ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Politics – here and there, everywhere // Politica – peste tot la fel (III)

În sfârșit ultima poveste din lungul, dar fascinantul, articol al lui Simon Kuper din Financial Times. Următoarea poveste va încerca să sintetizeze lecțiile pe care această fascinantă călătorie culturală prin devenirea politică a Marii Britanii și a universităților ei de elită o au asupra celor care privesc din afară spectacolul imaginându-și că lucrând mai mult, învățând după alte modele decât cele care-ți sunt la îndemână, poți ajunge la succes. Pe curând.

 

“… Conservatorii din Oxford se urcau pe bara unsuroasă încă dinainte ca majoritatea celorlalți studenții să o localizeze măcar. Cei mai mulți dintre ei ajunseseră la universitate nesiguri pe ei, îmbrăcați jalnic, încercând să se găsească pe sine și deseori împovărați de sindromul impostorului. Numai la Oxford puteau să-și dezvolte abilitățile pe care Johnson și ceilalți le aveau deja: un accent specific clasei superioare, abilități oratorice și capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

În schimb, cei mai mulți artizani ai Brexit-ului studiaseră materii orientate către trecut: studii clasice în cazul lui Johnson, istorie în cele ale lui Rees-Mogg și Hannan, iar Gove a studiat literatura engleză (prin care se înțelegea în cea mai mare parte canonul). Erau nostalgici. De aici și hagiografia lui Churchill făcută de Johnson și elogia The Victorians („Victorienii”) a lui Rees-Mogg, care a stârnit multă batjocură, în timp ce Gove, în calitatea sa de secretar de stat în educație, s-a străduit să îi oblige pe elevi să învețe literatura de secol XIX și „povestea insulară” a Angliei. […]

După ce artizanii Brexit-ului din Oxford au câștigat dezbaterea, Cameron și-a dat demisia, iar ei au trecut la un alt format familiar: alegerile interne pentru conducere. După cum a remarcat un fost președinte al Uniunii, lupta care a urmat poate fi descrisă în întregime în argoul Uniunii: „Boris l-a înjunghiat pe Dave. Michael l-a înjunghiat pe Boris. Theresa și Michael i-au furat felia lui Boris. Boris și-a tăiat singur craca de sub picioare.” […]

May a devenit premier și i-a însărcinat pe susținătorii Brexit-ului cu realizarea lui. Pentru asta le-a dat posturile-cheie din guvern. Dar ei erau experți în dezbateri, nu în politică. Nu puteau să învingă pretențiile Bruxelles-ului prin dezbateri, deoarece negociatorii Uniunii Europene respectau regulile. Atât de nepregătiți au fost susținătorii Brexit-ului, încât în decembrie 2017 au acceptat principiul unui plan „backstop” pentru a menține o graniță deschisă cu Irlanda, ca apoi să petreacă următoarele 18 luni luptând împotriva lui. […]

În lumea mică și insulară a elitei britanice, se întâmplă adesea ca o clică să aibă o influență extrem de mare. O paralelă interesantă poate fi observată între conservatorii din Oxford din anii 1980 și spionii din Cambridge din anii 1930. Șarmanți, cu părul blond și ciufuliți, amatori de plăceri și absolvenți ai Colegiului Eton, Guy Burgess, Kim Philby, Donald Maclean, Anthony Blunt și John Cairncross au ieșit și ei la suprafață din mediul intim al unei rețele de școli publice exclusiv pentru băieți. Patru dintre ei au studiat la Trinity College, iar Maclean vizavi, la Trinity Hall. Suficient de încrezători că pot să formuleze o viziune revoluționară asupra lumii, în ciuda faptului că erau prost informați, s-au alăturat unei cauze utopice: comunismul sovietic. Acesta le promitea un paradis îndepărtat în care nu s-au așteptat niciodată să trăiască propriu-zis. Dar era extrem de distractiv să  lupte pentru el. […]

Există un element comun între aceștia și Brexit-ul conservator. Caroline Lucas, parlamentară din grupul Verzilor, l-a criticat pe Rees-Mogg anul trecut: „Acesta nu este un joc de salon sau o societate de dezbatere. Aceștia sunt oameni reali, cu vieți reale”. Ei bine, e dreptul ei să creadă asta. […]

Cei Cinci din Cambridge au primit poziții importante, deoarece aveau CV-uri de elită și lăsau impresia gentleman-ului britanic arhetipal (în special prin excentricitatea de care dădeau dovadă în ceea ce privește tunsorile, băuturile și hainele). Și-au urmărit utopia preț de decenii, ignorând toate dovezile care o contraziceau și privind de sus restul societății pentru gândirea lor lipsită de imaginație. Când spionii au fost în sfârșit descoperiți, încrederea britanicilor în clasa lor politică a suferit o lovitură durabilă. […]

Cu siguranță că o comparație între grupurile din Cambridge și din Oxford nu este complet corectă: deși ambele au trădat interesele britanice în favoarea Moscovei, artizanii Brexit-ului nu au avut această intenție. […]

