Educație, ROMANA

Educație și inovație

Fără educație nu existăm. INACO, la trei ani de existență, pariază pe educație. Continuă și  accelerată. Și pe inovație. Este extrem de motivant să fiu parte din povestea INACO. Și să pot vorbi semnificativ cu oameni minunați. Și toți voluntarii și prietenii INACO sunt minunați fiecare în felul lui.

La aniversarea de trei ani de INACO, la Diverta Lipscani, am întâlnit mulți oameni minunați. Din cele mai variate domenii și grupe de vârstă. Ba chiar mi-am revăzut unul dintre studenții internaționali pe care i-am avut la master și care are o frumoasă carieră de afaceri în România.

Dar cea mai impresionantă poveste pe care am ascultat-o a fost spusă de Cornel Amariei. Povestea lui o știam dinainte. Faptele le găsim pe internet.

Unul din cei trei români care au apărut vreodată în Forbes. Cornel a fost nominalizat ca una dintre cele mai influente 10 persoane sub 30 de ani din Europa. Ce face acum? Este șef de inovație la Continental Automotive. Ce a făcut în cei 27 de ani de existență? A dezvoltat produse/aplicații pentru care a obținut peste 50 de brevete pe an. Printr-un start-up, a dezvoltat „ochelarii” pentru nevăzători. A publicat o carte în engleză care se vinde în peste 30 de țări, a călătorit în 40 de țări, iar în timpul liber cântă la chitară și învață să piloteze avioane.

Ce nu se vede pe net atât de ușor: naturalețea, calitățile de vorbitor în public, arta remarcabilă prin care te face să-i admiri pasiunea, curiozitatea și dorința de a rezolva probleme acute pentru oameni, dar și să-ți aduci aminte cu disperare că un sistem ca cel românesc nu permite celor care se nasc aici să-și realizeze potențialul uman decât în proporție de 60%. Ce țară este cea în care părinții unui tânăr cu o medalie de aur la gât nu-i pot oferi o masă la restaurant? Este una din poveștile pe care a spus-o seara trecută cu o voce neutră, și a trecut repede mai departe. Pentru un om cu palmaresul lui este deosebit de modest. Smerenia în acțiune.

Revenind la aniversarea INACO. O aniversare de suflet. Sigur că în spate se ascunde multă muncă. Nu poți realiza ce s-a realizat la INACO decât prin pasiune și muncă. 4 SMART Laburi până în prezent. Un Ghid al Meseriilor Viitorului în două ediții. Sute de traininguri. Proiecte de cercetare. Campanii de advocacy…

Și mai ales – pariul pe educație. Cum spune Andreea Paul, președintele INACO: “Știu că ne-am obișnuit să dăm vina unii pe alții pentru modul în care arată educația la noi, pentru cum arată România în ansamblu. Dar școala este a noastră, a comunității locale, iar România tot a noastră. Modul în care arată depinde chiar de noi.”

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Microsoft Tech Day

Ca membră INACO primesc adesea invitații la diverse evenimente extrem de importante, iar alegerea participării devine din ce în ce mai dificilă. Când Andreea Paul, președinta INACO, ne-a transmis invitația de a participa la Microsoft Tech Day am acceptat după ce am consultat programul evenimentului. Era clar un eveniment important pentru oricine se ocupă de comunicarea profesională în lumea de azi și, mai ales, pentru cei care suntem implicați în proiecte ca Ghidul meseriilor viitorului  sau Smart lab.

Prin urmare, după ce am urmat pașii din scrisoarea de invitație scrisă frumos în limba română și având toate datele necesare pentru a face accesul cât mai simplu și mai prietenos, iată-mă dis de dimineață (ei, adică pe la ora 8) azi 24 octombrie 2019, în drum spre a treia ediție a Microsoft Tech Day, la Palatul Parlamentului, Sala Al.I. Cuza.

Ce este Microsoft Tech Day? După denumire este clar un eveniment pentru industria hi-tech care reunește anual lideri semnificativi care pun în discuție tendințele definitorii ale lumii de azi: inovația tehnologică și transformarea digitală. În România evenimentul este la a treia ediție, dar în alte părți ale lumii el poate avea o tradiție mai îndelungată. De exemplu, în Suedia au avut loc deja 10 ediții. Ce se-ntâmplă la un astfel de eveniment? Și chiar este un eveniment dacă luăm în considerare numărul de participanți: peste 700 la București azi sau 2073 de participanți anul trecut în Suedia la 105 sesiuni, cu 39 de expozanți și 103 vorbitori.

