Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.
M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.
Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.
Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.
A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!
Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.
Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)
Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.
Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.
S-a întâmplat! Încă sunt uimită și recunoscătoare pentru cei care au venit, cei care au vorbit și au spus cuvinte impresionante și care mă obligă. Pe scurt, a fost o după amiază memorabilă care mă umple de energie și optimism.
Voi scrie pe larg despre ieri, dar nu vreau să treacă momentul “cald”, la propriu și mai ales la figurat, fără să-l marchez aici măcar vizual.
Vă mulțumesc tuturor. Mai ales vreau să-i mulțumesc editoarei mele, Sara Mina, care este o sursă inepuizabilă de energie și concentrare pentru a-și transpune în realitatea noastră nu întotdeauna comodă viziunea și misiunea pe care și le-a asumat față de cultura noastră literară de azi. Sara, faci lucruri admirabile! Ce binecuvântare că ne-am întâlnit.
Bucuria revederii sau întâlnirii. Și, fără îndoială, bucuria cunoașterii noilor cititori!
Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.
Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.
Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.
Capturi de ecran. Personale.
De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.
Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski, Zhidas Daskalovski
Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:
„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)
Și ca un ecou, cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.
Participanți OBIC 2019.
Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!
Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.
Un exercițiu interesant – prezentările au fost înregistrate cu o lună în urmă și încărcate pe cloud.
Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.