On old age … or how we become invisible

I discovered Ursula K. Le Guin first through leadership and later on as a fascinating writer. She started her blog at 81 and wrote on it for eight years. Her last post was on 25 September 2017. She died peacefully in her home in January, 2018.

Approaching 70 myself, I’m amazed at the lack of interest for real, meaningful discussions about old age around me. So, when I discover Le Guin’s post from May 2013 I feel I know what she’s writing about. Her post is now part of her book No Time to Spare, published in December 2017, from which I reproduce the fragment below.

She wisely points out that the insistence of a lot of people that we are not old is somehow insulting, even if it is meant as a sign of respect or encouragement.  

Becoming invisible is something that happens today not only with the old, man or women almost equally. It also happens to a lot of other people as we become socially more and more distanced, masked and interacting mostly virtually. Some categories fade slowly, but surely away.


7 ani

24 mai.  

Au trecut șapte ani. Uneori s-au târât … fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și secundă încet, ca și cum timpul nu s-ar sfârși vreodată. Altădată într-o clipire. Mă uit în urmă și mi se pare că a fost ieri. Singurul lucru care-mi spune că au trecut totuși este … durerea. S-a estompat sau m-am obișnuit cu ea. Sau poate nici nu este durere, n-a fost niciodată. Poate a fost doar obișnuința. Suntem doar ființe ale obișnuinței. Așa spun înțelepții. Și lipsa ei poate provoca traume.

Și teiul. Își vede de creșterea lui. Măsoară și el timpul.


Nicolae, M., Constantinescu-Ștefănel, R., (editori) The History of Modern Languages in the Bucharest University of Economic Studies. A Centennial Perspective, Editura ASE, 2015 

Nicolae, M., Educație și leadership. Realități și experiențe românești, Editura ASE, 2015, Colecția Et in Arcadia Ego, ISBN 978-606-505-836-1, 234 pp.

ENGLISH, Uncategorized

Eric Bevan – In Memoriam

I met Eric and Mary Bevan in Budapest in 1996 at an English-Speaking Union International Conference. Who would have said then that it was going to be an extraordinary friendship, an exchange of experiences, feelings, values and true human emotions based on the generosity and openness of these two extraordinary human beings who have never been afraid to embark on the unknown waters of a distant East-European culture with open minds and open hearts! And what a journey it has been!  Over two decades of discoveries and learning about worlds that we thought we knew everything about. We do know Europe and its countries very well, don’t we?

The most significant moments in my new life, as a new life started in Eastern Europe after 1989, have somehow been connected with Mary and Eric, sometimes only Eric, other times Mary, but both of them always at the end of a fax-machine (remember them?!?), of an e-mail or simply a phone with good advice or help when needed.

And now … it’s only Mary! Eric is no longer among us, except for all the things he offered us, taught us, built together with us or simply enjoyed life together with us. Death, no matter how sophisticated we are and how rationally prepared to accept it, is still one of the most traumatic events that can happen to those who are left alive. But it is also what makes us look at one’s legacy, what has been left behind, at what gave meaning to a life, and what that meaning tells us and how it possibly helps us go on when the world continues to be mad, again and again, without having learned from its past, but still hoping.

So, I will try to make sense of what I know of Eric’s life as seen and experienced by my Romanian mind. Which obviously is just a small fraction of what his life really meant. As Mary, his partner in the adventure of life for 57 years, was saying in her tribute, Eric had been a lucky man: for having lived 84 years, out of which 82 in excellent health, for having worked with extraordinary people, for having enjoyed some 20 years of retirement to do the things he and Mary wanted to do together.  And Eric had been extremely lucky also because life allowed him to be his own master through three essential elements: a good sense of humour, the ability to recognize opportunities and seize them and a strong sense of what’s right and what’s wrong. Everything wrapped up in courtesy, respect for others’ point of view and an amazing desire to help the less lucky.

My first business here in Bucharest, had been possible by a generous donation from Contexta. It was a language consultancy called BEST – Bucharest English Studies and Training set up together with Veronica Focșeneanu, my respected and admired English teacher from the seventies. BEST had been among the first private language consultancies in Bucharest and one of its main objectives was to generate funding for the ESU-Romania. Both Mary and Eric helped whenever help was needed and the fax machine constantly buzzed in their lovely house in Dorset with questions and clarifications that a new business needed constantly at the time.

