CONFERINTE, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Neașteptatele plăceri

Ne plângem constant de cât de rău ne este în condiții de libertate restricționată. Cu mască și în mediul virtual. Și, evident, înțeleg asta foarte bine. Dar, sunt și avantaje clare. Cel puțin eu așa le percep.

Unul din ele – participatul la evenimente la care cel mai probabil nu ne-am fi dus în viața reală. Concerte, lansări de carte, conferințe internaționale, webinarii, muzee – le aleg pe cele gratuite și sunt multe și de calitate. Și, sigur, că dacă ceva mă interesează în mod deosebit plătesc taxa de participare, îmi trec în agendă și … particip.

Din prima categorie, eveniment gratuit, am o mulțime de exemple, dar acum mă refer la unul care m-a scos din zona de confort lingvistic. Ce-nseamnă zona mea de confort lingvistic? Vorbitul în română și engleză. Cel mai adesea în engleză și română. Ce-nseamnă discomfort lingvistic? Limbile pe care le vorbesc mai rar spre deloc și doar în anumite registre: franceză, germană, spaniolă și, desigur, maghiară. Evident, cititul mi-este mai la-ndemână decât vorbitul sau chiar scrisul. Deși, într-o comunicare asincronă, ooops, sunt cam …., lucrurile devin mai ușoare grație drăguței de Google.

Concret, am participat pe 20 aprilie la o fascinantă conferință intitulată “INTERSECTIONS: Linda Lê raconte Panaït Istrati/Exercice d’admiration” organizată de Alliance française Paris Île-de-France în parteneriat cu Institutul francez din România și cu sprijinul Asociației Prietenii lui Panait Istrati (l’Association des amis de Panaït Istrati).

De ce? Dincolo de faptul că sunt membră a Asociației Prietenii lui Panait Istrati, așa am și primit invitația, dintr-o curiozitate multiplă. Ce mi-ar putea spune o scriitoare vietnameză de limbă franceză despre unul dintre scriitorii români atipici, boemi, contestați când de unii, când de alții și cu siguranță relativ necunoscut în propria lui cultură. Ei bine, așa cum probabil vă așteptați, mi-a spus multe. Dincolo de emoția firească a vorbitoarei care vorbea unui public numeros (cred că au fost peste 50 de persoane din toată lumea) m-a impresionat interesul unui public atât de divers geografic și, ca atare, cultural față de vagabondul “nostru preferat” – cum spunea unul dintre participanți făcând trimitere la biografia publicată de Jacques Baujard în 2015, Panaït Istrati ; l’amitié vagabonde. Desigur, Baujard îl numește pe Istrati nomad celest, rebel etern și povestitor irezistibil, dar asta este o altă poveste.

Apoi am fost curioasă să văd ce spune o vietnameză trăită la Paris despre Istrati. Și cine este această Linda Lê? Nu e greu s-o descoperi, ca pe o personalitate a vieții literare franceze puțin cunoscută publicului larg. Deși apreciată de critica literară, preferă să evite presa. Discretă, timidă, tăcută și misterioasă, Linda Lê se descrie ca „un urs care se ascunde”. În vârstă de 57 de ani, Linda Lê își petrece cea mai mare parte a timpului scriind romane. Și pentru că, probabil moștenirea asiatică își spune cuvântul, are ca pasiune caligrafia și, greu de crezut, dar își scrie romanele cu stiloul, în mod tradițional, fără ajutorul mașinii de scris sau a computerului.

Care este conexiunea ei cu Istrati? În 2006, a stabilit și promovat o ediție  aproape completă a operei lui Panaït Istrati la Editura Phébus. Iar în prezentarea de pe 20 aprilie, pe care evident că n-am înțeles-o în detalii, dar am urmărit-o cu interes, a făcut o trecere în revistă impresionantă a diverselor întâlniri ale omului Istrati și aspecte ale vieții și operei lui.

              Dar, ca de obicei, cele mai interesante mi s-au părut întrebările. Evident și răspunsurile. Întrebări diverse, dar pertinente, dovedind interes  real, nu doar de suprafață, întrebări dincolo de opera lui Istrati, despre literatura română de limbă franceză. M-am bucurat să ne “revedem” pe lista participanților cu câțiva dintre istratienii vechi și, mai ales, să-mi reamintesc sau să aflu părți din istoria literară a unei lumi fascinante din care facem și noi parte.

