Aseară am fost, din nou, la expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” deschisă în casa „La Mița Biciclista Stabiliment Creativ” din București.
Prima dată am fost în decembrie. Tururile ghidate erau epuizate. Casa era minunat (sau scandalos) de împodobită – depinde de gusturi și perspective.
Datorită interesului public enorm față de expoziție vizitarea ei a fost prelungită până în februarie. Și așa am avut norocul să găsesc bilete la turul ghidat prezentat admirabil de Edmond Niculușcă.
Sub farmecul nopții și … pe lumină.
Nu am regretat nici un moment turul ghidat și, mai ales, că mi-am luat și nepoții cei mari cu mine. Dar asta este o poveste pentru mai târziu.
Oricum pe repede înainte vreau să spun doar că am cumpărat o carte album minunată: Monica Lovinescu: O viață, o voce, un destin. De ce am cumpărat-o? Sigur, pentru valoarea ei documentară, dincolo de cea artistică, dar, mai ales, pentru că este scrisă de o femeie extraordinară: Cristina Cioabă. Și aici am o poveste mai lungă. Acum vreau doar să marchez momentul. Sper să am un răgaz mai mare pentru a scrie despre expoziție mai pe larg. Și despre carte.