The 1999 course for the House of Deputies of Romania had been a miracle and Eric the enabler. It was offered freely to selected experts of the House of Deputies, but the costs of the course had been funded by donations raised by Eric through the Salisbury and South Wilts ESU branch. No use to remember here the bureaucratic intricacies through which we had to go to make it happen. Enough to say that everybody involved in the project had been happy with the results. So happy, in fact, that the project had been awarded the ESU Hardacre Trophy in 1999 (picture below) and in Bucharest the feedback received had been extremely positive.

Eric and The Hardacre Trophy, 1999

The cover of the Report of the House of Deputies Project, 1999

The most extraordinary thing however I’ll always remember about Eric is the way he and Mary became wonderful friends and had been present in our lives in so many meaningful ways. My son discovered England with the help of Eric in 1997. Eric took him to the most wonderful place that Ionuț could have dreamt of, the National Motor Museum in Beaulieu, and took him on their sailing boat at sea. He thus will for ever be alive in the mind and heart of my son who, beyond his career in the car industry, is both a speed hill climbing competitor and loves sailing so much that he’s passed the tests for a sailing permit. This tribute is about Eric but I simply can’t stop talking about the many lives he had touched with the generosity of his heart and actions.

Ionuț at sea on Eric and Mary’s boat. 1997.

The Beaulieu Motor Museum_on a 1912 London bus.

I just have to add my son’s honeymoon in Eric and Mary’s house, my daughter’s many trips to Dorset or to London and her stay at their lovely house or meetings somewhere convenient, my own visits and chats with Eric and his coaching me through so many fascinating aspects of British business culture, his highlights of Scottish traditions that he loved to keep, the haggis (which we discovered was similar to a Romanian traditional dish) and the way to address and serve it on a Burns Night, our 2006 tour of England with incredible stops at Skipton, Fountains Abbey and Studley Royal Water Garden, the Brontë Parsonage Museum and mainly our memorable stay in Cullingworth, at what used to be an 18th century cotton mills and is now a self-catering accommodation place.

After having visited Skipton Castle, 2006.

Benton Mills, 2006.

There are so many things to remember about Eric and to be grateful for. I’ll probably need to write a whole novel about our meetings, projects and enriched lives. I’ll just add some pictures to highlight those moments. And my prayers that Eric’s sense of commitment to the things he started, from gardening and cooking, to his having fun and enjoying life, after a successful career in business and government, will guide me as well along my own new life which would have been lesser and poorer had I not met Eric and Mary on that trip to Budapest.

2017, Crafts centre pottery lessons for us.

2017, Visiting the Bevans with Radu, my grandson.

And whenever I need to stop and think of a direction in which to continue to go, Eric’s words will always be with me: “Start writing all those stories, Mariana! They are fascinating! And we, over here know so little of your lives beyond the curtain.”

In the end what else can we dream of? That we continue to be remembered after we are gone, that our life has not slipped by like a field mouse, but it did shake the grass and was meaningful to so many.





ROMANA, Uncategorized

Campanie pentru “Școala egală, școala legală”!

Pe 11 februarie 2019 a fost lansată campania publică Școala egală, școala legală! La sediul INACO – grup de reflexie din care fac și eu parte.

Campania a fost lansată printr-o conferință de presă țintită asupra luptei cu mentalitatea fondurilor clasei si importanța cadourilor pentru profesori în mentalul public românesc.

Am descoperit cu încântare că este o problemă care frământă sincer o mare parte a societății românești. În mod firesc pentru că educația, școala sunt instituții sau sisteme vitale într-o societate sănătoasă. Oricare dintre noi am fost, suntem sau vom fi conectați la educație direct sau indirect. De aici și sentimentul firesc de implicare în orice discuție legată de educație. Ceea ce spun, cu alte cuvinte, este că toți suntem experți în educație. Mai mult sau mai puțin, dar asta este o altă poveste.

Mă așteptam deci la un oarecare interes asupra campaniei, dar … nu atât de intens. Și de polarizat. Am vrut să spun că INACO a deschis un cuib de viespi, dar formularea corectă este un stup de albine. De ce? Pentru că sunt multe albine în stupul educației, sigur și mulți trântori, dar cei care știți cât de cât ceva despre apicultură, despre faptul că mierea parfumată și sănătoasă nu este produsă simplu și standardizat, ci cu eforturile enorme ale apicultorului, știți și ce important este apicultorul pentru supraviețuirea și creșterea stupului. Cine-o fi apicultorul în metafora educației? …

Pe scurt deci, am fost impresionată de efectele timpurii ale campaniei noastre, de dorința tuturor de a avea un sistem de educație sănătos și moral, dezamăgită de unele reacții instituționale din sistem, m-am așteptat la și s-au și declanșat multe reacții conexe, fără legătură cu fondul problemei, dar strict legate de neprofesionalism, birocrație excesivă, suprareglementare a sistemului, schimbări continue și, adesea, fără sens, frică, lăcomie, merge și așa, de ce ne deranjați, ce urmăriți de fapt, etc. etc.

