Ca orice bună româncă, și cred despre mine că sunt o foarte bună româncă, am și eu o ie în garderoba mea. Care are povestea ei pe care azi n-am timp s-o povestesc aici. Poate altă dată.
Dar pentru că azi este sărbătoarea iei vreau s-o marchez cu mai multe imagini decât gânduri. Prin urmare, iată când și unde am purtat ia pe care o am. Nu, n-o port zilnic (cine mai face asta azi?). Nici când era tânără și subțire n-o purtam pe pielea bronzată, deși era sexi și mai că eram tentată uneori. Și atunci? Pentru mine ia este o imbrăcăminte rituală, așa cum erau pe vremuri hainele de biserică. Adică o îmbraci doar la sărbători, nu te duci la piață sau la birou cu ie. Nu judec pe nimeni, știu că se poartă și există o mare diversitate de modele și calități. DAR a mea este deosebită și nu pot, nu mă lasă inima s-o port decât în situații deosebite.
Ca, de exemplu, și aveți mai jos fotografiile în aceeași ordine: 1. La conferința internațională pe care am ținut-o ca profesor Fulbright la Universitatea de Stat din California – San Bernardino în 2005. Conferința s-a numit “România – dincolo de mituri și sterotipuri” și a adunat un număr impresionant (la standardele americane academice) de participanți, inclusiv doi prorectori (provosts), profesori și, desigur, studenți. La petrecerea de rămas-bun organizată cu mare tam-tam de buna mea prietenă și gazdă, Victoria Seitz, am purtat o rochie românească, artizanală, dar neavând prea mult de a face cu ceea ce numim ie.
Am mai purtat ia la câteva nunți, dar nu am fotografii. Și am purtat-o cu mare drag și mândrie la dineul regal oferit participantelor la conferința internațională Global Summit of Women 2013 de către Majestatea Sa The Raja Permaisuri Agong. Conferința a avut loc la începutul lui iunie 2013 și am primit instrucțiuni clare despre codul îmbrăcăminții. O seară somptuoasă într-un loc de basm oriental: m-am simțit minunat purtând ia și marama de borangic. Mi s-au părut foarte potrivite în context.
Dar nu pot purta ia mea albă, la care o bătrână de vreo 75 de ani a cusut o iarnă întreagă, iarnă argeșană lungă, aspră, cu zile scurte și întunecate, în locuri care să nu fie deosebite.
A, da! Și ia noastră românească este, ca mai toate lucrurile tipic românești, o piesă de îmbrăcăminte construită de noi cultural. Un mit cultural. O iubim, dar ea este relativ la fel și în alte comunități etnice, nu doar la noi. Și ei au dreptul să-și iubească propriile construcții culturale. Cum s-or fi numind ele! Dreptul lor nu-l diminuează pe al nostru. Aș zice că dimpotrivă.
Age and creativity – funny how we look at things wearing distorting lenses. Here are some words of Pablo Casals. I find them so relevant for myself. And yes, I’m a teenager – only 67!
“But age is a relative matter. If you continue to work and to absorb the beauty in the world about you, you find that age does not necessarily mean getting old. At least, not in the ordinary sense. I feel many things more intensely than ever before, and for me life grows more fascinating.”
“I see no particular merit in the fact that I was an artist at the age of eleven. I was born with an ability, with music in me, that is all. No special credit was due me. The only credit we can claim is for the use we make of the talent we are given. That is why I urge young musicians: “Don’t be vain because you happen to have talent. You are not responsible for that; it was not of your doing. What you do with your talent is what matters. You must cherish this gift. Do not demean or waste what you have been given. Work — work constantly and nourish it.”
Părculețul Reginei Maria este din ce în ce mai frumos. Gazon verde, irigat, gard viu înflorit, chiar și o vază cu flori. Îmi face plăcere să mă plimb în zonă și să văd lucrurile noi care apar. Sigur că apar și lucruri noi de care nu mă bucur – gen gunoaie aruncate din mașina parcată, pe trotuar – evident, la câțiva metri de coșul de gunoi existent. Dar … educația se face cu timpul și, în ciuda multor preconcepții, cu … pedepse sau penalizări. De diverse tipuri, dar care funcționează la fel!
