“Bodies with vaginas”/corpuri cu vagine, “birthing people”/oameni care nasc, “menstruating people/oameni cu menstruație” și alte astfel de construcții care mai de care mai corecte politic într-o lume din ce în ce mai dezumanizată și mai dezinteresată de soarta individuală a ființelor fie că sunt copii, femei sau bărbați. încearcă să redea demnitatea celor care cred că și-au pierdut-o sau, probabil, n-au avut-o niciodată.
Vorba autoarei / autorului: oare de trebuie să denumim altfel doar femeile? De ce nu și bărbații? De ce ei n-ar fi numiți “prostate-havers”/deținători de prostată, “ejaculators”/ejaculatori sau “bodies with testicles”/corpuri cu testicule?
Articolul dă răspunsuri provocatoare pentru a explica unele cauze ale acestor schimbări și, mai ales, subliniază posibile efecte. Foarte actuale și practice. Cel mai important? Lipsa de comunicare reală. Și posibile efecte asupra tuturor.
Când lumea se transformă rapid și nu întotdeauna cum am vrea noi, spunem că au loc schimbări dramatice, critice, cu impact major asupra vieților noastre. Pandemia sau post-pandemia reprezintă exemple de subiecte apocaliptice, foarte rar și unele optimiste și, atunci când ele există, preferăm să le ignorăm conform gustului public pentru doomscrolling.
Și? Și limba noastră cea de toate zilele nu ține pasul cu aceste schimbări. Sigur că vorbesc de limba română, nu de engleza care n-are astfel de probleme pentru că ea este cea care dă tonul! Româna, o limbă minunată și flexibilă, pe care-o considerăm o raritate în lume pentru că așa devenim și noi deosebiți, este însă vorbită de o comunitate de oameni cu realități foarte diferite de cele din lumea anglo-saxonă. Și pentru că nu există realitatea, ce să facă săracii oameni? Iau cuvântul de care au nevoie direct din engleză. Unii știu ce spun, alții … mai puțin. Rezultatul? O păsărească din care fiecare înțelege ce vrea și ce poate.
Concret mă refer aici la piața muncii, la amenințările continue la adresa stabilității financiare a unei persoane și, mai ales, a unei familii. Pentru că folosirea unor cuvinte sofisticate sau doar împrumutate dintr-o altă limbă care acum este, în general, engleza nu ascunde realitatea urâtă, hâdă, a celor care-și pierd slujbele, n-au bani de mâncare pentru copii, pentru igiena și sănătatea lor de bază, bani pentru educație care ar presupune măcar alfabetizarea, inclusiv cea digitală, etc. etc.
Adesea nu îmi mai înțeleg propria limbă. Nici când o ascult și nici când o citesc. Nu mă mai deranjează de multă vreme folosirea termenului „job” pentru loc de muncă, lucru, slujbă, treabă. Este mai scurt și, probabil, perceput ca mai dinamic, mai interesant, mai atractiv. Dar să lucrăm „remote” când putem lucra de la “distanță” mi se pare scandalos pentru că denotă doar lene intelectuală, sau și mai rău un snobism primitiv! Oricum remote nu înseamnă de acasă, sau de la domiciliu cum se folosește adesea în încercarea de a localiza termenul. De ce? Pentru că “de la distanță” nu-nseamnă de „acasă”, chiar dacă-l include. Înseamnă de la distanță. Putem fi oriunde, dacă avem o conexiune stabilă la internet. În țară sau în altă parte a lumii sau, mai nou, chiar în cosmos.
Din păcate, discuțiile despre viitorul muncii în limba română sunt adesea ridicole prin limbajul folosit, dacă n-ar fi dramatice pentru că ne afectează pe toți direct sau indirect. Că vorbim de “work-life balance” sau de noile competențe necesare pentru a continua să fim activi și, evident, să fim plătiți pentru ca la rândul nostru să ne plătim dările, adesea nu poți înțelege mai nimic fără a face referință la limba engleză.
Iată un exemplu, evident scris fără diacritice: „Mai mult de 40% din companii intentioneaza sa pastreze strict sistemul de munca remote, din confortul casei.” Persoana care a scris articolul (nu, nu cred că este un dispozitiv de IA) nu știe exact ce este remote, deși în același articol scrie despre telemuncă. Da, telemuncă este un echivalent corect și acceptabil în limba română, deși nu există în DEX. Dar poate fi înțeles de oricine chiar dacă nu vorbește engleza, prin comparație cu telefon, televizor, telecabină, etc.
Și mă-ntreb, retoric evident, cum o să folosim conceptul de ”anywhere jobs” adică locuri de muncă de oriunde sau, aș zice eu, de aiurea. Atenție, este un articol profesional, bazat pe o cercetare de profil a Institutului Tony Blair.
Concluziile cercetătorilor sunt că aceste tipuri de muncă pot fi realizate de la distanță, de aiurea, la fel de eficient sau chiar mai eficient decât în locația normală de birou. Iată o schimbare majoră care ar trebui, în viziunea fostului prim ministru britanic, să se bucure de o strategie guvernamentală prin care toate aceste locuri de muncă să fie atrase spre Marea Britanie.
Dar dacă măcar o parte ar fi atrase spre România? Teoretic, chiar și practic, s-ar putea. De fapt, se și întâmplă. Ce lipsește, deocamdată, este viziunea și voința. Politică, dar și individuală.
