ENGLISH, ROMANA

Descoperă Ardealul – Discover Transylvania (1)

Nu vreau să plec și de la CundValea Verde fără să-mi notez câteva lucruri. Așa cum am făcut la Mălăncrav unde lăcomia de a revedea cât mai mult și a revizita istoria amestecată a locului nu mi-a mai lăsat timp să-mi notez nimic. Nu regret. Priveliștea din turnul bisericii fortificate evanghelice a fost un vis, chiar dacă ajunsul acolo a fost un coșmar și, din partea mea, o doză de inconștiență.

Cea mai periculoasă dintre scările de acces spre turn.
Dar priveliștea de sus te face să uiți toate primejdiile.

 

Din vârful bisericii – o geometrie impresionantă.

Cund este un sat bine ascuns. Dacă n-ar exista Valea Verde – un resort – cum spun proprietarii – plăcut. Jonas și Ulrike Schaefer, veniți aici din Germania, au făcut într-adevăr lucruri minunate: au refăcut case vechi din sat, nu neapărat săsești. Acum interioarele sunt confortabile, cu tot ce are nevoie turistul de azi: baie, apă caldă și căldură, o mini-bucătărie unde-ți poți face ceai, cafea și, eventual, dacă există astfel de înclinații chiar o masă mai bogată.

Casa Biertan – confortabilă.

Sigur că infrastructura localității nu depinde de ei. Și nu mă refer doar la drum: pietruit, bunuț, dar pentru mașinile mai noi, joase, de oraș, nu foarte recomandat. Peisajul – încântător și chiar ți se sugerează să mergi încet, pentru a-l savura. Dar am putea să-l admirăm și mergând pe un drum asfaltat și fără denivelări. Mi-am adus aminte de șoseaua impecabilă din Peru de la 5000 metri altitudine. Că peruanii au făcut-o e admirabil, dar că este întreținută constant este și mai extraordinar! Noi românii știm de ce!!! Când spun infrastructură mă refer și la curentul electric care s-a oprit pentru câteva ore în prima seară. Nici o dramă – peste tot există lumânări și chibrituri, inclusiv lanterne sofisticate. O cină romantică la lumina lumânărilor poate fi un vis frumos, dacă nu ești obligat la ea de condițiile locale!

Cină romantică la Cund. S-a întrerupt curentul!

Cund nu se compară cu Mălăncrav – Conacul Apafi. Acolo, chiar dacă nu ai semnal la telefon și doar puțin la internet în bibliotecă în jurul router-ului, totul este local: mâncarea, băutura. Supă cu găluște.

– E din pasăre de curte?

– Nu, doar din legume. Din grădina mea. 🙂

Și șnițele de porc cu sos de ceapă și piure de cartofi cu un gust … minunat. Palincă de mere și vin de casă. Unt din gospodărie, lapte în sticlă de plastic, brânzeturi locale.

– Cine a făcut zacusca?

– Eu – zice Regina, săsoaică la vreo 40 de ani, nevasta lui Nicu, administratorul domeniului.

– Doamnă, eu am locuit vreo 20 de ani în Germania, acolo am avut copiii, ne-a mers bine. Dar nu m-am simțit nici o clipă acasă. Doar aici sunt fericită și simt că trăiesc. I-am zis soțului – hai acasă. Vedem noi.

Regina vine să ne aducă mâncarea cu o mașină mică, roșie. Ne-o încălzește, ne pune masa și ne urează poftă bună. Apoi fuge într-o încăpere alăturată să mai calce lenjeria schimbată, spălată și apretată după ultimii turiști. Am zărit câteva imagini din spatele scenei: are mașină de spălat automată, dispozitiv de călcat cearșafurile mari, dar și scândură și fier clasic pentru volanele de la fețele de perne și cearșaful de plapumă, de fapt pilotă. Și în bucătărie – mobilierul e tradițional, dar plita este cu inducție, cuptorul electric, detergenți sofisticați. Dar ștergarele sunt din cânepă, țesute în casă.

Bucătăria de la Conacul Apafi.

– Nu renunț la ele nici moartă: doar cu ele pot șterge ca lumea vasele, mai ales paharele. Sunt absorbante, nu ca prosoapele astea moderne, 100% bumbac, dar care șterg greu, lasă urme și fibre pe vase.

Conacul Apafi văzut din grădină.

Nicu ne-a întâmpinat la venire în capul treptelor, ca un adevărat stăpân al locului, dar fără morgă nobiliară sau aroganță. Ne-a arătat conacul, camerele noastre, ne-a spus că folosește din 1994 mașina 4×4 cam prăfuită, dar extrem de utilă pentru drumul pe care A Class-ul nostru a urcat gâfâind, iar eu mă gândeam la ce se poate întâmpla dacă vreo piatră rebelă sare de sub roți și … . Am ajuns cu bine și am parcat pe platoul curat de lângă conac. A plecat și Nicu rapid.

– Avem treabă multă, trebuie să strângem totul de pe câmp, din grădini, plus că se mai strică una-alta pe aici și trebuie să reparăm. Nici nu vă-nchipuiți cât am lucrat după ce a turnat dl Cristi în primăvară aici! Puteți să vă plimbați pe unde doriți, conacul vă stă la dispoziție, la fel și domeniul.

– Putem cumpăra suc de mere? E deschisă fabrica?

– Da. Da. Acum lucrează din plin. Până la 12 noaptea. Mergeți și vorbiți.

Făbricuța se vede puțin mai la vale: o curte mare, plină cu lăzi cu mere care-și așteaptă rândul să fie transformate în suc. Fără conservanți, fără coloranți, cu ușoare depuneri foarte fine care ne asigură că sucul din sticla respectivă n-a cunoscut nimic altceva decât îmbrățișarea ucigașă a storcătorului de mere și pasteurizarea.

N.B.

Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

Leave a Reply

Your email address will not be published.