It’s a gorgeous spring day. As it should be, but not always is as March is fickle. Some say as a woman, I’d say as a human in this age!
Saying Happy Spring to all the great people I know and have made my life as it is!
To Huayna Picchu (aka Wayna Picchu). It means ‘Young Peak’ in Quechua. I couldn’t have made it without a team and a guide! It was great! // Către Huayna Picchu (sau Wayna Picchu). “Vârf tânăr” în quechua. N-aș fi reușit fără sprijinul echipei și al ghidei! A fost minunat!
Este o zi minunată de primăvară! Așa cum trebuie să fie, dar adesea nu este pentru că martie este o lună atât de capricioasă! Ca o femeie – ar spune unii. Ca o ființă umană în epoca noastră, zic eu!
La mulți ani tuturor oamenilor minunați pe care-i cunosc și mi-au marcat viața!
15 ianuarie este ziua culturii naționale. La Ateneu s-a lansat aplicația „Mihai Eminescu, întreaga operă”, un eveniment necesar și mult întârziat. Dar Google România nu a considerat necesar să orneze cu un doodle cultural pagina sa de start. La Institutul Levantului, am celebrat ziua culturii naționale prin aducerea în discuție a lui Panait Istrati, scriitor controversat și aproape necunoscut în România generațiilor de tineri până în 30 de ani. Dar cunoscut și apreciat în continuare în Franța, Turcia, dar și în lumea anglo-saxonă dacă luăm în considerare traducerile recente ale operei istratiene în engleză.
De ce Panait Istrati? Pentru că este un scriitor fascinant, cu un succes extraordinar la nivel internațional, dar care, paradoxal, este relativ ignorat în țara de origine. De ce are succes în continuare în Franța, în Turcia? Și de ce nu în România? Unul din posibilele răspunsuri este că în România tinerii nu prea au auzit de el. De ce? Posibile răspunsuri, dar și alte întrebări firești s-au ridicat ieri în cadrul mesei rotunde găzduite de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Amănunte urmează.
15 January is the National Culture Day in Romania. It is based on the birth date of Mihai Eminescu, probably the most loved Romanian poet. Like most classics he is much talked about, but less read – to my mind. At the Romanian Athenaeum a long delayed, but vitally necessary app was launched under the name of “Mihai Eminescu – Complete Works”. However, Google Romania did not consider it worthwhile to place a doodle on its main page to mark the day. At the Levant Institute we celebrated the National Culture Day by discussing Panait Istrati, a controversial and virtually unknown writer for the youth under 30 in Romania today. Nevertheless still known and appreciated in France, Turkey and also in the Anglo-Saxon world taking into account the recent translations of his works into English.
Why Panait Istrati? Because he is a fascinating writer, with an extraordinary international success, who, paradoxically, is relatively ignored in his own country. Why does Istrati continue to be successful in France and Turkey? And why not in Romania? One of the answers might be that in Romania young people have not really heard about him. Why? Some possible answers, but also natural questions have been raised yesterday during the round table hosted by The Institute for Advanced Studies in Levantine Culture and Civilization. Details to follow.
I owe this post to one of my former students. She sent me the ABBA song this morning and I thought it is still so current. More than ever. The music is here and the lyrics here.
However, the lines I keep returning to are:
Happy New Year! Happy New Year!
May we all have a vision now and then
Of a world where every neighbour is a friend
Happy New Year! Happy New Year!
May we all have our hopes, our will to try
If we don’t – we might as well lay down and die
You and I
Sometimes I see
How the brave new world arrives
And I see how it thrives
In the ashes of our lives.
Oh yes, man is a fool
And he thinks he’ll be okay
Dragging on, feet of clay
Never knowing he’s astray
Keeps on going anyway…
I do wish all of us A very Happy New Year!
Happy New Year! La Mulți Ani!
Ideea acestei postări o am de la o fostă studentă și cântecul mi se pare foarte actual. Mai mult ca oricând. Muzica este aici, iar versurile aici.
