Este viteza cu care scriu (și iată public) despre ceea ce știu cel mai bine: lumea universitară. Mai jos o poveste pe care revista Leviathan a publicat-o în ultimul ei număr. Se află la pagina 125 din numărul 3 / iulie-septembrie 2024, pe care-l găsiți aici.
Sau, pentru cei care nu au răbdare să răsfoiască revista deși merită din plin, iată povestirea mai jos.
Mersul la București a început să devină tot mai enervant, dincolo de plăcerea revederii unor oameni dragi și a locurilor atât de familiare. Am început să mă detașez oarecum de forfoteala fără rost a orașului în care m-am născut și am trăit până la pandemie. M-am obișnuit atât de mult cu viața liniștită, plăcută și cu ritmurile impuse de mine aici încât mersul la București mă irită: de la căutarea și costurile unui loc de parcare în ultracentral la căldura bolnăvicioasă a caniculei – 40 de grade la București sunt diferite de 40 de grade la Curtea de Argeș.
Dar ce-am făcut atât de memorabil la București? Pe scurt și pe puncte:
– am ajuns vineri pe la prânz și am lăsat la o clinică două cunoștințe din Curtea de Argeș pe care le-am adus la un control
– am parcat relativ în apropierea casei și, mai pe seară, am vizitat-o pe fosta mea vecină din Piața Amzei, draga de Donela, ultima dintre prietenele mamei în viață. Are 92 de ani, locuiește singură, deși copiii o roagă cu diverse opțiuni, și are o minte brici. Își face singură piața și se organizează ca să deranjeze cât mai puțin pe cei din jur. O încântare să stau de vorbă cu Donela și îmi doresc să-mi păstrez și eu mintea la fel de verde ca și ea și sigur să ajung la vârsta ei.
– sâmbătă, 3 august, am participat la comemorarea de 7 ani de la plecarea la Domnul a poetului Petre Got. Comemorarea a avut loc la Cimitirul Bellu Catolic. A fost inaugurat monumentul funerar comisionat de către familie și realizat de către sculptorul Radu Panait în memoria poetului. Acestea sunt datele seci. Dincolo de ele, a fost o dimineață frumoasă și blândă, soarele nu ardea chiar așa de puternic prin frunzișul copacilor, și gândurile celor care l-au iubit, l-au cunoscut sau doar i-au cunoscut familia, ca mine, au creat o atmosferă pe care cuvintele Preasfinţiei Sale Mihai, episcop greco-catolic de Bucureşti, au înnobilat-o cu înțelepciunea ritualurilor vechi bisericești, dar și cu înțelepciunea omului-episcop care trăiește în lume.
La agapa organizată de familie am stat de vorbă cu oameni pe care îi mai întâlnisem, mi-a făcut mare plăcere să aflu noutăți, să descopăr că sculptorul Radu Panait este de pe lângă Curtea de Argeș și visează să-și dezvolte o afacere, culturală desigur, în zonă. Doamne ajută. Avem nevoie de tineri de succes care să iubească posibilitățile, nu totdeauna ușor vizibile și prietenoase, pe care le pune la îndemână zona Argeșului.
Tricoul minunat pe care l-a purtat Viorella, una din nepoatele poetului, o distinsă cercetătoare la Institutul de Științe Politice al Academiei Române, mi s-a părut că exprimă dorința fiecăruia dintre noi de a fi păstrați în amintirea celorlalți.
Am plecat de la comemorare cu liniștea pe care ne-o dă convingerea că lumea merge înainte, că cei dragi se vor gândi la noi și că, indiferent de pericolele care ne pândesc la tot pasul, trebuie să avem încredere că vom izbândi în cele bune.
– am vizitat galeria de artă FormART de pe Magheru la care m-a atras pictura din vitrină. O combinație de sculptural, multidimensional, dar pe pânză. Reflecțiile artistei sunt pe pliantul expoziției intitulată sugestiv Under Tension.
Înăuntru, însă, am descoperit o altă pictoriță care m-a fascinat. Am întrebat cine este pentru că nu am reușit să aflu din expoziție: Mihaela Ioana Atomei din Craiova, artistă plastică de succes mai ales pe piețele internaționale. A studiat maeștrii vechi și conform profilului ei de pe LinkedIn scris, din păcate, într-o engleză aproximativă, își dorește să-și găsească pacea și seninătatea prin reprezentarea personajelor sale. Dorește, de asemenea, să amintească unei lumi obsedate de lucruri materiale de căldura și bogăția vieții de familie. Mai jos este una din imaginile de pe LinkedIn și, dacă vă place, veți găsi mai multe pe profilul ei.
