Ca orice bună româncă, și cred despre mine că sunt o foarte bună româncă, am și eu o ie în garderoba mea. Care are povestea ei pe care azi n-am timp s-o povestesc aici. Poate altă dată.
Dar pentru că azi este sărbătoarea iei vreau s-o marchez cu mai multe imagini decât gânduri. Prin urmare, iată când și unde am purtat ia pe care o am. Nu, n-o port zilnic (cine mai face asta azi?). Nici când era tânără și subțire n-o purtam pe pielea bronzată, deși era sexi și mai că eram tentată uneori. Și atunci? Pentru mine ia este o imbrăcăminte rituală, așa cum erau pe vremuri hainele de biserică. Adică o îmbraci doar la sărbători, nu te duci la piață sau la birou cu ie. Nu judec pe nimeni, știu că se poartă și există o mare diversitate de modele și calități. DAR a mea este deosebită și nu pot, nu mă lasă inima s-o port decât în situații deosebite.
Ca, de exemplu, și aveți mai jos fotografiile în aceeași ordine: 1. La conferința internațională pe care am ținut-o ca profesor Fulbright la Universitatea de Stat din California – San Bernardino în 2005. Conferința s-a numit “România – dincolo de mituri și sterotipuri” și a adunat un număr impresionant (la standardele americane academice) de participanți, inclusiv doi prorectori (provosts), profesori și, desigur, studenți. La petrecerea de rămas-bun organizată cu mare tam-tam de buna mea prietenă și gazdă, Victoria Seitz, am purtat o rochie românească, artizanală, dar neavând prea mult de a face cu ceea ce numim ie.
Am mai purtat ia la câteva nunți, dar nu am fotografii. Și am purtat-o cu mare drag și mândrie la dineul regal oferit participantelor la conferința internațională Global Summit of Women 2013 de către Majestatea Sa The Raja Permaisuri Agong. Conferința a avut loc la începutul lui iunie 2013 și am primit instrucțiuni clare despre codul îmbrăcăminții. O seară somptuoasă într-un loc de basm oriental: m-am simțit minunat purtând ia și marama de borangic. Mi s-au părut foarte potrivite în context.
Dar nu pot purta ia mea albă, la care o bătrână de vreo 75 de ani a cusut o iarnă întreagă, iarnă argeșană lungă, aspră, cu zile scurte și întunecate, în locuri care să nu fie deosebite.
A, da! Și ia noastră românească este, ca mai toate lucrurile tipic românești, o piesă de îmbrăcăminte construită de noi cultural. Un mit cultural. O iubim, dar ea este relativ la fel și în alte comunități etnice, nu doar la noi. Și ei au dreptul să-și iubească propriile construcții culturale. Cum s-or fi numind ele! Dreptul lor nu-l diminuează pe al nostru. Aș zice că dimpotrivă.
