Acum câțiva ani am fost rugată să scriu câteva rânduri despre brandingul personal. Într-un stil informal, adică ne-academic, dar interesant și atractiv, și evident… pro bono! Adică mai clar pe gratis. Poți să reziști unor foști studenți? Poți desigur, dar … nu-ți poți ieși din rolul de dascăl niciodată așa că am scris ceva ce s-a numit „Eu SRL sau Brandul personal” text care a apărut într-o publicație print, curățică, dar total invizibilă!
De ce am scris articolașul acela? Pentru că atunci, ca și acum de altfel, una din problemele majore pe care le văd la profesioniștii de azi este că se află sub tensiunea reală dintre a se dedica domeniului lor și aceea de a se promova. Adică tensiunea dintre succesul în carieră, în organizația în care lucrează sau în afacerea proprie și nevoia de promovare, cel mai adesea, în lipsa unui buget. Și dacă există buget lucrurile pot fi complicate, dar în lipsa lui ele pot deveni dramatice! De ce? Pentru că indiferent de produsul sau serviciul pe care-l avem, dacă nu putem să ne anunțăm clienții că avem ce-și doresc, ei bine … nu avem nici o afacere!
Exemple de produse care au eșuat din lipsă de promovare sau erori de marketing sunt suficiente. Joan Schneider și Julie Hall, într-un articol din Harvard Business Review, spun că 80% din toate produsele noi eșuează din lipsa promovării și din cauza concentrării exclusive pe design și producție.
Adică vorbesc despre aceeași tensiune dintre concentrarea pe produs/serviciu/ și marketing prin multiplele canale care ne stau la îndemână. În privința angajatului sau întreprinzătorului, a liber profesionistului vorbim de stabilirea și creșterea brandului personal, care poate fi numit în diverse moduri – autoritate, faimă, renume, popularitate, reputație, celebritate, imagine, valoare de piață, etc. etc.
În lumea de azi toți suntem răspunzători de brandul nostru personal. Este afacerea noastră. Dar, de fapt, despre ce vorbim? Ce este concret brandul personal sau procesul de branding personal? În primul rând și foarte important este un proces, adică ceva în desfășurare, nu ceva dat, finit! Este ceva ce poate fi crescut sau, dimpotrivă, poate fi alterat și chiar pierdut.
Lumea în care trăim s-a schimbat enorm. Majoritatea dintre noi suntem parte a diverse rețele și platforme sociale prin care ne informăm și ne proiectăm și ne promovăm imaginea personală și profesională, adesea între ele neexistând linii clare de demarcație. Nu ne mai putem permite să spunem, precum Maria Stuart, regina tragică a Scoției, “Sunt mai bună decât reputația mea” (Schiller, Maria Stuart, act. III, scena 4). De ce? Pentru că lumea, în general, știe sau poate afla ușor cum suntem în realitate. Există probabil multe șanse ca cineva să fi scris ceva pe internet despre fiecare din noi. Și cum șansele ca lucrurile negative să fie mai vizibile decât cele pozitive, este bine să fim așa cum ne dorim să fim în realitate – buni, de încredere, și cu o dorință clară și consecventă de a deveni și mai buni.
Reputația devine atât de importantă și din cauză că pe ea se bazează încrederea. Și specialiștii ne spun că încrederea devine moneda de schimb a viitorului. Afacerile din economia colaborativă (sharing economy) nu se pot imagina fără încredere, cinste, bună-credință.
Prin urmare, specialiștii / consultanții / antrenorii / formatorii, ne spun că brandul personal este procesul de formare al unei “mărci” în jurul numelui sau carierei tale. Această marcă ne reprezintă, o folosim – conștient sau nu – pentru a ne exprima. Dacă doriți o discuție despre diferența dintre marcă și brand găsiți aici. Dacă este un proces conștientizat, așa cum ar trebui, ne vom folosi brandul personal pentru a ne comunica abilitățile, performanțele/eșecurile (da și eșecurile – din ele se-nvață), personalitatea, valorile către diversele noastre tipuri de public țintă cu scopul de a ne dezvolta, a ne crește rețeaua proprie, a ne construi și gestiona reputația. Adică facem managementul reputației proprii. Într-o lume globalizată este greu să ieșim în evidență într-un mod pozitiv care să atragă atenția spre noi. Adică este dificil să (ne) găsim acel ceva care ne diferențiază de ceilalți. Și să nu uităm că ceilalți sunt mulți – competiția este acerbă. În orice domeniu.
Toți avem competențe și abilități “tari” adică diplome, certificate, cursuri diferite, știm proceduri și tehnici de ultimă oră. Aici sunt puține șanse să ne diferențiem în mod real. Dar, caracter avem? Caracter?!? N-am auzit prea des cuvântul ăsta. Și nici nu este de mirare pentru că înseamnă o personalitate fermă, cu trăsături morale puternice, caracterizate prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Adică oarecum diferit de ce se caută azi – flexibilitate, dinamism, adaptabilitate!!! Sau poate s-a schimbat doar … conceptul. Poate ne referim la inteligență emoțională, asta da am! Sunt dinamică, atentă la nevoile clienților, îmi îndeplinesc constant obiectivele, comunic eficient, îmi place să fiu în comunitate, rezolv rapid orice probleme, fac lucruri în folosul comunității, prin urmare … Da, am caracter.