– seara m-am întâlnit cu fosta mea colegă și bună prietenă, Laura Mureșan. Terasa Verona a fost un decor excelent, răcoros, liniștit, fără stridențe sonore și care ne-a îndemnat la amintiri și povești. Am primit câteva cărți minunate, mulțumesc și aici, Laura, și, la plecare una din fostele masterande EDURES a venit de undeva din adâncul grădinii să ne salute. O seară încântătoare.
– duminică, 4 august, botezul drăgălașei Olivia Maria, nepoată prin alianță. La o biserică din Poienarii Rali, neașteptat de frumoasă și primitoare în interior. Preotul paroh – un exemplu de gospodar care se gândește la toate detaliile și le și execută cu zâmbetul pe buze, și, destul de rar în ultima vreme cel puțin pentru urechile mele, cu un discurs scurt la obiect, smerit și inclusiv. Nu vreau să povestesc aici întreaga slujbă. Dar mi s-a părut cu adevărat creștinească atitudinea înțelegătoare a domnului preot față de lipsa de cunoaștere a ritualurilor importante ale botezului de către nașii tineri și locuind într-o țară din Vestul neortodox, sprijinul dat celor care aveau nevoie să-l primească și, mai ales, concizia slujbei și a cuvintelor de încheiere prin care ne-a binecuvântat la final. Am rezonat cu domnia sa când ne spunea cu o smerenie naturală că nu crede că România este buricul pământului și nici că singurul adevăr spiritual este cel al ortodoxiei. Crede însă cu tărie în puterea credinței, în necesitatea ei și a unei spiritualități care să ne ajute ca omenire să construim o lume mai bună și mai sigură pentru copiii noștri. Mi-am amintit și de slujba de la parastasul lui Petre Got care avea, cu alte cuvinte desigur, același mesaj. Speranța rămâne veșnic vie.
A urmat o frumoasă masă de prânz, pe malul Snagovului, binecuvântată și de o ploaie încântătoare. O ocazie plăcută să ne punem la curent cu ceea ce se mai întâmplă în familia extrem de lărgită și inclusivă, răspândită pe mai multe continente.
– acasă la cealaltă parte a familiei mele care s-a întors de la bunica paternă de peste țări și o mare chiar în după amiaza aceea. Bucuria de a-l strânge în brațe pe nepoțelul alintat „sultănică fără frică” (cunoscătorii știu de ce) și de a-i citi ultimile cărți achiziționate de părinți! Un cititor avid, sigur prin proxy, ooops, prin împuterniciți. Și fiți convinși că este foarte atent și, adesea te corectează: nu, nu, buni! Și nu poți trece mai departe până nu citești corect sau în întregime pagina!
Luni m-am întors acasă în orașul regal cu sufletul liniștit și încărcat de aventurile minunate de la capitală. Și cu regretul că nu putem trăi în mai multe locuri simultan. Încă.
Vineri, 28 iunie, caniculă mare, un consistent popas literar datorat neobositei Sara Mina, Editura Biscara și, desigur, academicianului Gheorghe Păun. Cu sprijinul instituțiilor gazdă (vezi afișul). Mulțumiri și aici.
Impresionantă, pentru mine, participarea publicului cititor. Mai ales a celor foarte tineri.
Am revăzut prieteni dragi, am (re)cunoscut oameni noi, am ascultat povești incredibile (da, da viața bate orice tip de ficțiune) și am ascultat muzica oferită cu generozitate de Maria Calleya.
Am vrut doar să marchez ultimul eveniment, evident pentru mine, dintr-un iunie foarte bogat în întâlniri culturale. Las mai jos câteva foto precum și coperțile cărților discutate. Nu pot să împărtășesc aici atmosfera plăcută, prietenoasă și plăcerea extraordinară a șuetei – dacă mai țineți minte cuvântul pe care-l întâlnesc destul de rar în ultima vreme.
