DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Pe repede înainte…

Au trecut aproape două luni de când nu am publicat nimic aici. Asta din cauză că am făcut multe. Foarte multe și foarte diverse.

Sper să vină timpul fiecărei activități s-o prezint pe larg. Până atunci, însă, le menționez doar pe repede înainte.

Am petrecut trei săptămâni fascinante și tulburătoare, deosebit de intense, despre care am început deja să scriu, în Iran. O țară de vis, cu o istorie remarcabilă și despre care, totuși, știm atât de puțin și atât de trunchiat. Decupaje din realitate, dar fără context, cu lentile ideologice foarte groase și, mai ales, fără latura umană diversă și, pe cât posibil, lipsită de clișee.

Despre Iran și aventurile celor șapte românce în țara de șapte ori mai mare ca România voi vorbi într-o carte la care am început deja să lucrez.

Întoarsă acasă, evenimentele s-au succedat rapid:

Iată-le pe cele mai importante:

10 mai – ziua regalității.

10 mai după amiaza, Salonul argeșean de primăvară.

DIN VIATA, LECTURI, ROMANA, Uncategorized

Bucuria lecturii

Ziua de ieri a fost una plină. De activități, de oameni și de bucurii.

Să-ncep cu bucuria de a fi primit o carte. Este o carte pe care mi-am dorit de mult s-o citesc fără să știu că este scrisă. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea să aflu că a fost publicată. Cartea mi-a fost inițial recomandată de o bună prietenă și colegă. Pe amândouă ne leagă un trecut profesional incitant și continuu aflat sub zodia schimbării și conectării la nou. În ultima vreme suntem, printre altele, interesate de Asia. Și iată că a apărut această carte pe al cărei autor am avut privilegiul să-l cunosc la diverse întâlniri și conferințe pe vremea când ele se-ntâmplau față-n-față sau să-l ascult pe diverse platforme în timpurile pandemice.

Este vorba despre cartea O privire spre Asia. Amintirile unui ambasador de Viorel Isticioaia-Budura, apărută la editura Litera în 2021. O carte elegantă din toate punctele de vedere. Coperta minimalistă, dar de un efect remarcabil, cu clape care ne dezvăluie câteva informații esențiale asupra autorului, și cu un text pe ultima copertă semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Hârtia volumului are nuanța untului, plăcută și odihnitoare ochiului, nu albul orbitor al volumelor parcă trase la copiator.
Am răsfoit volumul imediat și mi-am dat seama că este fascinant și trebuie citit cu atenție pentru a te bucura de multiplele planuri și sensuri pe care autorul le-a țesut și întrețesut în capitolele cărții. Sigur că există și fotografii – de calitate și cu explicații.
Mă opresc aici pentru că abia aștept să intru în lumea pe care ambasadorul Viorel Isticioaia ne-o pune cu atâta generozitate la dispoziție.
DIN VIATA, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

15 ianuarie

De 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk!

De ce? Cui? În semn de omagiu, desigur, celor care știu unde este Isarlâk, dar și celor mulți și de demult care au făcut posibil drumul către azi, și ca să le facem în necaz celor care nu reușesc s-o găsească pe hartă. Pe harta culturală evident.

CONFERENCES, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, Uncategorized

Life online

I’m not saying that life online is better than that offline. I’m just saying that very often it is more comfortable and it offers opportunities that we never thought about. I wrote here or here or here about events that I probably wouldn’t have attended in real life. And suddenly here we are attending conferences, watching panels with incredible speakers, visiting museums and exhibitions that we could only have dreamt about. And most of those events are free.

We also pick challenges and accept to participate in projects for the sheer intellectual curiosity or our wish to learn more. As some of the images below will illustrate.


https://eurasiacenter.hu/2021/11/24/workshop-on-the-10-years-of-cooperation-between-china-and-cee-countries/

There’s always a silver lining. Even in the darkest moments of our lives – we only have to look for it.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.

CREATIVE WRITING, ENGLISH, LIFE, Uncategorized

On old age … or how we become invisible

I discovered Ursula K. Le Guin first through leadership and later on as a fascinating writer. She started her blog at 81 and wrote on it for eight years. Her last post was on 25 September 2017. She died peacefully in her home in January, 2018.

Approaching 70 myself, I’m amazed at the lack of interest for real, meaningful discussions about old age around me. So, when I discover Le Guin’s post from May 2013 I feel I know what she’s writing about. Her post is now part of her book No Time to Spare, published in December 2017, from which I reproduce the fragment below.

She wisely points out that the insistence of a lot of people that we are not old is somehow insulting, even if it is meant as a sign of respect or encouragement.  

