Semnalez apariția ultimului număr al revistei culturale Litere, un număr excepțional prin diversitatea și calitatea articolelor referitoare la literatura română de ieri și de azi. Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Panait Istrati, Ioan Alexandru și Calinic Argeșeanul „slăvind dumnezeirea”, Nichita Stănescu ca personaj de roman, sunt doar câteva dintre articolele care merită neapărat citite.
Și, sigur, am publicat și eu un Cocktail de vară pe care-l găsiți la pagina 94 sau mai jos.
Printre multiplele tragedii despre care citim zilnic, iată o știre mai optimistă. Este din buletinul informativ de astăzi, 1 Martie 2023, al The Economist. O primăvară binecuvântată tuturor.
“Casa Familiei Abrahamice, un centru interconfesional care cuprinde o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, se deschide miercuri pe insula Saadiyat din Emiratele Arabe Unite. Țara s-a considerat de mult timp ca unificatoare de oameni: a fost prima din Peninsula Arabică care a găzduit o vizită papală (în 2019) și a normalizat relațiile cu Israelul (în 2020). Centrul Abrahamic a fost creat de Sir David Adjaye, un arhitect anglo-ghanez, care a proiectat și Catedrala Națională Ghana din Accra și Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din Washington, DC.
Cele trei clădiri ale Centrului Abrahamic se află într-o grădină închisă care va servi drept spațiu de întâlnire pentru diferitele comunități religioase din Emiratele Arabe Unite. Într-o declarație comună pentru a marca deschiderea, Papa Francisc și Marele Imam al-Tayeb din al-Azhar, care este văzut de mulți drept cea mai înaltă autoritate musulmană sunită, au declarat, poate puțin prea optimist: ‘Am intrat într-o nouă fază în istoria religiilor.’”
Preluată din The Economist Newsletter, March 1, 2023
Among so many tragedies that we read about daily, here’s a more optimistic one. It’s from today’s newsletter of The Economist. Have a blessed spring!
“The Abrahamic Family House, an interfaith centre that comprises a Christian church, a synagogue and a mosque, opens on Wednesday on Saadiyat island in the United Arab Emirates. The country has long seen itself as a unifier of people; it was the first in the Arabian peninsula to host a papal visit (in 2019) and to normalise relations with Israel (in 2020). The Abrahamic centre has been created by Sir David Adjaye, an Anglo-Ghanaian architect who also designed the Ghana National Cathedral in Accra and the National Museum of African American History and Culture in Washington, DC.
Its three buildings sit within an enclosed garden that will serve as a meeting space for the UAE’s different religious communities. In a joint statement to mark the opening, Pope Francis and Grand Imam al-Tayeb of al-Azhar, who is seen by many as the highest Sunni Muslim authority, said, maybe a tad optimistically, ‘We have entered a new phase in the history of religions.’”
Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.
M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.
Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.
Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.
Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?“
Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”
Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale, am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.
Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”
Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.
Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.
Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.
Au trecut aproape două luni de când nu am publicat nimic aici. Asta din cauză că am făcut multe. Foarte multe și foarte diverse.
Sper să vină timpul fiecărei activități s-o prezint pe larg. Până atunci, însă, le menționez doar pe repede înainte.
Am petrecut trei săptămâni fascinante și tulburătoare, deosebit de intense, despre care am început deja să scriu, în Iran. O țară de vis, cu o istorie remarcabilă și despre care, totuși, știm atât de puțin și atât de trunchiat. Decupaje din realitate, dar fără context, cu lentile ideologice foarte groase și, mai ales, fără latura umană diversă și, pe cât posibil, lipsită de clișee.
Ploaie la Kashan, oraș de deșert. Urmată de un magnific curcubeu. Bazarul din Kashan – o bijuterie arhitectonică.
Despre Iran și aventurile celor șapte românce în țara de șapte ori mai mare ca România voi vorbi într-o carte la care am început deja să lucrez.
Întoarsă acasă, evenimentele s-au succedat rapid:
Iată-le pe cele mai importante:
10 mai – ziua regalității.
Un regal al culturii și al culturii cărții.
10 mai după amiaza, Salonul argeșean de primăvară.
Ziua de ieri a fost una plină. De activități, de oameni și de bucurii.
Să-ncep cu bucuria de a fi primit o carte. Este o carte pe care mi-am dorit de mult s-o citesc fără să știu că este scrisă. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea să aflu că a fost publicată. Cartea mi-a fost inițial recomandată de o bună prietenă și colegă. Pe amândouă ne leagă un trecut profesional incitant și continuu aflat sub zodia schimbării și conectării la nou. În ultima vreme suntem, printre altele, interesate de Asia. Și iată că a apărut această carte pe al cărei autor am avut privilegiul să-l cunosc la
diverse întâlniri și conferințe pe vremea când ele se-ntâmplau față-n-față sau să-l ascult pe diverse platforme în timpurile pandemice.
Este vorba despre cartea O privire spre Asia. Amintirile unui ambasador de Viorel Isticioaia-Budura, apărută la editura Litera în 2021. O carte elegantă din toate punctele de vedere. Coperta minimalistă, dar de un efect remarcabil, cu clape care ne dezvăluie câteva informații esențiale asupra autorului, și cu un text pe ultima copertă semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Hârtia volumului are nuanța untului, plăcută și odihnitoare ochiului, nu albul orbitor al volumelor parcă trase la copiator.
Am răsfoit volumul imediat și mi-am dat seama că este fascinant și trebuie citit cu atenție pentru a te bucura de multiplele planuri și sensuri pe care autorul le-a țesut și întrețesut în capitolele cărții. Sigur că există și fotografii – de calitate și cu explicații.
Mă opresc aici pentru că abia aștept să intru în lumea pe care ambasadorul Viorel Isticioaia ne-o pune cu atâta generozitate la dispoziție.
De 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk!
De ce? Cui? În semn de omagiu, desigur, celor care știu unde este Isarlâk, dar și celor mulți și de demult care au făcut posibil drumul către azi, și ca să le facem în necaz celor care nu reușesc s-o găsească pe hartă. Pe harta culturală evident.
I’m not saying that life online is better than that offline. I’m just saying that very often it is more comfortable and it offers opportunities that we never thought about. I wrote here or here or here about events that I probably wouldn’t have attended in real life. And suddenly here we are attending conferences, watching panels with incredible speakers, visiting museums and exhibitions that we could only have dreamt about. And most of those events are free.
We also pick challenges and accept to participate in projects for the sheer intellectual curiosity or our wish to learn more. As some of the images below will illustrate.
