turism de calitate

Count Mikes Estate – Domeniul contelui Mikes

Când am venit prima dată la Zăbala aveam 8 sau 9 ani. M-au trimis în preventoriu pentru a-i da mamei posibilitatea să se interneze și să-și rezolve niște probleme de sănătate. Pe Ionică, fratele meu, l-au trimis la Mogoșoaia unde era un preventoriu pentru preșcolari.

Zabala_1960 — Zăbala în 1960. Eu sunt a patra (de la s la d, rândul 3 de sus).

Mi-a plăcut atât de mult la Zăbala încât am rugat-o pe mama să mă mai lase o serie: în total 6 luni de basm. Mi-amintesc doar frânturi, pavilionul fetelor și al băieților, educatoarea care vorbea ungurește cu restul personalului, dar care nu știa că și eu vorbesc. Școala – 2 săli de clasă undeva sub pădure, cărăbușii de mai, dezghețul și ghioceii, toporașii, susurul cristalin al pârâului limpede ca un cristal șlefuit în soare. Înghețata de la sărbători, 8 martie, 1 mai, 1 iunie, făcută cu gheața de la ghețărie, atunci am văzut una pentru prima dată și am aflat că gheața se păstrează în timpul verii așa, cacao cu lapte, unt răsucit elegant ca o bezea și salam sau parizer … .

N-am știut multă vreme unde s-a aflat ținutul ăsta de basm. Tot ce știam era că vorbeau ungurește între ei și românește cu noi, copiii veniți din diverse colțuri ale țării. Și Zăbala – numele românesc. Pe cel unguresc nu l-am știut niciodată. Sau nu i-am dat atenție. Cred că așa erau vremurile – doar Rozsi, din Sîncrai, Harghita, ar fi putut să știe. Dar n-am întrebat-o. De ce aș fi făcut-o? Zăbala era o reverie la care reveneam uneori, întotdeauna când eram aproape singură.

Am redescoperit Zăbala, ușor, pas cu pas, după ce a apărut netul.

Dorința de a reveni care nu m-a părăsit vreodată, probabil aventura redescoperirii propriei vieți, și, iată, după 59 de ani, am ajuns ca turist la Zăbala.

Deși Google maps/Waze ne-au fost de mare folos, chiar în Zăbala ne-am rătăcit puțin. Am făcut la dreapta mai devreme decât era cazul și … o mică dramă! A fost nevoie să-ntrebăm un localnic. N-a prea știut de domeniul Mikes, s-a uitat derutat la noi, dar când am spus că vreau să mergem la preventoriu s-a luminat dintr-o dată. A, la preventoriu, sigur, e foarte simplu. Și ne-a explicat într-adevăr.

Am ajuns și … am intrat în poveste.

The Hunter’s Room

Basic, a 2 beds room – huge, high, lots of lights in small corners as well, a stash with wine behind a picture in the wall. Good wine, pity the white should be well chilled and … The room is hot, I don’t know how, the radiators are off, but the water in the bathroom is hot and comes as soon as the tap is on. I woke up the first night and opened the window – outside it was 6⁰ C. Inside I slept without the blanket on.

The room is in the Old Machine House – former power plant for the whole estate and 4 surrounding villages.

The bathroom – gorgeous; red with white wooden floors. The shower cabin of wrought iron, full wall mirror, lovely hot water. No handy shelves however to leave your shower gel, shampoo, whatever humans use for their trimming.

Everywhere lots of pictures, some paintings, empty frames in picturesque positions, and lots of candles and … matches. At first I thought they were just for the romantic atmosphere, a marketing stunt. But then, the second night – power went off and the utility of the whole set up became clear. Once again on this trip.

I woke up the first night and finished The Left Hand of Darkness – the right place to read this and to better understand the spirit of the place – Winter and Zăbala as well. Humanity beyond politics and ideologies. Steinhardt was right describing a Magyar count in prison with him: polite, perfectly balanced and speaking several languages. A lord is a lord even in the gutter or in prison. And uneducated commoners are … just common, when not at their best.

Umbră – Árnyek – the friendly, black Labrador – bilingual – I TOLD THE LOCALS AND THEY LAUGHED. Have not thought of it before.

Today we leave.

Csaba – the pleasantly arrogant waiter, Gabriela – the young waitress, Botond and his mum, Judith, the reception team. They all do naturally and graciously lots of other things – whatever is needed.

Glimpsed the old lady, the countess, Katalin, around the estate. Avoiding politely and unobtrusively the tourists, polite and smiling when there’s no choice and you greet her because you meet her on the roads around the estate.

When we checked out – nice and smiling Botond – made some suggestions – immediately wrote them down in front of us, no comments, no why?, sure, please tell us, this is our duty to write them, no, no, please go on. Thank you. Scriu jos – le iram. We speak a mixture of Romanian, English and Hungarian. English seems better for complaints. Which are really suggestions. It feels good.

And so off we go today towards Covasna – buy some yum yum bread and then on to Bucharest.

Great holiday, wonderful experience.

N.B. Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

Pictures taken by myself (if poorly focused) or by Ancuța Candit (if artistic and almost perfectly clear).

Nu vreau să plec și de la Cund – Valea Verde fără să-mi notez câteva lucruri. Așa cum am făcut la Mălăncrav unde lăcomia de a revedea cât mai mult și a revizita istoria amestecată a locului nu mi-a mai lăsat timp să-mi notez nimic. Nu regret. Priveliștea din turnul bisericii fortificate evanghelice a fost un vis, chiar dacă ajunsul acolo a fost un coșmar și, din partea mea, o doză de inconștiență.