Ce m-a amuzat, uimit, enervat (în ordinea asta!) au fost aspersoarele care funcționează din plin și pe timp de ploaie. Zilele astea suntem sub cod portocaliu de ploi, etc etc. Așa am fost și luni seara și aseară (6,7 mai 2019). Ba chiar ploua zdravăn. Și culmea, aspersoarele erau programate și … funcționau! Mă gândeam că ar fi putut să existe un senzor, ca la ștergătoarele de mașină, care să nu declanșeze aspersoarele pe ploaie! Secolul XXI, specialiști în IT, AI și alte acronime care ne lasă să visăm că românii sunt printre cei mai căutați softiști din lume. Probabil că domeniul public din București sau Primăria Sectorului 5 nu sunt angajatori competitivi pentru ei!
Aspersoare în ploaie – Sprinklers in the rainChiar plouă! – It does rain!
Queen Marie’s little park is becoming more and more beautiful. Green, irrigated lawn, blossoming hedge, even a flower vase. I enjoy walking in the area and seeing the new things that show up. Of course, I do not enjoy everything that shows up – such as the litter from the car parked on the sidewalk – obviously, only a few meters away from the garbage bin. But… education takes time and, despite many preconceptions, it also takes … punishment and penalties. Of various types, but working the same way!
What amused, surprised, annoyed me (in this order!) was the sprinklers that were fully working under the rain. These days we are under a code-orange rain & co alert. The same as on Monday evening and last night (6, 7 May 2019). And it was raining heavily. And, unbelievably, the sprinklers were programmed and… working! I was thinking that there could have been a sensor, like those for windshield wipers, which could have prevented the sprinklers from starting during the rain! The 21st century, specialists in IT, AI and other acronyms that make us dream that the Romanians are among the world’s most sought-after programmers. Perhaps the Bucharest public sector or the City Hall of Sector 5 are not competitive enough as employers for them! (Andrei Călinoaia)
Conferința este una din cele mai bine organizate la care am participat vreodată, probabil cu puține excepții. Oricum este în totalitate finanțată de Banca Națională a Ungariei care a fost și donatorul principal pentru înființarea OBIC în 2016. Au fost aproximativ vreo 75 – 80 de participanți din toată lumea.
Anul acesta am avut onoarea să moderez un panel, “The Drivers of Cooperation between China and CEE Countries”, care a atras un număr bun de participanți și a dat naștere la discuții la care toți cei implicați vom reflecta multă vreme după ce am ajuns fiecare acasă. Și am avut bucuria să fiu împreună cu Andreea Paul care a adăugat sarea și piperul necesare unei prezentări academice. INACO a fost prezent în mod natural la o conferință despre inovare, afaceri și competitivitate digitală. Interesul pentru inițiativele INACO a fost materializat prin multiplele întrebări și comentarii care au urmat. Ca moderator a trebuit să fiu fermă, corectă și să rog participanții să continue în particular, la cafea sau cină.
Sunt câteva lucruri care mi se par deosebite la această conferință și am să le sintetizez după ce voi ajunge acasă. Este bine să-mi moderez entuziasmul cu puțină distanță și, ca atare sper, obiectivitate.
The lovely Lotz Hall
The International conference “The V4 in East Asia & East Asia in the V4” organized by the Oriental Business & Innovation Center of the Budapest Business School of BGE – the largest business & Economics university in Hungary. One of the best organized events of its kind and also a rewarding one – both academically and socially. A great mix of academic, industry and political views of one of the fastest moving and most controversial areas in the world. Food for thought for all the participants.
