DIN VIATA, ROMANA

12 – 26 februarie 2021 Anul Nou Chinezesc

Festivalul de primăvară este cel care marchează intrarea în Anul Nou chinezesc. The Economist ne spune în versiunea scurtă a articolului trimisă electronic că:

Întoarcerea anuală a chinezilor în orașele lor de origine și la familiile lor pentru anul nou lunar este o migrație la fel cu oricare alta de pe Pământ. În mod normal, se fac cam 3 miliarde de călătorii cu avioane, trenuri și automobile. Pentru unii dintre cei 300 milioane de muncitori migranți ai țării, călătoria către satele lor pentru Festivalul Primăverii care ține o săptămână este singura lor șansă de a-i vedea pe cei dragi. Anul acesta se așteaptă jumătate din numărul de călătorii. Având în vedere covid-19, chinezii sunt îndemnați să rămână acolo unde sunt. Angajații guvernului sau ai întreprinderilor de stat au opțiuni puține – li se ordonă să nu călătorească. Toți ceilalți se confruntă cu o serie de neplăceri: morcovi, inclusiv bani pentru a lucra de sărbători, și bețe precum opțiuni reduse de transport și carantină la sosire. Puțini putem nega că măsurile chinezești pentru controlul virusului sunt eficiente, chiar dacă foarte dure. Cazurile noi sunt rare; viața de zi cu zi se desfășoară aproape normal. Dar pentru cei despărțiți de cei dragi, acest an al Boulului va fi mizerabil.

La mulți ani sănătoși și fericiți tuturor!

DIN VIATA, ROMANA

In memoriam – Rodica Miron

Marea despărțire, cea care ne trimite în eternitate, este singura certitudine pe care o avem în viață. Dar suntem constant nepregătiți pentru ea și ne năucește mereu prin brutalitate. Mai ales când dispar oameni activi, plini de viață și energie, care umplu viața lor și a celor din jurul lor cu bunătate, generozitate și zâmbete.  Precum Rodica Miron.

Eram de aceeși vârstă și mă gândeam adesea la ea ca la o prietenă dragă pe care o așteptam să vină să ne spunem nimicurile vieții, bucuriile, dar și tristețile, tot ceea ce ne-ngrijorează la cei dragi pe care i-am vrea constant ocrotiți de dureri, care, de fapt, îi fac mai puternici. Îmi făcea plăcere s-o ascult – o femeie înțeleaptă, care-și luase, cu bună știință, atâtea poveri pe umerii ei firavi, pentru a ușura viața celor apropiați. Și făcea totul cu zâmbetul pe buze, cu bunătatea în ochi și cu o mare dragoste față de cei mai slabi și mai neajutorați. Fie ei oameni bătrâni, copii lipsiți de șanse sau animăluțe care aveau nevoie de îngrijire.

Nu, nu mă uit spre Rodica doar cu ochii acoperiți de vălul nostalgiei și durerii cauzate de plecarea ei neașteptată și mult prea timpurie de pe acest pământ. Știu sigur că era o femeie aprigă, munteancă adevărată, care se lupta pentru familia ei cu toată puterea pe care o avea … și avea o putere extraordinară. Era o femeie extrem de tare și viguroasă, mai ales moral. Altfel n-ar fi putut să-și conducă atât de sigur și frumos familia și gospodăria pentru care a făcut toate sacrificiile posibile și adesea, greu de crezut. Și toate astea pe lângă o activitate profesională admirabilă, pentru care a rămas ca o lumină caldă în amintirea colegilor și doctoranzilor din ASE.

Și n-am să-i uit niciodată fața și cum i se luminau ochii când vorbea de “dom’profesor” sau de Alexandra. Domnul profesor era centrul universului ei. “Doamna mea încă luptă pentru viață“ – spunea domnul profesor cu speranța unei minuni care n-a venit. O mare dramă pentru toți.

Cel mai dureros este că, deși a suferit mult și îndelungat, nemeritat pentru un om de bunătatea ei, a plecat dintre noi datorită acestui virus perfid, care nu ne lasă să-i jelim plecarea și să ne luăm rămas bun de la ea așa cum presupun obiceiurile locului. Pentru familie, mai ales, este o mare încercare. Mai ales că ea era o demnă păstrătoare de tradiții.

