Educație, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Lucrul de aiurea aka “anywhere jobs”

Când lumea se transformă rapid și nu întotdeauna cum am vrea noi, spunem că au loc schimbări dramatice, critice, cu impact major asupra vieților noastre. Pandemia sau post-pandemia reprezintă exemple de subiecte apocaliptice, foarte rar și unele optimiste și, atunci când ele există, preferăm să le ignorăm conform gustului public pentru doomscrolling.

Și? Și limba noastră cea de toate zilele nu ține pasul cu aceste schimbări. Sigur că vorbesc de limba română, nu de engleza care n-are astfel de probleme pentru că ea este cea care dă tonul! Româna, o limbă minunată și flexibilă, pe care-o considerăm o raritate în lume pentru că așa devenim și noi deosebiți, este însă vorbită de o comunitate de oameni cu realități foarte diferite de cele din lumea anglo-saxonă. Și pentru că nu există realitatea, ce să facă săracii oameni? Iau cuvântul de care au nevoie direct din engleză. Unii știu ce spun, alții … mai puțin. Rezultatul? O păsărească din care fiecare înțelege ce vrea și ce poate.

Concret mă refer aici la piața muncii, la amenințările continue la adresa stabilității financiare a unei persoane și, mai ales, a unei familii. Pentru că folosirea unor cuvinte sofisticate sau doar împrumutate dintr-o altă limbă care acum este, în general, engleza nu ascunde realitatea urâtă, hâdă, a celor care-și pierd slujbele,  n-au bani de mâncare pentru copii, pentru igiena și sănătatea lor de bază, bani pentru educație care ar presupune măcar alfabetizarea, inclusiv cea digitală, etc. etc.

Adesea nu îmi mai înțeleg propria limbă. Nici când o ascult și nici când o citesc. Nu mă mai deranjează de multă vreme folosirea termenului „job” pentru loc de muncă, lucru, slujbă, treabă. Este mai scurt și, probabil, perceput ca mai dinamic, mai interesant, mai atractiv. Dar să lucrăm „remote” când putem lucra de la “distanță” mi se pare scandalos pentru că denotă doar lene intelectuală, sau și mai rău un snobism primitiv! Oricum remote nu înseamnă de acasă, sau de la domiciliu cum se folosește adesea în încercarea de a localiza termenul. De ce? Pentru că “de la distanță” nu-nseamnă de „acasă”, chiar dacă-l include. Înseamnă de la distanță. Putem fi oriunde, dacă avem o conexiune stabilă la internet. În țară sau în altă parte a lumii sau, mai nou, chiar în cosmos.

Din păcate, discuțiile despre viitorul muncii în limba română sunt adesea ridicole prin limbajul folosit, dacă n-ar fi dramatice pentru că ne afectează pe toți direct sau indirect. Că vorbim de “work-life balance” sau de noile competențe necesare pentru a continua să fim activi și, evident, să fim plătiți pentru ca la rândul nostru să ne plătim dările, adesea nu poți înțelege mai nimic fără a face referință la limba engleză.

Iată un exemplu, evident scris fără diacritice: „Mai mult de 40% din companii intentioneaza sa pastreze strict sistemul de munca remote, din confortul casei.” Persoana care a scris articolul (nu, nu cred că este un dispozitiv de IA) nu știe exact ce este remote, deși în același articol scrie despre telemuncă. Da, telemuncă este un echivalent corect și acceptabil în limba română, deși nu există în DEX. Dar poate fi înțeles de oricine chiar dacă nu vorbește engleza, prin comparație cu telefon, televizor, telecabină, etc.

Și mă-ntreb, retoric evident, cum o să folosim conceptul de ”anywhere jobs” adică locuri de muncă de oriunde sau, aș zice eu, de aiurea. Atenție, este un articol profesional, bazat pe o cercetare de profil a Institutului Tony Blair.

Concluziile cercetătorilor sunt că aceste tipuri de muncă pot fi realizate de la distanță, de aiurea, la fel de eficient sau chiar mai eficient decât în locația normală de birou. Iată o schimbare majoră care ar trebui, în viziunea fostului prim ministru britanic, să se bucure de o strategie guvernamentală prin care toate aceste locuri de muncă să fie atrase spre Marea Britanie.