Dar versurile la care revin deseori sunt următoarele:
So what do we do for Christmas in 2018? It obviously depends on our personal preferences and on where we live – urban or rural areas. Of course on our social class and level of income, but I’m already digressing.
Christmas is more fun and picturesque in small towns or villages. People prepare themselves most of the food and do their own baking and the old traditions are still alive. Kids go carolling and so do grown-ups, but separately. Traditionally carollers are given apples, nuts, cookies and the grown-ups wine or “țuica” the local plum brandy. It is very common to offer both mulled wine and țuica “boiled” and well spiced. This contributes to the warming up of both the singers and of the atmosphere!
In the 1990s my family, my parents, my husband and our children would spend all our winter holidays in a lovely village in southern Transylvania, in Beia. Those were some of the best times of my life. And Christmas was a truly magic time. Mary D., the local teacher would come with the children’s choir and sing lovely carols similar to the ones here. And then our very good local friends, Viorica and Achim, would come and sing “The three shepherds”. Nobody would come in until they finished the whole song. And they all knew the songs impeccably, not as in Bucharest or in towns in general, where people start a carol and after 2 or 3 lines have to give up as they no longer remember the words. I want to keep this very short, but whenever I think of those times I can’t help the feeling of calm and happiness that surrounds me and that Christmas should be about.
I know, I know that some of my family celebrates Christmas in heaven. That my kids have their own families and kids and … those little details change the whole perspective. But beyond the obvious passing of time, the world has also changed and today Christmas is more about buying everything, including food, and being busy and noisy and too tired to enjoy the love and the company of those around us. I still have some of the decorations of my first Christmas tree, and my husband’s, and although I enjoy buying new ones I cannot stop thinking what for? My own grandchildren told me they didn’t want anything for Christmas. They already have whatever they want every day of the year! And on Christmas Eve I just couldn’t believe my ears: some people were using fire crackers! Which are usually used for New Year to scare away the possible bad spirits. But Christmas is supposed to be the holy night, the silent night … Well, no longer.
I prepared a basket with “traditional” sweets bought from Lidl and the pretzels from the local market. You can see it below. The napkin has an embroidered date 1916 and was woven by my maternal grandmother. It also has her initials B.M. I have kept it and am very fond of it. It is 102 years old. I use it only for these rituals. My carollers were a 6 year old neighbour and later on a pair of kids (around 10) who were more interested in the money than in the traditional sweets. However, they did their best to sing the whole carol.
Welcoming carolers102 year old napkin
Așadar ce facem de Crăciun în 2018? Evident că alegerile noastre depind de preferințele noastre individuale și de unde trăim – zonă urbană sau rurală. În mod clar de clasa socială din care facem parte și de venitul pe care-l avem. Sau nu. Dar divaghez din nou.
Crăciunul este mai voios și mai pitoresc în orășele și sate. Oamenii pregătesc ei înșiși majoritatea mâncării și își coc singuri ce-și doresc iar vechile tradiții sunt încă vii. Unele. Copiii merg la colindat și la fel fac adulții, dar separat.
După tradiție colindătorilor li se dau mere, nuci, colaci iar adulților vin sau țuică, eventual fierte și cu multe mirodenii. Băuturile fierte și bine condimentate contribuie din plin la încălzirea cântăreților și a atmosferei. Sigur că la asta mai contribuie și faptul că la fiert nu pui vinul sau țuica de cea mai bună calitate, dar pui mult zahăr și piper … Astfel de obiceiuri vin din vremea când colindătorii mergeau mult pe jos prin ger, făceau multe activități fizice în aer liber, nu la sală sau în realitatea virtuală și, în general, nu erau în primejdie să devină obezi sau diabetici! Mă îndepărtez de textul în engleză, dar asta e. Adică nu vă ofer neapărat o traducere. O rețetă bună de țuică fiartă și o poziție mai puțin cinică via Radu Anton Roman găsiți aici.
