DIN VIATA, ROMANA

De Crăciun – cultură culinară

Crăciunul se apropie cu pași repezi și ne facem planuri de tot soiul, mai cu seamă despre selecțiile culinare care vor umple masa sau mai degrabă mesele festive.

Iată-mă, prin urmare, căutând prin mica, dar bogata mea bibliotecă gastronomică, strânsă cu pasiune de soțul meu. Regăsesc această frumoasă primă ediție a cărții de bucate semnate de Sanda Marin, cu prefață de Al.O.Teodoreanu, poate mai cunoscut ca Păstorel. Ediție care, conform unor anticari online, se pare că este bibliofilă.

Este o carte frumoasă făcută cu profesionalism și resursele adecvate de Editura Cartea Românească S.A., deși autoarea este conștientă de necesitatea păstrării prețului, la limite accesibile (p. 11). Și S.A. din titulatura editurii are importanța sa despre care sper să povestim cu altă ocazie.

Iată coperta I și coperta interioară a cărții precum și un autograf splendid nu doar datorită rezonanței istorice a numelor (nu știu nimic despre cei care le-au purtat) ci, în primul rând datorită caligrafiei superbe.

Și mai jos aveți o rețetă pentru cartofi pai pe care copiii mei o fac azi cu mare plăcere desigur luată de pe youtube și înlocuind untura cu uleiul. În rest, însă, rețeta este identică. Iar rezultatul exact cum este descris de Sanda Marin. Oricum mai bun și mai sănătos decât cartofii congelați de la McDonalds și nu numai pe care cei mici și mai puțin mici îi devorează cu atâta plăcere.

Nu pentru masa de Crăciun, dar zilele lungi de sărbătoare precis ne vor îndemna să folosim minunata rețetă. Savurați-o! Este cu atât mai bună cu cât o facem împreună, în familie.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Vinul și … apa

Adică șprițul. Sau spritz sau … Mă rog, cei interesați mai degrabă de variante lingvistice  găsiți un articol foarte bun aici, dar și aici pentru o abordare comparativă.

Acum, după un sfârșit de săptămână cu multe ceaiuri și un delicios compot de gutui din grădina proprie, prin urmare fără a putea fi acuzată de părtinirea vinului sau apei, iată amintirea unei minunate experiențe culturale de pe vremea când bântuiam fără (aproape) nici o grijă prin California. Vila Getty din Malibu este o bijuterie – la propriu și, desigur, la figurat.

Și a trebuit să vin atâta cale ca să găsesc într-una din sălile muzeului această explicație a modului în care romanii (care au învățat de la greci, desigur) își beau vinurile.

N-am putut rezista și am făcut o fotografie. Iat-o. Se vede că este făcută de mine. Și mai jos traducerea textului. Sper să fie mai bună ca poza.

Vinul în antichitate

„Vinul, strălucitorul vin, este cel mai bun dar al zeilor pentru muritori. Toate cântecele merg bine cu el, toate dansurile și dragostea făcută cu pasiune. Eliberează inimile de toate necazurile.”

                                              – Panyassis, aproximativ 475 î.Hr.

Vinul a jucat un rol social, religios și economic important în viața grecilor și romanilor. Consumat în mod regulat în timpul festivalurilor publice, la cină și la petreceri de băut, vinul servea și ca ofrandă zeilor și se credea că are proprietăți curative. Pictura de pe vasele de teracotă oferă o multitudine de mărturii ale prezenței vinului în mit și în viața de zi cu zi.

Anticii își amestecau de obicei vinul cu apă în vase mari numite kratere. Acest lucru avea avantajul de a atenua gustul puternic și de a reduce gradul de ebrietate. Consumul de vin fără apă era considerat barbar și invita „nebunia” zeului vinului Dionysos (Bacchus la romani). Care putea insufla furie și nebunie la fel de des ca și extaz.

Nu-mi pot imagina o băutură mai plăcută în verile noastre caniculare decât un vin alb sec bine răcit cu o apă minerală cu bule / sifon.  Sau în serile lungi de toamnă și în cele și mai lungi de iarnă un vin roșu, sec, alături de multe pahare de apă la temperatura camerei. Dar, sigur, gusturile nu se discută. Orice alte combinații sunt posibile atâta timp cât ne ajută să ne fluidizăm și să ne exprimăm gândurile, fără să cădem în nebuniile divine. De orice fel.

DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Cărțile

Vreau să-mi reorganizez biblioteca. Ce a mai rămas din ea, desigur, după ce am vandalizat-o prin mutări și reorganizări successive. Din care ea a ieșit mai puternică, mai multă – clar, mai sălbatică și cu viața ei proprie care ar fi trebuit să fie o oglindă a vieții mele, dar în care nu mă regăsesc deseori, sau mă regăsesc ca-ntr-o oglindă strâmbă.

Și, deocamdată, mă gândesc la cum s-o apuc, la care cărți să renunț, oare chiar pot, pe care să le pun mai aproape, mai la-ndemână, și asta e o chestie relativă având în vedere naveta pe care o fac, pe care să le pun mai pe raftul de sus, sau și mai bine le duc pe rafturile mai periferice, etc. etc.

O aventură. Fii-mea, altă bibliofilă nebună, sigur mai pragmatică – are multe cărți pe iPad, dar nimic nu se compară, zice și ea, cu obiectul în sine, mă-ndeamnă – hai să aranjăm biblioteca. E varză! Și, da, zic eu cu mintea mea îmbătrânită în rele – și eu citesc online, chiar foarte mult, dar prefer mâncarea adevărată, nu cea din imagini, ca să nu mai vorbesc despre … sex. Și mă opresc aici pentru că, nu-i  așa, nu știm cine se rătăcește pe aici și …  … Cartea e carte, online sau pe orice alt suport e doar funcțională, nu se compară …. Cam cum citeam pe vremuri o mulțime de lucrări fotocopiate. Eram fericiți că le aveam și așa. Erau un lux! Chiar și acum mai am câte o carte fotocopiată prin biblioteca mea profesională. La cât costă originalul … nici nu e de mirare!


Photo by Erik Mclean on Unsplash

Dar … de unde am plecat și … unde am ajuns! De asta mă feresc de bibliotecă – e ca un vortex. Și ce-am mai descoperit în biblioteca mea distantă?!? Nichita, Nichita … proză poetică sau poezie narativă sau … ce contează cum îi spunem?! Respirările lui ar trebui să fie și ale noastre. Azi, aici și acum.

DIN VIATA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

7 ani

24 mai.  

Au trecut șapte ani. Uneori s-au târât … fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și secundă încet, ca și cum timpul nu s-ar sfârși vreodată. Altădată într-o clipire. Mă uit în urmă și mi se pare că a fost ieri. Singurul lucru care-mi spune că au trecut totuși este … durerea. S-a estompat sau m-am obișnuit cu ea. Sau poate nici nu este durere, n-a fost niciodată. Poate a fost doar obișnuința. Suntem doar ființe ale obișnuinței. Așa spun înțelepții. Și lipsa ei poate provoca traume.

Și teiul. Își vede de creșterea lui. Măsoară și el timpul.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

De la urgență la alertă

S-a terminat starea de urgență. Ne putem mișca mai lejer în interiorul localităților și, sigur, putem circula, în anumite condiții, și între localități. Să fim alerți însă – pericolul n-a trecut!

Fiecare avem diverse scenarii, care de care mai “personale” despre ce se-ntâmplă în jurul nostru. Și, mai ales, de ce? S-a schimbat lumea? S-au schimbat lucrurile? S-au schimbat oamenii? Depinde ce știri citiți sau ascultați sau ce platforme sociale frecventați.

Rigoberta Menchú Tum, premiul Nobel pentru pace în 1992, spunea că “lumea nu se poate schimba decât dacă vrem să ne schimbăm noi înșine”. Ecou oarecum a unei idei a lui Gandhi care sublinia, poate cu alte cuvinte: “Fii schimbarea pe care o vrei în lume!”

Prin urmare, ne-am schimbat? Am devenit mai atenți, mai răbdători, mai înțelegători, mai dispuși să cedăm din dreptatea noastră, mai puțin cârcotași, mai … buni? Nu doar față de “ai noștri”, cei apropiați, dar și față de străini și, mai ales, față de Pământ, de natură, de univers?