Am fost invitată să contribui la un serial dezbatere pe tema vârstei de pensionare în legătură cu speranța de viață. Am făcut-o cu plăcere în primul rând pentru că am uneori sentimentul că vârstnicii sunt o categorie defavorizată în România. Sigur și în alte părți ale lumii se-ntâmplă asta, dar la noi este mult mai vizibil. Și, în al doilea rând, pentru că sunt foarte fericită să scriu doar din plăcerea de a scrie sau de a sta la șuetă cu interlocutori imaginari din simpla plăcere de a schimba idei. Vorbesc despre asta în contribuția mea la dezbaterea inițiată în Revista Cariere de Daniela Palade Teodorescu, o jurnalistă admirabilă pe care o prețuiesc sincer.
Primul astfel de semn l-am văzut în Melbourne, Au. / The first ever sign like this I saw in Melbourne, Au.
I was invited to contribute to a debate on the retirement age and its influence on our life span. I did it with pleasure first of all because I have sometimes the feeling that old people or the elderly if you prefer are an underprivileged category in Romania. Of course this is true for other parts of the world as well, however in Romania it is more visible. And second, because I like writing for the sake of writing or of chatting with imaginary people just to exchange ideas. I’m talking about this in my contribution to the debate initiated in Careers Magazine by Daniela Palade Teodorescu, an admirable journalist whom I sincerely appreciate.
Regina Maria atrage lucruri bune și concentrează energii. Utilajele din zonă s-au înmulțit și urmele pe care le-au lăsat sunt vizibile. Sper ca eforturile celor care sunt implicați într-un astfel de proiect să ducă la transformarea zonei într-una de frumusețe, curățenie, adică de capitală europeană. Sper că n-au uitat să treacă in proiect și întreținerea zonei și da, de ce nu monitorizarea ei!
Cum imaginile sunt mai grăitoare decât cuvintele iată câteva făcute dimineața, relativ devreme – ora 7.56. Utilajele pornite și pe locație. Vă țin la curent. 😉
Mariei îi plăcea natura și ordinea. // The Queen loved nature and order.Gardul viu este frumos. Sper să descurajeze automobiliștii disperați în căutarea locurilor de parcare. //Parking or cars? The hedge will decide.Deja lucrăm. // On location at work. 7. 56 a.m.Vedere. // View.Când va fi gata … // When ready …
Queen Marie attracts good things and focuses energies. There’s more gardening machinery in the area then I last checked leaving visible traces. Hopefully the efforts of those involved in such a project will lead to the changing of this area into one of urban beauty and cleanliness that is fit for a European capital city. I do hope they haven’t forgotten to include maintenance costs in the project and, why not, surveillance cameras (CCTV)!
As pictures are worth thousands words here are some taken fairly early in the morning – 7.56 am. Machinery running and people busy. I’ll keep you posted. 😉
Dac-ar fi trăit, pe 8 aprilie mama ar fi împlinit 100 de ani. Dar a murit pe 4 mai 2007. Nu trece o singură zi fără să mă gândesc la ea.
A fost o femeie remarcabilă. A trecut prin greutăți enorme, a dus o viață dedicată în întregime familiei și și-a păstrat în permanență seninătatea și optimismul. Ne-a condus cu o voință incredibilă și a reușit să ne și lase să ne alegem drumul pe care ni l-am dorit în viață fiecare.
Acum însă vreau doar să-mi amintesc de ea așa cum n-am cunoscut-o – tânără și frumoasă, misterioasă, cu poveștile pe care nu i le voi cunoaște niciodată. Știu sigur că era curajoasă și o luptătoare. A venit în București din sătucul ei din inima Ardealului și a trecut prin război, prin schimbarea de după.
O viață extraordinară trăită pentru alții. Leadership avant la lettre.
Mama probabil prin 1937Mama 1940?
Had she lived on 8 April mum would have been 100. She died, however, on 4 May 2007. I still think of her every single day of my life.
