Este din nou 15 ianuarie – zi binecuvântată pentru cultura română. Am scris un mic articolaș despre o parte din semnificațiile zilei pentru noi, despre lucrurile bune care s-au făcut și, desigur, cârcotașă fiind, despre cele multe care trebuie încă făcute.
L-am scris în engleză, desigur, pentru că este noua normalitate, cea mai comodă cale de a ajunge la mulți cititori. Mulți, dar … știm oare dacă sunt realmente interesați? Citesc ca să înțeleagă, sau doar dau click și trec mai departe, indiferenți. Așa cum facem și noi de atâtea ori. Oricum, dacă nu ești pe net, și dacă nu ești în engleză pe net, cică nu exiști. Sigur că, uite așa, renunțăm la o lume întreagă care nu există în condițiile date. Și nu doar în România. În întreaga lume, aproape 50% din populație nu are acces la internet, și nu neapărat din cauze financiare.
Nu pot să las să treacă ziua de azi fără să scriu despre ziua culturii naționale în limba română, limba culturii naționale. Este o mare dramă faptul că scriem și foarte des vorbim în engleză între noi. Nu sunt ipocrită. Sunt profesoară de engleză și am avut și mai am o carieră frumoasă folosind engleza. DAR, am scris întotdeauna despre importanța folosirii limbii române. În general, cei mai mulți dintre noi nu putem gândi clar decât în limba maternă și doar dacă o vorbim corect. Am pledat pentru folosirea limbii române aici și aici, dar și în alte părți.
Însă o voce mult mai credibilă ca a mea face acest lucru într-un mod mult mai convingător. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un mesaj de suflet pe pagina sa de Facebook din care redau câteva fragmente:
…Cultura națională, la rândul ei, ne încununează calitatea de români. Ce poate să fie rău în asta? De ce un englez poate să fie englez, un polonez are dreptul să se proclame polonez, un american poate să dorească public ca America să fie iarăși glorioasă, pe când un român nu poate să exprime aceleași lucruri pentru țara și poporul lui? (…)
…În centrul culturii noastre scrise se află limba. Să preamărim limba română așa cum au făcut-o Eminescu, dar și cronicarii moldoveni, Kogălniceanu, Hașdeu, părintele Mateevici, Nichita Stănescu și mulți alții și să nu uităm niciodată mottoul pus de Duiliu Zamfirescu la ciclul Comăneștenilor: „Suntem datori să citim în limba noastră. Popoarele mari nici nu cunosc alte limbi”. Limba noastră este viața noastră ca popor. Nici iubirea de limbă nu mai este de ajuns. Este nevoie și de o veghe asupra limbii, pentru a o feri de poluare. (…)
…Să ne bucurăm – fără ranchiună, fără bravadă și fără resentimente – că suntem pe lumea asta ca români și că participăm la concertul internațional, adică la dialogul dintre națiuni. Datorăm acest dialog identității noastre naționale, pe care au exprimat-o toți marii creatori ai culturii române, în frunte cu „cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.
Ioan Aurel pop, președintele academiei române