Dar dacă măcar o parte ar fi atrase spre România? Teoretic, chiar și practic, s-ar putea. De fapt, se și întâmplă. Ce lipsește, deocamdată, este viziunea și voința. Politică, dar și individuală.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

21 iunie 2021

Solstițiul de vară, prima zi de Rusalii, și multe altele. Le găsiți aici sau dacă vreți chestii mai diversificate, gen muzică, film și sport aici.

Da, știu sunt în engleză. Dar, iată și în română lucruri interesante aici: Ziua internaţională Yoga, Ziua europeană a muzicii, și altele.

Tot citind diverse mi-am reamintit că acolo jos, dacă ne uităm la hartă din România, începe iarna. La ei e ziua cea mai scurtă. Mi-am amintit cum eram îmbrăcată straturi-straturi, ca o ceapă, chiar la mentoratul cu James Moulder. Ce vremuri!

La noi înflorește teiul. Știu că la șes a inflorit deja, dar la mine, la Curtea de Argeș acum e în plină floare. Și se pare că teii înfloriți de Rusalii aduc noroc și sănătate. Iar ploaia – desigur că va aduce prosperitate. În cantitate rezonabilă. Altfel – pagube și chiar mai rău. Dar azi – numai de bine!

Ce bucurie să apuc un interval fără ploaie și să mă plimb pe sub tei, în mireasma lor încântătoare. Și să-mi aduc aminte de alți tei, de alte vieți și alte miresme.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Rusalii, roze și … cuvinte

Pe mai multe pagini de presă am găsit informația că „Rusalii”, sărbătoarea de azi, provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor. Frumos și, desigur, posibil. Dar, tot acolo ni se spune că s-ar putea să vină și de la fetele împăratului Rusalim, despre care se credea ca aveau puteri magice si seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Mda, dar cine este acest împărat Rusalim? News.ro nu ne spune, și o căutare sumară nu ne dezvăluie. Dar, mă duce la un blog extrem de interesant, scris de o lingvistă specializată în istoriografie, profesoară emerita la Duke University. Adică, ce spune are ceva credibilitate! Citiți aici.

Și apoi, iată și, pe scurt, ce ne spune DEXul:

Săptămâna dinaintea sărbătorii de rusalii în timpul căreia există obiceiul să se sărbătorească anotimpul primăverii și să se pomenească morții. (…) Forma cea mai veche a cuvântului din română este atestată cu o (rosalii), (…) probabil un împrumut cultural.

https://dexonline.ro/definitie-der/rusalie

Așa că fie că vorbim de Rusalii ca iele (mai știți „Jocul ielelor” al lui Camil Petrescu? Carte, film sau audio) sau ca zâne, să ne bucurăm de libertatea pe care au dat-o celor care sunt încă legați de un angajator și, mai ales, de trandafiri, de rozele minunate care acum se luptă cu ploile și manele (sensul 2 și 4 din DEX) de tot felul pentru a ne încânta privirea și parfuma existența.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Invitație, inspirație … creație

Nu prea rezist la invitații de acest gen. De ce?

Pentru că profesioniștii de succes le vorbesc studenților cu autoritatea practicianului, cu aura celui care nu doar că “știe” din cărți, dar chiar face lucrurile pe care noi doar le vorbim, le “teoretizăm”.  

În plus, o invitație pe un fundal roz te predispune la lucruri plăcute. Și, nu în ultimul rând sunt foarte curioasă să descopăr ce-i frământă pe studenți, ce întrebări vor pune, ce probleme au sau … orice altceva.

Și iată-mă la întâlnirea moderată de colegele Elena Stoican și Magda Ciubăncan cărora le mulțumesc și aici pentru că au organizat evenimentul. Să fiu sinceră, mă așteptam la mai multă lume – și colegi și studenți, dar … fiecare are prioritățile și agenda proprie.

Radu Lilea a spus lucruri interesante, poate ușor predictibile pentru noi cei care mai cochetăm cu publicarea, dar probabil necunoscute studenților, prezentându-și industria ca pe o posibilă zonă de absorbție a absolvenților de la LMA. Care mai mult se ghiceau pe Zoom, în spatele diverselor fotografii. Oare de unde o fi moda asta cu participare fără cameră? Nu, nu este vorba de conexiune slabă sau de complexe de fundal. Personal mi se pare că este o chestiune de politețe elementară, dar nu vreau să digresez.