Și iarăși nu pot să nu o menționez pe draga de Luiza pe care o puteți vedea în foto. Croșetează. Face tot felul de minuni artizanale și accesorii pe care și le creează singură. Poate nu (mai) știți – dar lucrul manual (de orice fel) îți permite să fii extrem de atent/ă la discuțiile din jur. Luiza este una din cititoarele cele mai pasionate ale Clubului de lectură Elisabeta R. Și participă la foarte multe activități. Croșetatul este pentru ea o ancoră la discuțiile din jur. Incomparabil mai eficient decât telefonul pentru a fi “în prezent”! Dar asta este o altă discuție.
Și iată-ne în luna lui cuptor! Doar cititul și popasurile literare ne mai pot salva.
Îmi place să merg pe jos. Pentru mine este una din formele preferate de exercițiu fizic pe care reușesc să le fac constant. Știți cum e cu universul care-ți trimite tot felul de semne despre lucrurile care te interesează, despre care vorbești, la care te gândești. Sau poate e Facebook sau vreun alt algoritm isteț programat de oameni? Chiar nu contează.
Zilele astea am dat peste un citat din Kierkegaard care, în 1847 îi scria nepoatei sale preferate, Henriette Lund, următoarele:
“Mai presus de toate, nu-ți pierde dorința de a te plimba, de a merge pe jos. În fiecare zi, umblu spre o stare de bine și mă îndepărtez de orice boală. Am mers pe jos înspre cele mai bune gânduri ale mele și nu cunosc niciun gând atât de împovărător încât să nu ne putem îndepărta de el. Dar stând nemișcat și cu cât stăm mai mult pe loc, cu atât ne apropiem mai mult de a ne simți rău. Astfel, dacă vom continua să ne plimbăm, totul va fi bine.”
apud https://tolstoytherapy.com/kierkegaard-on-how-if-one-just-keeps-on/
Și iată că acum citesc un articol, și nu este singurul, despre cum o plimbare în ritm alert (chiar dacă o detești) îți poate dezlănțui creativitatea. Este clar că se apropie cursul meu de dezvoltarea gândirii creative și, până atunci, chiar termenul de a-mi trimite articolul pentru rubrica din Leviathan. Așa că, hai la o plimbare.
Photo by ŞULE MAKAROĞLU on Unsplash.
I love to walk. It’s one of my favorite forms of exercise that I manage to do consistently. You know how it is with the universe sending you all kinds of signs about the things you’re interested in, talking about, thinking about. Or maybe it’s Facebook or some other clever algorithm programmed by humans? It really doesn’t matter.
These days I came across a quote from Kierkegaard who, in 1847, wrote the following to his favorite niece, Henriette Lund:
Above all, do not lose your desire to walk. Everyday, I walk myself into a state of well-being and walk away from every illness. I have walked myself into my best thoughts, and I know of no thought so burdensome that one cannot walk away from it. But by sitting still, and the more one sits still, the closer one comes to feeling ill. Thus if one just keeps on walking, everything will be all right.
Søren Kierkegaard, from a letter to his favourite niece, Henriette Lund, in 1847
And here I am now reading an article, and it’s not the only one, about how a brisk walk (even if you hate it) can unleash your creativity. Clearly, my course on the development of creative thinking is getting closer, and until then, the very deadline to submit my article for my Leviathan column. So, let’s go for a walk.
Cum să mai fii creativ în lumea de azi? Toate ideile bune au fost deja folosite. Sau poate nu…?
De Crăciun am primit una dintre cele mai creative felicitări vreodată.
Pare obișnuită, deși este alb-negru ceea ce este în regulă pentru că este mijlocul iernii chiar dacă schimbările climatice ne tulbură imaginea despre ce-nseamnă iarna. Dar când o deschizi, este o creație colectivă, a patru femei care au scris mini proză sau povestiri foarte scurte sau cum zic anglo-saxonii flash fiction.
Un minunat proiect de grup pentru că, nu-i așa, Crăciunul este despre comunitate. Iată mai jos una din povestirile scrise de Mary Bevan inițiatoarea și sufletul proiectului.
Și traducerea în română.
“Kintsugi – arta de a repara cu aur
Mary Bevan
Stau în fața vitrinei care adăpostește ceașca favorită a shogunului și citesc cum, cu multă vreme în urmă, a căzut în timpul unui ospăț, spărgându-se pe podeaua tare de piatră. Cum stăpânul războinic a dorit să fie reparată dar a refuzat firele urâte de metal folosite de slujitorii lui.
