Mersul la București a început să devină tot mai enervant, dincolo de plăcerea revederii unor oameni dragi și a locurilor atât de familiare. Am început să mă detașez oarecum de forfoteala fără rost a orașului în care m-am născut și am trăit până la pandemie. M-am obișnuit atât de mult cu viața liniștită, plăcută și cu ritmurile impuse de mine aici încât mersul la București mă irită: de la căutarea și costurile unui loc de parcare în ultracentral la căldura bolnăvicioasă a caniculei – 40 de grade la București sunt diferite de 40 de grade la Curtea de Argeș.
Dar ce-am făcut atât de memorabil la București? Pe scurt și pe puncte:
– am ajuns vineri pe la prânz și am lăsat la o clinică două cunoștințe din Curtea de Argeș pe care le-am adus la un control
– am parcat relativ în apropierea casei și, mai pe seară, am vizitat-o pe fosta mea vecină din Piața Amzei, draga de Donela, ultima dintre prietenele mamei în viață. Are 92 de ani, locuiește singură, deși copiii o roagă cu diverse opțiuni, și are o minte brici. Își face singură piața și se organizează ca să deranjeze cât mai puțin pe cei din jur. O încântare să stau de vorbă cu Donela și îmi doresc să-mi păstrez și eu mintea la fel de verde ca și ea și sigur să ajung la vârsta ei.
– sâmbătă, 3 august, am participat la comemorarea de 7 ani de la plecarea la Domnul a poetului Petre Got. Comemorarea a avut loc la Cimitirul Bellu Catolic. A fost inaugurat monumentul funerar comisionat de către familie și realizat de către sculptorul Radu Panait în memoria poetului. Acestea sunt datele seci. Dincolo de ele, a fost o dimineață frumoasă și blândă, soarele nu ardea chiar așa de puternic prin frunzișul copacilor, și gândurile celor care l-au iubit, l-au cunoscut sau doar i-au cunoscut familia, ca mine, au creat o atmosferă pe care cuvintele Preasfinţiei Sale Mihai, episcop greco-catolic de Bucureşti, au înnobilat-o cu înțelepciunea ritualurilor vechi bisericești, dar și cu înțelepciunea omului-episcop care trăiește în lume.
La agapa organizată de familie am stat de vorbă cu oameni pe care îi mai întâlnisem, mi-a făcut mare plăcere să aflu noutăți, să descopăr că sculptorul Radu Panait este de pe lângă Curtea de Argeș și visează să-și dezvolte o afacere, culturală desigur, în zonă. Doamne ajută. Avem nevoie de tineri de succes care să iubească posibilitățile, nu totdeauna ușor vizibile și prietenoase, pe care le pune la îndemână zona Argeșului.
Tricoul minunat pe care l-a purtat Viorella, una din nepoatele poetului, o distinsă cercetătoare la Institutul de Științe Politice al Academiei Române, mi s-a părut că exprimă dorința fiecăruia dintre noi de a fi păstrați în amintirea celorlalți.
Am plecat de la comemorare cu liniștea pe care ne-o dă convingerea că lumea merge înainte, că cei dragi se vor gândi la noi și că, indiferent de pericolele care ne pândesc la tot pasul, trebuie să avem încredere că vom izbândi în cele bune.
– am vizitat galeria de artă FormART de pe Magheru la care m-a atras pictura din vitrină. O combinație de sculptural, multidimensional, dar pe pânză. Reflecțiile artistei sunt pe pliantul expoziției intitulată sugestiv Under Tension.
Înăuntru, însă, am descoperit o altă pictoriță care m-a fascinat. Am întrebat cine este pentru că nu am reușit să aflu din expoziție: Mihaela Ioana Atomei din Craiova, artistă plastică de succes mai ales pe piețele internaționale. A studiat maeștrii vechi și conform profilului ei de pe LinkedIn scris, din păcate, într-o engleză aproximativă, își dorește să-și găsească pacea și seninătatea prin reprezentarea personajelor sale. Dorește, de asemenea, să amintească unei lumi obsedate de lucruri materiale de căldura și bogăția vieții de familie. Mai jos este una din imaginile de pe LinkedIn și, dacă vă place, veți găsi mai multe pe profilul ei.
– seara m-am întâlnit cu fosta mea colegă și bună prietenă, Laura Mureșan. Terasa Verona a fost un decor excelent, răcoros, liniștit, fără stridențe sonore și care ne-a îndemnat la amintiri și povești. Am primit câteva cărți minunate, mulțumesc și aici, Laura, și, la plecare una din fostele masterande EDURES a venit de undeva din adâncul grădinii să ne salute. O seară încântătoare.
– duminică, 4 august, botezul drăgălașei Olivia Maria, nepoată prin alianță. La o biserică din Poienarii Rali, neașteptat de frumoasă și primitoare în interior. Preotul paroh – un exemplu de gospodar care se gândește la toate detaliile și le și execută cu zâmbetul pe buze, și, destul de rar în ultima vreme cel puțin pentru urechile mele, cu un discurs scurt la obiect, smerit și inclusiv. Nu vreau să povestesc aici întreaga slujbă. Dar mi s-a părut cu adevărat creștinească atitudinea înțelegătoare a domnului preot față de lipsa de cunoaștere a ritualurilor importante ale botezului de către nașii tineri și locuind într-o țară din Vestul neortodox, sprijinul dat celor care aveau nevoie să-l primească și, mai ales, concizia slujbei și a cuvintelor de încheiere prin care ne-a binecuvântat la final. Am rezonat cu domnia sa când ne spunea cu o smerenie naturală că nu crede că România este buricul pământului și nici că singurul adevăr spiritual este cel al ortodoxiei. Crede însă cu tărie în puterea credinței, în necesitatea ei și a unei spiritualități care să ne ajute ca omenire să construim o lume mai bună și mai sigură pentru copiii noștri. Mi-am amintit și de slujba de la parastasul lui Petre Got care avea, cu alte cuvinte desigur, același mesaj. Speranța rămâne veșnic vie.
A urmat o frumoasă masă de prânz, pe malul Snagovului, binecuvântată și de o ploaie încântătoare. O ocazie plăcută să ne punem la curent cu ceea ce se mai întâmplă în familia extrem de lărgită și inclusivă, răspândită pe mai multe continente.
– acasă la cealaltă parte a familiei mele care s-a întors de la bunica paternă de peste țări și o mare chiar în după amiaza aceea. Bucuria de a-l strânge în brațe pe nepoțelul alintat „sultănică fără frică” (cunoscătorii știu de ce) și de a-i citi ultimile cărți achiziționate de părinți! Un cititor avid, sigur prin proxy, ooops, prin împuterniciți. Și fiți convinși că este foarte atent și, adesea te corectează: nu, nu, buni! Și nu poți trece mai departe până nu citești corect sau în întregime pagina!
Luni m-am întors acasă în orașul regal cu sufletul liniștit și încărcat de aventurile minunate de la capitală. Și cu regretul că nu putem trăi în mai multe locuri simultan. Încă.