GURA LUMII, ROMANA

Cea mai mare pictură din lume

Cea mai mare pictură pe pânză din lume s-a vândut la o licitație în Dubai pentru 62 milioane USD – dublu față de valoarea estimată.

Intitulată „Călătoria umanității”, lucrarea are aproape 1.600 de metri pătrați. A fost creată în 2020 de artistul britanic Sacha Jafri care spune că a lucrat 20 de ore pe zi în patru labe timp de aproape un an. Procesul a fost atât de dificil încât i-a cauzat domnului Jafri o leziune a coloanei vertebrale.

Artistul intenționează să doneze încasările unor organizații caritabile pentru copii. Pictura este atât de mare încât Jafri a împărțit-o în 70 de panouri separate, intenționând să vândă fiecare parte individual. Însă cumpărătorul, un comerciant francez de criptomonede rezident în Dubai, și-a dorit lucrarea întreagă. Acum trebuie să găsească un perete pe care s-o agațe.

Povestea picturii

The world’s largest canvas painting sold at an auction in Dubai last week for $62m—double its estimated value.

Entitled “The Journey of Humanity”, it is almost 1,600 square metres. It was created in 2020 by the British artist Sacha Jafri. He worked 20-hour days on his hands and knees for nearly a year.

He explains he’ll donate the proceeds to a number of children’s charities. The painting is so large that Jafri had divided it into 70 separate panels, planning to sell each part individually. But the buyer, a French crypto-currency trader resident in Dubai, wanted it all. Now he must find a wall to hang it on.

Educație, GURA LUMII, ROMANA

Brâncuși 145

“Brâncuși 145” – și Google nu ne dă niciun doodle pentru ziua de azi? A uitat sau nu este la fel de semnificativă ca Sf. Valentin? Mă rog, să nu fiu cârcotașă.

Înțeleg că pe TVR 3 și TVR Internațional la ora 16.00 se va transmite în direct de la Târgu Jiu evenimentul care va cuprinde lansarea filmului “Omagiu lui Brâncuși pe Calea Eroilor“. Cu Sergiu Cioiu. Și un recital Maia Morgenstern și Sergiu Cioiu. Frumos. Abia aștept.

Și în weekend – multe alte opțiuni. Le găsiți pe Google.

Din interviul cu Pavel Șușară (din 2020, diacriticele le-am pus eu):

“Brâncuși se naște și se dezvoltă într-un spațiu fără sculptură, pentru că România, fiind așezată în spațiul confesiunii ortodoxe, a creștinismului oriental, avea interdicție la chipul cioplit și până în secolul XIX noi nu am avut sculptură! Cine vorbește despre sculptură în spațiul ortodox până în secolul XIX bate câmpii sau face abuz de termeni.”

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Vinul și … apa

Adică șprițul. Sau spritz sau … Mă rog, cei interesați mai degrabă de variante lingvistice  găsiți un articol foarte bun aici, dar și aici pentru o abordare comparativă.

Acum, după un sfârșit de săptămână cu multe ceaiuri și un delicios compot de gutui din grădina proprie, prin urmare fără a putea fi acuzată de părtinirea vinului sau apei, iată amintirea unei minunate experiențe culturale de pe vremea când bântuiam fără (aproape) nici o grijă prin California. Vila Getty din Malibu este o bijuterie – la propriu și, desigur, la figurat.

Și a trebuit să vin atâta cale ca să găsesc într-una din sălile muzeului această explicație a modului în care romanii (care au învățat de la greci, desigur) își beau vinurile.

N-am putut rezista și am făcut o fotografie. Iat-o. Se vede că este făcută de mine. Și mai jos traducerea textului. Sper să fie mai bună ca poza.

Vinul în antichitate

„Vinul, strălucitorul vin, este cel mai bun dar al zeilor pentru muritori. Toate cântecele merg bine cu el, toate dansurile și dragostea făcută cu pasiune. Eliberează inimile de toate necazurile.”

                                              – Panyassis, aproximativ 475 î.Hr.

Vinul a jucat un rol social, religios și economic important în viața grecilor și romanilor. Consumat în mod regulat în timpul festivalurilor publice, la cină și la petreceri de băut, vinul servea și ca ofrandă zeilor și se credea că are proprietăți curative. Pictura de pe vasele de teracotă oferă o multitudine de mărturii ale prezenței vinului în mit și în viața de zi cu zi.