Pentru că sunt o optimistă incorigibilă, cred că puțin, puțin ne-am schimbat. Sau măcar știm că ar trebui s-o facem! E un pas … mic. Dar orice lucru începe cu un gând. Fugar! Dar … dacă-l prindem … începem să ne schimbăm.


https://unsplash.com/photos/ANcYI85YS58
DIN VIATA, Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

23 aprilie

Dincolo de conotațiile religioase sau mondene ale zilei, Sfântul Gheorghe sau St George, onomastică sau zi de pioasă rugăciune, ziua de 23 aprilie este și o zi cu foarte multe note culturale. Este ziua mondială a cărții și drepturilor de autor. Stabilită de UNESCO în 1995 pentru a ne aminti tuturor, dar mai ales celor tineri, că omenirea a ajuns unde este datorită cuvântului scris. Prin extensie, dar nu și prin suprapunere simplă, datorită cărților. 23 aprilie este o zi de mare valoare simbolică pentru literaturile lumii. Este ziua în care au murit Cervantes, Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega. Și, prin consens general, este și ziua de naștere a bardului de la Stratford. Și tot pe 23 aprilie s-au născut sau au murit autori minunați care ne-au îmbogățit viața, mintea și sufletul. Maurice Druon, Haldor K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla and Manuel Mejía Vallejo.


Photo by Laura Kapfer on Unsplash

Capitala mondială a cărții va fi anul acesta Kuala Lumpur, Malaezia.  Capitala este selectată de industria cărții în fiecare an. Kuala Lumpur a fost ales pentru eforturile pe care le face pentru o educație inclusivă, dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere și accesibilitatea lecturii pentru toate sectoarele populației orașului.

Sloganul capitalei mondiale a cărții în 2020 – “Un oraș care citește, este un oraș căruia îi pasă!”

DIN VIATA, ROMANA

Nebuni de aprilie

Pentru mine aprilie a fost întotdeauna o lună minunată. Zilele de naștere ale părinților, mama pe 8 aprilie, tata pe 16 aprilie, dar era și Florian, prin urmare onomastica lui era cunoscută de toată lumea, m-am căsătorit pe 24 aprilie, fiica mea s-a născut pe 20 aprilie, noră-mea are ziua de naștere pe 25. O lună minunată. Nu mai vorbesc de sărbătoarea dublă a Paștelui – mama era evanghelică, iar tata ortodox. Noi copiii am fost botezați în credința ortodoxă, deși tata în anii 50 ai secolului trecut n-avea nici o pretenție, lăsând alegerile de tipul ăsta pe seama mamei.

Dacă ar fi trăit, mama ar fi avut anul ăsta 101 ani, iar tata 97. Pentru că 2020 este anul în care ni s-a dat răgazul să stăm acasă și să ne gândim la rosturile vieții noastre, a vieții în general, mi-am adus aminte mai mult decât oricând de ei și de felul cum spunea mama că erau “nebuni de aprilie”. Și chiar au fost! nebuni în sensul bun al cuvântului, adică neastâmpărați, zvăpăiați, vioi. Dar fără oameni ca ei lumea n-ar fi fost niciodată mai bună sau n-ar fi făcut un pas înainte.

Lumea se schimbă, merge înainte sau nu, dar amintirea celor care ne-au adus aici este pentru mine o bucurie și o mângâiere extraordinară. De asta mă gândesc la ei și vreau să le păstrez amintirea vie. Atât cât se poate.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre epidemii și alte … speranțe

Este o poveste lungă, dar care merită citită. Puteți s-o și ascultați, din păcate doar în engleză. Ascultați-o în timp ce vă plimbați în jurul camerei, sau faceți orice altceva decât uitatul la vreun fel de ecran. Poveștile despre epidemii sunt povești despre neputința limbii și despre oamenii transformați  în brute. Fiecare poveste despre o epidemie este o poveste a analfabetismului, a neputinței limbajului, a omului transformat în animal.  O epidemie este ca o lobotomie, spune Jill Lepore, autoarea acestui articol care este doar un fragment dintr-o viitoare carte. Prin lobotomie se înlătură sferele superioare, cele mai înalte capabilități ale omului și se lasă doar animalul.

Fiecare roman despre ciumă este o parabolă a condiției umane.  Albert Camus a definit romanul ca locul în care oamenii sunt abandonați altor oameni. Lepore spune că în romanele despre ciumă toate ființele umane abandonează toate celelalte ființe umane. Ea citează câteva cuvinte înțelepte din Camus, în special gândurile doctorului Rieux de la sfârșitul cărții: “Știa ceea ce mulțimile acelea fericite nu știau, dar ar fi putut să învețe din cărți: că bacilul ciumii nu moare niciodată sau nu dispare complet . . . și că este posibil să vină și ziua în care, pentru pedepsirea și învățătura oamenilor, își va ridica din nou șobolanii și-i va trimite să moară într-un oraș fericit.”

Concluzia este că oamenii vor redeveni, întotdeauna, șobolani. Dacă vi se pare sumbru, mai gândiți-vă. Am selectat doar fragmentele pe care le-am vrut, așa că poate am greșit. Plus, întotdeauna există speranța aflată în înțelepciunea cărților. Și chiar schimbăm lumea în timp ce ne străduim să supraviețuim.