Cea mai periculoasă dintre scările de acces spre turn.

Dar priveliștea de sus te face să uiți toate primejdiile.

Din vârful bisericii – o geometrie impresionantă.

Cund este un sat bine ascuns. Dacă n-ar exista Valea Verde – un resort – cum spun proprietarii – plăcut. Jonas și Ulrike Schaefer, veniți aici din Germania, au făcut într-adevăr lucruri minunate: au refăcut case vechi din sat, nu neapărat săsești. Acum interioarele sunt confortabile, cu tot ce are nevoie turistul de azi: baie, apă caldă și căldură, o mini-bucătărie unde-ți poți face ceai, cafea și, eventual, dacă există astfel de înclinații chiar o masă mai bogată.

Sigur că infrastructura localității nu depinde de ei. Și nu mă refer doar la drum: pietruit, bunuț, dar pentru mașinile mai noi, joase, de oraș, nu foarte recomandat. Peisajul – încântător și chiar ți se sugerează să mergi încet, pentru a-l savura. Dar am putea să-l admirăm și mergând pe un drum asfaltat și fără denivelări. Mi-am adus aminte de șoseaua impecabilă din Peru de la 5000 metri altitudine. Că peruanii au făcut-o e admirabil, dar că este întreținută constant este și mai extraordinar! Noi românii știm de ce!!! Când spun infrastructură mă refer și la curentul electric care s-a oprit pentru câteva ore în prima seară. Nici o dramă – peste tot există lumânări și chibrituri, inclusiv lanterne sofisticate. O cină romantică la lumina lumânărilor poate fi un vis frumos, dacă nu ești obligat la ea de condițiile locale!

Cină romantică la Cund. S-a întrerupt curentul!

Cund nu se compară cu Mălăncrav – Conacul Apafi. Acolo, chiar dacă nu ai semnal la telefon și doar puțin la internet în bibliotecă în jurul router-ului, totul este local: mâncarea, băutura. Supă cu găluște.

– E din pasăre de curte?

– Nu, doar din legume. Din grădina mea. 🙂

Și șnițele de porc cu sos de ceapă și piure de cartofi cu un gust … minunat. Palincă de mere și vin de casă. Unt din gospodărie, lapte în sticlă de plastic, brânzeturi locale.

– Cine a făcut zacusca?

– Eu – zice Regina, săsoaică la vreo 40 de ani, nevasta lui Nicu, administratorul domeniului.

– Doamnă, eu am locuit vreo 20 de ani în Germania, acolo am avut copiii, ne-a mers bine. Dar nu m-am simțit nici o clipă acasă. Doar aici sunt fericită și simt că trăiesc. I-am zis soțului – hai acasă. Vedem noi.

Regina vine să ne aducă mâncarea cu o mașină mică, roșie. Ne-o încălzește, ne pune masa și ne urează poftă bună. Apoi fuge într-o încăpere alăturată să mai calce lenjeria schimbată, spălată și apretată după ultimii turiști. Am zărit câteva imagini din spatele scenei: are mașină de spălat automată, dispozitiv de călcat cearșafurile mari, dar și scândură și fier clasic pentru volanele de la fețele de perne și cearșaful de plapumă, de fapt pilotă. Și în bucătărie – mobilierul e tradițional, dar plita este cu inducție, cuptorul electric, detergenți sofisticați. Dar ștergarele sunt din cânepă, țesute în casă.

– Nu renunț la ele nici moartă: doar cu ele pot șterge ca lumea vasele, mai ales paharele. Sunt absorbante, nu ca prosoapele astea moderne, 100% bumbac, dar care șterg greu, lasă urme și fibre pe vase.

Nicu ne-a întâmpinat la venire în capul treptelor, ca un adevărat stăpân al locului, dar fără morgă nobiliară sau aroganță. Ne-a arătat conacul, camerele noastre, ne-a spus că folosește din 1994 mașina 4×4 cam prăfuită, dar extrem de utilă pentru drumul pe care A Class-ul nostru a urcat gâfâind, iar eu mă gândeam la ce se poate întâmpla dacă vreo piatră rebelă sare de sub roți și … . Am ajuns cu bine și am parcat pe platoul curat de lângă conac. A plecat și Nicu rapid.

– Avem treabă multă, trebuie să strângem totul de pe câmp, din grădini, plus că se mai strică una-alta pe aici și trebuie să reparăm. Nici nu vă-nchipuiți cât am lucrat după ce a turnat dl Cristi în primăvară aici! Puteți să vă plimbați pe unde doriți, conacul vă stă la dispoziție, la fel și domeniul.

– Putem cumpăra suc de mere? E deschisă fabrica?

– Da. Da. Acum lucrează din plin. Până la 12 noaptea. Mergeți și vorbiți.

Făbricuța se vede puțin mai la vale: o curte mare, plină cu lăzi cu mere care-și așteaptă rândul să fie transformate în suc. Fără conservanți, fără coloranți, cu ușoare depuneri foarte fine care ne asigură că sucul din sticla respectivă n-a cunoscut nimic altceva decât îmbrățișarea ucigașă a storcătorului de mere și pasteurizarea.

N.B.

Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

Tag: turism de calitate

Zăbala – Zabola

Descoperă Ardealul – Discover Transylvania (1)