She was an extraordinary woman. She went through incredibly tough times, she dedicated all her entire life to our family and she had always kept her serenity and optimism. She led us with an incredible will at the same time allowing us our own choices in life.
Now and here I want to remember her as I have never known her: young and beautiful, mysterious, with her stories – for ever lost for me. I know she had been courageous and fearless. She came to Bucharest from her little village in the heart of Transylvania and went through the war and all the changes after.
An extraordinary life lived for us. If this is not leadership what is?
Prima zi oficială a primăverii. Oficial nu înseamnă neapărat și real. Se pare că ziua echinocțiului se schimbă din cauza rotației pământului. S-a întâmplat pe 21 martie doar în 2003 și 2007 și se va mai întâmpla în 2101. Se poate întâmpla pe 19, 20 sau 21 martie.
Dar în afara echinocțiului de primăvară ziua de 21 martie este foarte plină de sărbătoriri diverse: Ziua libertății educației – Education Freedom Day, Ziua armoniei – Harmony Day (Australia), Ziua internațională a culorilor – International Colour Day, Ziua internațională a pădurilor – International Day of Forests, Ziua mamei sărbătorită în majoritatea țărilor arabe- Mother’s Day (most of the Arab world) și Ziua mondială a poeziei – World Poetry Day.
Toate au importanța lor. Și mai sunt și altele multe – toate relevante în felul lor. Dar pentru mine azi cea mai relevantă este Ziua mondială a poeziei. De ce?
Nu neapărat pentru că este recomandată de UNESCO. Nu pentru că poezia ne luminează sufletele și ne amintește că dincolo de ce ne desparte cultural toți avem aceleași sentimente, neliniști și temeri. Indiferent de limba în care vorbim. Nu pentru că ne deschide perspectiva spre o lume, în general misterioasă, mai greu accesibilă, plină de creativitatea sufletului și minții omenești. Sau poate pentru toate aceste lucruri și altele în plus. Ca de exemplu, muzicalitatea care ne vrăjește indiferent de limba în care ascultăm poezia, faptul că azi putem să ascultăm poezie de la autori diverși, în limbi diferite ca, de exemplu, aici https://soundcloud.com, că prin poezie avem acces la un limbaj magic, viu, nu jargon birocratic, la tipare de gândire fascinante care ne dezvăluie lumi la care altfel n-am avea acces.
Și e firesc de ziua poeziei să sărbătorim cu … poezii. În memoria lui James Moulder, maestrul meu, pe drumul nesfârșit către înțelepciune. Din volumul 47 Poems by Mihai Eminescu, pag. 53. Desigur bazată pe Odă (în metru antic).
ode to myself
I was forever young
dreaming under the stars
suddenly death stood in front of me
she asked me how I’d like to die
being burnt alive – like Nessus
being poisoned by my cloak – like Hercules
being allowed to return – like the Phoenix
may these tempting options go away
may indifference come back to me
may I be myself when I die
Acum, în epoca virtuală în care trăim, mai semnificativă ca niciodată.
Acum câtva timp am observat o statuie stranie pe terenul din zona Izvor, în locul unde Bulevardul Libertății întâlnește Splaiului Independenței. N-aș putea să-l numesc parc din cauze evidente: neîngrijire, murdărie, parcări anapoda, boschetari dormind vara pe unde e mai comod pentru ei, iubitori de animale care-și scot câinii la aer și nu curăță după ei.
De ce stranie? Pentru că apariția ei într-un loc jerpelit și jegos în spatele unei stații de autobuz la fel de neîngrijită ca restul peisajului este aproape ireală. Nu te aștepți să vezi nimic acolo. Și brusc într-o dimineață am văzut-o! Din taxi. Aurie, clasică, o femeie cu aspect de … zeitate grecească. Dacă ar fi fost de marmură. De la distanță și din mersul mașinii nu mi-a spus nimic. Dar m-a uluit existența ei într-un loc neașteptat. Am uitat de ea. Dar mi-am reamintit când agitația zilei mi-a dat răgazul să reflectez la trecerea timpului. Nu reținusem unde am văzut-o așa că am căutat pe Google. Și desigur că am găsit.
