască și în mediul virtual. Și, evident, înțeleg asta foarte bine. Dar, sunt și avantaje clare. Cel puțin eu așa le percep.
Unul din ele – participatul la evenimente la care cel mai probabil nu ne-am fi dus în viața reală. Concerte, lansări de carte, conferințe internaționale, webinarii, muzee – le aleg pe cele gratuite și sunt multe și de calitate. Și, sigur, că dacă ceva mă interesează în mod deosebit plătesc taxa de participare, îmi trec în agendă și … particip.
Din prima categorie, eveniment gratuit, am o mulțime de exemple, dar acum mă refer la unul care m-a scos din zona de confort lingvistic. Ce-nseamnă zona mea de confort lingvistic? Vorbitul în română și engleză. Cel mai adesea în engleză și română. Ce-nseamnă discomfort lingvistic? Limbile pe care le vorbesc mai rar spre deloc și doar în anumite registre: franceză, germană, spaniolă și, desigur, maghiară. Evident, cititul mi-este mai la-ndemână decât vorbitul sau chiar scrisul. Deși, într-o comunicare asincronă, ooops, sunt cam …., lucrurile devin mai ușoare grație drăguței de Google.
Concret, am participat pe 20 aprilie la o fascinantă conferință intitulată “INTERSECTIONS: Linda Lê raconte Panaït Istrati/Exercice d’admiration” organizată de Alliance française Paris Île-de-France în parteneriat cu Institutul francez din România și cu sprijinul Asociației Prietenii lui Panait Istrati (l’Association des amis de Panaït Istrati).
Capturi de ecran din timpul conferinței.
De ce? Dincolo de faptul că sunt membră a Asociației Prietenii lui Panait Istrati, așa am și primit invitația, dintr-o curiozitate multiplă. Ce mi-ar putea spune o scriitoare vietnameză de limbă franceză despre unul dintre scriitorii români atipici, boemi, contestați când de unii, când de alții și cu siguranță relativ necunoscut în propria lui cultură. Ei bine, așa cum probabil vă așteptați, mi-a spus multe. Dincolo de emoția firească a vorbitoarei care vorbea unui public numeros (cred că au fost peste 50 de persoane din toată lumea) m-a impresionat interesul unui public atât de divers geografic și, ca atare, cultural față de vagabondul “nostru preferat” – cum spunea unul dintre participanți făcând trimitere la biografia publicată de Jacques Baujard în 2015, Panaït Istrati ; l’amitié vagabonde. Desigur, Baujard îl numește pe Istrati nomad celest, rebel etern și povestitor irezistibil, dar asta este o altă poveste.
Apoi am fost curioasă să văd ce spune o vietnameză trăită la Paris despre Istrati. Și cine este această Linda Lê? Nu e greu s-o descoperi, ca pe o personalitate a vieții literare franceze puțin cunoscută publicului larg. Deși apreciată de critica literară, preferă să evite presa. Discretă, timidă, tăcută și misterioasă, Linda Lê se descrie ca „un urs care se ascunde”. În vârstă de 57 de ani, Linda Lê își petrece cea mai mare parte a timpului scriind romane. Și pentru că, probabil moștenirea asiatică își spune cuvântul, are ca pasiune caligrafia și, greu de crezut, dar își scrie romanele cu stiloul, în mod tradițional, fără ajutorul mașinii de scris sau a computerului.
Capturi de ecran.
Care este conexiunea ei cu Istrati? În 2006, a stabilit și promovat o ediție aproape completă a operei lui Panaït Istrati la Editura Phébus. Iar în prezentarea de pe 20 aprilie, pe care evident că n-am înțeles-o în detalii, dar am urmărit-o cu interes, a făcut o trecere în revistă impresionantă a diverselor întâlniri ale omului Istrati și aspecte ale vieții și operei lui.
Dar, ca de obicei, cele mai interesante mi s-au părut întrebările. Evident și răspunsurile. Întrebări diverse, dar pertinente, dovedind interes real, nu doar de suprafață, întrebări dincolo de opera lui Istrati, despre literatura română de limbă franceză. M-am bucurat să ne “revedem” pe lista participanților cu câțiva dintre istratienii vechi și, mai ales, să-mi reamintesc sau să aflu părți din istoria literară a unei lumi fascinante din care facem și noi parte.
Tot despre cultura română, dar cea de zi cu zi, nu cea cu față de sărbătoare care sigur este mai atractivă, ca și noi oamenii când ne-mbrăcăm și ne aranjăm ca să ieșim în lume. Sigur, fiecare în funcție de lumea personală.