Photo by Motoki Tonn on Unsplash
Până când un meșter străin l-a rugat să-l lase să-și încerce și el arta. A adunat bucățile, le-a lipit lăsând între fiecare spărtură spații largi și adânci, apoi a topit aur și, cu multă grijă, a umplut urmele spărturilor cu straturi peste straturi de aur până când în cele din urmă cana era întreagă, aceeași, dar diferită: un mozaic străbătut de pânza de păianjen a urmelor strălucitoare. Și iat-o acum, rezistentă la trecerea timpului și sclipind, un obiect nou născut din ruină, vibrând triumfător, semănând cu nimic altceva decât cu sine însuși.
Îmi văd fața reflectată în vitrină lângă cană. Zâmbesc și preamăresc astfel toate lucrurile crăpate și imperfecte.”
La mulți ani frumoși și liniștiți sau … așa cum vi-i doriți!
Căciunița și Crăciunelul Mihaelei Malea Stroe ne urează tot ce-i mai bun pe lume. Să ne bucurăm!
Have a happy and peaceful New Year or … the way you wish it!
Mihaela Malea Stroe’s Căciunița/Mrs Claus and Crăciunel/Santa wish us all the best in the world. Joy to the world!
The English version of my review of Andreea Paul’s book Women’s Strength in Sport was published in The Market of Ideas. You can find the review here.
Semnalez apariția ultimului număr al revistei culturale Litere, un număr excepțional prin diversitatea și calitatea articolelor referitoare la literatura română de ieri și de azi. Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Panait Istrati, Ioan Alexandru și Calinic Argeșeanul „slăvind dumnezeirea”, Nichita Stănescu ca personaj de roman, sunt doar câteva dintre articolele care merită neapărat citite.
Și, sigur, am publicat și eu un Cocktail de vară pe care-l găsiți la pagina 94 sau mai jos.
Lectură plăcută!
Printre multiplele tragedii despre care citim zilnic, iată o știre mai optimistă. Este din buletinul informativ de astăzi, 1 Martie 2023, al The Economist. O primăvară binecuvântată tuturor.
“Casa Familiei Abrahamice, un centru interconfesional care cuprinde o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, se deschide miercuri pe insula Saadiyat din Emiratele Arabe Unite. Țara s-a considerat de mult timp ca unificatoare de oameni: a fost prima din Peninsula Arabică care a găzduit o vizită papală (în 2019) și a normalizat relațiile cu Israelul (în 2020). Centrul Abrahamic a fost creat de Sir David Adjaye, un arhitect anglo-ghanez, care a proiectat și Catedrala Națională Ghana din Accra și Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din Washington, DC.
Cele trei clădiri ale Centrului Abrahamic se află într-o grădină închisă care va servi drept spațiu de întâlnire pentru diferitele comunități religioase din Emiratele Arabe Unite. Într-o declarație comună pentru a marca deschiderea, Papa Francisc și Marele Imam al-Tayeb din al-Azhar, care este văzut de mulți drept cea mai înaltă autoritate musulmană sunită, au declarat, poate puțin prea optimist: ‘Am intrat într-o nouă fază în istoria religiilor.’”
Among so many tragedies that we read about daily, here’s a more optimistic one. It’s from today’s newsletter of The Economist. Have a blessed spring!
“The Abrahamic Family House, an interfaith centre that comprises a Christian church, a synagogue and a mosque, opens on Wednesday on Saadiyat island in the United Arab Emirates. The country has long seen itself as a unifier of people; it was the first in the Arabian peninsula to host a papal visit (in 2019) and to normalise relations with Israel (in 2020). The Abrahamic centre has been created by Sir David Adjaye, an Anglo-Ghanaian architect who also designed the Ghana National Cathedral in Accra and the National Museum of African American History and Culture in Washington, DC.
Its three buildings sit within an enclosed garden that will serve as a meeting space for the UAE’s different religious communities. In a joint statement to mark the opening, Pope Francis and Grand Imam al-Tayeb of al-Azhar, who is seen by many as the highest Sunni Muslim authority, said, maybe a tad optimistically, ‘We have entered a new phase in the history of religions.’”
Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.
M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.
Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.