Am să mi-o amintesc mereu frumoasă și senină, ca o zână bună, umblând neobosită printre cei pe care ne strângea în grădina casei, spunându-ne fiecăruia în parte un cuvânt plin de bunătate și umor. Și cu ochii mereu la domnul profesor.  Când dansau împreună era o adevărată plăcere să-i privești.

A plecat mult prea devreme și a lăsat în urmă atâtea suflete care-i vor simți lipsa. Fie ca energia ei pozitivă și dragostea nemăsurată să vegheze de acolo de unde este asupra familiei ei dragi.

CONFERINTE, Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Ce facem când nu sărbătorim?

Tot despre cultura română, dar cea de zi cu zi, nu cea cu față de sărbătoare care sigur este mai atractivă, ca și noi oamenii când ne-mbrăcăm și ne aranjăm ca să ieșim în lume. Sigur, fiecare în funcție de lumea personală.

Pe 14 ianuarie 2021 am participat la o conferință susținută de Ioana Sonea de la Universitatea Babeș-Bolyai cu tema Discurs și ideologie. Nașterea religiilor politice  românești. Pe ZOOM desigur. Și, iată că viața online are și avantaje: putem participa la evenimente la care altfel nu am fi mers din motive simple de distanță, cheltuieli, etc.

O conferință incitantă, la care au participat aproximativ 39 de persoane din mai multe zone ale Europei. Evident, toate vorbitoare de limba română. De ce incitantă? Pentru că discuțiile despre ideologii, chiar dacă sunt făcute de prezentatori cu har și profesionalism precum Ioana, fac apel la resorturi intime care ne obligă să reflectăm la credințele noastre. Și asta poate fi adesea incomod.

Conferința Ioanei are în spate o cercetare serioasă, de durată, care a fost publicată în volumul  coordonat de Elena Platon, Patrimoniu și imaginar lingvistic, al doilea volum din seria Enciclopedia imaginariilor din Romania. Detalii despre volum și coordonatoare găsiți aici.

Revenind la conferință – am învățat foarte mult de la Ioana, nu este prima oară, și de la întrebările care i-au fost puse. Unele lucruri doar mi le-am reamintit, dar fără Ioana probabil n-aș fi făcut-o. Nu așa de disciplinat și eficient. Iată câteva din ideile reținute:

– este greu de făcut o distincție absolută între bine și rău. Noi și ei? Să ne amintim, ne spune Ioana, de cele spuse de Soljenițîn  în Arhipeleagul Gulag: “…linia care desparte binele de rău … trece direct prin inima fiecărui om … Și chiar și în inimile copleșite de rău se păstrează un mic cap de pod al binelui.”

– efectele perverse ale ideilor – inclusiv a ceea ce ar fi trebuit să fie știința ideilor [Antoine Destutt de Tracy (1754–1836)], care a ajuns, și prin Marx, să însemne reversul, adică credințe false și distorsionare a realității. Sigur că este o simplificare crasă și cei care doresc mai mult pot citi articolul Ioanei sau pe Eagleton la care ne trimite și conferențiara.

– o incursiune sumară, dar pertinentă, în lingvistica cognitivă ca metodă și instrument de investigare a corpusului ales, cel al discursului legionar.

– și, mai ales, discuția despre George Lakoff și folosirea metaforelor ca modalitate de cunoaștere și acțiune. Și ne amintește Ioana via Lakoff că metaforele pot ucide, sigur nu cele poetice, ci acelea conceptuale prin care ne structurăm sau ni se structurează realitatea. Nu am putut să nu mă gândesc imediat la Gareth Morgan și cartea lui Images of Organization cu ajutorul căreia predau un curs de cultură organizațională și care folosește metaforele pentru a ajuta cititorul să înțeleagă esența abstractă a organizațiilor care ne guvernează atât de concret viețile.

N-am să vorbesc despre corpusul Ioanei, deși ea a făcut o exemplară trecere în revistă a discursului legionar, a imaginarului fascist în general, dar și localizat. A mecanismelor de transfer care explică din punct de vedere cognitiv lecțiile etern neînvățate sau doar uitate ale unor istorii încă foarte apropiate, de care se pare că ne distanțăm în ciuda rănilor care încă nu s-au închis complet.

O seară petrecută plăcut, o seară în care mi-a făcut plăcere să fiu martoră a cum se construiește cultura română, nu doar festiv și festivist, ci printr-o muncă de cercetare migăloasă și curajul de a-ți împărtăși pe viu, față-n față, ideile care pot fi puse sub semnul întrebării și trebuie apărate.