Prin ultimul deceniu al secolului trecut familia mea, adică părinții mei, soțul și copiii noștri, ocazional unii prieteni, ne petreceam toate vacanțele de iarnă într-un minunat sătuc din Ardealul de sud, la Beia. Au fost unii din cei mai frumoși ani ai vieții mele. Iar Crăciunul era cu adevărat magic.
Meri D., minunata învățătoare din sat, venea cu corul de școlari și ne cântau colinde încântătoare, cam ca aici. Apoi veneau bunii noștri vecini și prieteni, Viorica și Achim, care ne cântau în fiecare an Trei păstori. Nimeni nu intra în casă, în ciuda insistențelor noastre, până nu cântau tot colindul. Și toți cântau impecabil, nu ca la București sau în general în orașe, unde colindatul și-a pierdut caracterul personal și, de foarte multe ori, s-a transformat în cerșit neprofesionist pentru că practicanții nici măcar nu știu toate cuvintele.
Nu vreau să divaghez din nou, știu că unii din cei care cântă colinde pe unde pot și sunt primiți, tot mai rar, o fac dintr-o sărăcie lucie, așa că mă opresc aici. Și da, nu pot uita vreodată sentimentul de calm și fericire care mă înconjura la Beia, în căsuța mică de la 163, unde am fost atât de fericiți pentru că eram toți împreună. Pentru mine acesta este Căciunul.
Da, da, știu că o parte din familia mea sărbătorește Crăciunul în ceruri. Copiii mei au propriile lor vieți, familii și copii … și aceste amănunte schimbă întreaga perspectivă! Dar, dincolo de evidenta scurgere a timpului, și lumea s-a schimbat.
Astăzi Crăciunul este mai degrabă despre cumpărat totul, chiar și mâncarea gata preparată, și despre a fi constant ocupat și zgomotos și mult prea obosit pentru a ne bucura de dragostea și prezența celor din jurul nostru. Încă mai am decorații de la primul meu brad de Crăciun (1953 probabil) și al soțului meu și le folosesc.
Îmi place să cumpăr și decorații noi, dar nu pot să nu mă-ntreb … pentru ce? Nepoții mei mi-au spus că nu vor nimic de Crăciun. Au deja tot ce-și doresc în fiecare zi din an! Și în noaptea de Ajun, la Curtea de Argeș, nu mi-am crezut urechilor: unii trosneau pocnitori! Care se folosesc de obicei de Anul Nou pentru a îndepărta eventualele spirite rele, ca cel al lăcomiei și al plăcerii de a ne etala posibilitățile. Dar Crăciunul ar trebui să fie noaptea sfântă, noaptea liniștită … Ei bine, se pare că nu.
Am pregătit un coș cu dulciuri tradiționale cumpărate de la Lidl (în pas cu vremea, nu?!) și covrigei pe sârmă (delicioși) de la piața locală. Îi puteți vedea în fotografiile de mai sus. Ștergarul, țesut de bunica mea maternă, are brodate inițialele ei și anul 1916, an de război, când bunicul era pe front. Are 102 ani și îl păstrez cu mare drag. Ca și mama. Îl folosesc doar pentru ritualuri tradiționale.
Colindătorii mei au fost: David, vecinul meu de 6 ani, adus de mămica lui. Și, mai târziu, un băiat și o fată (10 ani? Nu-ți prea dai seama la copiii sub-hrăniți constant) mai interesați de bani decât de dulciurile tradiționale. Cu toate astea, s-au străduit să ducă la bun sfârșit colinda.
Și nu pot să nu repet ce spune Jeanette Winterson în Zile de Crăciun: “E ciudat că o sărbătoare care celebrează cea mai austeră naștere din lume a ajuns să însemne doar consumerism exagerat”. (p. 156)
And so this is Christmas/And what have we done? If you need to take some time to remember … that’s all right. I do the same. Not because I didn’t do anything. On the contrary. I guess I’ve been very busy constantly. Not with important things – for the long term. Important – for the day, or sometimes even the hour. I guess I matured enough to avoid the important for the minute things. The rest, however, is a constant battle.