Anticii își amestecau de obicei vinul cu apă în vase mari numite kratere. Acest lucru avea avantajul de a atenua gustul puternic și de a reduce gradul de ebrietate. Consumul de vin fără apă era considerat barbar și invita „nebunia” zeului vinului Dionysos (Bacchus la romani). Care putea insufla furie și nebunie la fel de des ca și extaz.

Nu-mi pot imagina o băutură mai plăcută în verile noastre caniculare decât un vin alb sec bine răcit cu o apă minerală cu bule / sifon.  Sau în serile lungi de toamnă și în cele și mai lungi de iarnă un vin roșu, sec, alături de multe pahare de apă la temperatura camerei. Dar, sigur, gusturile nu se discută. Orice alte combinații sunt posibile atâta timp cât ne ajută să ne fluidizăm și să ne exprimăm gândurile, fără să cădem în nebuniile divine. De orice fel.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

De la urgență la alertă

S-a terminat starea de urgență. Ne putem mișca mai lejer în interiorul localităților și, sigur, putem circula, în anumite condiții, și între localități. Să fim alerți însă – pericolul n-a trecut!

Fiecare avem diverse scenarii, care de care mai “personale” despre ce se-ntâmplă în jurul nostru. Și, mai ales, de ce? S-a schimbat lumea? S-au schimbat lucrurile? S-au schimbat oamenii? Depinde ce știri citiți sau ascultați sau ce platforme sociale frecventați.

Rigoberta Menchú Tum, premiul Nobel pentru pace în 1992, spunea că “lumea nu se poate schimba decât dacă vrem să ne schimbăm noi înșine”. Ecou oarecum a unei idei a lui Gandhi care sublinia, poate cu alte cuvinte: “Fii schimbarea pe care o vrei în lume!”

Prin urmare, ne-am schimbat? Am devenit mai atenți, mai răbdători, mai înțelegători, mai dispuși să cedăm din dreptatea noastră, mai puțin cârcotași, mai … buni? Nu doar față de “ai noștri”, cei apropiați, dar și față de străini și, mai ales, față de Pământ, de natură, de univers?

Pentru că sunt o optimistă incorigibilă, cred că puțin, puțin ne-am schimbat. Sau măcar știm că ar trebui s-o facem! E un pas … mic. Dar orice lucru începe cu un gând. Fugar! Dar … dacă-l prindem … începem să ne schimbăm.


https://unsplash.com/photos/ANcYI85YS58
DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre epidemii și alte … speranțe

Este o poveste lungă, dar care merită citită. Puteți s-o și ascultați, din păcate doar în engleză. Ascultați-o în timp ce vă plimbați în jurul camerei, sau faceți orice altceva decât uitatul la vreun fel de ecran. Poveștile despre epidemii sunt povești despre neputința limbii și despre oamenii transformați  în brute. Fiecare poveste despre o epidemie este o poveste a analfabetismului, a neputinței limbajului, a omului transformat în animal.  O epidemie este ca o lobotomie, spune Jill Lepore, autoarea acestui articol care este doar un fragment dintr-o viitoare carte. Prin lobotomie se înlătură sferele superioare, cele mai înalte capabilități ale omului și se lasă doar animalul.

Fiecare roman despre ciumă este o parabolă a condiției umane.  Albert Camus a definit romanul ca locul în care oamenii sunt abandonați altor oameni. Lepore spune că în romanele despre ciumă toate ființele umane abandonează toate celelalte ființe umane. Ea citează câteva cuvinte înțelepte din Camus, în special gândurile doctorului Rieux de la sfârșitul cărții: “Știa ceea ce mulțimile acelea fericite nu știau, dar ar fi putut să învețe din cărți: că bacilul ciumii nu moare niciodată sau nu dispare complet . . . și că este posibil să vină și ziua în care, pentru pedepsirea și învățătura oamenilor, își va ridica din nou șobolanii și-i va trimite să moară într-un oraș fericit.”

Concluzia este că oamenii vor redeveni, întotdeauna, șobolani. Dacă vi se pare sumbru, mai gândiți-vă. Am selectat doar fragmentele pe care le-am vrut, așa că poate am greșit. Plus, întotdeauna există speranța aflată în înțelepciunea cărților. Și chiar schimbăm lumea în timp ce ne străduim să supraviețuim.

