Abstract: In this essay I explore available discussions about what type of education is useful in order to create a better society for as many people as possible. I do so by re-reading a classical text in the Anglo-Saxon literature: The Two Cultures and the Scientific Revolution) by C. P. Snow a text which is almost unknown in the Romanian public space.
Reflectarea, gândirea sau analiza sunt, în principiu, elemente esențiale ale oricărui act de luare de decizii, cu atât mai mult ale actelor de conducere sau de, ceea ce numim azi cu un termen perceput ca mai corect politic, leadership. Acest lucru este subliniat de sistemele teoretice care se ocupă de analizarea procesului decizional indiferent dinspre ce școală de gândire vin[i]. Reflectarea este însă un proces care presupune, pe lângă altele, în primul rând timp, iar timpul este o resursă din ce în ce mai limitată în civilizația noastră. Constrângerile de timp, uneori foarte severe, îi obligă pe lideri să ia decizii fără să aibă întreaga informație relevantă pentru o anumită situație. Așa apare nevoia de aproximare a procesului pentru cea mai bună decizie, pe baza unor modele, a unor stereotipuri larg acceptate, fără să avem toate informațiile sau resursele la îndemână pentru că de multe ori, liderii nu pot să se bucure de luxul așteptării și reflectării asupra alternativelor. Această aproximare a procesului se face pe baza unei instruiri adecvate și, la nivel organizațional și social superior, pe baza unei educații de un anumit tip. Cu alte cuvinte vorbim despre raționalitatea limitată a actului de decizie prin care decidentul caută o soluție satisfăcătoare, nu neapărat o soluție optimă. Identificarea celui mai adecvat tip de educație și/sau instrucție pentru a forma lideri și manageri pentru diversele paliere organizaționale și sociale este însă un act difuz, care scapă cuantificării superficiale. Discuțiile despre adecvarea educației la nevoile unor anumite comunități sociale este o discuție lungă și universal valabilă în toate sistemele sociale.
În acest eseu îmi propun să explorez dezbaterile referitoare la tipul de educație utilă pentru a crea o societate mai bună pentru cât mai mulți dintre oameni, prin recursul la un text clasic în literatura anglo-saxonă, respectiv Cele două culturi și revoluția științifică (The Two Cultures and the Scientific Revolution) de C. P. Snow[ii]. Voi încerca să fac o paralelă între situația descrisă de Snow și propunerea de soluție oferită (micșorarea inegalității și sărăciei mondiale prin unificarea celor două culturi identificate) și realitatea românească de azi, cu diferența că deseori decidenții politici români nu au o pregătire autentică, temeinică în nici una din cele două culturi la care face referire Snow.
De ce această abordare? Pentru că științele umaniste ne oferă un context mai larg în care putem sintetiza și înțelege semnificațiile cunoștințelor noastre despre leadership. Acest context ne oferă modele de leadership pe care le putem folosi pentru analiza problemelor contemporane. De exemplu, în numărul din ianuarie 2016 revista Foreign Affairs publică articolul Când congresul se-nfurie – Bătălii pentru politica externă în anii 1950 și azi[iii] de Steven Casey, profesor de istorie internațională la London School of Economics, în care acesta face o paralelă cu perioada timpurie a războiului rece. Autorul recunoaște că paralele istorice nu pot fi exacte, dar o privire retrospectivă asupra unor circumstanțe similare oferă un fundal util pentru a evalua situații curente și a estima o anumită linie de acțiune. În numărul din februarie 2016 al aceleiași reviste Foreign Affairs mai mulți autori fac recurs la istoria mai îndepărtată sau mai apropiată pentru a da sens întâmplărilor de azi. Sub titlul Ce ne poate învăța Roma azi – lecții antice pentru politici moderne, Michael Fontaine, de la Universitatea Cornell face recenzia cărții SPQR: A History of Ancient Rome[iv] de Mary Beard apărută la Editura Liveright în 2015.
