Am fost invitată la o lansare de carte și m-am bucurat să pot să fiu prezentă în seara zilei de 25 ianuarie la un frumos eveniment de suflet. Autoarea, Miorița Baciu Got, este o pasionată căutătoare a valorilor și sensurilor vieții în lumea adesea fără de sens în care trăim. Și este o scriitoare care are o misiune clar asumată: acea de a depune mărturie pentru scurgerea istoriei pentru a-i ajuta pe cei tineri, care n-au trăit atunci, sau pe cei mai puțin tineri, dar neîncrezători față de multele și, adesea, îngrozitoarele întâmplări, prin care au trecut mulți, prea mulți, dintre contemporanii lor. Iar cei cu care a dialogat sunt ei înșiși personalități remarcabile: PS Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București, și istoricul Cristian Vasile.
Aseară la Humanitas Cișmigiu a fost o atmosferă plină de emoție, dar și de dinamismul unui public foarte numeros și participativ când discuția s-a deschis către toată lumea. Ca să nu mai vorbesc despre trecătorii pe care-i vedeam prin geamul librăriei aruncând priviri curioase spre interior și gândindu-se, probabil, la ce fel de eveniment atrage așa un public numeros înăuntru.
Da, a meritat să vin din Orașul regal la București să fiu și eu parte la interesul tot mai viu al oamenilor, indiferent de vârstă, față de memoria trecutului. Sigur că memoria este subiectivă. Dar cu cât cunoaștem tot mai multe fațete, văzute sau nevăzute, ale lumilor care au trecut prin noi sau pe lângă noi, cu atât devenim mai întregi și mai apropiați de esența sinelui nostru cel mai bun.
Închei citând cuvintele înțelepte ale PS Mihai Frățilă de pe coperta IV a cărții:
„Din felul de-a fi al Elsei Anca-Bărbuș învățăm gustul politeții, nostalgia cuviinței și savoarea celor «șapte ani de-acasă», dar cel mai impresionant rămâne faptul că din vorbele ei nu răzbate nici o umbră de resentiment. Nu găsim nimic demodat în forța caracterului și lupta sinelui acestei eroine, în conștiința prețului de sânge pe care l-a plătit și a binelui moral căruia i s-a consacrat de-a lungul existenței sale zbuciumate. Cele două interlocutoare întrețes o carte solară, tihnită, scoțând la lumină un model de om, de partener de dialog împlinit, izbăvit prin lupta cu sinele, inconfundabil și de care, după ce l-ai cunoscut, nu poate decât să-ți fie veșnic dor.“