Și sper ca pe parcursul acestei campanii să se realizeze cel mai important, pentru mine, punct pe care ni l-am propus:

Nu cere, nu lua, nu da BANI în școală! Cere, ia, oferă CUNOAȘTERE și VALORI!

O parte din ecouri:


ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

Happy New Year, 2019! – La Mulți Ani, 2019!

I owe this post to one of my former students. She sent me the ABBA song this morning and I thought it is still so current. More than ever.  The music is here and the lyrics here.

However, the lines I keep returning to are:

Happy New Year! Happy New Year!

May we all have a vision now and then

Of a world where every neighbour is a friend

Happy New Year! Happy New Year!

May we all have our hopes, our will to try

If we don’t – we might as well lay down and die

You and I

Sometimes I see
How the brave new world arrives
And I see how it thrives
In the ashes of our lives.
Oh yes, man is a fool
And he thinks he’ll be okay
Dragging on, feet of clay
Never knowing he’s astray
Keeps on going anyway…


I do wish all of us A very Happy New Year!

Happy New Year! La Mulți Ani!

Ideea acestei postări o am de la o fostă studentă și cântecul mi se pare foarte actual. Mai mult ca oricând. Muzica este aici, iar versurile aici.

Dar versurile la care revin deseori sunt următoarele:

La Mulți Ani! La Mulți Ani!

Să avem din când în când viziunea unei lumi

În care fiecare vecin ne este prieten.

La Mulți Ani! La Mulți Ani!

Să avem speranțe și voința  de a încerca.

Și dacă nu le-avem, mai bine să murim

Tu și eu.

Uneori văd cum se naște

Minunata lume nouă

Și cum înflorește

Din cenușa vieților noastre.

Da, omul este nebun

Și crede că-i va fi bine

Trăgându-și zilnic picioarele de lut

Fără să-și dea seama

Că este pe un drum greșit.

Înainteză oricum …


Să ne dorim un An Nou foarte Fericit!

ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

And so this is Christmas – Și a venit din nou Crăciunul (II)

So what do we do for Christmas in 2018? It obviously depends on our personal preferences and on where we live – urban or rural areas. Of course on our social class and level of income, but I’m already digressing.

Christmas is more fun and picturesque in small towns or villages. People prepare themselves most of the food and do their own baking and the old traditions are still alive. Kids go carolling and so do grown-ups, but separately. Traditionally carollers are given apples, nuts, cookies and the grown-ups wine or “țuica” the local plum brandy. It is very common to offer both mulled wine and țuica “boiled” and well spiced. This contributes to the warming up of both the singers and of the atmosphere!

In the 1990s my family, my parents, my husband and our children would spend all our winter holidays in a lovely village in southern Transylvania, in Beia. Those were some of the best times of my life. And Christmas was a truly magic time. Mary D., the local teacher would come with the children’s choir and sing lovely carols similar to the ones here. And then our very good local friends, Viorica and Achim, would come and sing “The three shepherds”. Nobody would come in until they finished the whole song. And they all knew the songs impeccably, not as in Bucharest or in towns in general, where people start a carol and after 2 or 3 lines have to give up as they no longer remember the words. I want to keep this very short, but whenever I think of those times I can’t help the feeling of calm and happiness that surrounds me and that Christmas should be about.

I know, I know that some of my family celebrates Christmas in heaven. That my kids have their own families and kids and … those little details change the whole perspective. But beyond the obvious passing of time, the world has also changed and today Christmas is more about buying everything, including food, and being busy and noisy and too tired to enjoy the love and the company of those around us. I still have some of the decorations of my first Christmas tree, and my husband’s, and although I enjoy buying new ones I cannot stop thinking what for? My own grandchildren told me they didn’t want anything for Christmas. They already have whatever they want every day of the year! And on Christmas Eve I just couldn’t believe my ears: some people were using fire crackers! Which are usually used for New Year to scare away the possible bad spirits. But Christmas is supposed to be the holy night, the silent night … Well, no longer.