Ah, da – am comandat cartea. Online desigur. Abia aștept să ajungă.

Mulțumesc Ioana Sonea, mulțumesc Elena Platon.  

Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

15 ianuarie 2021 – noua normalitate

Este din nou 15 ianuarie – zi binecuvântată pentru cultura română. Am scris un mic articolaș despre o parte din semnificațiile zilei pentru noi, despre lucrurile bune care s-au făcut și, desigur, cârcotașă fiind, despre cele multe care trebuie încă făcute.

L-am scris în engleză, desigur, pentru că este noua normalitate, cea mai comodă cale de a ajunge la mulți cititori. Mulți, dar … știm oare dacă sunt realmente interesați? Citesc ca să înțeleagă, sau doar dau click și trec mai departe, indiferenți. Așa cum facem și noi de atâtea ori. Oricum, dacă nu ești pe net, și dacă nu ești în engleză pe net, cică nu exiști. Sigur că, uite așa, renunțăm la o lume întreagă care nu există în condițiile date. Și nu doar în România. În  întreaga lume, aproape 50% din populație nu are acces la internet, și nu neapărat din cauze financiare.

Nu pot să las să treacă ziua de azi fără să scriu despre ziua culturii naționale în limba română, limba culturii naționale. Este o mare dramă faptul că scriem și foarte des vorbim în engleză între noi. Nu sunt ipocrită. Sunt profesoară de engleză și am avut și mai am o carieră frumoasă folosind engleza. DAR, am scris întotdeauna despre importanța folosirii limbii române. În general, cei mai mulți dintre noi nu putem gândi clar decât în limba maternă și doar dacă o vorbim corect. Am pledat pentru folosirea limbii române aici și aici, dar și în alte părți.

Însă o voce mult mai credibilă ca a mea face acest lucru într-un mod mult mai convingător. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un mesaj de suflet pe pagina sa de Facebook din care redau câteva fragmente:

…Cultura națională, la rândul ei, ne încununează calitatea de români. Ce poate să fie rău în asta? De ce un englez poate să fie englez, un polonez are dreptul să se proclame polonez, un american poate să dorească public ca America să fie iarăși glorioasă, pe când un român nu poate să exprime aceleași lucruri pentru țara și poporul lui? (…)

…În centrul culturii noastre scrise se află limba. Să preamărim limba română așa cum au făcut-o Eminescu, dar și cronicarii moldoveni, Kogălniceanu, Hașdeu, părintele Mateevici, Nichita Stănescu și mulți alții și să nu uităm niciodată mottoul pus de Duiliu Zamfirescu la ciclul Comăneștenilor: „Suntem datori să citim în limba noastră. Popoarele mari nici nu cunosc alte limbi”. Limba noastră este viața noastră ca popor. Nici iubirea de limbă nu mai este de ajuns. Este nevoie și de o veghe asupra limbii, pentru a o feri de poluare. (…)

…Să ne bucurăm – fără ranchiună, fără bravadă și fără resentimente – că suntem pe lumea asta ca români și că participăm la concertul internațional, adică la dialogul dintre națiuni. Datorăm acest dialog identității noastre naționale, pe care au exprimat-o toți marii creatori ai culturii române, în frunte cu „cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

Ioan Aurel pop, președintele academiei române
POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

2020 pe repede înainte – 2

Iată continuarea promisă cu reacțiile cititorilor mei români. Cei de azi sunt tot cititoare, femei tinere și foarte tinere ca vârstă. Pentru că tinere suntem toate, doar trăim în epoca tinereții fără bătrânețe, nu?!

Și, în caz că aveți curiozități, am și cititori bărbați. Lor le rezerv, însă, alt articol.

Și da, vor urma și cititorii mei anglo-saxoni. De peste mări și țări. Avem tot timpul din lume. Sau … așa credem.

Oh, da. Sunt și cei care mi-au mulțumit politicos pentru carte, dar … Cum spuneam: să ajungi la timpul, mintea, dar mai ales la inima cititorilor este o aventură.

Nu am aroganța celor prea plini de importanța facerilor personale, dar sunt perfect conștientă de cum funcționează marketingul.