Becoming invisible is something that happens today not only with the old, man or women almost equally. It also happens to a lot of other people as we become socially more and more distanced, masked and interacting mostly virtually. Some categories fade slowly, but surely away.

DIN VIATA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

7 ani

24 mai.  

Au trecut șapte ani. Uneori s-au târât … fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și secundă încet, ca și cum timpul nu s-ar sfârși vreodată. Altădată într-o clipire. Mă uit în urmă și mi se pare că a fost ieri. Singurul lucru care-mi spune că au trecut totuși este … durerea. S-a estompat sau m-am obișnuit cu ea. Sau poate nici nu este durere, n-a fost niciodată. Poate a fost doar obișnuința. Suntem doar ființe ale obișnuinței. Așa spun înțelepții. Și lipsa ei poate provoca traume.

Și teiul. Își vede de creșterea lui. Măsoară și el timpul.

Uncategorized

Nicolae, M., Constantinescu-Ștefănel, R., (editori) The History of Modern Languages in the Bucharest University of Economic Studies. A Centennial Perspective, Editura ASE, 2015 

Nicolae, M., Educație și leadership. Realități și experiențe românești, Editura ASE, 2015, Colecția Et in Arcadia Ego, ISBN 978-606-505-836-1, 234 pp.

ENGLISH, Uncategorized

Eric Bevan – In Memoriam

I met Eric and Mary Bevan in Budapest in 1996 at an English-Speaking Union International Conference. Who would have said then that it was going to be an extraordinary friendship, an exchange of experiences, feelings, values and true human emotions based on the generosity and openness of these two extraordinary human beings who have never been afraid to embark on the unknown waters of a distant East-European culture with open minds and open hearts! And what a journey it has been!  Over two decades of discoveries and learning about worlds that we thought we knew everything about. We do know Europe and its countries very well, don’t we?

The most significant moments in my new life, as a new life started in Eastern Europe after 1989, have somehow been connected with Mary and Eric, sometimes only Eric, other times Mary, but both of them always at the end of a fax-machine (remember them?!?), of an e-mail or simply a phone with good advice or help when needed.

And now … it’s only Mary! Eric is no longer among us, except for all the things he offered us, taught us, built together with us or simply enjoyed life together with us. Death, no matter how sophisticated we are and how rationally prepared to accept it, is still one of the most traumatic events that can happen to those who are left alive. But it is also what makes us look at one’s legacy, what has been left behind, at what gave meaning to a life, and what that meaning tells us and how it possibly helps us go on when the world continues to be mad, again and again, without having learned from its past, but still hoping.

So, I will try to make sense of what I know of Eric’s life as seen and experienced by my Romanian mind. Which obviously is just a small fraction of what his life really meant. As Mary, his partner in the adventure of life for 57 years, was saying in her tribute, Eric had been a lucky man: for having lived 84 years, out of which 82 in excellent health, for having worked with extraordinary people, for having enjoyed some 20 years of retirement to do the things he and Mary wanted to do together.  And Eric had been extremely lucky also because life allowed him to be his own master through three essential elements: a good sense of humour, the ability to recognize opportunities and seize them and a strong sense of what’s right and what’s wrong. Everything wrapped up in courtesy, respect for others’ point of view and an amazing desire to help the less lucky.

My first business here in Bucharest, had been possible by a generous donation from Contexta. It was a language consultancy called BEST – Bucharest English Studies and Training set up together with Veronica Focșeneanu, my respected and admired English teacher from the seventies. BEST had been among the first private language consultancies in Bucharest and one of its main objectives was to generate funding for the ESU-Romania. Both Mary and Eric helped whenever help was needed and the fax machine constantly buzzed in their lovely house in Dorset with questions and clarifications that a new business needed constantly at the time.

The 1999 course for the House of Deputies of Romania had been a miracle and Eric the enabler. It was offered freely to selected experts of the House of Deputies, but the costs of the course had been funded by donations raised by Eric through the Salisbury and South Wilts ESU branch. No use to remember here the bureaucratic intricacies through which we had to go to make it happen. Enough to say that everybody involved in the project had been happy with the results. So happy, in fact, that the project had been awarded the ESU Hardacre Trophy in 1999 (picture below) and in Bucharest the feedback received had been extremely positive.

Eric and The Hardacre Trophy, 1999

The cover of the Report of the House of Deputies Project, 1999

The most extraordinary thing however I’ll always remember about Eric is the way he and Mary became wonderful friends and had been present in our lives in so many meaningful ways. My son discovered England with the help of Eric in 1997. Eric took him to the most wonderful place that Ionuț could have dreamt of, the National Motor Museum in Beaulieu, and took him on their sailing boat at sea. He thus will for ever be alive in the mind and heart of my son who, beyond his career in the car industry, is both a speed hill climbing competitor and loves sailing so much that he’s passed the tests for a sailing permit. This tribute is about Eric but I simply can’t stop talking about the many lives he had touched with the generosity of his heart and actions.

