24 mai.
Au trecut șapte ani. Uneori s-au târât … fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și secundă încet, ca și cum timpul nu s-ar sfârși vreodată. Altădată într-o clipire. Mă uit în urmă și mi se pare că a fost ieri. Singurul lucru care-mi spune că au trecut totuși este … durerea. S-a estompat sau m-am obișnuit cu ea. Sau poate nici nu este durere, n-a fost niciodată. Poate a fost doar obișnuința. Suntem doar ființe ale obișnuinței. Așa spun înțelepții. Și lipsa ei poate provoca traume.
Și teiul. Își vede de creșterea lui. Măsoară și el timpul.