A doua zi am ieșit la plimbare și da, era acolo. M-am apropiat și am citit. Maria, Regina României, 1914 – 1927. Primul sentiment? De șoc! Asta era Regina Maria? Probabil cea mai frumoasă femeie din Europa timpului ei, cu siguranță cea mai frumoasă regină?! Și de ce aici? Și … multe alte gânduri pe care n-are rost să le trec aici. Oricum plimbarea prin parcul Izvor, parte a încercărilor mele de a nu uita că avem picioare pentru a le folosi la mersul pe jos, nu pentru a îmbogăți producătorii de încălțăminte, m-a mai liniștit. De ce nu? Până la urmă orice încercare de înfrumusețare a orașului este binevenită. Fie că ne place, fie că nu – ca în acest caz.
Și da, poate ne-ar fi plăcut mai degrabă o statuie ca cea dezvelită anul trecut la Ashford, Marea Britanie, locul unde s-a născut Maria, viitoarea regină a României. Dar, educația, gusturile, și mai ales bugetele care stau în spatele unor opere de artă sunt greu de discutat și de înțeles și este mai înțelept să ne uităm doar la rezultate.
De ce scriu acum despre statuia Reginei Maria? Pentru că trecând din nou prin zonă am văzut că Regina pare să atragă lucruri bune. Terenul este pregătit de amenajare. Pământ adus pentru a-l împrăștia și nivela, un utilaj care va face asta și, sper eu, că terenul va fi înconjurat de un gard care să nu permită automobiliștilor să parcheze pe el. Da, primăvara ne dă semne clare că este nevoie de curățenie și ordine. Oare le-am fi văzut dacă nu era Regina Maria?
Statuia Reginei nu și-a schimbat cu nimic înfățișarea, dar parcă s-a integrat în peisaj sau, cel puțin, nu mai tresar eu când o văd. Și pe soclul ei câteva flori și o candelă arată că sunt oameni care se bucură că au, când și-aduc aminte, ocazia de a cinsti una dintre femeile mărețe și iubite ale istoriei noastre.
Regina Maria la IzvorOare ne pregătim de curățenia de primăvară? Poate Regina Maria va fi și protejată de invazia autoSemne bune – curățăm și nivelăm terenul
Sună cunoscut? „… un sistem de educație bizar, bizantin și profund nemeritocratic”. Se întâmplă peste tot, dar nu peste tot vor sau pot oamenii să-și dea seama (să accepte) că educația este o „schemă de corupție” cu atât de multe implicații. Un efect pervers perfect. Calea spre iad… (nu a lui Chris Rea).
Drumul spre iad este pavat cu intenții bune! Ce vreau să spun? Că fără să încerc diminuarea responsabilității fiecăruia dintre noi, multe lucruri gândite de inițiatori într-un mod onorabil se denaturează și ajung să conducă la efecte adesea contrare. Există o linie solidă de gândire care argumentează existența problemelor perverse. În sfera publică din România discuțiile despre efectele rele sau perverse sunt foarte puține și, în general, de nișă. Un exemplu simplu, wikipedia în engleză are un capitol substanțial referitor la problemele perverse (wicked). Wikipedia în română – nu.
Una din problemele perverse ale societății globalizate este cea a învățământului superior. Aproape toată lumea consideră că învățământul superior este un lucru bun și ca atare dezirabil pentru cât mai mulți oameni. De aici, o mare varietate de proceduri de admitere în universitățile sau școlile superioare de pretutindeni. Și, să nu uităm, ierarhizările instituțiilor de învățământ superior – o afacere de mare calibru. Pentru unii. Pentru alții …
Se creează astfel diverse mituri: universitățile cele mai bune sunt cele din fruntea clasificărilor, studenții sunt selectați strict pe merite academice, sistemul de selecție este transparent, fără o diplomă de calitate nu poți avea succes la un post de calitate și, în consecință, la o viață împlinită din multe puncte de vedere.