Pe 14 ianuarie 2021 am participat la o conferință susținută de Ioana Sonea de la Universitatea Babeș-Bolyai cu tema Discurs și ideologie. Nașterea religiilor politice românești. Pe ZOOM desigur. Și, iată că viața online are și avantaje: putem participa la evenimente la care altfel nu am fi mers din motive simple de distanță, cheltuieli, etc.
O conferință incitantă, la care au participat aproximativ 39 de persoane din mai multe zone ale Europei. Evident, toate vorbitoare de limba română. De ce incitantă? Pentru că discuțiile despre ideologii, chiar dacă sunt făcute de prezentatori cu har și profesionalism precum Ioana, fac apel la resorturi intime care ne obligă să reflectăm la credințele noastre. Și asta poate fi adesea incomod.
Conferința Ioanei are în spate o cercetare serioasă, de durată, care a fost publicată în volumul coordonat de Elena Platon, Patrimoniu și imaginar lingvistic, al doilea volum din seria Enciclopedia imaginariilor din Romania. Detalii despre volum și coordonatoare găsiți aici.
Revenind la conferință – am învățat foarte mult de la Ioana, nu este prima oară, și de la întrebările care i-au fost puse. Unele lucruri doar mi le-am reamintit, dar fără Ioana probabil n-aș fi făcut-o. Nu așa de disciplinat și eficient. Iată câteva din ideile reținute:
– este greu de făcut o distincție absolută între bine și rău. Noi și ei? Să ne amintim, ne spune Ioana, de cele spuse de Soljenițîn în Arhipeleagul Gulag: “…linia care desparte binele de rău … trece direct prin inima fiecărui om … Și chiar și în inimile copleșite de rău se păstrează un mic cap de pod al binelui.”
– efectele perverse ale ideilor – inclusiv a ceea ce ar fi trebuit să fie știința ideilor [Antoine Destutt de Tracy (1754–1836)], care a ajuns, și prin Marx, să însemne reversul, adică credințe false și distorsionare a realității. Sigur că este o simplificare crasă și cei care doresc mai mult pot citi articolul Ioanei sau pe Eagleton la care ne trimite și conferențiara.
– o incursiune sumară, dar pertinentă, în lingvistica cognitivă ca metodă și instrument de investigare a corpusului ales, cel al discursului legionar.
– și, mai ales, discuția despre George Lakoff și folosirea metaforelor ca modalitate de cunoaștere și acțiune. Și ne amintește Ioana via Lakoff că metaforele pot ucide, sigur nu cele poetice, ci acelea conceptuale prin care ne structurăm sau ni se structurează realitatea. Nu am putut să nu mă gândesc imediat la Gareth Morgan și cartea lui Images of Organization cu ajutorul căreia predau un curs de cultură organizațională și care folosește metaforele pentru a ajuta cititorul să înțeleagă esența abstractă a organizațiilor care ne guvernează atât de concret viețile.
N-am să vorbesc despre corpusul Ioanei, deși ea a făcut o exemplară trecere în revistă a discursului legionar, a imaginarului fascist în general, dar și localizat. A mecanismelor de transfer care explică din punct de vedere cognitiv lecțiile etern neînvățate sau doar uitate ale unor istorii încă foarte apropiate, de care se pare că ne distanțăm în ciuda rănilor care încă nu s-au închis complet.
O seară petrecută plăcut, o seară în care mi-a făcut plăcere să fiu martoră a cum se construiește cultura română, nu doar festiv și festivist, ci printr-o muncă de cercetare migăloasă și curajul de a-ți împărtăși pe viu, față-n față, ideile care pot fi puse sub semnul întrebării și trebuie apărate.
Ah, da – am comandat cartea. Online desigur. Abia aștept să ajungă.
Internaționalizarea și globalizarea afacerilor – una dintre mini-secțiunile celei de-a 14-a Conferințe internaționale despre excelența în afaceri – Revoluția afacerilor în era digitală, prezidată de Luminița Nicolescu și de mine. Un eveniment academic excelent care demonstrează că internaționalizarea și globalizarea se adaptează la noile realități mondiale. Participanți deosebiți, discuții provocatoare și conștientizarea faptului că există mai multe întrebări decât răspunsuri. Ceea ce este într-adevăr un semn de maturitate intelectuală.
Iată că online este posibil și în condiții foarte bune. Online este bun din mai multe motive importante. Cu toate acestea, nimic nu se poate compara cu schimburile incitante de idei din timpul dineului conferinței pe care organizatorii ICBE l-au organizat întotdeauna impecabil. Viitorul poate fi încă minunat!