ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Vacanță la Veseud

Despre Veseud 11, locul plăcut unde ne petrecem câteva zile de vacanță, găsiți o mulțime de informații peste tot. Toate adevărate. Singurul lucru pe care l-aș schimba este semnalizarea pensiunii. Dar ce să zicem? Românii și marketingul – termeni aproape incompatibili. Și, nu n-am fost singura care a trebuit să sune să întrebe pe unde s-o luăm, deși eram chiar în dreptul locației respective. Indicatorul care trebuia să ne lumineze se află bine ascuns în imaginea de mai jos.

Vreau să vă povestesc despre sala și biserica sașilor. Așa cum arată azi. Triste și aproape în ruină.

Sala sașilor – geamuri sparte, uși smulse, ziduri căzute.

Și cum au arătat cândva, nu știu exact când, dar le-am găsit imaginile înrămate frumos și dispuse într-un aranjament emoționant în restaurantul pensiunii.

Locuri și oameni pe care cei de azi se străduiesc să le păstreze în amintire. Nu este simplu, mai ales că acest gen de conservare presupune nu doar eforturi individuale, ci sprijin consistent și consecvent al autorităților locale. Poate chiar al guvernului pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece în lume să-și găsească norocul. Cine ar vrea să plece din astfel de locuri minunate dacă ar putea câștiga suficient ca să-și întrețină familia și, de ce nu, cele câteva vise pe care fiecare le nutrim pentru noi și copiii noștri.

Și berzele se-ntorc an de an la Veseud. Sunt atât de multe încât nu le-am putut număra. Poate este un semn bun. Ca și frumoasa salutare prin care suntem întâmpinați la intrarea în pensiune. Grüß Gott, tritt ein, bring Glück herein. – (aproximativ) Bine ați venit cu Dumnezeu, intrați și aduceți și norocul cu voi.