Hoinărind prin vechea mea facultate, mă minunam de numele chineze și germane de la capătul scărilor. Acum sunt mult mai mulți candidați, profesorii alcoolici și leneși sunt pe cale de dispariție și zero ore pe săptămână, adică absenteismul total, nu mai este tolerat. […]

Dar Uniunea, tutorialele săptămânale şi, în consecință, rolul exagerat al retoricii supravieţuiesc. Are loc vreo introspecţie la universitate după triumful artizanilor Brexitului din Oxford? „Cred că ar trebui să aibă loc”, răspunde Garton Ash. El absolvă de vină sistemul de tutoriale: „Nu mi se pare că o oră pe săptămână în care ești interogat de un expert în domeniu ar duce la volubilitate.” […]

Dar adaugă în continuare: „Școlile publice și cultura din jurul lor asigură o pregătire superficială în capacitatea de exprimare: scrierea de eseuri, vorbitul în public, capacitatea de a te descurca. Uniunea din Oxford întărește aceste abilități, chiar și printre cei care nu au fost la o școală publică. Comparați asta cu elita  germană. Pentru mine, Gove este exemplul perfect”. Garton Ash spune că Oxford, ca instuție academică, nu mai încurajează acest stil. […]

Kalypso Nicolaïdis, profesor de relații internaționale, spune: „Dacă un student este în stare să redacteze două eseuri bine elaborate pe săptămână, cu argumente bine structurate, atunci poate să se descurce fără să știe prea mult din conținutul materiilor. S-ar putea să sune superficial, dar comunicarea este utilă în viață. Uneori ai nevoie să convingi oamenii succint, în special dacă te înscrii în politică.” […]

Deplâng ce fac contemporanii mei cu Marea Britanie. Dar, având în vedere că și eu am învățat la Oxford cum să scriu și să vorbesc suficient pentru a-mi câștiga existența fără prea multe cunoștințe, nu mă pot plânge.”  (traducere de A. Călinoaia)

 

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Prin țară cu POCA 1.1. – mai buni ca oameni, ca societate

Încă o destinație în proiectul INACO. Cu ecouri excelente! Nu neapărat din punctul de vedere al indicatorilor proiectului, deși evident ei contează în primul rând, cât din punctul de vedere al participanților. Feedbackul emoțional pentru mine este mult mai important decât cel administrativ. Conform principiului – cei mai mulți oameni vor uita ce ai spus sau ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Iar echipa INACO îi face să înflorească.

12-15 februarie 2019, hotelul Transilvania – Alba Iulia, INACO –workshop și sesiuni de instruire în proiectul Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă. 

Ecouri:

https://www.business-adviser.ro/initiativa-laudabila/

https://www.informatiadealba.ro/comunitate/initiativa-laudabila-in-alba/

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Învățători, antrenori și mentori (I)

Sigur că în limbajul corporatist de azi, în romgleza noastră cea de toate zilele, am vorbi nu despre învățători, antrenori și mentori ci despre traineri, coaches și mentors. Prefer versiunea mea din mai multe motive, dar în primul rând pentru că dacă nu putem vorbi în limba noastră despre ceea ce ne interesează înseamnă că nu prea ne interesează sau interesul nostru este doar superficial, de moment. Trendy adică. „La modă” în grai local.

Am mai scris aici despre nevoia de antrenor. Este reală și m-am confruntat eu însămi în viața mea profesională cu formalismul monden al formărilor din organizațiile românești. De toate tipurile. Nu este neapărat vina instructorilor sau a formatorilor. Și nu se-ntâmplă numai la noi să avem sesiuni de pregătire sau ateliere de lucru formale, pur ritualiste, fără interacțiune semnificativă. Le știți nu? Vine un trainer, pe bani evident, pro bono mai puțin, vorbește despre un subiect dat de HR ca fiind necesar, lumea politicoasă pare să asculte, unii chiar dau din cap și par să-și noteze diverse aspecte, asta până te uiți mai atent și vezi că sunt pe WhatsApp sau similare rezolvând probleme profesionale și/sau personale arzătoare.

Am o oarecare experiență în domeniu, atât în universitate, cât și pe piața liberă și nu vorbesc după ureche.

Folosesc cuvântul învățător în sensul de persoană care transmite sistematic cunoștințe (vezi cursurile de formare inițială sau nivelul de licență într-o universitate), dar și de persoană care sfătuiește (master sau dezvoltare personală). Cu alte cuvinte învățătorul ne învață sistematic și disciplinat elementele de bază ale unui domeniu, inclusiv vocabularul de specialitate fără care nu ne putem înțelege între noi sau cu cei din afara organizației.

Antrenor este un concept mai nou în terminologia românească de management și chiar DEX-ul are doar sensurile din sport și mecanică. Cel mai potrivit sens, după părerea mea, este „persoană calificată care se ocupă cu pregătirea, instruirea și educarea sportivilor, în vederea obținerii unor performanțe înalte”. Dacă înlocuim „sportivilor” cu „oamenilor” avem semnificația managerială a termenului coach.