1. Am reusit (…) să citesc întregul volum de poezii și trebuie să vă felicit pentru această materializare a unor etape a vieții dumneavoastre. Mă simt privilegiată și sper că nu e o îndrăzneală prea mare să spun că, pe baza raportului nostru, simt că nu îmi este complet străin conținutul și că am gasit o cheie interpretativă care luminează poeziile, măcar superficial. Semnificația lor cu siguranță este înrădăcinată în experiențe profunde, dar vă pot recunoaște în aceste fragmente, mai ales în unele motive lirice. Iar stilul general al volumului este în conformitate cu imaginea pe care o am despre dumneavoastră. Totodată, mă recunosc și pe mine în câteva dintre aceste motive, în special în portretul globalizării și comoditizării și a vieții accelerate (de adult într-un sat global). Întregul volum a fost o călatorie plăcută din punct de vedere ideatic si estetic, și vă mulțumesc pentru că ați împărtășit această calatorie cu mine.

Una din fostele mele masterande de la UNIBUC

2. … în prima jumătate de oră după ce am ajuns, (…) am ales să îi citesc tatălui meu poeziile dumneavoastră. Și … am plâns amândoi. Citind-o pe prima, mi-am pierdut respirația, iar la a 2-a și a 3-a… Îmbrățișare cu mare drag și mulțumim pentru o seară minunată cu dvs si poeziile dvs!

O colegă din ASE

3. Hey prieteni…poate unii dintre voi știți că mai cochetez cu poezia. Basic poems, ușor naive, ca mine 😂, dar probabil că niciunul nu știe cum mă lupt cu dezinteresul pentru citit. Nasol, vă zic. De aceea, când am văzut-o pe Mariana Nicolae că a scos 24 de PoeziiOare, am zis că este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla în această luptă cu incultura, ignoranța și platitudinea. De aceea, vreau să îi mulțumesc profei mele de engleză din licență, Directoarei mele de master, omului și poetului, pentru acest cadou pe care, cu siguranță, îl voi devora 😁 Doamna Nicolae, poezia asta (este vorba de “Casa” – adăugirea mea) m-a făcut să plâng de-a dreptul. Rezonez cu ea atât de mult. (…) Vreau doar să vă felicit pentru că sunteți un exemplu de femeie puternică. Și sper și eu (…) să devin așa. 🙂 Gata, mă întorc la citit 😁

Una din fostele mele masterande din ase

Ah, da … Nu am modificat nimic la cele scrise de cititoarele mele, cu excepția adăugării diacriticelor și a înlăturării unor evidente scăpări cauzate de mediul în care mi-au scris: messenger/Facebook/Whatsapp/SMS.

POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

2020 pe repede înainte

Ce am făcut în 2020? Am supraviețuit. Și dacă acest lucru pare prea dramatic atunci îl nuanțez puțin – am fost sănătoasă și eu și cei apropiați și ne-am reamintit ce bine se poate trăi cu lucrurile pe care le-am avut în jurul nostru, fără presiunile organizaționale și sociale obișnuite, fără nevoia de a avea mai mult și a călători mai departe și cât mai exotic.

Uitându-mă în jur, la starea lumii, dar mai ales a oamenilor, aș zice că personal am avut un an bun. Aș fi putut spune chiar un an minunat, dar nu pot să fac abstracție de dramele care s-au desfășurat constant în jurul nostru.

Probabil că lucrul cel mai important este că am reușit să public un mic volum de poezii care mi-a fost un reper constant în 2020 ca polarizator de energii și nevoie de concentrare și, mai ales, ca test al capacității proprii de a finaliza un proiect personal, atât de indiferent restului lumii. Pentru că universul fizic există detașat și indiferent față de noi, iar universul uman are legile lui, aspre și adesea opace, care pot fi, uneori, folosite și ca să ne protejeze.

O carte, mai ales, una de poezie este o aventură. De scris, de publicat și, apoi, de ajuns la cititori! Sunt fericită că am avut curajul să pornesc în această aventură. Ea nu s-a încheiat, evident, dar am ajuns pe un teren mai ferm de unde pot privi ce cred cei care au citit cartea despre eforturile mele.

În următoarele zile voi publica aici părerile unora dintre cititorii mei români sau internaționali. Fără să le dau numele, desigur. De ce? Asta este o poveste destul de interesantă ca toate poveștile legate de cultura locală. Folosesc termenul de cultură în sensul lui sociologic. Dar sper că voi dezvolta idea în cartea de eseuri pe care o pregătesc.