Piața de carte românească este una foarte mica, cu cititori în general în marile orașe. Trist și oareum intuitiv – completez eu în gând. Nu există studii de piață serioase în acest sens, zice Lilea în continuare. “Nu prea ieșim să vorbim cu cititorii. Nu-i întrebăm ce ar dori să citească.” Dar îi întreabă pe studenți: “Ar fi un domeniu atractiv pentru cariera voastră??” Îi invită de mai multe ori să-l întrerupă, să pună întrebări. Nu prea se-nghesuie nimeni.

Vorbește despre agenții literari, agenții de carte ca actori esențiali ai universului unei edituri. Ha! Ha! Mă pufnește râsul. În gând – evident. Dar, spre meritul lui, Lilea recunoaște că la noi nu există agenți pentru scriitori, ci doar pentru edituri. Deprofesionalizarea traducătorilor și redactorilor de carte este un rezultat al lipsei specializărilor din învățământ. Cu alte cuvinte este nevoie de tineri dornici de specializare. Se subînțelege că și de muncă. Dar … unde nu se muncește?

Voi ce citiți? Și cum vă alegeți cărțile? Studenții nu răspund, noi, cel puțin eu, n-o facem ca să-i lăsăm pe ei. Mă rog … Continuă Lilea. Cum alegem ce citim? După gen, recomandări, am auzit de cartea asta, ce este trendy (ca autor, ca domenii), interese de studiu, profesional, pentru a ne informa, învățare pe parcursul vieții, dezvoltarea personalității, preferăm clasicii sau contemporanii sau … după copertă.

Și urmează căteva coperți pe care le prezintă savuros. Iată câteva.

Și iată și una care te cheamă să ridici cartea și s-o răsfoiești sau să n-o mai lași până n-o termini.

Copertele sunt foarte importante, continuă Lilea, pentru că ne spun ce să nu citim.

Va dispărea cartea clasică în fața celei electronice? Nu, clar nu. Pentru lucrurile realmente importante, serioase ne întoarcem la cartea clasică. Să ne raportăm la cărți în mod critic – ne îndeamnă Lilea. Da, cartea este adesea hrană pentru suflet, dar, atenție, uneori cărțile pot fi și otravă.

Va dispărea cartea sau nu? Nerelevant, pentru că oricum citim. Citim foarte mult. DAR … ce este lectura? Esteticieni, antropologi, sociologi, etc au deconstruit lectura. Rezultatul este, paradoxal, greu de citit.

Lectura ne dă acces la un fond cultural comun, dar ne și individualizează.

Timpul a trecut rapid, Lilea este un vorbitor plăcut. Aveți întrebări? Nu? Magda îi mulțumește și îl întreabă ce crede despre “singurătatea autorului român” despre care am scris eu la un moment dat pe Facebook. Este o realitate, vine răspunsul, dar …

Știu – este un stadiu de dezvoltare al pieței, al industriei. Chiar și a noastre, a oamenilor. De ce citim? Dar de ce scriem?

O întâlnire excelentă mai ales prin întrebările pe care ni le-am pus și la care reflectăm în continuare.

DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre hărți

Zilele trecute fiică-mea a cumpărat o hartă. Am crezut că este pentru nepoții noștri care ne vizitează de Paște. Au dificultăți în a citi o hartă pe hârtie ceea ce este încă o cerință necesară la școală.  Din motive întemeiate aș spune. Nu, îmi spune ea, nu este pentru ei. Este pentru mine și Redmund, partenerul ei. Vrem să marcăm locurile pe care le-am vizitat. Separat sau împreună. E distractiv, mamă, nu crezi !?

Absolut. În plus, îmi reamintește de vechea mea preocupare cu privire la hărțile digitale. Îmi plac hărțile digitale. Adesea, deși nu întotdeauna, sunt recunoscătoare  pentru existența lui Waze sau Google Maps (în această ordine). Dar nu pot „gândi” fără o hartă pe hârtie. Și descopăr că nu sunt singură.

În acest articol din USA Today puteți găsi o mulțime de motive pentru care oamenii preferă, în continuare, hărțile pe hârtie și de ce industria respectivă prosperă. Rezonez cu multe dintre ele, dar motivul meu preferat este „Hărți pe hârtie pentru a ne face planuri și GPS pentru drum”.