Provocarea într-o astfel de abordare este cum să faci comparațiile semnificative și relevante. C.P. Snow, fizician și romancier britanic, spunea într-o binecunoscută conferință ținută în 1959 în Senatul Universității Cambridge, că învățații și oamenii de știință trăiesc în două culturi separate: umanioarele și științele naturii sau/și cele exacte. Snow spunea că științele ne oferă descrieri și explicații, cu alte cuvinte date, elemente cantitative, dar că avem nevoie de umanioare pentru înțelegere. Textul lui Snow este unul fundamental pentru civilizația occidentală, dar aproape necunoscut în cultura românească. De aceea, și pentru faptul că a fost inclus în anul 2008 pe lista celor mai influente 100 de cărți asupra dicursului public occidental de către The Times Literary Supplement[v] voi poposi mai mult asupra lui. Snow ridica o problemă relativ simplă ca formulare, dar cu implicații profunde. Respectiv, faptul că specializarea academică, intelectuală a devenit atât de complexă în secolul XX, încât diferențele dintre științele exacte și cele umaniste s-au adâncit atât de mult, limbajele s-au specializat încât ele nu se mai înțelegeau, se ignorau reciproc considerând că activitatea celeilalte este nerelevantă. În România această situație, de diviziune între cele două culturi, este des invocată mai ales sub forma de “politehnizarea învățământului superior românesc” sau cum spune Adrian Costache[vi], „cearta” dintre pozitiviști și umaniști începută cu „politehnizarea” învățământului românesc din anii ’70 când tinerii erau puși să decidă între un traseu educațional umanist sau unul realist.
Dar o paralelă între situația descrisă de Snow și realitatea educațională de azi, nu doar în România, unde deseori politicienii și decidenții români nu au o cultură autentică, temeinică nici în științe, nici în umanioare, ci și în restul lumii este clar relevantă. Discuția reapare sub diverse etichete și în diferite contexte educaționale și sociale ceea ce subliniază importanța temei lansată de Snow. Diviziunea dintre științe și umanioare regăsită sub formularea “războaie culturale” și “războaiele științei” este evocată și de re-evaluarea făcută de Welch și Tatarewicz[vii] lui Snow în conferința Cele două culturi ale lui C.P. Snow – după 50 de ani (C.P. Snow’s “The Two Cultures”: A Fifty Year Perspective) sau de Marcus du Sautoy în Cele două culturi – o dihotomie falsă (The Two Cultures: A False Dichotomy)[viii].
Ce autoritate invoca Charles Percy Snow pentru a se prezenta ca o persoană competentă în a contribui la crearea de legături între cele două domenii tot mai divergente? Studiile sale au fost în domeniul chimiei în care a și început o carieră promițătoare ca cercetător. Această carieră a fost marcată de anunțul prematur pe care el și un coleg cercetător l-au făcut cu privire la descoperirea unei metode de producere artificială a vitaminei A. Anunțul a fost făcut de așa manieră încât a primit o mare recunoaștere publică pe care ulterior cei doi au fost obligați s-o înfrunte când și-au dat seama că făcuseră o eroare în calcule. Au fost obligați să-și retragă anunțul într-o manieră la fel de publică și vocală ca cea inițială ceea ce a contribuit, se pare, la schimbarea de orientare a carierei lui Snow[ix], de la cercetarea științifică fundamentală spre cea de funcționar public și romancier. Enciclopedia Britanică rezumă astfel activitatea lui Snow[x]: absolvent al universității din Leicester și-a obținut un doctorat în fizică de la Universitatea Cambridge, unde a devenit, la 25 de ani, membru al corpului profesoral al Colegiului Christ. După o carieră de aproximativ 20 de ani în domeniul fizicii moleculare, a intrat în administrația universității și, la izbucnirea celui de-al doilea război modial, a devenit consultant științific al guvernului britanic.
Un rezumat al prelegerii lui Snow este probabil util, textul cărții publicate de C.P. Snow, fiind inaccesibil cititorului român care nu cunoaște limba engleză. Titlul complet al cărții este Cele două culturi și revoluția științifică (The Two Cultures and the Scientific Revolution) și referințele la ea vor folosi ediția îngrijită de Stefan Collini[xi] și apărută la Editura Universității Cambridge în anul 1998. În studiul introductiv, Collini arată că prin prelegerea care a fost ulterior publicată sub formă de carte Snow a reușit cel puțin trei lucruri: “a lansat o expresie, poate chiar un concept, care a cunoscut o carieră internațională de neoprit; a formulat o întrebare (sau, cum s-a dovedit ulterior, câteva întrebări) la care trebuie să răspundă orice observator reflexiv al societății moderne și a inițiat o controversă care urma să devină remarcabilă prin scopul, durata și, cel puțin uneori, intensitatea ei.”[xii]
Cartea este structurată în patru secțiuni: Cele două culturi, Intelectualii ca ludiți naturali, Revoluția științifică, Bogații și săracii. Privirea de ansamblu asupra lucrării lui Snow pe care o prezint în continuare este una care nu urmează strict derularea factuală a cărții, ci prezintă un rezumat al ideilor dezbătute.