1. E minunată, așa mică și delicată, parcă e o bijuterie. 🙂

2. Este o bijuterie – prin gânduri si simţire, prin poezie, realizarea grafică, calitatea fiecărei foi, de iti face plăcere să o mângâi, cu ochii si cu mâna – nu am mai lăsat-o din mână până nu le-am parcurs pe toate, de la coadă la cap pe cele in română, de la cap la coadă pe cele in engleză. E foarte profundă și, într-adevăr, o călătorie înspre tine și viaţa ta,  dar în care se regăseşte si celălalt sau, mai ales, cealaltă… M-ai lăsat pe gânduri și fără grai… Ești minunată!

La mulți ani cu sănătate și mulțumire sufletească, într-o lume mai bună și mai așezată pentru cât mai mulți oameni!

Photo by Teslariu Mihai on Unsplash

DIN VIATA, ROMANA

De Crăciun – cultură culinară

Crăciunul se apropie cu pași repezi și ne facem planuri de tot soiul, mai cu seamă despre selecțiile culinare care vor umple masa sau mai degrabă mesele festive.

Iată-mă, prin urmare, căutând prin mica, dar bogata mea bibliotecă gastronomică, strânsă cu pasiune de soțul meu. Regăsesc această frumoasă primă ediție a cărții de bucate semnate de Sanda Marin, cu prefață de Al.O.Teodoreanu, poate mai cunoscut ca Păstorel. Ediție care, conform unor anticari online, se pare că este bibliofilă.

Este o carte frumoasă făcută cu profesionalism și resursele adecvate de Editura Cartea Românească S.A., deși autoarea este conștientă de necesitatea păstrării prețului, la limite accesibile (p. 11). Și S.A. din titulatura editurii are importanța sa despre care sper să povestim cu altă ocazie.

Iată coperta I și coperta interioară a cărții precum și un autograf splendid nu doar datorită rezonanței istorice a numelor (nu știu nimic despre cei care le-au purtat) ci, în primul rând datorită caligrafiei superbe.

Și mai jos aveți o rețetă pentru cartofi pai pe care copiii mei o fac azi cu mare plăcere desigur luată de pe youtube și înlocuind untura cu uleiul. În rest, însă, rețeta este identică. Iar rezultatul exact cum este descris de Sanda Marin. Oricum mai bun și mai sănătos decât cartofii congelați de la McDonalds și nu numai pe care cei mici și mai puțin mici îi devorează cu atâta plăcere.

Nu pentru masa de Crăciun, dar zilele lungi de sărbătoare precis ne vor îndemna să folosim minunata rețetă. Savurați-o! Este cu atât mai bună cu cât o facem împreună, în familie.

POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

PoeziiOare

Cel mai lung proiect la care am lucrat în ultima vreme este un volum de poezie pe care vreau să-l anunț aici. Se numește autoironic 24 de PoeziiOare. Am lucrat câțiva ani la el, fără să am sentimentul că am lucrat. Ar fi mai corect, probabil, să spun să m-am bucurat de el.

Ca întotdeauna a venit și vremea să-l închei și să aștept reacțiile cititorilor. Nu mă așteptam, sincer, la unele atât de calde și apropiate, empatice și, evident, emoționante. Sigur și multe politicoase și indiferente. Ca-n viață!

Puteți să vă faceți o idee despre ce se află între coperți de aici, uitându-vă la pdf-ul de mai jos.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, ROMANA

Cine ne pregătește pentru viitor?

Viitorul este deja aici. Cum ne pregătim pentru el? Și, mai ales, cine-i pregătește pe cei care sunt la început de viață, de carieră? Vi se pare că școala? O bună prietenă îmi spunea chiar în seara asta pe un ton indignat că ce învață fiul ei din clasa a V-a la o școală obișnuită nu are mare legătură cu ce-nvață doi dintre elevii pe care-i pregătește la o limbă rară, de aceeași vârstă, dar care-nvață la școala Laude-Reut din București. “Eu fac teme de-nnebunesc, scriu compuneri, iar ceilalți fac robotică, diplomație învață tot felul de limbi exotice pentru zona noastră și se duc de drag la școală.”