We had a white Christmas in Curtea de Argeș. And tried to keep traditions alive. Such as having the family together. We even had traditionally prepared pork delis, from a pig raised organically by our great friends in Curtici. OK,OK they had it prepared as well. Most of it.
Just to have (part of) the goodies delivered to us was a whole adventure. The couriers are over-crowded this time of the year and can’t guarantee a 24 hours delivery and you don’t want the meat to get spoiled in warehouses along the roads! So the train is the best option – you have it delivered in about twelve hours (if you dream of fast trains, you’re in the wrong country) , but have to go to the station and pick it up directly from the train steward. That is – under normal circumstances. If it snows – then the trains might get cancelled or delayed. As was the case on the 17 December in Romania. Blizzards, snow storms, bla-bla-bla, as if we do not live in a country known for harsh winters, sometimes as bad as the Russian ones. Not as long and gloomy – but that’s another story! Anyway, all things got better and positively aligned to get the pork delis safe and sound a day later in my son’s deep freezer. From which, at the right moment, most of it found its way to Argeș.
Christmas is nowadays whatever you want to make of it. It most probably was the same since it came to be known as “modern Christmas”. Jeanette Winterson has a good review of how Christmas evolved from the old, dark ages to our Hallmark and Diva styled celebrations.
In Curtea de Argeș – we combine various ideas. I’ll tell you more in the next post.
Și a venit din nou Crăciunul
Ce am făcut de la ultimul Crăciun? E-n regulă dacă vă trebuie timp să vă amintiți! Și mie îmi trebuie și nu pentru că n-am făcut mare lucru. Dimpotrivă. Aș zice că am fost constant ocupată. Dar nu cu lucruri importante – pe termen lung. Ci cu lucruri importante – pentru ziua de azi, uneori chiar pentru ora prezentă. Sigur am devenit mai înțeleaptă și nu mai fac lucrurile importante pentru clipa de față. Restul, însă, este o luptă continuă.
Am avut un Crăciun cu zăpadă în Curtea de Argeș. Și am încercat să menținem tradițiile vii. Ca, de exemplu, să ne reunim ca familie. Am avut și “porcării” preparate de bunii noștri prieteni din Curtici care își cresc animalele organic. Bine, bine preparate sub supravegherea lor, nu de ei!
A fost o întreagă aventură să trimiți “porcăriile” de la Curtici la București. Serviciile de curierat sunt supra-solicitate și nu-și iau responsabilitatea livrării în 48 de ore! Și nici nu vrei să experimentezi cu viteza lor de reacție în perioade de vârf! Așa că trenul este cea mai bună opțiune – ți se livrează coletul în aproximativ 12 ore, dar trebuie să te duci la gară să-l iei de la însoțitorul de tren. Asta în mod normal. Dar dacă ninge – trenurile pot întârzia sau pot fi chiar anulate. Cum s-a întâmplat pe 17 decembrie în România. Viscol, zăpezi abundente, bla-bla-bla, ca și cum n-am trăi într-o țară cunoscută pentru iernile ei aspre, uneori la fel de dure ca cele rusești. Nu la fel de lungi și deprimante – dar asta este o altă poveste! Oricum toate stelele s-au aliniat pentru a veghea ca “porcăriile” noastre să ajungă cu o întârziere de doar o zi în lada frigorifică a lui fi-miu. De unde, la momentul potrivit, majoritatea și-au găsit drumul către Argeș.
Crăciunul este astăzi orice vrem să facem din el. Probabil că a fost așa de când a început perioada modernă a Crăciunului. Jeanette Winterson trece minunat în revistă cum s-a transformat Crăciunul din perioada veche și întunecoasă în sărbătoarea pe care majoritatea o știm după modelul Hallmark și Diva.
