Educație

O lume a cunoașterii

Biblioteca Academiei Române a deschis miercuri, 30 august 2023, în prezența academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, expoziția „Biblioteca Academiei Române – o lume a cunoașterii“.  Doar pentru trei zile, cu intrare gratuită. Un prilej rar de a zări o infimă parte a minunilor care sunt parte a tezaurului cultural românesc.

Foto personală.

Mi-a plăcut? Cum ar fi putut să nu-mi placă și să nu mă fi simțit încântată de ce-am văzut? Expoziția prezintă publicului o selecție excepțională, alcătuită din câteva sute de exponate rare, dintre cele mai valoroase, din patrimoniul său de 14 milioane de piese (oficial numite unități de bibliotecă). Adică, așa cum spune Nicolae Noica, director al Bibliotecii Academiei Române, 0,01% din patrimoniu. Da, ați citit corect și pentru conformitate, puteți să-l ascultați pe președintele Academiei Române aici, https://www.youtube.com/watch?v=QgzF9R1R3Ao la minutul  0:48, iar pe Nicolae Noica la minutul 3:02. Președintele Academiei Române vorbește cu durere despre incapacitatea instituțională românească de a găsi și oferi un spațiu adecvat pentru ca aceste minuni să fie vizibile și, în același timp, conservate și puse la dispoziția celor care doresc să-și cunoască rădăcinile. Oare de ce folosesc cei care scriu comunicatele de presă de la Academia Română (și toți cei care preiau textul lor) „a prezerva” în loc de „a conserva”? Noroc că președintele Ioan-Aurel Pop evită ciudatul termen când vorbește (citez din comunicat) „despre importanța colecționării, prezervării, studierii și valorificării patrimoniului cultural național, atât pentru istoria țării, cât și pentru educarea tinerelor generații”.

Am multe de comentat, dar … de fapt este foarte clar că vorbim despre indolența și lipsa de educație, ca să mă exprim relativ decent, a guvernanților. Nu, nu cred în teorii mai mult sau mai puțin conspiraționiste. Dar sunt convină că „atât ne duce capul, atâta facem”.

Ce nu mi-a plăcut însă este sentimentul că expoziția a fost făcută „pe genunchi”. Foarte puține exlicații, plictisitoare, dar adesea inexistente. Cum să fie educate tinerele generații? Asta presupunând că ar exista o voință de a ne lăsa educați. Mă includ aici, pentru că deși nu mai fac demult parte din noua generație, îmi place să continui să fiu educată. Dar te uiți la niște exponate pe care le bănuiești valoroase, ei bine pe unele le recunoaștem unii dintre noi, dar altfel n-ai de unde să știi ce reprezintă, care a fost contextul lor istoric, etc.? Păi asta cere timp și resurse (umane și, da, financiare) – adică … Probabil că supărarea mea este mai mare și pentru că tocmai m-am întors dintr-o scurtă vizită la Milano și așteptările mele erau reglate la alte standarde.

Ședință de lucru a Academiei Române.

Iată un exemplu: sala Pallady este dominată de o imagine mare a ceea ce presupunem că este un grup de venerabili academicieni în timpul unei ședințe. Imaginea este impresionantă, bărbații se uită direct spre privitor, dar cine sunt? Unde are loc această întrunire, când? Am căutat atent, ba chiar am și întrebat câțiva vizitatori, dar am primit ca răspuns doar zâmbete stingherite sau ridicări din umeri. Am apelat la doamna care în mod vizibil era reprezentanta organizatorilor, dar nu sunt sigură cum ar fi corect s-o numesc. Ezit s-o numesc curatoare, deși mi s-ar părea corect ca sens, și nu pot să-i spun muzeografă pentru că nu eram într-un muzeu, ci într-o sală de expoziție. Da’ multe dileme  mai ai dragă! Mă rog, o abordez și, deși foarte drăguță și amabilă, nu mi-a putut oferi decât presupuneri. Probabil este  o ședință de lucru din sediul Universității, poate că pe la sfârșit de secol XIX. Nu este vina doamnei respective, era foarte drăguță și atrăgea atenția asupra unor exponate pe care n-ar fi trebuit să le ratăm. Dar ….

Foto personală.

Prefer să mai pun câteva imagini pentru mine extraordinar de emoționante decât să mă mai plâng atâta. Chiar așa, doar se pare că sediul istoric al Academiei Române va fi transformat într-un muzeu la standardele capitalelor europene proiect pentru care guvernul a aprobat 38 milioane de euro. În doi ani și jumătate. Să vedem, nu?!

Manuscris oriental „Cartea Regilor / Șah-Name“, de Ferdousi (secolul al XIX-lea, din colecția familiei Gh.V. Bibescu).

În rest, suntem mândri de comorile noastre, dar vorbim cu mare greutate despre ele. De ce? Pentru că a vorbi simplu, clar și coerent este rezultatul unor eforturi de cercetare, documentare și comunicare a acestor procese într-un mod inteligibil pentru toți cei pe care-i dorim mândri de originea lor. Adică nu este doar o șuetă “intelectuală” pe care o înțeleg doar cei inițiați.

Stampă japoneză secolul XIX.