Pentru mine au fost întotdeauna un cuplu – Vivi și Dan Tănasie. Nu mi-i pot imagina separați. Ne cunoaștem de o viață. Întâi a plecat Lulu, soțul meu, apoi Vivi a suferit un AVC și acum Dan. A plecat spre alte lumi, poate spre Marele Arhitect, poate spre lumina divină a unui Dumnezeu care pare adesea că ne-a uitat sau, poate, doar ne încearcă răbdarea și umanitatea. Nu vreau să las trecerea lui Dan fără un mic ecou, aici pe pagina mea.
Plecarea lui a făcut să vibreze pânza lumii noastre și am primit știrea trecerii lui din diverse colțuri și de la prieteni dragi cu care nu mai apucăm să ne vedem – nu, nu din cauza vârstei, ci a vremurilor. Puținele știri pe care le mai am despre Vivi și Dan mi-au venit așa.
Este cazul acum să-mi amintesc aici de clipele minunate pe care le-am petrecut împreună. Un revelion făcut la Eforie Nord prin 1978 (pe vremea aia era o aventură exotică), concediul petrecut cu ei și Cosmin la Neptun în 1979. Noi fetele și Cosmin eram cu jachete și ne uitam de pe marginea piscinei cum Dan și Lulu se bălăceau zgomotos pentru că eram, probabil, singurii curajoși pe faleză. Ce ne-am bucurat acum vreo doi ani când i-am arătat pozele lui Vivi în timp ce Dan era la pescuit. Câte seri petrecute în casele prin care au trecut – din Calea Victoriei în Cosmonauți și apoi la curte, sau la noi sau aiurea. Câte partide de pescuit n-au făcut împreună cu Lulu și Ionuț! Dar concediul de la Sulina?
Aniversarea de 70 de ani a lui Dan de la Select când am reîntâlnit prieteni dragi, l-am revăzut pe Cosmin maturizat de trecerea prin viață, ne-am amintit … viața!
Ultima întâlnire a fost la Curtea de Argeș în august 2019. Cu Vivi și Whiskey am stat în chioșc depănând amintiri, schimbând impresii de lectură și mai târziu și cu Dan care, ca de obicei, mi-a lăsat captura zilei.
Și câte altele.
Era foarte mândru că era absolvent de comerț exterior. Printre relativ puținii din perioada în care a existat facultatea ca atare. Adică, zicea el, ce ziceți voi acum că este REI. Și-i făcea mare plăcere să-și amintească de profesorii de atunci.
Da, era plin de viață, optimist, mereu dornic să facă lucruri noi, îndrăgostit la nebunie de nepoata Maria, Măriuca cum o alinta, pe care am și cunoscut-o datorită grijii enorme pe care o avea față de ea. Era un izvor nesecat de bancuri și pilde ardelenești, un vocabular total incorect politic față de standardele de azi, dar deosebit de savuros și memorabil. Un om adevărat.
A cunoscut o mulțime de oameni remarcabili, dar a fost de o discreție desăvârșită fără să pară secretos. Neuitând o clipă de unde vine și, probabil, de ce s-a aflat temporar, ca noi toți, aici era deplin conștient de misiunea lui: să servească unei cauze înalte pe care adesea unii o uităm, dacă am știut-o vreodată. A arătat drumul celor care au avut ochi și dorința de a face mai mult și mai bine.
Ne vei lipsi, Dănuț.