Uncategorized

Mersul pe jos, creativitatea și Kierkegaard / Walking, creativity and Kierkegaard

Îmi place să merg pe jos. Pentru mine este una din formele preferate de exercițiu fizic pe care reușesc să le fac constant. Știți cum e cu universul care-ți trimite tot felul de semne despre lucrurile care te interesează, despre care vorbești, la care te gândești. Sau poate e Facebook sau vreun alt algoritm isteț programat de oameni? Chiar nu contează.

Zilele astea am dat peste un citat din Kierkegaard care, în 1847 îi scria nepoatei sale preferate, Henriette Lund, următoarele:

“Mai presus de toate, nu-ți pierde dorința de a te plimba, de a merge pe jos. În fiecare zi, umblu spre o stare de bine și mă îndepărtez de orice boală. Am mers pe jos înspre cele mai bune gânduri ale mele și nu cunosc niciun gând atât de împovărător încât să nu ne putem îndepărta de el. Dar stând nemișcat și cu cât stăm mai mult pe loc, cu atât ne apropiem mai mult de a ne simți rău. Astfel, dacă vom continua să ne plimbăm, totul va fi bine.”

apud https://tolstoytherapy.com/kierkegaard-on-how-if-one-just-keeps-on/

Și iată că acum citesc un articol, și nu este singurul, despre cum o plimbare în ritm alert (chiar dacă o detești) îți poate dezlănțui creativitatea. Este clar că se apropie cursul meu de dezvoltarea gândirii creative și, până atunci, chiar termenul de a-mi trimite articolul pentru rubrica din Leviathan. Așa că, hai la o plimbare.

Photo by ŞULE MAKAROĞLU on Unsplash.

I love to walk. It’s one of my favorite forms of exercise that I manage to do consistently. You know how it is with the universe sending you all kinds of signs about the things you’re interested in, talking about, thinking about. Or maybe it’s Facebook or some other clever algorithm programmed by humans? It really doesn’t matter.

These days I came across a quote from Kierkegaard who, in 1847, wrote the following to his favorite niece, Henriette Lund:

Above all, do not lose your desire to walk. Everyday, I walk myself into a state of well-being and walk away from every illness. I have walked myself into my best thoughts, and I know of no thought so burdensome that one cannot walk away from it. But by sitting still, and the more one sits still, the closer one comes to feeling ill. Thus if one just keeps on walking, everything will be all right.

Søren Kierkegaard, from a letter to his favourite niece, Henriette Lund, in 1847

And here I am now reading an article, and it’s not the only one, about how a brisk walk (even if you hate it) can unleash your creativity. Clearly, my course on the development of creative thinking is getting closer, and until then, the very deadline to submit my article for my Leviathan column. So, let’s go for a walk.

Uncategorized

Creativitate din nou

Cum să mai fii creativ în lumea de azi? Toate ideile bune au fost deja folosite. Sau poate nu…?

De Crăciun am primit una dintre cele mai creative felicitări vreodată.

Pare obișnuită, deși este alb-negru ceea ce este în regulă pentru că este mijlocul iernii chiar dacă schimbările climatice ne tulbură imaginea despre ce-nseamnă iarna. Dar când o deschizi, este o creație colectivă, a patru femei care au scris mini proză sau povestiri foarte scurte sau cum zic anglo-saxonii flash fiction.

Un minunat proiect de grup pentru că, nu-i așa, Crăciunul este despre comunitate. Iată mai jos una din povestirile scrise de Mary Bevan inițiatoarea și sufletul proiectului.

Și traducerea în română.

“Kintsugi – arta de a repara cu aur

Mary Bevan

Stau în fața vitrinei care adăpostește ceașca favorită a shogunului și citesc cum, cu multă vreme în urmă, a căzut în timpul unui ospăț, spărgându-se pe podeaua tare de piatră. Cum stăpânul războinic a dorit să fie reparată dar a refuzat firele urâte de metal folosite de slujitorii lui.

Photo by Motoki Tonn on Unsplash

Până când un meșter străin l-a rugat să-l lase să-și încerce și el arta. A adunat bucățile, le-a lipit lăsând între fiecare spărtură spații largi și adânci, apoi a topit aur și, cu multă grijă, a umplut urmele spărturilor cu straturi peste straturi de aur până când în cele din urmă cana era întreagă, aceeași, dar diferită: un mozaic străbătut de pânza de păianjen a urmelor strălucitoare. Și iat-o acum, rezistentă la trecerea timpului și sclipind, un obiect nou născut din ruină, vibrând triumfător, semănând cu nimic altceva decât cu sine însuși.

Îmi văd fața reflectată în vitrină lângă cană. Zâmbesc și preamăresc astfel toate lucrurile crăpate și imperfecte.”

Uncategorized

Sărbători fericite! Happy holidays!