Și da, Rieux “știa că povestea pe care trebuia s-o scrie nu putea fi una a unei victorii definitive. Ea putea fi doar cronica a ceea ce a trebuit să se facă, și ceea ce cu siguranță va trebui făcut din nou, în lupta fără sfârșit împotriva terorii și atacurilor ei neobosite, în ciuda suferințelor personale ale tuturor celor care, neputând fi sfinți, dar refuzând să se plece în fața molimelor, se străduiesc să fie medici.”

Citiți sau ascultați – nici un moment nu este mai bun decât cel de acum! Și puteți fi atât de curajoși încât … să citiți și “Ciuma” de Albert Camus.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

Insule, clopote și oameni

Unul din citatele mele preferate este “No man is an island’ / Nimeni nu este o insulă. Aparține poetului metafizic englez John Donne (1572-1631) și are următoarea referință: Devotions Upon Emergent Occasions and Seuerall Steps in my Sicknes – Meditation XVII, 1624.

Am făcut poeții metafizici prin 1970 -71 la facultate. Nu aveam cărți, de online ce să mai zic!!! Aașa că citeam de pe unde apucam, de la biblioteca facultății, nu prea îmbietoare din diverse motive, sau din antologii publicate de Moscova sau pur și simplu ne dădeau seminariștii să le copiem după ce aveau și ei la îndemână.

În 1973 am fost în Anglia cu un program al Consiliului Britanic. La Universitatea Warwick, abia înființată în 1965, dar pe atunci habar n-aveam de asta, Am asistat la un curs din care nu țin minte nimic, decât că se-ntâmpla într-un amfiteatru super modern, cu vreo 50 – 60 de locuri. In sală erau vreo 20 de studenți britanici și noi, vreo 15 români. O studentă avea o pălărie superbă, boruri largi, flori colorate, îmbăcată lejer, haine lungi, hippy, era epoca flower-power. Nu prea dădeau atenție lectorului. Nici noi! Dar la seminarul la care am participat s-a discutat – exact despre Donne. Și fiecare participant, adică și noi, românii, am primit foile de seminar pe care aveam poeziile alese spre discuție. Atunci probabil am văzut prima oară Meditation XVII. Acum putem s-o citim sau s-o ascultăm. Și tot atunci am văzut prima oară cum studenții își exprimau opiniile, ideile, fără nici o grijă față de ce vor spune ceilalți. Sigur că n-am uitat niciodată.

Nu l-am uitat nici pe Donne, și nici respectul pe care trebuie să-l avem unii față de ceilalți când discutăm.


Photo by Daniil Vnoutchkov on Unsplash
GURA LUMII, ROMANA

Femeile, știința și poezia

Îmi place enorm blogul Mariei Popova „Brain Pickings”. Un posibil echivalent în română ar fi “Explorări intelectuale”. Oricât aș fi de grăbită, îmi fac timp să mă uit rapid prin scrisoare ei de informare cu anticiparea curioasă a legăturilor fascinante pe care le oferă cititorilor. Pentru Maria creația ei este o continuă trudă făcută cu dragoste, pentru mine o descoperire sau redescoperire uluitoare și fabuloasă.

Ca în acest anunț al unei “celebrări caritabile a științei și naturii prin poezie”. Cum face anunțul? Surprinzător:

<“Universul în Versuri” merge spre Vest! (18 aprilie, California)

Universitatea California din Santa Cruz
Amfiteatrul Quarry
1156 High St, Santa Cruz, CA 95064

Ușile se deschid la: 6:00PM
Spectacolul între: 19.30– aprox. 22.00
Indiferent de ploaie, soare, panică amplificată de presă sau
bun-simţ și cumpătare. Purtați haine călduroase pentru vreme de primăvară în aer liber, spălați-vă pe mâini cu săpun, apă caldă și gândire critică.>


Photo by Christopher Campbell on Unsplash

Pentru cei care provin dintr-o cultură fără prea mare apreciere a timpului, decât evident cel propriu, specificarea unei ore de deschidere a ușilor și apoi a orei de începere efectivă a spectacolului ca și a duratei lui aproximative subliniază diferențe sociale profunde între noi. Dar partea cea mai savuroasă este la sfârșit: o promisiune fermă, clară că acesta este un eveniment serios care necesită nu doar o iubire pasionată pentru știință și poezie, dar și un evident simț al umorului și o gândire critică profundă. Într-adevăr încântător.

