DIN VIATA

In memoriam – Gigi Ghiga

Îmi este aproape imposibil să cred că scriu aceste rânduri în amintirea celei care a fost una dintre cele mai apreciate și iubite colege din Departamentul de Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri din ASE. A fost un om de o calitate rară care emana echilibru, lumină și o mare bunătate. Profesor universitar doctor GEORGETA GHIGA, Gigi pentru cei mai apropiați.

Sigur că știm că, mai devreme sau mai târziu, fiecare vom pleca spre infinit. Important însă este ce rămâne după noi. Și Gigi a lăsat în urmă o lume mai bună, mai blândă și mai zâmbitoare. Colegii de departament i-au scris un frumos omagiu, trecând în revistă reușitele ei profesionale, contribuția adusă la comunitatea profesională a specialiștilor de limbă engleză pentru afaceri din ASE, dar și din România în general. La sfârșitul acestor rânduri veți găsi acest omagiu.

Eu vreau să menționez aici doar câteva elemente care definesc mai degrabă omul deosebit care a fost Gigi. Am avut șansa să preiau de la ea conducerea Departamentul de Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri din ASE și i-am fost recunoscătoare pentru că am moștenit un colectiv bine format, disciplinat, bine integrat în viața universității, cu deschidere și înțelegere față de nevoile instituționale chiar dacă acestea n-au fost întotdeauna așa cum ni le-am fi dorit. Am învățat de la ea multe, dar cred că-i sunt recunoscătoare mai ales pentru sfaturile înțelepte pe care mi le-a dat ori de câte ori am avut nevoie de ele, pentru capacitatea ei de a fi echidistantă față de toată lumea și de a încerca să înțeleagă toate punctele de vedere.  Și, mai ales, grija și respectul față de detalii și față de limba noastră maternă.

Am avut ocazia s-o cunosc și în afara vieții de catedră și era o bucurie s-o ascult vorbind despre familie, la început despre copii și realizările lor și, pe măsură ce timpul a trecut, despre nepoți și cum ne luminează și ne îmbogățesc viața cu prezența lor. A fost o persoană extrem de devotată familiei.  

Era o plăcere să ne întâlnim în diverse ocazii festive la care am descoperit o Gigi cu o voce minunată, care ne cânta superb cântece din diverse genuri și care știa și cuvintele acelor cântece de la cap la coadă. Era o adevărată încântare s-o ascultăm. Avea un simț al umorului delicat care însă devenea evident în situațiile în care ne bucuram și ne relaxam alături de colegi sau familie. Și pentru că am trecut împreună și prin perioada în care mergeam la multe nunți și botezuri ale colegilor mai tineri i-am cunoscut pe Gigi și pe soțul ei ca minunați dansatori, oameni lângă care te simți bine și pe care dorești să-i revezi cât mai des.

Îmi amintesc o frumoasă mobilitate Tempus pe care am făcut-o împreună în Italia. Am cunoscut o Gigi iubitoare de cultură, dornică de a afla cât mai multe aspecte ale vieții academice de la universitățile și organizațiile pe care le-am vizitat, dar și despre oamenii obișnuiți, situații de viață cotidiană. Cu alte cuvinte, era un om interesat de marea diversitate a vieții pe care se străduia cu mult har s-o împărtășească studenților.

Tot ceea ce făcea era pentru a înnobila calitatea de DASCĂL și de aceea era extrem de iubită de studenți, dar și de colegii mai tineri pentru care a fost un mentor plin de înțelegere, dar și de disciplină.  

A lăsat în urmă o lume mai bună și pentru asta îi suntem recunoscători!

Dumnezeu s-o odihnească în pace și lumină!

DIN VIATA, ROMANA

Dumitru M. Ion – In Memoriam

L-am văzut ultima dată la începutul lunii februarie. Era o umbră, dar cu privirea vie și pătrunzătoare, ca de obicei. Vocea însă nu-l mai lăsa să vorbească, decât scurt, șoptit și cu ajutorul inhalatorului. Planurile pentru ediția din 2022 a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” îl țineau activ. Sigur o activitate fizică extrem de restrânsă, dar salvată și extinsă de voința unui spirit extrem de puternic care punea în mișcare multiplele angrenaje ale organizării unui astfel de eveniment, dar și activitățile zilnice de care orice om, chiar și un poet, are nevoie pentru a-și continua drumul prin viață. Un drum care, din păcate pentru cei rămași, dar, poate, din fericire pentru poet, s-a terminat pe 13 februarie.

Au apărut în presă articole despre cine a fost Dumitru M. Ion. Nu vreau să repet datele și realizările, eminente de altfel, pe care le-a avut în viață. Le găsiți urmând linkurile de mai jos.

https://m.adevarul.ro/locale/pitesti/a-murit-unul-cei-mai-apreciati-poeti-romani-cartilesale-traduse-26-limbi-1_620b89775163ec4271039493/index.html

https://uzp.org.ro/15/02/2022/ramas-bun-dumitru-m-ion/

Vreau să-mi amintesc aici de o întâmplare plină de aventuri, descoperiri și poezie pe care am trăit-o alături și împreună de Dumitru M. Ion, Carolina Ilica și, uneori Lana Dumitru, în vara anului 2011 călătorind spre Festivalul de poezie de la Struga. Cum am ajuns să facem acest drum împreună? Soțul meu, Lulu, care a fost coleg de școală cu M. Ion și aveau și zile de naștere apropiate, Lulu pe 25 septembrie, M. Ion pe 26 septembrie, ar putea să-mi spună mai multe. Dar, a plecat mai devreme să-și aștepte foștii colegi și prieteni printre stele sau praf cosmic.