I prepared a basket with “traditional” sweets bought from Lidl and the pretzels from the local market. You can see it below. The napkin has an embroidered date 1916 and was woven by my maternal grandmother. It also has her initials B.M. I have kept it and am very fond of it. It is 102 years old. I use it only for these rituals. My carollers were a 6 year old neighbour and later on a pair of kids (around 10) who were more interested in the money than in the traditional sweets. However, they did their best to sing the whole carol.

Welcoming carolers

102 year old napkin







Așadar ce facem de Crăciun în 2018? Evident că alegerile noastre depind de preferințele noastre individuale și de unde trăim – zonă urbană sau rurală. În mod clar de clasa socială din care facem parte și de venitul pe care-l avem. Sau nu. Dar divaghez din nou.

Crăciunul este mai voios și mai pitoresc în orășele și sate. Oamenii pregătesc ei înșiși majoritatea mâncării și își coc singuri ce-și doresc iar vechile tradiții sunt încă vii. Unele. Copiii merg la colindat și la fel fac adulții, dar separat.

După tradiție colindătorilor li se dau mere, nuci, colaci iar adulților vin sau țuică, eventual fierte și cu multe mirodenii. Băuturile fierte și bine condimentate contribuie din plin la încălzirea cântăreților și a atmosferei. Sigur că la asta mai contribuie și faptul că la fiert nu pui vinul sau țuica de cea mai bună calitate, dar pui mult zahăr și piper … Astfel de obiceiuri vin din vremea când colindătorii mergeau mult pe jos prin ger, făceau multe activități fizice în aer liber, nu la sală sau în realitatea virtuală și, în general, nu erau în primejdie să devină obezi sau diabetici! Mă îndepărtez de textul în engleză, dar asta e. Adică nu vă ofer neapărat o traducere. O rețetă bună de țuică fiartă și o poziție mai puțin cinică via Radu Anton Roman găsiți aici.

Prin ultimul deceniu al secolului trecut familia mea, adică părinții mei, soțul și copiii noștri, ocazional unii prieteni, ne petreceam toate vacanțele de iarnă într-un minunat sătuc din Ardealul de sud, la Beia. Au fost unii din cei mai frumoși ani ai vieții mele. Iar Crăciunul era cu adevărat magic.

Meri D., minunata învățătoare din sat, venea cu corul de școlari și ne cântau colinde încântătoare, cam ca aici. Apoi veneau bunii noștri vecini și prieteni, Viorica și Achim, care ne cântau în fiecare an Trei păstori. Nimeni nu intra în casă, în ciuda insistențelor noastre, până nu cântau tot colindul. Și toți cântau impecabil, nu ca la București sau în general în orașe, unde colindatul și-a pierdut caracterul personal și, de foarte multe ori, s-a transformat în cerșit neprofesionist pentru că practicanții nici măcar nu știu toate cuvintele.

Nu vreau să divaghez din nou, știu că unii din cei care cântă colinde pe unde pot și sunt primiți, tot mai rar, o fac dintr-o sărăcie lucie, așa că mă opresc aici. Și da, nu pot uita vreodată sentimentul de calm și fericire care mă înconjura la Beia, în căsuța mică de la 163, unde am fost atât de fericiți pentru că eram toți împreună. Pentru mine acesta este Căciunul.

Da, da, știu că o parte din familia mea sărbătorește Crăciunul în ceruri. Copiii mei au propriile lor vieți, familii și copii … și aceste amănunte schimbă întreaga perspectivă! Dar, dincolo de evidenta scurgere a timpului, și lumea s-a schimbat.

Astăzi Crăciunul este mai degrabă despre cumpărat totul, chiar și mâncarea gata preparată, și despre a fi constant ocupat și zgomotos și mult prea obosit pentru a ne bucura de dragostea și prezența celor din jurul nostru. Încă mai am decorații de la primul meu brad de Crăciun (1953 probabil) și al soțului meu și le folosesc.

Îmi place să cumpăr și decorații noi, dar nu pot să nu mă-ntreb … pentru ce? Nepoții mei mi-au spus că nu vor nimic de Crăciun. Au deja tot ce-și doresc în fiecare zi din an! Și în noaptea de Ajun, la Curtea de Argeș, nu mi-am crezut urechilor: unii trosneau pocnitori! Care se folosesc de obicei de Anul Nou pentru a îndepărta eventualele spirite rele, ca cel al lăcomiei și al plăcerii de a ne etala posibilitățile. Dar Crăciunul ar trebui să fie noaptea sfântă, noaptea liniștită … Ei bine, se pare că nu.