Și astăzi, o zi lentă, chiar dacă este o zi de luni, a doua zi a Paștelui ortodox, mă pot răsfăța cu lucruri „inutile”, cum ar fi să mă uit pe hărți. Așadar, iată o privire asupra unor hărți fascinante. Toate sunt uimitoare. Cu toate acestea, îmi plac în mod deosebit următoarele: 9. Imperiul Roman vs. Imperiul Mongol la vârful puterii lor; 10. Cele mai populare nume de familie din Europa și 14. Cele mai vechi universități din Europa care sunt încă în activitate.

Așa cum se întâmplă adesea, de la acest articol am fost atrasă către următorul „Hărți cu informații neobișnuite”. Vă las să descoperiți ce alfabete se folosesc prin lume sau cât de primitoare este o țară pentru străini.

O modalitate excelentă de a începe o zi – pentru mine. Amuzați-vă puțin. Oare gândim după harta la care privim?

CONFERINTE, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Neașteptatele plăceri

Ne plângem constant de cât de rău ne este în condiții de libertate restricționată. Cu mască și în mediul virtual. Și, evident, înțeleg asta foarte bine. Dar, sunt și avantaje clare. Cel puțin eu așa le percep.

Unul din ele – participatul la evenimente la care cel mai probabil nu ne-am fi dus în viața reală. Concerte, lansări de carte, conferințe internaționale, webinarii, muzee – le aleg pe cele gratuite și sunt multe și de calitate. Și, sigur, că dacă ceva mă interesează în mod deosebit plătesc taxa de participare, îmi trec în agendă și … particip.

Din prima categorie, eveniment gratuit, am o mulțime de exemple, dar acum mă refer la unul care m-a scos din zona de confort lingvistic. Ce-nseamnă zona mea de confort lingvistic? Vorbitul în română și engleză. Cel mai adesea în engleză și română. Ce-nseamnă discomfort lingvistic? Limbile pe care le vorbesc mai rar spre deloc și doar în anumite registre: franceză, germană, spaniolă și, desigur, maghiară. Evident, cititul mi-este mai la-ndemână decât vorbitul sau chiar scrisul. Deși, într-o comunicare asincronă, ooops, sunt cam …., lucrurile devin mai ușoare grație drăguței de Google.

Concret, am participat pe 20 aprilie la o fascinantă conferință intitulată “INTERSECTIONS: Linda Lê raconte Panaït Istrati/Exercice d’admiration” organizată de Alliance française Paris Île-de-France în parteneriat cu Institutul francez din România și cu sprijinul Asociației Prietenii lui Panait Istrati (l’Association des amis de Panaït Istrati).

De ce? Dincolo de faptul că sunt membră a Asociației Prietenii lui Panait Istrati, așa am și primit invitația, dintr-o curiozitate multiplă. Ce mi-ar putea spune o scriitoare vietnameză de limbă franceză despre unul dintre scriitorii români atipici, boemi, contestați când de unii, când de alții și cu siguranță relativ necunoscut în propria lui cultură. Ei bine, așa cum probabil vă așteptați, mi-a spus multe. Dincolo de emoția firească a vorbitoarei care vorbea unui public numeros (cred că au fost peste 50 de persoane din toată lumea) m-a impresionat interesul unui public atât de divers geografic și, ca atare, cultural față de vagabondul “nostru preferat” – cum spunea unul dintre participanți făcând trimitere la biografia publicată de Jacques Baujard în 2015, Panaït Istrati ; l’amitié vagabonde. Desigur, Baujard îl numește pe Istrati nomad celest, rebel etern și povestitor irezistibil, dar asta este o altă poveste.

Apoi am fost curioasă să văd ce spune o vietnameză trăită la Paris despre Istrati. Și cine este această Linda Lê? Nu e greu s-o descoperi, ca pe o personalitate a vieții literare franceze puțin cunoscută publicului larg. Deși apreciată de critica literară, preferă să evite presa. Discretă, timidă, tăcută și misterioasă, Linda Lê se descrie ca „un urs care se ascunde”. În vârstă de 57 de ani, Linda Lê își petrece cea mai mare parte a timpului scriind romane. Și pentru că, probabil moștenirea asiatică își spune cuvântul, are ca pasiune caligrafia și, greu de crezut, dar își scrie romanele cu stiloul, în mod tradițional, fără ajutorul mașinii de scris sau a computerului.