În Curtea de Argeș – combinăm diversele idei sau variante. Amănunte în postul următor.
An amazing story – OK, to me – and so many points to keep in mind. Even if most of us may admire the story, we would probably not follow the practice. And if you want a more complete point of view read the comments. They are great – coming from all directions and nuances.
Some points from the article:
In the presidential elections in 2007 Ségolène Royal ran against Nicolas Sarkozy. Sarkozy wanted to get the French to choose money and success. Royal chose to offer them citizens’ consultations, fraternité and “win-win” solutions to their daily problems. Sarkozy won and went on to become the flashy and controversial president, who forgot, however, his pre-election promises while Ségolène had to face her party of resentful, mostly male Socialist aristocrats (sic!) — the “elephants” or as we say in Romanian the dinosaurs.
Royal is a survivor of the “old world”. After her presidential defeat, she was forced to the periphery of the Parti Socialiste and decided to support Hollande’s presidential ambitions. All this despite Hollande’s affair with another woman. Hollande appointed Royal as environment minister, …. after the other woman left the Elysée Palace following another affair. “Throughout it all, Royal has remained popular, lately gaining media attention with a book — Ce que je peux enfin vous dire (“What I Can Finally Tell You”) — in which she defends her legacy and settles scores with former party colleagues, including her ex beau. Many of them fear that she might actually be plotting a political comeback.” – what I find amazing here is that she supported her former boyfriend, in spite of the various “affairs”, that she had 4 (four) children with him, never wanting to get married to him, that they continue to be friendly and that, in general, they are so different from their Romanian counterparts. Of course, in Romania it’s terribly vulgar to be a socialist!
Like many women of her generation, her battle is rooted in childhood. Born in 1953, one of eight children of an army lieutenant-colonel, she was not destined to go to university, let alone pursue a career. As a result, perhaps, she attributes many of the world’s woes, including global warming, to testosterone and the absence of female leadership; she sees that, too, in Macron’s stubbornness in dealing with the gilets jaunes.
This is impressive particularly coming from an “old democracy” like France. “I believe a country should not be run with laws and decrees, it’s completely outdated.” She says modern politics is about striking deals: “There’s so much you can do to improve companies’ competitiveness. Why not allow them to save energy costs, for instance? It would create jobs.” Wow!
O poveste uimitoare cu multe puncte care necesită reflecție. Chiar dacă mulți admirăm povestirea, probabil că nu am pune-o în practică. Și dacă vreți puncte de vedere mai complete citiți comentariile. Sunt excelente – venind din toate direcțiile și având o mulțime de nuanțe.
Spicuiri din articol:
În alegerile prezidențiale din 2007 Ségolène Royal a candidat împotriva lui Nicolas Sarkozy. Sarkozy le-a propus francezilor bani și success. Royal a preferat să le ofere consultări cetățenești, fraternitate și soluții de tip “toată lumea câștigă” la problemele cotidiene. A câștigat Sarkozy care a mers mai departe și s-a transformat într-un președinte sclipitor și controversat, dar care și-a uitat promisiunile pre-electorale, în timp ce Ségolène a trebuit să-și înfrunte partidul, alcătuit în majoritate din bărbați socialiști aristocrați (sic!) – “elefanții”sau cum spunem în română dinozaurii.