La mulți ani de ziua femeii în fiecare zi!

ENGLISH, GURA LUMII, ROMANA

Neliniști de primăvară (III) cu … aspersoare- Spring is in the air with … sprinklers(III)

Părculețul Reginei Maria este din ce în ce mai frumos. Gazon verde, irigat, gard viu înflorit, chiar și o vază cu flori. Îmi face plăcere să mă plimb în zonă și să văd lucrurile noi care apar. Sigur că apar și lucruri noi de care nu mă bucur – gen gunoaie aruncate din mașina parcată, pe trotuar – evident, la câțiva metri de coșul de gunoi existent. Dar … educația se face cu timpul și, în ciuda multor preconcepții, cu … pedepse sau penalizări. De diverse tipuri, dar care funcționează la fel!

Ce m-a amuzat, uimit, enervat (în ordinea asta!) au fost aspersoarele care funcționează din plin și pe timp de ploaie. Zilele astea suntem sub cod portocaliu de ploi, etc etc. Așa am fost și luni seara și aseară (6,7 mai 2019). Ba chiar ploua zdravăn. Și culmea, aspersoarele erau programate și … funcționau! Mă gândeam că ar fi putut să existe un senzor, ca la ștergătoarele de mașină, care să nu declanșeze aspersoarele pe ploaie! Secolul XXI, specialiști în IT, AI și alte acronime care ne lasă să visăm că românii sunt printre cei mai căutați softiști din lume. Probabil că domeniul public din București sau Primăria Sectorului 5 nu sunt angajatori competitivi pentru ei!

Aspersoare în ploaie - Sprinklers in the rain
Aspersoare în ploaie – Sprinklers in the rain

Chiar plouă! - It does rain!
Chiar plouă! – It does rain!

 

Queen Marie’s little park is becoming more and more beautiful. Green, irrigated lawn, blossoming hedge, even a flower vase. I enjoy walking in the area and seeing the new things that show up. Of course, I do not enjoy everything that shows up – such as the litter from the car parked on the sidewalk – obviously, only a few meters away from the garbage bin. But… education takes time and, despite many preconceptions, it also takes … punishment and penalties. Of various types, but working the same way!

What amused, surprised, annoyed me (in this order!) was the sprinklers that were fully working under the rain. These days we are under a code-orange rain & co alert. The same as on Monday evening and last night (6, 7 May 2019). And it was raining heavily. And, unbelievably, the sprinklers were programmed and… working! I was thinking that there could have been a sensor, like those for windshield wipers, which could have prevented the sprinklers from starting during the rain! The 21st century, specialists in IT, AI and other acronyms that make us dream that the Romanians are among the world’s most sought-after programmers. Perhaps the Bucharest public sector or the City Hall of Sector 5 are not competitive enough as employers for them! (Andrei Călinoaia)

ENGLISH, GURA LUMII, ROMANA

Neliniști de primăvară (II) – Spring is in the air (II)

Regina Maria atrage lucruri bune și concentrează energii. Utilajele din zonă s-au înmulțit și urmele pe care le-au lăsat sunt vizibile. Sper ca eforturile celor care sunt implicați într-un astfel de proiect să ducă la transformarea zonei într-una de frumusețe, curățenie, adică de capitală europeană. Sper că n-au uitat să treacă in proiect și întreținerea zonei și da, de ce nu monitorizarea ei!

Cum imaginile sunt mai grăitoare decât cuvintele iată câteva făcute dimineața, relativ devreme – ora 7.56. Utilajele pornite și pe locație. Vă țin la curent. 😉

Mariei îi plăcea natura și ordinea. // The Queen loved nature and order.

Gardul viu este frumos. Sper să descurajeze automobiliștii disperați în căutarea locurilor de parcare. //Parking or cars? The hedge will decide.


Deja lucrăm. // On location at work. 7. 56 a.m.

Vedere. // View.

Când va fi gata … // When ready …

Queen Marie attracts good things and focuses energies. There’s more gardening machinery in the area then I last checked leaving visible traces. Hopefully the efforts of those involved in such a project will lead to the changing of this area into one of urban beauty and cleanliness that is fit for a European capital city. I do hope they haven’t forgotten to include maintenance costs in the project and, why not, surveillance cameras (CCTV)!

As pictures are worth thousands words here are some taken fairly early in the morning – 7.56 am. Machinery running and people busy. I’ll keep you posted. 😉