Am promis o continuare și, iată, mă țin de cuvânt. Sunt impresionată de reacțiile primite la ce-am scris aici. Fericită și, da, smerită. Fericirea sunt convinsă c-o înțelegeți fără explicații suplimentare. Smerenia, însă, simt nevoia s-o explic.
Nu pentru că n-ați ști ce-nseamnă, deși este adesea folosită ca un clișeu pentru că dă foarte bine. Nu suntem aroganți – asta se penalizează; suntem smeriți pentru că așa cere corectitudinea politică de azi.
Ei bine, prin smerenie eu înțeleg doar o parte din ceea ce ne spune DEX-ul că-nseamnă, respectiv: atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. Mărturisesc că n-am fost niciodată nici umilă, nici foarte supusă. Cu toate consecințele respective, dar m-am străduit constant să fiu politicoasă și plină de bună-cuviință. Mai ales față de cei care se aflau într-o poziție lipsită de putere în fața mea. În această categorie intră și studenții. Există o literatură specializată în acest sens, dar și multe exemple din presa neprofesională care anunță adesea încălcările echilibrului student/elev – profesor/ învățător. Din ambele sensuri, dar nu asta vreau să discut aici. Vreau să subliniez că în peste 25 de ani de învățământ superior nu am avut niciodată conflicte cu studenții. Sigur că am avut divergențe de opinii, nu au fost întotdeauna mulțumiți de nota primită. Dar, și ei și eu, am reușit cu respect și politețe să ne clarificăm pozițiile. Și cred că cel mai important a fost că i-am respectat constant. Niciodată n-am intrat într-o relație de învățare crezând că am toate atuurile, că eu sunt autoritatea supremă. Deși am crescut și m-am format într-o cultură în care era foarte la modă zicala “10 este pentru Dumnezeu, nouă pentru profesor, și de aici în jos trebuie să mă convingeți de ce știți!” Sigur că și atunci. ca și acum. erau dascăli și dascăli, după cum exista și o mare diversitate de profiluri de elevi și studenți la care se adaugă toate problemele adolescenței și tinereții. Dar exista respectul social – pentru actul de învățare și pentru cei implicați în el. Nu se confunda ușurința accesului la informații, care evident era atunci ca și acum o chestiune contextuală, de resurse, cu abilitatea de a folosi informațiile în mod independent și creativ. Adică, spus mai simplu, informația regurgitată nu era apreciată. Și ca să-nchei această referință la evaluarea severă a timpurilor trecute, vreau doar să subliniez ceea ce poate nu este chiar foarte evident – că sunt și profi care regurgitează info, fără să-și crească elevii/studenții puternici și independenți ca să facă față oricărei info complet false sau doar ușor distorsionate.
Andrei Terecoasă on Unsplash Vivek Doshi on Unsplash
Dizertațiile masterandelor pe care le-am coordonat au avut temele obișnuite, clasice: International meetings – effective strategies of communication in the real and virtual communities; Communication for social change & social marketing; Moral Leadership – Whose Values? How Do we Communicate Them?; Creative People Creative Organizations. Dar, cercetarea făcută de ele într-o perioadă atât de atipică, lucrând de acasă și întâlnindu-ne doar online, a fost ancorată în realitățile pandemiei prin care am trecut și continuăm să trecem.
Am să punctez câteva lucruri care mi-au plăcut și mi-au dat de gândit.
