Uncategorized

În acest eseu voi încerca să explorez unul din paradoxurile locale ale utilității comunicării academice, respectiv comunicarea rezultatelor cercetării științifice. Voi folosi termenul de comunicare a științei, ca fiind mai convenabil prin conciziune și precizie, pentru a mă referi la acest sub-domeniu al comunicării academice. Și voi încerca să descriu elementul paradoxal care constă, din punctul meu de vedere, în faptul că în România, ca de altfel și în alte părți ale lumii, există un consens asupra importanței și relevanței comunicării științei către cât mai mulți purtători de interese, dovadă cerința expresă de diseminare a rezultatelor proiectelor de cercetare, și în același timp există o ignorare sistematică, aproape universală pentru a dezvolta și îmbunătăți abilitățile și tipurile de comunicare, de a educa atât comunicatorii cât și publicul țintă căruia îi este destinat actul comunicațional.

Articol apărut în revista Avantaje, Noiembrie 2014, nr. 231.

Vârsta este o chestiune în primul rând culturală. Nu spun o noutate. Fiecare cultură are propriile repere în a defini vârstele și modul în care oamenii ar trebui să se comporte pentru a se adecva la standardele de comportament care sunt atașate unei anumite categorii de vârstă. Eu am 62 de ani și mi se pare că sunt foarte tânără pentru că întotdeauna am crezut că tinerețea este o stare de spirit, nu de atestare documentară. Întotdeauna m-am considerat o persoană activă fără a face eforturi deosebite în acest sens, fără a face sport în afară de cel pe care simt nevoia sa-l fac pentru a-mi menține trupul în stare de funcționare, fără a investi în tratamente sofisticate pentru a-mi întinde ridurile sau altele din aceeași categorie. Asta pentru că pe măsură ce am aflat mai multe în viață din cărți și studiu, dar mai ales din trăit și de la oameni mi s-a format convingerea că lucrurile naturale sunt mult mai sănătoase și, dacă nu există motive medicale, e mai bine să nu intervii asupra organismului tău. Natura este mai înțeleaptă ca noi și dacă avem grijă de adevărata noastră bogăție adică de corpul și sufletul  nostru pe care nu trebuie să le irosim, dar nici să le păstrăm sub clopot de sticlă de frica alterării atunci putem trăi fericiți. Majoritatea celor din jur m-au considerat și încă mă consideră o persoană dinamică, deși mie mi se pare că mă mișc mult mai încet și nu-mi ajunge ziua să fac tot ce mi-am propus.