Care este conexiunea ei cu Istrati? În 2006, a stabilit și promovat o ediție  aproape completă a operei lui Panaït Istrati la Editura Phébus. Iar în prezentarea de pe 20 aprilie, pe care evident că n-am înțeles-o în detalii, dar am urmărit-o cu interes, a făcut o trecere în revistă impresionantă a diverselor întâlniri ale omului Istrati și aspecte ale vieții și operei lui.

              Dar, ca de obicei, cele mai interesante mi s-au părut întrebările. Evident și răspunsurile. Întrebări diverse, dar pertinente, dovedind interes  real, nu doar de suprafață, întrebări dincolo de opera lui Istrati, despre literatura română de limbă franceză. M-am bucurat să ne “revedem” pe lista participanților cu câțiva dintre istratienii vechi și, mai ales, să-mi reamintesc sau să aflu părți din istoria literară a unei lumi fascinante din care facem și noi parte.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.

GURA LUMII, ROMANA

Cea mai mare pictură din lume

Cea mai mare pictură pe pânză din lume s-a vândut la o licitație în Dubai pentru 62 milioane USD – dublu față de valoarea estimată.

Intitulată „Călătoria umanității”, lucrarea are aproape 1.600 de metri pătrați. A fost creată în 2020 de artistul britanic Sacha Jafri care spune că a lucrat 20 de ore pe zi în patru labe timp de aproape un an. Procesul a fost atât de dificil încât i-a cauzat domnului Jafri o leziune a coloanei vertebrale.

Artistul intenționează să doneze încasările unor organizații caritabile pentru copii. Pictura este atât de mare încât Jafri a împărțit-o în 70 de panouri separate, intenționând să vândă fiecare parte individual. Însă cumpărătorul, un comerciant francez de criptomonede rezident în Dubai, și-a dorit lucrarea întreagă. Acum trebuie să găsească un perete pe care s-o agațe.

Povestea picturii

The world’s largest canvas painting sold at an auction in Dubai last week for $62m—double its estimated value.

Entitled “The Journey of Humanity”, it is almost 1,600 square metres. It was created in 2020 by the British artist Sacha Jafri. He worked 20-hour days on his hands and knees for nearly a year.

He explains he’ll donate the proceeds to a number of children’s charities. The painting is so large that Jafri had divided it into 70 separate panels, planning to sell each part individually. But the buyer, a French crypto-currency trader resident in Dubai, wanted it all. Now he must find a wall to hang it on.

DIN VIATA, Educație, ROMANA

8 Martie

La mulți ani de 8 Martie! S-avem o primăvară frumoasă și cu … pandemia terminată!

N-am să intru în detaliile legate de ziua internațională a femeii, deși … poate ar merita. Dar le găsiți aici sau pe wikipedia. De ce pe wikipedia? Pentru că este o sursă deschisă, prin urmare mult mai credibilă decât sursele care aparțin unor autori/autoare cu agende proprii mai mult sau mai puțin transparente. Sau, dacă engleza vă este comodă puteți citi aici mai multe. Wikipedia în engleză este mult mai generoasă în informații și adesea mai deranjantă, în sensul de mai provocatoare, decât varianta în română.

Să revenim însă pe pământ, adică în martie 2021, în țara lui … Zoom! Ce se-ntâmplă în afara zilei de amintire și sărbătorire?!? Și dacă v-ați uitat azi în jur s-au întâmplat multe: de la cadouri și flori la ieșitul la terasă, restaurantele s-au închis din păcate, și plimbatul în soarele plăcut de primăvară care este indiferent la regulile de distanțare.

Să ne uităm la ce ne spun cifrele unor surse relativ credibile. Potrivit raportului Băncii Mondiale intitulat „Femeile, afacerile și Legislația în 2021” femeile continuă să aibă doar trei sferturi din drepturile legale ale bărbaților. Sigur, vorbim despre o medie din întreaga lume. În România la capitolul „pe hârtie” sau declarativ stăm relativ bine, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă în viața reală – descoperim că femeile sunt tot mai puțin reprezentate în viața publică, adică acolo unde se iau deciziile.  Guvernul actual are cel mai mic număr de femei în componența lui. Vorba Sabinei Fati a cărei carte Singură pe drumul mătăsii vorbește mai plastic, cred eu, despre ce-nseamnă să fii femeie decât analizele ei jurnalistice corecte de altfel.

