O mare bucurie să primesc volumul Simpozionul Internațional Urmuz 149 – 100 la care n-am putut fi prezentă decât cu sufletul. Simpozionul s-a desfășurat între 17 – 19 martie în Curtea de Argeș, orașul în care s-a născut cel care purta numele “civil” de Demetru Dem. Demetrescu-Buzău.
Sigur că vreau să-mi public aici articolul apărut în acest volum sub titlul “Urmuz – un trecut imprevizibil”. De ce ar fi trecutul imprevizibil? Sunt multe explicații, de la metaversuri la cel din articolul meu.
Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.
A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!
Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.
Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)
Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.
Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.
Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.