Prietena mea nu e singură. Aud constant o mulțime de povești similare. Și atunci întrebarea pusă de mine are sens: cum se pregătesc copiii sau nepoții noștri, sau chiar noi, pentru un viitor care ne-a obligat deja pe toți și pe fiecare să interacționăm virtual. Cum să ne alegem meserii care nici măcar nu există ca proiect în mintea sau visele antreprenorilor de azi, ce să mai vorbim de cele din ofertele educaționale prăfuite ale universităților sau în faimosul COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania)?

Răspunsul este oferit de câțiva ani de INACO– Inițiativa pentru Competitivitate prin proiectul aflat la a treia ediție și intitulat Ghidului Meseriilor Viitorului (GMV).

GMV prezintă cele mai căutate profesii ale viitorului până în 2050: dezvoltatori de software și aplicații IT, directori de vânzări și analiști de marketing și profesioniști în domeniul medical, specialiști în robotică și inteligență artificială, creatori de modă și de mâncăruri imprimate 3D, specialiști în 5G, realitatea virtuală augmentată și mixtă, transport autonom și multe altele.

https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghidul-meseriilor-viitorului-3.pdf

Limbajul este simplu, fără să simplifice însă, interactiv, cu trimiteri la video-clipuri și articole detaliate despre subiectele abordate.

Se încearcă răspunsuri și scenarii posibile, dar mai ales se ridică întrebări și se discută despre problemele pe care le va genera dezvoltarea accelerată a tehnologiei, despre aspecte etice complexe, dar se trag și semnale de alarmă serioase asupra pericolului rămânerii în afara revoluției digitale și tehnologice.

Este o lectură incitantă, recomandată pentru elevi, studenți, profesori și părinți. Este o sinteză făcută de un grup de experți INACO, coordonată de Andreea Paul, care pune la dispoziția oricui interesat de reorientare profesională un material care invită la reflecție, dar și la acțiune.

Puteți accesa ghidul aici. Lectură plăcută.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Vinul și … apa

Adică șprițul. Sau spritz sau … Mă rog, cei interesați mai degrabă de variante lingvistice  găsiți un articol foarte bun aici, dar și aici pentru o abordare comparativă.

Acum, după un sfârșit de săptămână cu multe ceaiuri și un delicios compot de gutui din grădina proprie, prin urmare fără a putea fi acuzată de părtinirea vinului sau apei, iată amintirea unei minunate experiențe culturale de pe vremea când bântuiam fără (aproape) nici o grijă prin California. Vila Getty din Malibu este o bijuterie – la propriu și, desigur, la figurat.

Și a trebuit să vin atâta cale ca să găsesc într-una din sălile muzeului această explicație a modului în care romanii (care au învățat de la greci, desigur) își beau vinurile.

N-am putut rezista și am făcut o fotografie. Iat-o. Se vede că este făcută de mine. Și mai jos traducerea textului. Sper să fie mai bună ca poza.

Vinul în antichitate

„Vinul, strălucitorul vin, este cel mai bun dar al zeilor pentru muritori. Toate cântecele merg bine cu el, toate dansurile și dragostea făcută cu pasiune. Eliberează inimile de toate necazurile.”

                                              – Panyassis, aproximativ 475 î.Hr.

Vinul a jucat un rol social, religios și economic important în viața grecilor și romanilor. Consumat în mod regulat în timpul festivalurilor publice, la cină și la petreceri de băut, vinul servea și ca ofrandă zeilor și se credea că are proprietăți curative. Pictura de pe vasele de teracotă oferă o multitudine de mărturii ale prezenței vinului în mit și în viața de zi cu zi.

Anticii își amestecau de obicei vinul cu apă în vase mari numite kratere. Acest lucru avea avantajul de a atenua gustul puternic și de a reduce gradul de ebrietate. Consumul de vin fără apă era considerat barbar și invita „nebunia” zeului vinului Dionysos (Bacchus la romani). Care putea insufla furie și nebunie la fel de des ca și extaz.

Nu-mi pot imagina o băutură mai plăcută în verile noastre caniculare decât un vin alb sec bine răcit cu o apă minerală cu bule / sifon.  Sau în serile lungi de toamnă și în cele și mai lungi de iarnă un vin roșu, sec, alături de multe pahare de apă la temperatura camerei. Dar, sigur, gusturile nu se discută. Orice alte combinații sunt posibile atâta timp cât ne ajută să ne fluidizăm și să ne exprimăm gândurile, fără să cădem în nebuniile divine. De orice fel.