Societatea britanică a anilor postbelici era condusă de politicieni cu educația primită în sistemul școlilor publice de tip Eton, Harrow și Rugby, de fapt cele mai elitiste școli particulare ale lumii de atunci, și apoi continuată la Oxford sau la Cambridge, care ofereau un tip de educație tradițională, bazată pe umanioare. Cu alte cuvinte, spune Snow, clasa politică a perioadei respective era analfabetă din punct de vedere științific și nu înțelegea ce putere avea știința pentru a rezolva problemele stringente ale umanității postbelice. În plus prin studiul istoriei și mai ales al literaturii, în special a celei moderne, absolvenții acestui tip de învățământ și-au dezvoltat o concepție tragică asupra condiției umane individuale ceea ce i-a făcut insensibili la nevoia naturală, în concepția lui Snow, de a îmbunătăți condițiile generale materiale ale umanității. Altfel spus, educația tradițional umanistă primită de majoritatea liderilor politici britanici de atunci nu-i ajuta să înțeleagă și să-și asume responsabilități pentru a ușura soarta unei lumi în suferință, spre deosebire de oamenii de știință care percepeau viitorul clar și contribuiau la rezolvări de probleme importante care să scape omenirea de foamete, sărăcie și boli. Chiar dacă britanicii sunt în mod justificat mândrii de rolul esențial pe care l-au avut în revoluția industrială, ei par să nu fie suficient de conștienți de revoluția științifică ulterioară, desi adesea și aceasta a fost condusă uneori de britanici. Snow subliniază importanța biochimiei (el însuși era chimist la origine) și a științelor practice (cu accent pe cele agricole) care au potențialul de a hrăni și vindeca întreaga omenire. Dacă emisfera sudică era (și continuă să fie) plină de oameni înfometați, bolnavi sau chiar pe cale să moară de boli tratabile, Occidentul are cunoștințele și resursele necesare să oprească această stare de lucruri. Cu toate acestea n-o face. Responsabilitatea este a politicienilor și a tipului de educație primită.
Snow arăta că oamenii de știință știau foarte puține lucruri despre cărțile esențiale ale domeniului umanist, cele care “pentru majoritatea literaților reprezintă unt pe pâine, romane, istorie, poezie, piese de teatru, aproape nimic. … Nu pentru că nu ar fi interesați. Mai degrabă datorită faptului că întreaga literatură a culturii tradiționale li se pare nerelevantă față de interesele lor. Evident, greșesc profund. Rezultatul este că înțelegerea lor imaginativă este diminuată. Se auto-sărăcesc.” Dar și literații se auto-sărăcesc, “probabil într-un mod mai grav chiar, pentru că sunt mai orgolioși în această privință. Ei continuă să pretindă că întreaga cultură este formată doar din cultura tradițională, ca și cum lumea naturală n-ar exista.”
Unul din pasajele cele mai cunoscute și cele mai citate ale lucrării lui Snow este următorul:
“De multe ori am fost prezent la reuniuni la care participanții, foarte educați după standardele culturii tradiționale, își exprimau vocal plăcerea și uimirea constatată cu privire la analfabetismul oamenilor de știință. Am fost provocat de câteva ori asupra acestui subiect și am întrebat câți dintre cei de față ar putea descrie a doua lege a termodinamicii? Răspunsul a fost rece și … negativ. Cu toate acestea întrebarea mea era echivalentul științific al “Ați citit vreo lucrare a lui Shakespeare?”
Am convingerea că dacă aș fi pus o întrebare și mai simplă, ca de exemplu: „Ce înțelegeți prin masă sau accelerație?” adică echivalentul științific al „Știți să citiți?” probabil că doar o persoană din zece în categoria foarte educați ar fi avut sentimentul că vorbim aceeași limbă. Iată cum fizica modernă se dezvoltă continuu, în timp ce majoritatea celor mai inteligenți oameni din lumea occidentală au cam tot atâta înțelegere a domeniului cât ar fi avut strămoșii lor din neolitic.” (pg. 14-15)
Ceea ce Snow spunea, folosind alte cuvinte, era un fapt care este reluat și discutat ulterior de comunitatea cercetătorilor. În 1962 Bennis[xiii] nota că termenul știință din sintagma științe sociale nu se referă la datele generate de oamenii de știință, nici la operaționalizarea seacă a unor procese studiate în laboratoarele domeniului respectiv, ci la ceea ce poate fi numit “spiritul” și “temperamentul” științific care include valori ca libertatea actului de cercetare și democrația. Bennis sublinia că nu se poate face o demarcație precisă între omul de știință și cetățean, respectiv că cercetarea științifică se face dintr-o poziție morală.