Royal este o supraviețuitoare din “lumea veche”. După înfrângerea în prezidențiale a fost marginalizată în cadrul Parti Socialiste și s-a hotărât să sprijine ambițiile prezidențiale ale lui Hollande. În ciuda legăturii lui Hollande cu o altă femeie. Hollande a numit-o pe Royal ministrul mediului, … după ce cealaltă femeie a părăsit Palatul Elysée, după o altă legătură. “În tot acest timp Royal a rămas populară, atrăgând în ultima vreme atenția presei cu o carte intitulată — Ce que je peux enfin vous dire (“Ceea ce vă pot în sfârșit spune”) — în care își apără moștenirea politică și marchează împotriva foștilor colegi de partid, inclusiv a fostului prieten. Mulți dintre ei se tem că ar putea chiar să comploteze o revenire politică.” – Ce găsesc uluitor aici, și știu că sunt extrem de tradiționalistă, este că și-a susținut fostul prieten, în ciuda diverselor legături, că a avut 4 (patru) copii cu el, fără să vrea vreodată să se mărite cu el, că sunt în continuare amici și că, în general, sunt atât de diferiți de echivalenții lor români. A, și desigur, în România este extrem de vulgar să fi socialist/ă!
Ca la multe femei din generația ei, lupta ei își are rădăcinile în copilărie. Născută în 1953, unul din cei opt copii ai unui locotenent-colonel de armată, n-a fost destinată studiilor universitare, ce să mai vorbim de o carieră! Rezultatul este că atribuie multe din durerile lumii, inclusiv încălzirea globală, testosteronului și absenței leadershipului feminin; vede asta și în încăpățânarea prin care Macron abordează vestele galbene.
Ce urmează este impresionant, mai ales venind dinspre o “veche democrație” precum Franța. “Cred că o țară n-ar trebui să fie condusă pe bază de legi și decrete, este complet demodat.” Royal spune că politica modernă este despre acorduri, înțelegeri: “Se pot face atâtea lucruri pentru ca să îmbunătățești competitivitatea companiilor. De ce să nu le permitem să economisească costuri de energie, de exemplu? Ar crea locuri de muncă.” Wow!
A few years ago there were not so many examples in the media of how leaders ended their careers. Why they were replaced and where they retired for the rest of their lives were questions open to a lot of research.
It seems that we hear more and more about these stories today – in the age of “transparency” and information sharing.
The one I’m sharing here is a not very amazing and it is a relatively expected story of what the very powerful business leaders do when the world is too busy minding their own business. The story, still unfolding, of Carlos Ghosn chairman of Nissan, chairman and chief executive of Renault and chairman of Mitsubishi Motors. That’s a lot of power, even if distributed through various checks and levels, in one person. There are many issues at work here, but we cannot help but remember Lord Acton’s words: “Power tends to corrupt and absolute power corrupts absolutely. Great men are almost always bad men, even when they exercise influence and not authority.”
Arrogance or as the Financial Times says, hubris, will get everyone in the long run.
Am comoditatea nativului care își imaginează că are un vocabular suficient pentru uzajul zilnic și folosesc DEX-ul când scriu chestiuni mai sofisticate. Dar, ca orice profesionist care folosește o limbă străină achiziționată ca o a doua sau a treia limbă, am diverse alerte pe mail de tip Cuvântul zilei de la mai multe dicționare online. Prefer Merriam-Webster și The Free Dictionary.
Și sunt foarte încântată când știu cuvintele respective sau când învăț câte unul nou. Ca acum când am dat peste boustrophedon cuvânt din engleză care în română este, desigur, bustrofedon. De ce sunt atât de încântată? Pentru că mă gândesc că anticilor le era, probabil, ușor și convenabil să folosească acest tip de scriere cioplită în piatră. Mă amuz pentru că m-am apucat să-nvăț ebraică. Dar ce ți-a venit? E prima întrebare care mi se pune. Și apoi urmează tot felul de supoziții care mai de care mai hilare.
M-am apucat de ebraică pentru că este un exercițiu foarte util – ca orice limbă care se-nvață. Cu atât mai mult o limbă semită care are și un alt sens de scriere și modalități diferite de a nota (sau nu) vocalele. Ceea ce explică de ce există o atât de mare varietate în pronunțare. Și de ce este imperios necesar să folosim dicționarul.