La mulți ani frumoși și liniștiți sau … așa cum vi-i doriți!

Căciunița și Crăciunelul Mihaelei Malea Stroe ne urează tot ce-i mai bun pe lume. Să ne bucurăm!

Have a happy and peaceful New Year or … the way you wish it!

Mihaela Malea Stroe’s Căciunița/Mrs Claus and Crăciunel/Santa wish us all the best in the world. Joy to the world!

Uncategorized

Cocktail cultural

Semnalez apariția ultimului număr al revistei culturale Litere, un număr excepțional prin diversitatea și calitatea articolelor referitoare la literatura română de ieri și de azi. Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Panait Istrati, Ioan Alexandru și Calinic Argeșeanul „slăvind dumnezeirea”, Nichita Stănescu ca personaj de roman, sunt doar câteva dintre articolele care merită neapărat citite.

Și, sigur, am publicat și eu un Cocktail de vară pe care-l găsiți la pagina 94 sau mai jos.

Lectură plăcută!

Uncategorized

O primăvară binecuvântată! – A Blessed Spring!

Printre multiplele tragedii despre care citim zilnic, iată o știre mai optimistă. Este din buletinul informativ de astăzi, 1 Martie 2023, al The Economist. O primăvară binecuvântată tuturor.

“Casa Familiei Abrahamice, un centru interconfesional care cuprinde o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, se deschide miercuri pe insula Saadiyat din Emiratele Arabe Unite. Țara s-a considerat de mult timp ca unificatoare de oameni: a fost prima din Peninsula Arabică care a găzduit o vizită papală (în 2019) și a normalizat relațiile cu Israelul (în 2020). Centrul Abrahamic a fost creat de Sir David Adjaye, un arhitect anglo-ghanez, care a proiectat și Catedrala Națională Ghana din Accra și Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din Washington, DC.

Cele trei clădiri ale Centrului Abrahamic se află într-o grădină închisă care va servi drept spațiu de întâlnire pentru diferitele comunități religioase din Emiratele Arabe Unite. Într-o declarație comună pentru a marca deschiderea, Papa Francisc și Marele Imam al-Tayeb din al-Azhar, care este văzut de mulți drept cea mai înaltă autoritate musulmană sunită, au declarat, poate puțin prea optimist: ‘Am intrat într-o nouă fază în istoria religiilor.’”

Preluată din The Economist Newsletter, March 1, 2023

Among so many tragedies that we read about daily, here’s a more optimistic one. It’s from today’s newsletter of The Economist. Have a blessed spring!

“The Abrahamic Family House, an interfaith centre that comprises a Christian church, a synagogue and a mosque, opens on Wednesday on Saadiyat island in the United Arab Emirates. The country has long seen itself as a unifier of people; it was the first in the Arabian peninsula to host a papal visit (in 2019) and to normalise relations with Israel (in 2020). The Abrahamic centre has been created by Sir David Adjaye, an Anglo-Ghanaian architect who also designed the Ghana National Cathedral in Accra and the National Museum of African American History and Culture in Washington, DC.

Its three buildings sit within an enclosed garden that will serve as a meeting space for the UAE’s different religious communities. In a joint statement to mark the opening, Pope Francis and Grand Imam al-Tayeb of al-Azhar, who is seen by many as the highest Sunni Muslim authority, said, maybe a tad optimistically, ‘We have entered a new phase in the history of religions.’”

Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

La cafenea … despre Eminescu

Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.

M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.

Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.

GURA LUMII, ROMANA, Uncategorized

Cine crează cuvintele noi?

Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.

Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?

Photo by Brett Jordan on Unsplash

Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”

CARTI, LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Vârcolacii, manga și … realitatea

Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale,  am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.  

Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”

Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.

Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.

Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.

De la s la d: Pușa Roth, Angela Dina-Moțățăianu, Sara Mina, Costin Turchilă
DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Pe repede înainte…

Au trecut aproape două luni de când nu am publicat nimic aici. Asta din cauză că am făcut multe. Foarte multe și foarte diverse.

Sper să vină timpul fiecărei activități s-o prezint pe larg. Până atunci, însă, le menționez doar pe repede înainte.

Am petrecut trei săptămâni fascinante și tulburătoare, deosebit de intense, despre care am început deja să scriu, în Iran. O țară de vis, cu o istorie remarcabilă și despre care, totuși, știm atât de puțin și atât de trunchiat. Decupaje din realitate, dar fără context, cu lentile ideologice foarte groase și, mai ales, fără latura umană diversă și, pe cât posibil, lipsită de clișee.

Despre Iran și aventurile celor șapte românce în țara de șapte ori mai mare ca România voi vorbi într-o carte la care am început deja să lucrez.

Întoarsă acasă, evenimentele s-au succedat rapid:

Iată-le pe cele mai importante:

10 mai – ziua regalității.

10 mai după amiaza, Salonul argeșean de primăvară.