DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Cărțile

Vreau să-mi reorganizez biblioteca. Ce a mai rămas din ea, desigur, după ce am vandalizat-o prin mutări și reorganizări successive. Din care ea a ieșit mai puternică, mai multă – clar, mai sălbatică și cu viața ei proprie care ar fi trebuit să fie o oglindă a vieții mele, dar în care nu mă regăsesc deseori, sau mă regăsesc ca-ntr-o oglindă strâmbă.

Și, deocamdată, mă gândesc la cum s-o apuc, la care cărți să renunț, oare chiar pot, pe care să le pun mai aproape, mai la-ndemână, și asta e o chestie relativă având în vedere naveta pe care o fac, pe care să le pun mai pe raftul de sus, sau și mai bine le duc pe rafturile mai periferice, etc. etc.

O aventură. Fii-mea, altă bibliofilă nebună, sigur mai pragmatică – are multe cărți pe iPad, dar nimic nu se compară, zice și ea, cu obiectul în sine, mă-ndeamnă – hai să aranjăm biblioteca. E varză! Și, da, zic eu cu mintea mea îmbătrânită în rele – și eu citesc online, chiar foarte mult, dar prefer mâncarea adevărată, nu cea din imagini, ca să nu mai vorbesc despre … sex. Și mă opresc aici pentru că, nu-i  așa, nu știm cine se rătăcește pe aici și …  … Cartea e carte, online sau pe orice alt suport e doar funcțională, nu se compară …. Cam cum citeam pe vremuri o mulțime de lucrări fotocopiate. Eram fericiți că le aveam și așa. Erau un lux! Chiar și acum mai am câte o carte fotocopiată prin biblioteca mea profesională. La cât costă originalul … nici nu e de mirare!


Photo by Erik Mclean on Unsplash

Dar … de unde am plecat și … unde am ajuns! De asta mă feresc de bibliotecă – e ca un vortex. Și ce-am mai descoperit în biblioteca mea distantă?!? Nichita, Nichita … proză poetică sau poezie narativă sau … ce contează cum îi spunem?! Respirările lui ar trebui să fie și ale noastre. Azi, aici și acum.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre epidemii și alte … speranțe

Este o poveste lungă, dar care merită citită. Puteți s-o și ascultați, din păcate doar în engleză. Ascultați-o în timp ce vă plimbați în jurul camerei, sau faceți orice altceva decât uitatul la vreun fel de ecran. Poveștile despre epidemii sunt povești despre neputința limbii și despre oamenii transformați  în brute. Fiecare poveste despre o epidemie este o poveste a analfabetismului, a neputinței limbajului, a omului transformat în animal.  O epidemie este ca o lobotomie, spune Jill Lepore, autoarea acestui articol care este doar un fragment dintr-o viitoare carte. Prin lobotomie se înlătură sferele superioare, cele mai înalte capabilități ale omului și se lasă doar animalul.

Fiecare roman despre ciumă este o parabolă a condiției umane.  Albert Camus a definit romanul ca locul în care oamenii sunt abandonați altor oameni. Lepore spune că în romanele despre ciumă toate ființele umane abandonează toate celelalte ființe umane. Ea citează câteva cuvinte înțelepte din Camus, în special gândurile doctorului Rieux de la sfârșitul cărții: “Știa ceea ce mulțimile acelea fericite nu știau, dar ar fi putut să învețe din cărți: că bacilul ciumii nu moare niciodată sau nu dispare complet . . . și că este posibil să vină și ziua în care, pentru pedepsirea și învățătura oamenilor, își va ridica din nou șobolanii și-i va trimite să moară într-un oraș fericit.”

Concluzia este că oamenii vor redeveni, întotdeauna, șobolani. Dacă vi se pare sumbru, mai gândiți-vă. Am selectat doar fragmentele pe care le-am vrut, așa că poate am greșit. Plus, întotdeauna există speranța aflată în înțelepciunea cărților. Și chiar schimbăm lumea în timp ce ne străduim să supraviețuim.

Și da, Rieux “știa că povestea pe care trebuia s-o scrie nu putea fi una a unei victorii definitive. Ea putea fi doar cronica a ceea ce a trebuit să se facă, și ceea ce cu siguranță va trebui făcut din nou, în lupta fără sfârșit împotriva terorii și atacurilor ei neobosite, în ciuda suferințelor personale ale tuturor celor care, neputând fi sfinți, dar refuzând să se plece în fața molimelor, se străduiesc să fie medici.”