Atracția evenimentului de azi a fost Brad Smith, Președintele Microsoft, aflat pentru prima dată în România dar pregătit cu exemple locale elocvente și relevante înglobate într-o prezentare care a ridicat multiple întrebări semnificative. Brad Smith a fost prezentat publicului de Violeta Luca, General Manager, Microsoft România. Luca a vorbit ea însăși frumos, poate prea vizibil dependentă de prompterul din față, dar fluent și convingător. După ce a început prin a ne saluta în română, a trecut la engleză subliniind misiunea Microsoft România de a produce valoare prin augmentarea capabilităților umane.  Și a reușit să facă o frumoasă comparație între tehnologie și vioară, instrument la care a cântat, pentru a sublinia că nici un instrument, nici o tehnologie nu sunt în sine nici bune, nici rele decât în măsura în care utilizatorul le folosește într-un anumit mod și pentru un anumit scop.

Brad Smith ne-a prezentat problematica globală a industriei de tehnologie și ne-a atras atenția că suntem într-un punct critic al evoluției tehnologice, în care  întrebarea esențială este nu ce poate face tehnologia, întrebarea corectă este ce ar trebui să facă. O discuție deosebit de importantă pentru că prin ea putem evalua cum se va dezvolta societatea în viitor. Cu alte cuvinte, Brad Smith ne atrage atenția asupra moralității necesare organizațiilor, asupra faptului că pe lângă viziune, strategie și execuție, organizațiile de azi au nevoie de curaj, imaginație și dorința de a se dezvolta spre un bine mai larg decât al propriilor investitori. Și, în treacăt și fără să insiste, ne prezintă cartea proaspăt lansată luna trecută: “Tools and Weapons: The Promise and the Peril of the Digital Age” scrisă împreună cu Carol Ann Browne.

Sesiunea plenară a fost închisă de Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni al Microsoft România. O prezentare interesantă, evident mult mai tehnică, în jurul platformei Azure și a tehnologiei Cloud, dar nu numai, care n-a ocolit nici ea problemele fundamentale ale democratizării inteligenței artificiale și a provocărilor pe care le avem de rezolvat în viitor.

O zi deosebit de utilă, în care am învățat mult.

ENGLISH, ROMANA

Conferințe, culturi și … fluxuri de cunoaștere și inovare / Conferences, cultures and flows of knowledge and innovation

Conferința internațională “V4 în East Asia & East Asia în V4” organizată de Centrul Oriental pentru Inovare și Afaceri al Facultății de Afaceri a BGE – Universitatea de Științe Aplicate din Budapesta, un echivalent al ASE din București. Este, conform datelor oferite de rectorul universității, cea mai mare universitate de profil din Ungaria.

Conferința este una din cele mai bine organizate la care am participat vreodată, probabil cu puține excepții. Oricum este în totalitate finanțată de Banca Națională a Ungariei care a fost și donatorul principal pentru înființarea OBIC în 2016. Au fost aproximativ vreo 75 – 80 de participanți din toată lumea.

Anul acesta am avut onoarea să moderez un panel, “The Drivers of Cooperation between China and CEE Countries”, care a atras un număr bun de participanți și a dat naștere la discuții la care toți cei implicați vom reflecta multă vreme după ce am ajuns fiecare acasă. Și am avut bucuria să fiu împreună cu Andreea Paul care a adăugat sarea și piperul necesare unei prezentări academice. INACO a fost prezent în mod natural la o conferință despre inovare, afaceri și competitivitate digitală. Interesul pentru inițiativele INACO a fost materializat prin multiplele întrebări și comentarii care au urmat. Ca moderator a trebuit să fiu fermă, corectă și să rog participanții să continue în particular, la cafea sau cină.

Sunt câteva lucruri care mi se par deosebite la această conferință și am să le sintetizez după ce voi ajunge acasă. Este bine să-mi moderez entuziasmul cu puțină distanță și, ca atare sper, obiectivitate.

The lovely Lotz Hall
The lovely Lotz Hall

The International conference “The V4 in East Asia & East Asia in the V4” organized by the Oriental Business & Innovation Center of the Budapest Business School of BGE – the largest business & Economics university in Hungary. One of the best organized events of its kind and also a rewarding one – both academically and socially. A great mix of academic, industry and political views of one of the fastest moving and most controversial areas in the world. Food for thought for all the participants.