De ce în România avem atât de puține femei în roluri cheie? Simona Fati consideră că “Pentru femei e chiar mai complicat (decât pentru bărbați – n.a.) și multe dintre cele care ar fi chemate să aibă roluri importante în politică, renunță din cauza peisajului pestilențial pe care ar trebui să-l traverseze pentru a ajunge în locul de unde ar putea să schimbe ceva.”  Și concluzionează “În decorul politic românesc dominat de prea mulți bărbați mediocri, adesea lipsiți de entuziasm și de idei, femeile rămân ex-centrice, neasimilabile.” Simona Fati, De la Regina Maria la Codruța Kövesi: de ce femeile n-au putere în România

Sigur, raportul amintit al Băncii Mondiale consideră că performanța mai bună în domeniile măsurate de indicatorii luați în calcul este asociată cu un decalaj mai mic de gen în rezultatele dezvoltării, cu un număr mai mare de decidenți politici, cu o participare mai mare a forței de muncă feminine și cu un număr mai mic al vulnerabilității ocupaționale. Interesant cum cifrele și statisticile reflectă umbrit anumite realități.

Un studiu făcut anual de McKinsey și organizația Lean In începând din 2015 despre “Femei la locul de muncă” subliniază ritmul scăzut al progresului înregistrat de egalitatea de gen în corporațiile americane și pune în lumină efectele pandemiei. Studiul arată că la începutul anului 2020, reprezentarea femeilor în corporațiile americane evolua în direcția corectă. Acest lucru era mai evident în managementul superior: între ianuarie 2015 și ianuarie 2020, reprezentarea femeilor în funcțiile de prim vicepreședinte a crescut de la 23 la 28%, iar reprezentarea în rândul managementului de vârf a crescut de la 17 la 21%. Dar, per total, femeile au rămas puternic subreprezentate – în special cele provenind din diverse etnicități.

Se pare că problema competitivității și a femeilor este una serioasă. OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) consideră că lupta pentru egalitatea de gen este una dintre provocările majore ale epocii actuale. Relația dintre chestiunile de gen și politica de concurență rămâne relativ nedocumentată. Și asta din cauză că politica de concurență se referă, de obicei, la consumatori și firme, guvern și autorități de reglementare, adică este în mare parte opacă la problematica de gen și chiar consideră că este obiectivă. Începând cu 2018 însă OCDE a început să analizeze dacă perspectiva de gen ar putea contribui la realizarea unei politici de concurență mai eficiente.

La mulți ani de 8 Martie!

Le-am primit de 8 Martie, prin curier, de la o colegă. Îi mulțumesc și aici.
DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

De primăvară

În sfârșit … deși iarna a fost nesemnificativă pe unde sunt eu, iată că pot spera că a trecut și că … vine, vine primăvara!

Minunile de culori, de flori minunate, de gândăcei de tot soiul, de sunete diafane și muzici înălțătoare pe care le întâlnesc pe mail, pe Facebook, Insta și altele asemenea, nu prea se văd în grădină. Dar, e încă mult prea devreme.

În schimb, pisicuțele mele, Kira și Iso, nu mai vor să stea în casă. Umblă felin, delicat și urmărind lucrurile nevăzute de ochii oamenilor, dar foarte clare în ai pisicuțelor și, desigur, escaladează tot ce se poate escalada.

Mărțișoarele se cumpără, se oferă, se schimbă prin toate mediile care ne sunt la îndemână. Dar nici unele nu sunt atât de frumoase ca cele pe care le primim direct. Anul ăsta primăvara mea a fost întunecată de necazurile prin care o parte a familiei a trebuit să treacă. Bine că norii se-mprăștie și speranța de mai bine revine. Doamne ajută!

Și, ca să trec la o notă mai optimistă, chiar frivolă, am descoperit că am succes la bărbați tineri! Da, da! De ce nu? Am primit mărțișoare de la doi bărbați vajnici, cu nume biblice, unul de 7 și celălalt de 12 ani. Sau pe-acolo. Cei doi David mi-au dat două mărțișoare minunate care mi-au încălzit sufletul. Dacă nici ăsta nu este succes, atunci nu știu ce poate fi!

S-avem o primăvară minunată, senină și echilibrată, cu pandemiile și durerile lumii vindecate și cu cât mai multe îmbrățișări reale, sincere și călduroase!