Și, desigur, mai sunt multe altele, care ne sunt aruncate în față în România, nouă celor care lucrăm în sistemul de învățământ superior, cu disprețul social rezultat din ani de dezinteres față de educație – la toate nivelurile. Și oferindu-ni-se exemplul universităților americane care sunt un model de bune practici în multe domenii, inclusiv în cel al admiterii. Și, în mod evident și sincer, avem multe lucruri de învățat de la americani. Fără îndoială. DAR, iată că presiunea enormă pusă de societate pe „rentabilizarea” sau „eficientizarea” învățământului superior poate avea efecte perverse. Fără să generalizăm, iată că modelele noastre de bune practici au și ele problemele lor.
Scandalul care a făcut ocolul multor agenții de presă și pagini personale de internet este acoperit, într-un mod echilibrat aș zice, de Masha Gessen în The New Yorker. Ea vorbește despre “…un sistem de educație bizar, bizantin și profund nemeritocratic”. Sigur că Gessen vorbește despre un fenomen care are loc peste tot în lume. La noi poate mai puțin azi, din cauză că potențialii noștri studenți preferă să plece în Occident. Prin urmare nu prea mai avem de unde alege. Dar nu toată lumea are puterea sau voința să recunoască multiplele implicații ale acestui plan de corupere. Un exemplu perfect de efect pervers. Și mă-ntorc la drumul spre iad …
Aerial photo of Sydney City taken from over North Sydney
Sounds familiar? “… a bizarre, Byzantine, and profoundly unmeritocratic education system”. It happens everywhere, but not everywhere do people (want to) realize that it is “a corruption scheme” with so many implications. A perfect perverse effect. The road to hell … (not Chris Rea’s).
The Higher Education Fraud – The Road to Hell
The road to hell is paved with good intentions! What do I mean? That, without attempting to diminish the responsibility of each of us, many things originally put forward with honourable intentions by their initiators end up distorted often leading to contrary effects. There is a solid line of thought arguing the existence of wicked problems. In the Romanian public sphere, discussions about bad or wicked effects are very few and, generally, a niche. As a basic example, the English version of Wikipedia has a substantial chapter about wicked problems, while the Romanian one does not have one at all.
One of the wicked problems of the globalized society is that of higher education. Almost everybody believes higher education is something good and, therefore, desirable for as many people as possible. Hence, a great variety of admission procedures in universities or post-secondary education everywhere. And, let’s not forget, the rankings of higher education institutions –a big business. For some. For others… Various myths are thus being created: the best universities are those at the top of the rankings, students are selected strictly based on academic merits, the selection is transparent, you cannot have access to a quality job without a quality diploma, and, consequently, to a generally fulfilled life, from many points of view.
And obviously there are other myths as well which are used as reproaches and thrown at us working in the Romanian higher education with the social contempt coming from years of disinterest in education at all levels. We are being given the examples of the American universities, which are a good model in many fields, including that of admission. And, obviously and sincerely, we have a lot to learn from the Americans. Undoubtedly. HOWEVER, as we can see, the huge social pressure to “improve the profitability and efficiency” of higher education can lead to wicked outcomes. With no desire to generalise, it appears that our good practice models have their own problems.
The scandal that took over many news agencies and personal web pages is covered, in an objective manner I would say, by Masha Gessen in The New Yorker. She talks about “…a bizarre, Byzantine, and profoundly unmeritocratic education system.” Of course, Gessen is talking about a worldwide phenomenon. Perhaps less so in the Romanian case, because our potential students prefer to go to study in the West. Consequently, there is not much of a selection left for Romanian universities. But nobody has the strength or will to admit the multiple implications of such a corruption plan. A perfect example of a wicked effect. So we’re back on the road to hell… (Andrei Călinoaia)
