Am citit în zilele astea de iunie, pline de presiunea lucrărilor de licență și a dizertațiilor de master, două cărți de ficțiune, foarte diferite și, totuși, extrem de asemănătoare: „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa și „Prietenul” de Sigrid Nunez.
Două femei din culturi diferite, japoneza Arikawa și americanca Nunez, scriind despre două animale diferite: un motan maidanez și un câine de rasă, un dog german arlechin.
Și totuși, atât de asemănătoare prin dragostea dintre oameni și animale, prin încercarea de a face față încercării celei mai răscolitoare din experiența umană, moartea și, mai ales, prin acceptarea, sub forme diferite într-adevăr, a inevitabilului și a modului prin care facem față dramelor existenței.
Nu sunt doar lecturi de vară, sunt lecturi esențiale mai ales în vremurile stranii în care trăim. De ce m-am oprit asupra acestor cărți? Pentru că mi-au fost scoase în cale de forțele benefice ale universului: “motanul” mi-a fost dăruită de traducătoarea cărții, Raluca Nicolae, ghidul meu spre cultura japoneză, iar “prietenul” a venit în casa mea adus de Ela, fiica mea, care a fost și prima care ne-a indus, cu mulți ani în urmă, nevoia de câine în casă și-n suflet.
Le sunt recunoscătoare pentru două lecturi minunat de generoase.