Dar revenind la cuvântul zilei – ce înseamnă bustrofedon? Zice DEX-ul: Scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Iar Merriam-Webster ne spune și o poveste, respectiv că înainte de adoptarea scrierii de la stânga la dreapta, cioplitorii greci foloseau acest mod de scriere după modelul aratului cu boi: cei care arau întorceau plugul și boii la capăt de rând. Arau de la stânga la dreapta și apoi de la dreapta la stânga. Iată și o imagine a acestui tip de scriere oferit de Wikimedia.
Sursa: CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=29502
Iar Merriam-Webster ne dă și exemple [(a) și (b)] de folosire a cuvântului in texte.
(a) The archaeologist noticed that the text on the tablet was written in boustrophedon.
(b) “A few days later the same Captain Pasha gave them a gift of an ancient boustrophedon inscription which had been at the door of a Greek chapel; many generations of peasants had rubbed against it, believing it relieved their rheumatism.” — Sally Emerson, Independent on Sunday (London), 13 May 2001
An article about the influence authority figures have on ordinary people. How they change our perceptions, sometimes even values, and what we can do if we think the authority is wrong.
The ” tendency to extrapolate the opinions of others from the opinions of authority figures” works everywhere. And we need to be aware of it. As leaders and as followers.
We are facing incredible challenges – AI (artificial intelligence), dataism, health issues, the food we eat, the water we drink, the drugs we take, the life styles we adopt, the jobs we pick, the organizations we work for, the competition among states, organizations and individuals – all those and a lot more make our everyday life quite hectic and our future … relatively unpredictable. And yet we live in the best of times – we live longer, if we are lucky, we live clearly and undisputedly in a much safer and friendlier world than the one that made Hobbs write the Leviathan. The state of nature, do we still have one?, is no longer “the war of all against all”, we seem to have a clearer and stronger understanding of what we need to do to continue to thrive as a species and as a world! Or … do we?
We are told that AI is changing the world – jobs will disappear, education has to re-invent itself, to teach soft skills, not knowledge, robots might become our overlords if we do not become creative and insist on doing the routine jobs they, the robots, can beat us at very easily. And if we still want a meaningful life for ourselves and our children we’ll have to drastically re-invent ourselves. It seems that this is easier said than done! At all levels. We are after all human beings irrespective of the hierarchical ladder we are on.
Tony Schwartz, the CEO and founder of The Energy Project, and Emily Pines, managing director of the same company, write an interesting article in the Harvard Business Review about why leaders are not embracing the skills needed for the future. Even if their talk is “correct” and they know and use the right words, leaders don’t seem to do what they talk about. They do not walk their talk. And Schwartz is very good at asking questions. Not any kind of questions, obviously, but those which are difficult and uncomfortable to answer. Such as “What am I not seeing?” and “What else might be true?”. Schwartz says that those two questions are the most powerful ones that leaders and through them their organizations can ask themselves. He also says that during the last ten years, 87% of companies have undertaken a business transformation, but only 25% of those transformations succeeded. Why? Because they do not ask the right questions, so how can they give the right answers?!? Unless we challenge our current beliefs and see through our blind spots we have no chance at success.
So what makes us behave like this? Some cognitive factors and some emotional ones. We tend to use strategies and behaviours that proved to be successful in the past, we “know” they are good. We are also afraid to try new ones. It seems that our thinking is not up to the fast changes happening in organizations. And therefore Einstein was right again: “we can’t solve our problems from the same level of thinking that created them”.
And if we look at what is theoretically required of organizations today we understand why there is this unwillingness or rather this incapacity to do so. So what exactly are we talking about? Creativity and innovation – as we live in a knowledge based society and the mantra is to become better and faster in innovation. Then agility – to move fast in the market which becomes more and more difficult in the highly regulated environment and with tensions among the variety of stakeholders organizations face today. Collaboration, at all levels even with your competitors, is also an important requirement. And, of course, the courage to change the organization (which is a shorthand for the people in the organization) to comply with those requirements.