Maria este fascinată de leadership, dar nu de cel care ne-mpinge mai sus, mai repede pentru profituri mai mari, ci de cel care este deschis spre inovare, căruia nu-i este teamă să învețe și să învețe pe alții după cum spune Oscar Arias. Maria se uită spre inovarea socială și, ca majoritatea masteranzilor din această promoție, își alege studiul de caz din lumea bântuită de angoasele covidului de ultimă generație. Ridică întrebări delicate – putem învăța ceva de la modul în care chinezii au tratat pandemia, dar de la liderii femei care și-au condus țările cu grijă față de oameni, fără declarații beligerante, dar cu mână de fier? La ce sau cui folosesc teoriile conspiraționiste? Dar „infodemia” – adică epidemia informatică? Lecțiile de leadership pe care Maria le-a evidențiat prin cercetarea ei sunt:
- Succesul necesită timp
- Uneori vrei să uiți ce ai văzut
- Continuă să mergi înainte
- Liderii măreți știu care pot fi consecințele, dar acționează în ciuda lor
- Povestea ta contează
- Dacă nu puteți controla situația, examinați-o
- Arătați echipei că vă pasă de ei
Adina, interesată de modul cum comunică oamenii în comunități virtuale, face o cercetare empirică prin care chestionează un public obișnuit cu acest gen de comunicare. Primește 203 răspunsuri care evidențiază că angajații, în funcție de nivelul de educație și de experiență, aleg să comunice în scris (email) sau oral (telefon sau ședințe online). Adina consideră că ședințele/întâlnirile online sunt preferate discuțiilor telefonice, iar comunicarea formală pierde tot mai mult teren față de cea informală mai ales în comunicarea orală. Chiar dacă vorbești cu directorul executiv sau cu alte persoane din vârful ierarhiei organizaționale este mai simplu, zice Adina prin respondenții ei, să spui “Bună, Tom” decât “Bună dimineața, domnule director general”. O observație interesantă pusă în evidență de cercetarea Adinei, dar pe care n-a putut s-o dezvolte din cauza nerelevanței față de subiectul cercetării ei, este că toți respondenții care au doctorat lucrează în sectorul public. Adina concluzionează că sistemul privat nu pune această cerință. Eu mă-ntreb dacă lejeritatea studiilor doctorale poate avea oare vreo influență asupra acestei preferințe a celor din sectorul public. Oricum merită investigat.
Noemi urmărește problematica leadershipului și a modului în care liderii au comunicat în timpul crizei COVID-19. Pentru Noemi, leadership înseamnă a-ți servi comunitatea pe care o conduci, a te pune în slujba ei și nu a-i da ordine. Și, mai ales, leadershipul nu este o trăsătură a elitelor, ci poate fi găsit în întreaga societate, la orice nivel. Este unul din elementele de bază ale cursului meu și sunt foarte fericită când îl găsesc subliniat la studenții mei. Noemi analizează problematica leadershipului moral și subliniază că scopul acestui tip de leadership nu este să creeze o societate ideală, ci să încurajeze abordarea că fiecare persoană poate acționa ca membru pozitiv al unei societăți imperfecte. Prin urmare cum este un lider moral? Un lider moral învață continuu, îi educă pe ceilalți, face ceea ce spune și știe cum să păstreze un echilibru sănătos între disciplină și motivație. Și, se-ntreabă Noemi, într-o lume globalizată care sunt valorile pe care le promovăm și le urmăm? O întrebare pertinentă, continuă ea, pentru că este naiv să credem că avem toți aceleași valori și interese care ne-ar face să acționăm la fel. Când o absolventă ridică astfel de întrebări, personal sunt plină de optimism: există speranța unei lumi mai bune.
Nicoleta crede că o comunitate lipsită de creativitate nu are multe șanse de progres. Lucrează într-o industrie puternic reglementată în care, la prima vedere, sunt foarte puține nișe pentru a fi creativ. Nu și pentru oameni tineri și dornici să facă lucruri noi și să învețe constant. Nicoleta a studiat creativitatea organizațională și a hotărât că cel mai util element în cercetarea ei pentru dizertație ar fi o discuție cu CEO-ul companiei în care lucrează. Cultura organizațională și, implicit, modul de difuzare al inovării organizaționale depind, în mare măsură, de managementul de vârf. Personal am fost sceptică în privința obținerii unui interviu, dar iată că Nicoleta l-a obținut și a desprins din el lecții care ne pot fi utile tuturor. De la faptul că directorul general al unui gigant precum ENGIE România își face timp ca să ajute un membru al organizației să se dezvolte, frumos spus de Nicoleta sub forma “the lesson of availability” – lecția disponibilității, la interesul față de interesele clienților și de dezvoltarea locală, la dificultățile conducerii unei organizații într-o altă cultură. Iată câteva din lecțiile evidențiate de cercetarea Nicoletei:
- să schimbăm modul de gândire al oamenilor,
- să încurajăm mințile deschise;
- să vedem marea schimbare și să ne adaptăm;
- să vedem ce va funcționa în viitor;
- să ne asigurăm că lucrurile nu vor stagna.
Cum? Toată lumea trebuie să fie creativă, îndrăzneață și curajoasă. DAR, și politicoasă și gata să-nvețe constant.
Optimismul meu este cu siguranță firesc – lumea are toate șansele să fie mai bună cu astfel de oameni!
Photo by Brett Jordan on Unsplash Photo by Tim Mossholder on Unsplash