21 iulie la Casa Domnească. Mulțumim și aici gazdelor.
S-au citit poezii de Adrian Păunescu şi Șerban Foarță. Prevăzusem dorința de a citi cât mai multe poezii de Păunescu așa că ne-am limitat, nu foarte fericite, la doar două. Cine spune că nu se mai citește poezie? Iată mai jos câteva poezii citite la întâlnirea noastră. Sigur că au fost și discuții despre poeții respectivi, opera lor și receptarea publicului.
Dar să vorbească … poezia.
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Continuarea acestei impresionante poezii aici.
Șerban Foarță
„Placă (puțin) defectă”, volumul „Simpleroze”, 1978, Editura Facla.
…Parfumurile unor crinoline par
fumurile unor crini! O, line
par fumurile unor crinoline…
Albă ca Zăpada & cei 7 pisici, din Mic tratat de pisicologie (2009)
Albă ca Zăpada are
șapte feluri de pisici, –
de alt soi e fiecare,
iar pisoii sunt pitici.
Cea dintâi între princese
e un siamez (dar n-am
să vă spun exact prin ce se
ilustrează acest neam).
Continuarea aici.