Tag: Curtea de la Argeș

DIN VIATA, ROMANA

Raftul lui Urmuz

Posted on

Trec aproape zilnic pe trotuarul cu statuia lui Urmuz din centrul orașului regal. Pe cele două bănci de alături, poziționate strategic pentru a putea să te odihnești puțin dacă, Doamne ferește, ai făcut excese de mișcare, stau adesea diverse persoane. De obicei mai în vârstă că cei tineri obosesc mai greu. Băncile sunt protejate de ploaie și soare puternic de câte o copertină și fiecare are câte două lăcașuri pentru cărți. Un fel de mini-raft pentru lectura unor pagini de și despre Urmuz. Cu rugămintea de a fi citite pe loc sau, dacă sunt luate acasă, să fie returnate. Asta dacă tentația lecturii este atât de copleșitoare și timpul nu permite cititul lângă Urmuz.

Cărțile au fost “împrumutate”.

Este un admirabil îndemn la lectură care merită apreciat. “DE CITI AICI, dar dacă luați o carte acasă, vă rog să o aduceți înapoi. Vă mulțumesc, următorul cititor.”

La o zi sau două de la apariția cărților în această mini-bibliotecă Urmuz, ele și dispar. Semn că sunt mult apreciate de trecători. Și, probabil, se dorește aprofundarea lor ulterioară. Nu-mi dau seama dacă sunt și restituite. Sper sincer că da. Dar, am dubii. De ce? Pentru că iată au început să apară și alți autori, alte titluri. Ceea ce este foarte bine. Ceea ce este mai puțin bine este că ele nu par să fie restituite.

Mă gândeam că ar putea exista niște rafturi/o bibliotecuță în localul La Urmuz/ No comment. Oamenii ar putea bea ceva, citind nu doar pe telefon, dar și pe o carte aflată la îndemână. Poate ar fi mai mulți înăuntru, nu doar la ora mesei, ci și între perioadele aglomerate când poți răsfoi, eventual, presa locală și, mai ales Curtea de la Argeș. Pe hârtie este mai bine, decât pe ecran.

Urmuz, vara 2022.
GURA LUMII, ROMANA

Dezvelirea lui Urmuz

Posted on

Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.

A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!

Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.

Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut  enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)  

Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.

Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.

Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.

Urmuz, văzut de Radu Adrian
LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Clipe de grație

Posted on

După o săptămână stranie în care lucrurile pe care de obicei nu vreau să le bag în seamă m-au obligat să le ascult și mi-au reamintit că, indiferent de cât de tare zic eu că sunt, există lucruri peste voința mea, iată-mă, sper, într-o formă acceptabilă ca să-mi reiau multele activități pe care am dorit să le fac, dar n-am reușit.

Încep de aici. La aniversarea zilei revistei Curtea de la Argeș (11 iunie) am cunoscut-o pe Mihaela Malea Stroe recitând din noul ei volum de poezie Alfabestiar apărut la Editura Eikon. N-o să vorbesc aici despre această realizare spectaculoasă de a scrie poeme/poezii pentru fiecare literă a alfabetului, fiecare poezie conținând doar cuvinte începând cu litera din titlu. Găsiți o frumoasă recenzie aici.

Am primit de la Mihaela Malea Stroe volumul de pozie Clipa de grație, apărut în 2016 la Editura Eikon. Și, de atunci, tot citesc și recitesc versurile poemelor și descopăr nu doar o poetă deosebită, a cărei frumoasă limbă română este un prilej minunat de bucurie și, cum îi mărturiseam la un moment dat, de invidie pozitivă, adică mai mult decât admirație, pentru aparenta ușurință prin care folosește limba în registre atât de diferite, dar cu o muzicalitate încântătoare.

Citind Poemul unei rugi de seară n-am putut să nu mă gândesc la Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak. De ce? Poate pentru că dincolo de nevoia universală de și căutarea permanentă a iubirii, cele două se structurează în jurul elementelor esențiale. Pentru Shafak ele sunt pământul, apa, vântul, focul și golul. Pentru Malea Stroe, în loc de gol avem verdele iubirii. De ce? Și cum să compar un poem cu un roman? Nu este poezia concentrarea universului în cuvinte?

Deocamdată, cu permisiunea autoarei, redau mai jos poemul. Și-i mulțumesc Mihaelei Malea Stroe pentru clipele de grație pe care ni le oferă.

Poemul unei rugi de seară

Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Apă,
Pe sub copita iernii,
Când iarna din umbre-ntristate se adapă.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Foc,
Prin bezna lumii strânsă la un loc.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Aer,
Din borangicul lunii
Să strâng fuior și caier.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Lut
Al înserării-n care ne-am pierdut.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să-ți tot fiu … verdele iubirii,
Verdele credinței, mană în pustiu.
DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Tot pe repede înainte

Posted on

De ce pe repede înainte? Pentru că se petrec atâtea lucruri, într-un ritm atât de accelerat că nu prea mai apuc să le înregistrez. Încerc câteva măcar.

1 iunie – ziua copiilor și ziua mea. 70 de ani! Mult? Puțin? Important este că sunt și sper că n-am trăit degeaba.

Sunt constant impresionată de memoria oamenilor care se gândesc la mine și-mi spun că, poate neștiut, dar natural pentru mine, i-am ajutat. Cum? În primul rând ascultându-i cu răbdare și respect și spunându-le ceea ce cred. Și, sigur, credințele mele se bazează pe lecturi multiple și, mai ales, pe experiențe trăite de mine și cei apropiați mie în multe, multe locuri pe unde am umblat. Studenții mei sunt unii din cei care mă fac să cred că nu trăiesc degeaba. Dar despre asta voi scrie separat. Și, sigur, mai sunt colegi, prieteni, oameni. Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați dat ocazia să las o urmă pe nisipul vieții voastre.

Absurdul existenței noastre, dacă alegem s-o privim astfel, este, iată, ridicat la rang de artă, cel mai adesea literară, de cei care, născuți pe meleagurile mioritice, s-au mirat sau chiar s-au revoltat de inconsecvența și inconsistența eforturilor noastre de a da un sens vieții. Sigur, motivele sunt multiple, dar nu este locul lor aici. Aici doar vreau să semnalez eforturile din Curtea de Argeș, oraș regal prin opțiunea regalității și, cu timpul, sper și al locuitorilor, de a menține starea de excelență culturală a meleagurilor prin energia captată și dirijată cel mai vizibil și profesionist de cel care a înființat Curtea de la Argeș.

Sunt multe despre care vreau/trebuie să scriu pe larg, nu pe repede înainte. Acum doar menționez că “No comment“, una din primele afaceri particulare locale – cel puțin în memoria mea, a primit supranumele “La Urmuz”. Spre conformitate vedeți pozele nu foarte grozave, dar autentice. Pe locul respectiv a fost casa în care s-a născut “înainte-mergătorul revoltei literare universale…” (Eugen Ionescu apud George Păun). Absurdul pare fi la el acasă: localul cu aer și bucătărie tradiționale are recenzii foarte bune pe trip advisor de la străini. Românii, desigur, sunt nemulțumiți. No comment ca să zic așa.

La Urmuz @ No comment
La Urmuz – merită încercat.

A fost o zi minunată. Mai ales că mi-a apărut și un articol în numărul pe mai al revistei Litere de la Târgoviște. Mulțumesc redactorului-șef.