Mentorul este conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, călăuzitor, preceptor, educator fiecare în parte și toate la un loc. Sigur că simplific, dar altfel nu mai citiți și nu mai ajung la ce vreau, de fapt, să arăt. Cum se fac lucrurile în firme și corporații în unele locuri din lume.

Ceea ce urmează este o propunere de curs de leadership pentru una din marile corporații de audit din lume. Da, da – chiar una din cele 4. The Big 4 – dacă preferați. A fost făcută de mentorul meu, James Moulder, și a și fost acceptată la vremea respectivă. Mi-a fost făcută și mie acum vreo șapte ani în calitate de director al programului de master în comunicare de afaceri internaționale unde coordonez cursul de leadership. Da, ați ghicit. N-am putut să-l accept. De ce? Vă dați seama și singuri citind propunerea.

Și totuși, propunerea în sine mi-a folosit enorm și am și discutat-o cu unii din masteranzii mei care s-au arătat interesați.

V-o împărtășesc și celor care poate ajungeți pe aici pentru că explică, după mine, de ce diferențele dintre noi și alții sunt încă foarte mari. V-o împărtășesc pentru că are câteva lucruri esențiale dintre care menționez:

  • Nu te poate nimeni învăța, antrena sau conduce pe calea dezvoltării profesionale sau personale (de parcă am fi ființe bipolare!!??!!) fără să vrei și fără să te implici activ. Nimeni nu-ți poate prescrie pilula prin care să afli CALEA spre realizare. Nici măcar Morhpeus nu i-a spus lui Neo pe care s-o ia!  
  • Este obligatoriu să-ți faci propriile alegeri.
  • Trebuie să faci o investiție personală; nu poți trișa.
  • Trebuie să ai voința/disciplina/motivația de a merge până la capăt.
  • Nu putem face lucrurile singuri. Colaborarea, sub diferite forme, este cheia supraviețuirii noastre.

Propunere de atelier de lucru:

Învăţând despre leadership împreună și cu

ajutorul lui Confucius, Lao Tzu și Sun Tzu

din data de …. până în data de …. 2010

Ideea este să ne întâlnim informal – dar disciplinat – pentru a dezbate două sau trei preocupări arzătoare ale fiecăruia dintre noi cu privire la leadership din perspectiva a trei filozofi chinezi, care au trăit acum vreo 2600 de ani: Confucius, Lao Tzu și Sun Tzu.Dacă doriți să participați primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să identificați două sau trei întrebări de interes personal în legătură cu leadershipul. Chiar şi o singură întrebare este suficientă. În cazul în care nu găsiți nici o astfel de întrebare aceste ateliere nu sunt pentru dumneavoastră.

Al doilea constă în citirea unei traduceri a fiecăreia dintre cele trei cărţi. Orice ediţie este în regulă, însă următoarele sunt de încredere şi pot fi înţelese cu uşurinţă:

1.”Analectele” lui Confucius, în traducerea lui Lau sau Dawson;

2.”Tao Te Ching” de Lao Tzu, în traducerea lui Waley sau Wu;

3.”Art of War” de Sun Tzu, în traducerea lui Cleary sau Minford.

Aceste cărţi sunt disponibile la Amazon. Rețineți că aceste cărţi nu vor fi prezentate în cadrul întâlnirilor. Prin urmare, dacă nu veți citi singuri aceste cărti, lectura fiecăreia n-ar trebui să vă ia mai mult de două ore, aceste ateliere nu sunt pentru dumneavoastră.

 Ne întâlnim la ABC, în data de xyz pentru a face cunostinţă, schimb de adrese de e-mail şi a ne prezenta principalele întrebări cu privire la leadership. Și nu în ultimul rând şi pentru a lua decizii gospodărești cum ar fi:

1. Unde şi când ne vom întâlni din nou?

2. Ce părere aveţi de încă cinci întâlniri? Câte una pentru Confucius, Lao Tzu, Sun Tzu, “una de sintetizare și armonizare” şi o întâlnire finală în cadrul unui mic-dejun sau a unei cine?

3. Teleconferințele ar fi utile?

4. Care va fi rolul lui James? Ce părere aveţi despre:

a. Să comenteze una sau două întrebări pe care i le trimiteți fiecare pe e-mail imediat după o întâlnire?

b. Să comenteze asupra unui aspect mai complex decât o simplă întrebare ca, de exemplu, să răspundă la un scurt memo în care unul dintre participanţi își exprimă poziția față de respectivul aspect?

 c. Va fi disponibil să discute aceste aspecte: la telefon sau la o cafea/latte?

Dacă vi se pare interesant vă rog să o anunțați pe Xxxx ataşând și ideile dumneavoastră care ar TREBUI sau ar fi PLĂCUT să fie discutate.

“Liderul cel mai bun este cel despre care puţini oameni știu că există. Când şi-a terminat treaba, și-a atins scopul, oamenii vor spune: noi am făcut totul!”

Lao Tzu