O lucrare atât de semnificativă prin ecourile pe care le-a avut și continuă să le aibă este foarte puțin spre deloc cunoscută în cultura românească. Singura referință la “Cele două culturi” pe care am găsit-o în spațiul românesc este în articolul Reforma în educație: schimbăm „la fel” într-o lume altfel[xiv] în care autorul, istoric de formație, face observația deosebit de pertinentă că Snow își propusese nu o abordare academică a temei, ci să readucă intelectualitatea pe făgaşul ei firesc, respectiv s-o pună în slujba celor săraci şi lipsiţi de putere, cerîndu-le umaniştilor să „împrumute” din optimismul care îi caracteriza pe oamenii de ştiinţă.
Este trist că ne lipsesc în cultura românească repere culturale semnificative nu neapărat pentru discuțiile interne, ci pentru ieșirea în spațiul internațional al dezbaterilor unor teme fundamentale ca cea a educației. Scopul acestui eseu a fost de a face cunoscută cartea lui Snow în spațiul public românesc, chiar și superficial, și a contribui astfel la reducerea lipsei de informație esențială în asigurarea unei voci autorizate românești în spațiul dezbaterilor publice astăzi din ce în ce mai mai vizibile internațional.
Text apărut în volumul “Filosofie şi Economie : Etică şi raţionalitate economică”, coord.: Vasile Macoviciuc, Loredana Cornelia Boşca, Lucia Ovidia Vreja. – Bucureşti: Editura ASE, 2016, pp. 342-348, ISBN 978-606-34-0074-2
[i] Kahneman, D., (2011), Thinking, fast and slow. New York: Farrar, Straus and Giroux; Hutchinson, J. M. C., & Gigenrenzer, G. (2005). Simple heuristics and rules of thumb: Where psychologists and behavioural biologists meet. Journal of Behavioural Processes, 69(2), 97-124.
[ii] Charles Percy Snow, (1998), The Two Cultures and the Scientific Revolution, Cambridge University Press.
[iii] When Congress Gets Mad – Foreign Policy Battles in the 1950s and Today, Foreign Affairs, Vol. 95, Nr. 1, https://www.foreignaffairs.com/ accesat la 29.ian. 2016.
[iv] Abreviere de la Senatus Populusque Romanus, sau “Senatul și poporul roman”.
[v] http://www.the-tls.co.uk/tls/public/tlssearch.do?querystring=2008+list+of+the+most+influential+100+books§ionId=1809&p=tls , accesat la 11.12.2015
[vi]Un concept în criză, (2016), Tribuna învățământului, http://www.tribunainvatamantului.ro/un-concept-in-criza/ accesat la 15 feb. 2016.
[vii] G. Rickey Welch, profesor universitar de științe biologice, și Joseph N. Tatarewicz, conferențiar universitar și director al Programului Contextul uman al științei și tehnologiei (Human Context of Science & Technology Program), de la UMBC (University of Maryland, Baltimore County), http://dreshercenter.umbc.edu/humanities-forum-lecture-series/past-humanities-forum-series/2009-2010-humanities-forum/ accesat la 11.02.2016.
[viii] Marcus Peter Francis du Sautoy, OBE, deținând poziția de profesor universitar pentru înțelegerea publică a științei (the Simonyi Professor for the Public Understanding of Science) înlocuindu-l în 2008 pe celebrul Richard Dawkins https://www.theguardian.com/science/blog/audio/2008/oct/28/marcus-du-sautoy-richard-dawkins. Du Sautoy este profesor de matematică la Universitatea Oxford, accesat la 11.02.2016
[ix] Alan Jacobs, (2014), The Two Cultures, Then and Now. The sciences, the humanities, and their common enemy, http://www.booksandculture.com/articles/2014/marapr/two-cultures-then-and-now.html, accesat la 15 feb. 2016
[x] http://www.britannica.com/biography/C-P-Snow, accesat la 11.02.2016
[xi] Profesor de istorie intelectuală și literature engleză la Universitatea Cambridge, https://www.english.cam.ac.uk/people/Stefan.Collini/ accesat la 1.02.2016
[xii] Snow, C.P., The Two Cultures, CUP, 1998, p. VII.
[xiii] Apud Ciulla, J., Ethics and Leadership Effectiveness, în Antonakis et al., The Nature of Leadership, p. 306.
[xiv] Sdrobiș, D., Reforma în educație: schimbăm „la fel” într-o lume altfel, http://www.contributors.ro/cultura/reforma-in-educa%C8%9Bie-schimbam-%E2%80%9Ela-fel%E2%80%9D-intr-o-lume-altfel/#comment-275081