Vreau să fac atât de multe lucruri. Probabil din lăcomia de a trăi cât mai intens. Și, pentru că nu pot decide care sunt cele care merită făcute, amân. Știu că nu e bine, dar iată că nu mă dezvăț, deși încerc.
Am vrut să scriu despre magnolii. Chiar și la Curtea d Argeș au început să se treacă. Cele stelate. Nu prea poți scrie despre splendoarea unei magnolii înflorite. Cuvintele, ale mele cel puțin, sunt prea sărace pentru a prinde minunea lor trecătoare în imagini. Și atunci am să las fotografii din grădina mea și o informație pe care am luat-o de pe un blog al Mariei Popova, mai exact de aici. Dar, pentru cei care vor mai multe informații despre magnolie în limba română, le găsiți aici.
Și-au primit numele după botanistul francez Pierre Magnol. Maria Popova ne spune că Magnol este cel care a conceput un sistem de clasificare naturală, cu un secol înaintea lui Linnaeus. Dar nu de asta sunt interesante magnoliile. Ci pentru că sunt printre cele mai vechi plante de pe pământ și florile minunate sunt considerate „flori perfecte”. Adică pot trăi și, mai ales, se pot înmulți singure, fără ajutorul polenizării insectelor. Sunt folosite nu doar decorativ, dar mai ales ca medicamente, alimente diverse și, desigur, ca simboluri culturale.
Dar, am vrut să scriu și despre întâlnirile avute săptămâna asta cu studenții mei. De la Universitatea București, unde țin un curs de leadership, de la ASE București, LMA, curs despre Oameni și organizații, și de la EDURES un curs de Gândire creativă. Întâlniri provocatoare prin calitatea interacțiunii umane care are loc în cadrul lor. Spus mai simplu sau mai pe șleau – comentariile și/sau întrebările puse de studenți. Nu foarte ușoare, nu întotdeauna foarte comode, dar sigur deschizătoare de noi posibile abordări. Aseară o ascultam pe Margaret Heffernan vorbind în 2019 despre “Abilitățile umane de care avem nevoie într-o lume imprevizibilă”.
Și-a încheiat discursul (tradus în 24 de limbi, dar nu și în română – comentariu doar constatativ) cu o invitație la a regândi eficiența și a nu ne ne mai baza atât de mult pe tehnologie care este, nu-i așa, mai eficientă. Heffernan ne aduce aminte că cei care fac previziuni despre cum va arăta viitorul ne oferă doar o încercare de a-și aroga acel viitor. Adevărul greu de acceptat, mai ales de decidenți zic eu, este că viitorul este neexplorat, nu îl putem cunoaște până nu ajungem acolo. Dar, ne liniștește Heffernan, asta este în regulă. De ce? Pentru că avem atât de multă imaginație – dacă alegem să o folosim. Avem capacități reale de inventivitate și explorare – dacă le aplicăm. Oamenii sunt suficient de curajoși pentru a inventa lucruri pe care nu le-au mai văzut până acum. Este, însă, adesea un proces cronofag și, ca atare, ineficient. Dar conclude ea, fără aceste capacități lumea este în derivă și poate aluneca pe o cale periculoasă.
Dacă alegem însă să ne dezvoltăm gândirea creativă, dacă ne propunem să avem curajul să greșim, să ne pregătim pentru un management nu „just in time”, cât „just in case” ne vom putea decide viitorul.