Ne mor câinii iubiți. Rând pe rând. Ne doare sufletul Dar, ca și ei, Nu putem vorbi. Despre moarte. Am vrea să trăim veșnic. Suntem ocupați constant. Luăm vitamine, energizante, Stimulente, rejuvenante Și alte calmante să ne Treacă frica de moarte. Dar ne facem mai mici Ne-ndepărtăm unii de alții Și mai ales de noi. Devenim tot mai șterși Și mai transparenți până Rămânem singuri și … Dispărem definitiv. Oare unde? Nu ne mai găsește nimeni de mult. Nu că ne-ar căuta. Nu e timp. Sunt ocupați și ei. Și nu știu că sunt la rând.