GURA LUMII, ROMANA, Uncategorized

Cine crează cuvintele noi?

Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.

Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?

Photo by Brett Jordan on Unsplash

Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”

CARTI, LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Vârcolacii, manga și … realitatea

Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale,  am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.  

Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”

Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.

Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.

Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.

De la s la d: Pușa Roth, Angela Dina-Moțățăianu, Sara Mina, Costin Turchilă
DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Pe repede înainte…

Au trecut aproape două luni de când nu am publicat nimic aici. Asta din cauză că am făcut multe. Foarte multe și foarte diverse.

Sper să vină timpul fiecărei activități s-o prezint pe larg. Până atunci, însă, le menționez doar pe repede înainte.

Am petrecut trei săptămâni fascinante și tulburătoare, deosebit de intense, despre care am început deja să scriu, în Iran. O țară de vis, cu o istorie remarcabilă și despre care, totuși, știm atât de puțin și atât de trunchiat. Decupaje din realitate, dar fără context, cu lentile ideologice foarte groase și, mai ales, fără latura umană diversă și, pe cât posibil, lipsită de clișee.

Despre Iran și aventurile celor șapte românce în țara de șapte ori mai mare ca România voi vorbi într-o carte la care am început deja să lucrez.

Întoarsă acasă, evenimentele s-au succedat rapid:

Iată-le pe cele mai importante:

10 mai – ziua regalității.

10 mai după amiaza, Salonul argeșean de primăvară.

DIN VIATA, LECTURI, ROMANA, Uncategorized

Bucuria lecturii

Ziua de ieri a fost una plină. De activități, de oameni și de bucurii.

Să-ncep cu bucuria de a fi primit o carte. Este o carte pe care mi-am dorit de mult s-o citesc fără să știu că este scrisă. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea să aflu că a fost publicată. Cartea mi-a fost inițial recomandată de o bună prietenă și colegă. Pe amândouă ne leagă un trecut profesional incitant și continuu aflat sub zodia schimbării și conectării la nou. În ultima vreme suntem, printre altele, interesate de Asia. Și iată că a apărut această carte pe al cărei autor am avut privilegiul să-l cunosc la diverse întâlniri și conferințe pe vremea când ele se-ntâmplau față-n-față sau să-l ascult pe diverse platforme în timpurile pandemice.

Este vorba despre cartea O privire spre Asia. Amintirile unui ambasador de Viorel Isticioaia-Budura, apărută la editura Litera în 2021. O carte elegantă din toate punctele de vedere. Coperta minimalistă, dar de un efect remarcabil, cu clape care ne dezvăluie câteva informații esențiale asupra autorului, și cu un text pe ultima copertă semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Hârtia volumului are nuanța untului, plăcută și odihnitoare ochiului, nu albul orbitor al volumelor parcă trase la copiator.
Am răsfoit volumul imediat și mi-am dat seama că este fascinant și trebuie citit cu atenție pentru a te bucura de multiplele planuri și sensuri pe care autorul le-a țesut și întrețesut în capitolele cărții. Sigur că există și fotografii – de calitate și cu explicații.
Mă opresc aici pentru că abia aștept să intru în lumea pe care ambasadorul Viorel Isticioaia ne-o pune cu atâta generozitate la dispoziție.
DIN VIATA, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

15 ianuarie

De 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk!

De ce? Cui? În semn de omagiu, desigur, celor care știu unde este Isarlâk, dar și celor mulți și de demult care au făcut posibil drumul către azi, și ca să le facem în necaz celor care nu reușesc s-o găsească pe hartă. Pe harta culturală evident.

CONFERENCES, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, Uncategorized

Life online

I’m not saying that life online is better than that offline. I’m just saying that very often it is more comfortable and it offers opportunities that we never thought about. I wrote here or here or here about events that I probably wouldn’t have attended in real life. And suddenly here we are attending conferences, watching panels with incredible speakers, visiting museums and exhibitions that we could only have dreamt about. And most of those events are free.

We also pick challenges and accept to participate in projects for the sheer intellectual curiosity or our wish to learn more. As some of the images below will illustrate.


https://eurasiacenter.hu/2021/11/24/workshop-on-the-10-years-of-cooperation-between-china-and-cee-countries/

There’s always a silver lining. Even in the darkest moments of our lives – we only have to look for it.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.

CREATIVE WRITING, ENGLISH, LIFE, Uncategorized

On old age … or how we become invisible

I discovered Ursula K. Le Guin first through leadership and later on as a fascinating writer. She started her blog at 81 and wrote on it for eight years. Her last post was on 25 September 2017. She died peacefully in her home in January, 2018.

Approaching 70 myself, I’m amazed at the lack of interest for real, meaningful discussions about old age around me. So, when I discover Le Guin’s post from May 2013 I feel I know what she’s writing about. Her post is now part of her book No Time to Spare, published in December 2017, from which I reproduce the fragment below.

She wisely points out that the insistence of a lot of people that we are not old is somehow insulting, even if it is meant as a sign of respect or encouragement.  

Becoming invisible is something that happens today not only with the old, man or women almost equally. It also happens to a lot of other people as we become socially more and more distanced, masked and interacting mostly virtually. Some categories fade slowly, but surely away.

DIN VIATA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

7 ani

24 mai.  

Au trecut șapte ani. Uneori s-au târât … fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și secundă încet, ca și cum timpul nu s-ar sfârși vreodată. Altădată într-o clipire. Mă uit în urmă și mi se pare că a fost ieri. Singurul lucru care-mi spune că au trecut totuși este … durerea. S-a estompat sau m-am obișnuit cu ea. Sau poate nici nu este durere, n-a fost niciodată. Poate a fost doar obișnuința. Suntem doar ființe ale obișnuinței. Așa spun înțelepții. Și lipsa ei poate provoca traume.

Și teiul. Își vede de creșterea lui. Măsoară și el timpul.

Uncategorized

Nicolae, M., Constantinescu-Ștefănel, R., (editori) The History of Modern Languages in the Bucharest University of Economic Studies. A Centennial Perspective, Editura ASE, 2015 

Nicolae, M., Educație și leadership. Realități și experiențe românești, Editura ASE, 2015, Colecția Et in Arcadia Ego, ISBN 978-606-505-836-1, 234 pp.