Ionuț at sea on Eric and Mary’s boat. 1997.

The Beaulieu Motor Museum_on a 1912 London bus.

I just have to add my son’s honeymoon in Eric and Mary’s house, my daughter’s many trips to Dorset or to London and her stay at their lovely house or meetings somewhere convenient, my own visits and chats with Eric and his coaching me through so many fascinating aspects of British business culture, his highlights of Scottish traditions that he loved to keep, the haggis (which we discovered was similar to a Romanian traditional dish) and the way to address and serve it on a Burns Night, our 2006 tour of England with incredible stops at Skipton, Fountains Abbey and Studley Royal Water Garden, the Brontë Parsonage Museum and mainly our memorable stay in Cullingworth, at what used to be an 18th century cotton mills and is now a self-catering accommodation place.

After having visited Skipton Castle, 2006.

Benton Mills, 2006.

There are so many things to remember about Eric and to be grateful for. I’ll probably need to write a whole novel about our meetings, projects and enriched lives. I’ll just add some pictures to highlight those moments. And my prayers that Eric’s sense of commitment to the things he started, from gardening and cooking, to his having fun and enjoying life, after a successful career in business and government, will guide me as well along my own new life which would have been lesser and poorer had I not met Eric and Mary on that trip to Budapest.

2017, Crafts centre pottery lessons for us.

2017, Visiting the Bevans with Radu, my grandson.

And whenever I need to stop and think of a direction in which to continue to go, Eric’s words will always be with me: “Start writing all those stories, Mariana! They are fascinating! And we, over here know so little of your lives beyond the curtain.”

In the end what else can we dream of? That we continue to be remembered after we are gone, that our life has not slipped by like a field mouse, but it did shake the grass and was meaningful to so many.

 

 

 

 

ROMANA, Uncategorized

Campanie pentru “Școala egală, școala legală”!

Pe 11 februarie 2019 a fost lansată campania publică Școala egală, școala legală! La sediul INACO – grup de reflexie din care fac și eu parte.

Campania a fost lansată printr-o conferință de presă țintită asupra luptei cu mentalitatea fondurilor clasei si importanța cadourilor pentru profesori în mentalul public românesc.

Am descoperit cu încântare că este o problemă care frământă sincer o mare parte a societății românești. În mod firesc pentru că educația, școala sunt instituții sau sisteme vitale într-o societate sănătoasă. Oricare dintre noi am fost, suntem sau vom fi conectați la educație direct sau indirect. De aici și sentimentul firesc de implicare în orice discuție legată de educație. Ceea ce spun, cu alte cuvinte, este că toți suntem experți în educație. Mai mult sau mai puțin, dar asta este o altă poveste.

Mă așteptam deci la un oarecare interes asupra campaniei, dar … nu atât de intens. Și de polarizat. Am vrut să spun că INACO a deschis un cuib de viespi, dar formularea corectă este un stup de albine. De ce? Pentru că sunt multe albine în stupul educației, sigur și mulți trântori, dar cei care știți cât de cât ceva despre apicultură, despre faptul că mierea parfumată și sănătoasă nu este produsă simplu și standardizat, ci cu eforturile enorme ale apicultorului, știți și ce important este apicultorul pentru supraviețuirea și creșterea stupului. Cine-o fi apicultorul în metafora educației? …

Pe scurt deci, am fost impresionată de efectele timpurii ale campaniei noastre, de dorința tuturor de a avea un sistem de educație sănătos și moral, dezamăgită de unele reacții instituționale din sistem, m-am așteptat la și s-au și declanșat multe reacții conexe, fără legătură cu fondul problemei, dar strict legate de neprofesionalism, birocrație excesivă, suprareglementare a sistemului, schimbări continue și, adesea, fără sens, frică, lăcomie, merge și așa, de ce ne deranjați, ce urmăriți de fapt, etc. etc.

Și sper ca pe parcursul acestei campanii să se realizeze cel mai important, pentru mine, punct pe care ni l-am propus:

Nu cere, nu lua, nu da BANI în școală! Cere, ia, oferă CUNOAȘTERE și VALORI!

O parte din ecouri:

https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3810078

https://revistacariere.ro/inovatie/trend/scoala-e-gratis-parintii-platesc-dar-rezultatele-nu-se-vad-unde-e-problema/

https://goodnews.info.ro/inaco-a-lansat-campania-de-transparentizare-a-bugetelor-locale-disponibile-pentru-utilarea-scolilor/

http://eduperformance.ro/category/redactie/