Citiți sau ascultați – nici un moment nu este mai bun decât cel de acum! Și puteți fi atât de curajoși încât … să citiți și “Ciuma” de Albert Camus.

ENGLISH, ROMANA

Articles or books? Articole sau cărți?

My dream has always been to write “the book”. What it was going to be about – that was/still is to be decided. People would be reading mostly books in my world. It seems they still are – in some worlds. I’ll keep this short. With a lot of the writing and publishing, both fiction and non-fiction, being done mostly online, I seem to see around me, my university, my small community of colleagues, mostly the tendency to read and write articles.

This article is good reading for more than one reason. For the content – obviously. And the comments are as interesting and sometimes as long as the article.

For me, however, it’s mainly because the author refers to books. Not articles, but books. While the constant claim and pressure on Romanian students/academics is to read/write articles. Books are slowly dying out in the mind of Romanian university decision makers. And so do Romanian journals. Why do I say that? Because books get little value in the promotion grid.  Obviously there are more reasons than this. It would need a book to explain. In other words, I’m basically saying that our system encourages fragmentary, simplistic, linear thinking. This is relatively all you can do in an article that needs to focus on a single aspect, describe the methods, discuss the results and compute some fancy data in a highly sophisticated equation or, even better, regression, which will generally tell you what you already know.  But it will get you, usually, published. And this is all that matters.

Books on the other hand synthesize and analyse info and give you time to reflect – both as a writer and a reader. They take more time to write and to read. They are, excuse my oversimplification, the luxury of intellectual life. Not in terms of costs – sometimes an article may be as expensive as a book both as production and as purchase costs. But in terms of the realization of the necessity of reading books written by your own community’s members.

I think we are missing out on the reflection side in our world.

Reflecting … to discuss.

 

Instant article publishing

 

Visul meu a fost dintotdeauna să scriu “cartea”. Despre ce urma/urmează să fie … încă mai reflectez. În lumea mea oamenii obișnuiau să citească mai degrabă cărți. Se pare că încă o mai fac – în unele locuri. Nu mai lungesc vorba. De când o parte importantă a scrisului și publicatului, atât de ficțiune cât și de non-ficțiune, se întâmplă online, parcă observ în jurul meu, în universitate, mica mea comunitate de colegi, tendința de a citi și scrie articole.

Această lectură este bună pentru mai multe motive. Pentru conținut în mod clar. Și comentariile sunt la fel de interesante și, uneori lungi, precum articolul.

Dar pentru mine articolul este interesant pentru că se referă la cărți. Nu la articole, ci la cărți. Și de ce-ar fi asta interesant? Pentru că există o linie de gândire și presiune care se pune pe studenții/universitarii români de a citi/scrie articole. Cărțile dispar încetul cu încetul din gândirea decidenților din sistemul universitar român. La fel cum dispar și revistele românești. De ce spun asta? Pentru că standardele minimale de evaluare academică, și da, toată lumea scrie cu ochii la ele, nu mai punctează decât foarte puțin cărțile. Sigur că lipsa de interes pentru a scrie cărți are cauze mai complexe. Ar fi nevoie de o carte pentru a le discuta. Cu alte cuvinte, sistemul nostru încurajează gândirea fragmentară, simplistă, liniară. Cam asta poți face într-un articol care trebuie să se concentreze pe un aspect bine definit al cercetării, să descrie metoda de cercetare, să discute rezultatele și să prelucreze datele obținute prin ecuații sofisticate sau, mai bine, prin vreo regresie bine gândită, de obicei de alții nu de autor/i, regresie care-ți va spune, probabil, ceea ce deja știai sau măcar anticipai. Dar cantitativul ajută, de obicei, la publicare. Și asta e tot ce contează.

Pe de altă parte cărțile sintetizează și analizează informațiile și îți oferă timp de reflecție. Atât ca scriitor cât și ca cititor. Durează mai mult să le scrii și să le citești. Ele sunt, cu scuzele de rigoare pentru simplificarea exagerată, un lux al vieții intelectuale. Nu în termeni de costuri – uneori un articol poate costa mai mult atât ca producție, cât și ca achiziție. Ci în înțelegerea importanței necesității cititului de cărți scrise de membrii ai comunității în care trăim.

Cred că în lumea noastră ne pierdem capacitatea de a reflecta.