Am pregătit un coș cu dulciuri tradiționale cumpărate de la Lidl (în pas cu vremea, nu?!) și covrigei pe sârmă (delicioși) de la piața locală. Îi puteți vedea în fotografiile de mai sus. Ștergarul, țesut de bunica mea maternă, are brodate inițialele ei și anul 1916, an de război, când bunicul era pe front. Are 102 ani și îl păstrez cu mare drag. Ca și mama. Îl folosesc doar pentru ritualuri tradiționale.

Colindătorii mei au fost: David, vecinul meu de 6 ani, adus de mămica lui. Și, mai târziu, un băiat și o fată (10 ani? Nu-ți prea dai seama la copiii sub-hrăniți constant) mai interesați de bani decât de dulciurile tradiționale. Cu toate astea, s-au străduit să ducă la bun sfârșit colinda.

Și nu pot să nu repet ce spune Jeanette Winterson în Zile de Crăciun: “E ciudat că o sărbătoare care celebrează cea mai austeră naștere din lume a ajuns să însemne doar consumerism exagerat”. (p. 156)







ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

And so this is Christmas – Și a venit din nou Crăciunul

And so this is Christmas/And what have we done? If you need to take some time to remember … that’s all right. I do the same. Not because I didn’t do anything. On the contrary. I guess I’ve been very busy constantly. Not with important things – for the long term. Important – for the day, or sometimes even the hour. I guess I matured enough to avoid the important for the minute things. The rest, however, is a constant battle.

We had a white Christmas in Curtea de Argeș. And tried to keep traditions alive. Such as having the family together. We even had traditionally prepared pork delis, from a pig raised organically by our great friends in Curtici. OK,OK they had it prepared as well. Most of it.

Just to have (part of) the goodies delivered to us was a whole adventure. The couriers are over-crowded this time of the year and can’t guarantee a 24 hours delivery and you don’t want the meat to get spoiled in warehouses along the roads! So the train is the best option – you have it delivered in about twelve hours (if you dream of fast trains, you’re in the wrong country) , but have to go to the station and pick it up directly from the train steward. That is – under normal circumstances. If it snows – then the trains might get cancelled or delayed. As was the case on the 17 December in Romania. Blizzards, snow storms, bla-bla-bla, as if we do not live in a country known for harsh winters, sometimes as bad as the Russian ones. Not as long and gloomy – but that’s another story! Anyway, all things got better and positively aligned to get the pork delis safe and sound a day later in my son’s deep freezer. From which, at the right moment, most of it found its way to Argeș.

Christmas is nowadays whatever you want to make of it. It most probably was the same since it came to be known as “modern Christmas”. Jeanette Winterson has a good review of how Christmas evolved from the old, dark ages to our Hallmark and Diva styled celebrations.

In Curtea de Argeș – we combine various ideas. I’ll tell you more in the next post.


Și a venit din nou Crăciunul

Ce am făcut de la ultimul Crăciun? E-n regulă dacă vă trebuie timp să vă amintiți! Și mie îmi trebuie și nu pentru că n-am făcut mare lucru. Dimpotrivă. Aș zice că am fost constant ocupată. Dar nu cu lucruri importante – pe termen lung. Ci cu lucruri importante – pentru ziua de azi, uneori chiar pentru ora prezentă. Sigur am devenit mai înțeleaptă și nu mai fac lucrurile importante pentru clipa de față. Restul, însă, este o luptă continuă.

Am avut un Crăciun cu zăpadă în Curtea de Argeș. Și am încercat să menținem tradițiile vii. Ca, de exemplu, să ne reunim  ca familie. Am avut și “porcării” preparate de bunii noștri prieteni din Curtici care își cresc animalele organic. Bine, bine preparate sub supravegherea lor, nu de ei!

A fost o întreagă aventură să trimiți “porcăriile” de la Curtici la București. Serviciile de curierat sunt supra-solicitate și nu-și iau responsabilitatea livrării în 48 de ore! Și nici nu vrei să experimentezi cu viteza lor de reacție în perioade de vârf! Așa că trenul este cea mai bună opțiune – ți se livrează coletul în aproximativ 12 ore, dar trebuie să te duci la gară să-l iei de la însoțitorul de tren. Asta în mod normal. Dar dacă ninge – trenurile pot întârzia sau pot fi chiar anulate. Cum s-a întâmplat pe 17 decembrie în România. Viscol, zăpezi abundente, bla-bla-bla, ca și cum n-am trăi într-o țară cunoscută pentru iernile ei aspre, uneori la fel de dure ca cele rusești. Nu la fel de lungi și deprimante – dar asta este o altă poveste! Oricum toate stelele s-au aliniat pentru a veghea ca “porcăriile” noastre să ajungă cu o întârziere de doar o zi în lada frigorifică a lui fi-miu. De unde, la momentul potrivit, majoritatea și-au găsit drumul către Argeș.

