Uncategorized

So what do we do for Christmas in 2018? It obviously depends on our personal preferences and on where we live – urban or rural areas. Of course on our social class and level of income, but I’m already digressing.

Christmas is more fun and picturesque in small towns or villages. People prepare themselves most of the food and do their own baking and the old traditions are still alive. Kids go carolling and so do grown-ups, but separately. Traditionally carollers are given apples, nuts, cookies and the grown-ups wine or “țuica” the local plum brandy. It is very common to offer both mulled wine and țuica “boiled” and well spiced. This contributes to the warming up of both the singers and of the atmosphere!

In the 1990s my family, my parents, my husband and our children would spend all our winter holidays in a lovely village in southern Transylvania, in Beia. Those were some of the best times of my life. And Christmas was a truly magic time. Mary D., the local teacher would come with the children’s choir and sing lovely carols similar to the ones here. And then our very good local friends, Viorica and Achim, would come and sing “The three shepherds”. Nobody would come in until they finished the whole song. And they all knew the songs impeccably, not as in Bucharest or in towns in general, where people start a carol and after 2 or 3 lines have to give up as they no longer remember the words. I want to keep this very short, but whenever I think of those times I can’t help the feeling of calm and happiness that surrounds me and that Christmas should be about.

I know, I know that some of my family celebrates Christmas in heaven. That my kids have their own families and kids and … those little details change the whole perspective. But beyond the obvious passing of time, the world has also changed and today Christmas is more about buying everything, including food, and being busy and noisy and too tired to enjoy the love and the company of those around us. I still have some of the decorations of my first Christmas tree, and my husband’s, and although I enjoy buying new ones I cannot stop thinking what for? My own grandchildren told me they didn’t want anything for Christmas. They already have whatever they want every day of the year! And on Christmas Eve I just couldn’t believe my ears: some people were using fire crackers! Which are usually used for New Year to scare away the possible bad spirits. But Christmas is supposed to be the holy night, the silent night … Well, no longer.

I prepared a basket with “traditional” sweets bought from Lidl and the pretzels from the local market. You can see it below. The napkin has an embroidered date 1916 and was woven by my maternal grandmother. It also has her initials B.M. I have kept it and am very fond of it. It is 102 years old. I use it only for these rituals. My carollers were a 6 year old neighbour and later on a pair of kids (around 10) who were more interested in the money than in the traditional sweets. However, they did their best to sing the whole carol.

Așadar ce facem de Crăciun în 2018? Evident că alegerile noastre depind de preferințele noastre individuale și de unde trăim – zonă urbană sau rurală. În mod clar de clasa socială din care facem parte și de venitul pe care-l avem. Sau nu. Dar divaghez din nou.

Crăciunul este mai voios și mai pitoresc în orășele și sate. Oamenii pregătesc ei înșiși majoritatea mâncării și își coc singuri ce-și doresc iar vechile tradiții sunt încă vii. Unele. Copiii merg la colindat și la fel fac adulții, dar separat.

După tradiție colindătorilor li se dau mere, nuci, colaci iar adulților vin sau țuică, eventual fierte și cu multe mirodenii. Băuturile fierte și bine condimentate contribuie din plin la încălzirea cântăreților și a atmosferei. Sigur că la asta mai contribuie și faptul că la fiert nu pui vinul sau țuica de cea mai bună calitate, dar pui mult zahăr și piper … Astfel de obiceiuri vin din vremea când colindătorii mergeau mult pe jos prin ger, făceau multe activități fizice în aer liber, nu la sală sau în realitatea virtuală și, în general, nu erau în primejdie să devină obezi sau diabetici! Mă îndepărtez de textul în engleză, dar asta e. Adică nu vă ofer neapărat o traducere. O rețetă bună de țuică fiartă și o poziție mai puțin cinică via Radu Anton Roman găsiți aici.

Prin ultimul deceniu al secolului trecut familia mea, adică părinții mei, soțul și copiii noștri, ocazional unii prieteni, ne petreceam toate vacanțele de iarnă într-un minunat sătuc din Ardealul de sud, la Beia. Au fost unii din cei mai frumoși ani ai vieții mele. Iar Crăciunul era cu adevărat magic.

Meri D., minunata învățătoare din sat, venea cu corul de școlari și ne cântau colinde încântătoare, cam ca aici. Apoi veneau bunii noștri vecini și prieteni, Viorica și Achim, care ne cântau în fiecare an Trei păstori. Nimeni nu intra în casă, în ciuda insistențelor noastre, până nu cântau tot colindul. Și toți cântau impecabil, nu ca la București sau în general în orașe, unde colindatul și-a pierdut caracterul personal și, de foarte multe ori, s-a transformat în cerșit neprofesionist pentru că practicanții nici măcar nu știu toate cuvintele.

Nu vreau să divaghez din nou, știu că unii din cei care cântă colinde pe unde pot și sunt primiți, tot mai rar, o fac dintr-o sărăcie lucie, așa că mă opresc aici. Și da, nu pot uita vreodată sentimentul de calm și fericire care mă înconjura la Beia, în căsuța mică de la 163, unde am fost atât de fericiți pentru că eram toți împreună. Pentru mine acesta este Căciunul.

Da, da, știu că o parte din familia mea sărbătorește Crăciunul în ceruri. Copiii mei au propriile lor vieți, familii și copii … și aceste amănunte schimbă întreaga perspectivă! Dar, dincolo de evidenta scurgere a timpului, și lumea s-a schimbat.

Astăzi Crăciunul este mai degrabă despre cumpărat totul, chiar și mâncarea gata preparată, și despre a fi constant ocupat și zgomotos și mult prea obosit pentru a ne bucura de dragostea și prezența celor din jurul nostru. Încă mai am decorații de la primul meu brad de Crăciun (1953 probabil) și al soțului meu și le folosesc.

Îmi place să cumpăr și decorații noi, dar nu pot să nu mă-ntreb … pentru ce? Nepoții mei mi-au spus că nu vor nimic de Crăciun. Au deja tot ce-și doresc în fiecare zi din an! Și în noaptea de Ajun, la Curtea de Argeș, nu mi-am crezut urechilor: unii trosneau pocnitori! Care se folosesc de obicei de Anul Nou pentru a îndepărta eventualele spirite rele, ca cel al lăcomiei și al plăcerii de a ne etala posibilitățile. Dar Crăciunul ar trebui să fie noaptea sfântă, noaptea liniștită … Ei bine, se pare că nu.

Am pregătit un coș cu dulciuri tradiționale cumpărate de la Lidl (în pas cu vremea, nu?!) și covrigei pe sârmă (delicioși) de la piața locală. Îi puteți vedea în fotografiile de mai sus. Ștergarul, țesut de bunica mea maternă, are brodate inițialele ei și anul 1916, an de război, când bunicul era pe front. Are 102 ani și îl păstrez cu mare drag. Ca și mama. Îl folosesc doar pentru ritualuri tradiționale.

Colindătorii mei au fost: David, vecinul meu de 6 ani, adus de mămica lui. Și, mai târziu, un băiat și o fată (10 ani? Nu-ți prea dai seama la copiii sub-hrăniți constant) mai interesați de bani decât de dulciurile tradiționale. Cu toate astea, s-au străduit să ducă la bun sfârșit colinda.

Și nu pot să nu repet ce spune Jeanette Winterson în Zile de Crăciun: “E ciudat că o sărbătoare care celebrează cea mai austeră naștere din lume a ajuns să însemne doar consumerism exagerat”. (p. 156)