Și da, Rieux “știa că povestea pe care trebuia s-o scrie nu putea fi una a unei victorii definitive. Ea putea fi doar cronica a ceea ce a trebuit să se facă, și ceea ce cu siguranță va trebui făcut din nou, în lupta fără sfârșit împotriva terorii și atacurilor ei neobosite, în ciuda suferințelor personale ale tuturor celor care, neputând fi sfinți, dar refuzând să se plece în fața molimelor, se străduiesc să fie medici.”

Citiți sau ascultați – nici un moment nu este mai bun decât cel de acum! Și puteți fi atât de curajoși încât … să citiți și “Ciuma” de Albert Camus.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

Insule, clopote și oameni

Unul din citatele mele preferate este “No man is an island’ / Nimeni nu este o insulă. Aparține poetului metafizic englez John Donne (1572-1631) și are următoarea referință: Devotions Upon Emergent Occasions and Seuerall Steps in my Sicknes – Meditation XVII, 1624.

Am făcut poeții metafizici prin 1970 -71 la facultate. Nu aveam cărți, de online ce să mai zic!!! Aașa că citeam de pe unde apucam, de la biblioteca facultății, nu prea îmbietoare din diverse motive, sau din antologii publicate de Moscova sau pur și simplu ne dădeau seminariștii să le copiem după ce aveau și ei la îndemână.

În 1973 am fost în Anglia cu un program al Consiliului Britanic. La Universitatea Warwick, abia înființată în 1965, dar pe atunci habar n-aveam de asta, Am asistat la un curs din care nu țin minte nimic, decât că se-ntâmpla într-un amfiteatru super modern, cu vreo 50 – 60 de locuri. In sală erau vreo 20 de studenți britanici și noi, vreo 15 români. O studentă avea o pălărie superbă, boruri largi, flori colorate, îmbăcată lejer, haine lungi, hippy, era epoca flower-power. Nu prea dădeau atenție lectorului. Nici noi! Dar la seminarul la care am participat s-a discutat – exact despre Donne. Și fiecare participant, adică și noi, românii, am primit foile de seminar pe care aveam poeziile alese spre discuție. Atunci probabil am văzut prima oară Meditation XVII. Acum putem s-o citim sau s-o ascultăm. Și tot atunci am văzut prima oară cum studenții își exprimau opiniile, ideile, fără nici o grijă față de ce vor spune ceilalți. Sigur că n-am uitat niciodată.

Nu l-am uitat nici pe Donne, și nici respectul pe care trebuie să-l avem unii față de ceilalți când discutăm.


Photo by Daniil Vnoutchkov on Unsplash
DIN VIATA, ROMANA

Tot despre pandemii

Ieri am scris despre un articol de mult bun simț apărut în revista americană “The Atlantic” și scris de Jeremy Brown, autorul cărții “The 100-Year Hunt to Cure the Deadliest Disease in History” (100 de ani de vânătoare a bolii cu cel mai mare grad de mortalitate din istorie).  Jeremy Brown este medic specializat în medicina de urgență. În plus este director al Biroului de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență al Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. Cu alte cuvinte o persoană nu doar informată, dar și expert în domeniul său de competență – medicina de urgență.


Photo by CDC on Unsplash

Ce spunea Jeremy Brown, spun și alți experți. De data asta citez din Andy Yap, INSEAD, specialist în Comportament organizațional, și Charlene Chen, specialistă în marketing la Nanyang Business School din Singapore, în articolul de aici.  

Referindu-se la isteria cumpărăturilor și modul de reacție al firmelor, autorii subliniază și ei un comportament inutil, dar care poate oferi iluzia unui efort de protecție și sentimentul unui echilibru. “Cu zeci de milioane de oameni în carantină în China și COVID-19 răspândindu-se rapid este puțin probabil că achiziționarea de soluții dezinfectante pentru mâini, de supă instant de tăieței sau chiar de măști de protecție va asigura oamenilor o protecție integrală. Și totuși, simpla lor cumpărare poate ajuta la stabilirea calmului și senzației că încă mai au control asupra propriei vieți.”


Photo by CDC on Unsplash

Iar hotnews publică un articol foarte bun și echilibrat, după părerea mea, aici. Dar deliciul stă în comentarii – de la miștocăreală la dramă autentică. Românismul  dus la perfecțiune – ne pricepem la orice și ne și spunem opinia cu mare aplomb. Ca mine, aici!