Crăciunul este astăzi orice vrem să facem din el. Probabil că a fost așa de când a început perioada modernă a Crăciunului.  Jeanette Winterson trece minunat în revistă cum s-a transformat Crăciunul din perioada veche și întunecoasă în sărbătoarea pe care majoritatea o știm după modelul Hallmark și Diva.

În Curtea de Argeș – combinăm diversele idei sau variante. Amănunte în postul următor.

ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

Bustrofedon / Boustrophedon

Am comoditatea nativului care își imaginează că are un vocabular suficient pentru uzajul zilnic și folosesc DEX-ul când scriu chestiuni mai sofisticate. Dar, ca orice profesionist  care folosește o limbă străină achiziționată ca o a doua sau a treia limbă, am diverse alerte pe mail de tip Cuvântul zilei de la mai multe dicționare online. Prefer Merriam-Webster și The Free Dictionary.

Și sunt foarte încântată când știu cuvintele respective sau când învăț câte unul nou. Ca acum când am dat peste boustrophedon cuvânt din engleză care în română este, desigur, bustrofedon. De ce sunt atât de încântată? Pentru că mă gândesc că anticilor le era, probabil, ușor și convenabil să folosească acest tip de scriere cioplită în piatră. Mă amuz pentru că m-am apucat să-nvăț ebraică. Dar ce ți-a venit? E prima întrebare care mi se pune. Și apoi urmează tot felul de supoziții care mai de care mai hilare.

M-am apucat de ebraică pentru că este un exercițiu foarte util – ca orice limbă care se-nvață. Cu atât mai mult o limbă semită care are și un alt sens de scriere și modalități diferite de a nota (sau nu) vocalele. Ceea ce explică de ce există o atât de mare varietate în pronunțare. Și de ce este imperios necesar să folosim dicționarul.

Dar revenind la cuvântul zilei – ce înseamnă  bustrofedon? Zice DEX-ul: Scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Iar Merriam-Webster ne spune și o poveste, respectiv că înainte de adoptarea scrierii de la stânga la dreapta, cioplitorii greci foloseau acest mod de scriere după modelul aratului cu boi: cei care arau întorceau plugul și boii la capăt de rând. Arau de la stânga la dreapta și apoi de la dreapta la stânga. Iată și o imagine a acestui tip de scriere oferit de Wikimedia.

Sursa: CC BY-SA 3.0,

Iar Merriam-Webster ne dă și exemple [(a) și (b)] de folosire a cuvântului in texte.

(a) The archaeologist noticed that the text on the tablet was written in boustrophedon.

(b) “A few days later the same Captain Pasha gave them a gift of an ancient boustrophedon inscription which had been at the door of a Greek chapel; many generations of peasants had rubbed against it, believing it relieved their rheumatism.” — Sally Emerson, Independent on Sunday (London), 13 May 2001


Leadership în organizaţiile româneşti

Text apărut în 5 iunie 2006 în Revista de marketing şi comunicare în afaceri; ISSN 1841- 0065.

Trăim în era societăţii de consum din lumea globalizată a acestui început de mileniu în care Harry Potter se lansează aproape simultan în marile capitale ale lumii, inclusiv la Bucureşti – iar copiii, dar mai ales părinţii, cǎ doar ei achită nota de plată, sunt invitaţi la orele 24 să participe la eveniment. Pentru cei mai tradiţionalişti dintre noi, ora 24 mai reprezintă încă ora la care copiii, chiar şi adolescenţii, ar trebui să doarmă pentru a putea recupera decalajul de cunoştinţe lăsat de greva, justificatǎ, a profesorilor. Dar pentru departamentul de marketing al editurilor care au avut clar-VIZIUNEA de a publica seria de succes a aventurilor vrǎjitorilor de la Hogwarts ora 24 nu reprezintă decât încă o modalitate de a consolida poziţia de lider în vânzările pentru cărţi de tineret a celebrelor deja aventuri.