L-am văzut ultima dată la începutul lunii februarie. Era o umbră, dar cu privirea vie și pătrunzătoare, ca de obicei. Vocea însă nu-l mai lăsa să vorbească, decât scurt, șoptit și cu ajutorul inhalatorului. Planurile pentru ediția din 2022 a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” îl țineau activ. Sigur o activitate fizică extrem de restrânsă, dar salvată și extinsă de voința unui spirit extrem de puternic care punea în mișcare multiplele angrenaje ale organizării unui astfel de eveniment, dar și activitățile zilnice de care orice om, chiar și un poet, are nevoie pentru a-și continua drumul prin viață. Un drum care, din păcate pentru cei rămași, dar, poate, din fericire pentru poet, s-a terminat pe 13 februarie.
Au apărut în presă articole despre cine a fost Dumitru M. Ion. Nu vreau să repet datele și realizările, eminente de altfel, pe care le-a avut în viață. Le găsiți urmând linkurile de mai jos.
https://uzp.org.ro/15/02/2022/ramas-bun-dumitru-m-ion/
Vreau să-mi amintesc aici de o întâmplare plină de aventuri, descoperiri și poezie pe care am trăit-o alături și împreună de Dumitru M. Ion, Carolina Ilica și, uneori Lana Dumitru, în vara anului 2011 călătorind spre Festivalul de poezie de la Struga. Cum am ajuns să facem acest drum împreună? Soțul meu, Lulu, care a fost coleg de școală cu M. Ion și aveau și zile de naștere apropiate, Lulu pe 25 septembrie, M. Ion pe 26 septembrie, ar putea să-mi spună mai multe. Dar, a plecat mai devreme să-și aștepte foștii colegi și prieteni printre stele sau praf cosmic.
Așa că, în 2011 cu ajutorul lui M. Ion am descoperit Macedonia de Nord, mai ales minunea numită Ohrid, oraș și lac devenite situri UNESCO pentru natură și pentru cultură. În 2011 Ohridul era în plină reconstrucție și nu erau prea mulți turiști. Ne-am bucurat de câteva zile magnifice și, desigur, de prezența lui Dumitru M. Ion – o enciclopedie asupra locurilor vizitate. O binecuvântare să vizitezi astfel de locuri și să ai ca partener de excursie un învățat ca M.Ion. În timp ce ne aflam la Skopje am fost cazați în hotelul Academiei din Macedonia al cărui membru era M.Ion. Și așa, am descoperit și Skopje cu amestecul de oameni, arhitecturi, culturi și religii, care în vara lui 2011 era un tumultos șantier de recuperare al unui trecut pe care comunitățile care se respectă îl dezvăluie, îl conservă și-l respectă.
N-am să uit o seară de basm pe balconul îngust al restaurantului Gladiator din preajma teatrului antic din Ohrid. Eram serviți pe fereastră, totul era foarte strâmt, nu-mi inspira prea multă încredere, dar M. Ion a insistat, și ulterior mi-am dat seama că avea multă dreptate, că era unul din locurile cele mai fascinante pentru vorbit, degustat vin și privit în jos la istoria adesea crâncenă a locurilor, dar și în sus la un cer fascinant, adânc și cu o mulțime de stele care nu se lasă văzute de oriunde.
Ohrid, orașul perlelor și al multor legende și amestecuri de civilizații, mi-au dezvăluit un M.Ion foarte uman, prietenos, dar și cu îngrijorări și neliniști legate de, aș zice, soarta oamenilor de cultură din România, o țară care n-a mai catadicsit în ultima vreme să se îngrijească realmente de această delicată și fragilă parte a vieții unei comunități – poezia.
Deși avea reputația unui om dificil eu l-am cunoscut ca pe un om corect, amabil, dar căruia nu-i plăcea să piardă vremea cu nimicuri și putea, din cauza asta, să pară mai abrupt. Mie mi s-a părut doar direct. În rest, cine poate știi poveștile și neliniștile scribului?
Am fost foarte bucuroasă că în 2021 i-a apărut la Editura Academiei Române, volumul O sută și una de poezii. Am primit și un frumos autograf din partea lui.
Acest volum are un important eșafodaj critic care pune și mai mult în valoare versurile din antologie. În loc de postfață, Cristian Constantin notează câteva din “primatele” lui Dumitru M. Ion:
“A fost cel mai tânăr debutant, a fost cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, a fost cel mai tânăr consilier ales de Marin Preda pentru editura pe care o conducea – reînființata Cartea Românească. Și ca o încununare a seriei de primate, Dumitru M. Ion a fost cel mai tânăr scriitor interzis – ca “premiu” pentru volumele Vânătorile (versuri, 1968) și Paștele Cailor (roman, 1970), cărțile lui fiind scoase din biblioteci publice.” (p. 257)
Moștenirea lăsată de poetul, romancierul, traducătorul, omul de cultură, Dumitru M. Ion este imensă. Sper doar ca ea să nu se risipească în vânt.