Pentru mine aprilie a fost întotdeauna o lună minunată. Zilele de naștere ale părinților, mama pe 8 aprilie, tata pe 16 aprilie, dar era și Florian, prin urmare onomastica lui era cunoscută de toată lumea, m-am căsătorit pe 24 aprilie, fiica mea s-a născut pe 20 aprilie, noră-mea are ziua de naștere pe 25. O lună minunată. Nu mai vorbesc de sărbătoarea dublă a Paștelui – mama era evanghelică, iar tata ortodox. Noi copiii am fost botezați în credința ortodoxă, deși tata în anii 50 ai secolului trecut n-avea nici o pretenție, lăsând alegerile de tipul ăsta pe seama mamei.
Dacă ar fi trăit, mama ar fi avut anul ăsta 101 ani, iar tata 97. Pentru că 2020 este anul în care ni s-a dat răgazul să stăm acasă și să ne gândim la rosturile vieții noastre, a vieții în general, mi-am adus aminte mai mult decât oricând de ei și de felul cum spunea mama că erau “nebuni de aprilie”. Și chiar au fost! nebuni în sensul bun al cuvântului, adică neastâmpărați, zvăpăiați, vioi. Dar fără oameni ca ei lumea n-ar fi fost niciodată mai bună sau n-ar fi făcut un pas înainte.
dav_soft
Lumea se schimbă, merge înainte sau nu, dar amintirea celor care ne-au adus aici este pentru mine o bucurie și o mângâiere extraordinară. De asta mă gândesc la ei și vreau să le păstrez amintirea vie. Atât cât se poate.