Așa că, în 2011 cu ajutorul lui M. Ion am descoperit Macedonia de Nord, mai ales minunea numită Ohrid, oraș și lac devenite situri UNESCO pentru natură și pentru cultură. În 2011 Ohridul era în plină reconstrucție și nu erau prea mulți turiști. Ne-am bucurat de câteva zile magnifice și, desigur, de prezența lui Dumitru M. Ion – o enciclopedie asupra locurilor vizitate. O binecuvântare să vizitezi astfel de locuri și să ai ca partener de excursie un învățat ca M.Ion. În timp ce ne aflam la Skopje am fost cazați în hotelul Academiei din Macedonia al cărui membru era M.Ion. Și așa, am descoperit și Skopje cu amestecul de oameni, arhitecturi, culturi și religii, care în vara lui 2011 era un tumultos șantier de recuperare al unui trecut pe care comunitățile care se respectă îl dezvăluie, îl conservă și-l respectă.

N-am să uit o seară de basm pe balconul îngust al restaurantului Gladiator din preajma teatrului antic din Ohrid. Eram serviți pe fereastră, totul era foarte strâmt, nu-mi inspira prea multă încredere, dar M. Ion a insistat, și ulterior mi-am dat seama că avea multă dreptate, că era unul din locurile cele mai fascinante pentru vorbit, degustat vin și privit în jos la istoria adesea crâncenă a locurilor, dar și în sus la un cer fascinant, adânc și cu o mulțime de stele care nu se lasă văzute de oriunde.

Ohrid, orașul perlelor și al multor legende și amestecuri de civilizații, mi-au dezvăluit un M.Ion foarte uman, prietenos, dar și cu îngrijorări și neliniști legate de, aș zice, soarta oamenilor de cultură din România, o țară care n-a mai catadicsit în ultima vreme să se îngrijească realmente de această delicată și fragilă parte a vieții unei comunități – poezia.  

Deși avea reputația unui om dificil eu l-am cunoscut ca pe un om corect, amabil, dar căruia nu-i plăcea să piardă vremea cu nimicuri și putea, din cauza asta, să pară mai abrupt. Mie mi s-a părut doar direct. În rest, cine poate știi poveștile și neliniștile scribului?

Am fost foarte bucuroasă că în 2021 i-a apărut la Editura Academiei Române, volumul O sută și una de poezii. Am primit și un frumos autograf din partea lui.

Acest volum are un important eșafodaj critic care pune și mai mult în valoare versurile din antologie. În loc de postfață, Cristian Constantin notează câteva din “primatele” lui Dumitru M. Ion:

“A fost cel mai tânăr debutant, a fost cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, a fost cel mai tânăr consilier ales de Marin Preda pentru editura pe care o conducea – reînființata Cartea Românească. Și ca o încununare a seriei de primate, Dumitru M. Ion a fost cel mai tânăr scriitor interzis – ca “premiu” pentru volumele Vânătorile (versuri, 1968) și Paștele Cailor (roman, 1970), cărțile lui fiind scoase din biblioteci publice.” (p. 257)

Moștenirea lăsată de poetul, romancierul, traducătorul, omul de cultură, Dumitru M. Ion este imensă. Sper doar ca ea să nu se risipească în vânt.

ENGLISH, LIFE

In Memoriam ALEXANDRU BUDIȘTEANU

Alexandru Budișteanu passed away. He was 93 years old. I had the privilege of being a friend of the Alexandru and Ileana Budișteanu family and of having worked with them during a period of my life.

On his 91st birthday, unfortunately the last one he celebrated with his friends at the Capșa restaurant, I told him that reaching such an age is a wonderful achievement for anyone. However, to live such a long and constantly active life and to have accomplished all the things that Alexandru Budișteanu has accomplished is truly a success story.

Alexandru Budisteanu’s 91st birthday.

He was born on August 11, 1928 in the commune Pârlița-Târg, then in Iași county, Romania, later Bălți county, the Republic of Moldova. He lived as he says in the title of his book published in 2014, Under four regimes on all continents. He had a fulfilled, intense life, with many trials, going through so many historical changes, but also with so many accomplishments, with wonderful moments, with difficult times, with people who have been grateful to him and, of course, with people who hated him openly or, perhaps, only in private.

I wrote here about how and when I met him and I remembered some personal landmarks of our acquaintance. I will not repeat myself now. But I want to talk here about the request that Alexandru Budișteanu made to me in March 2002 when I went to the US. He had asked me to discover and photograph a monument that had been placed under his supervision in the Garden of Nations in Cleveland. It had been a true adventure to discover the Garden. Remember that in 2002 the Internet was in its infancy: in most cases it could be accessed by dial-up while even if the phones were mobile, they were far from smart. Now, in October 2021, in a few seconds I found out the location of the Romanian Garden (founded in 1967) in the Cleveland Federation of Cultural Gardens. Looking at the website I became sad, but that’s another story, which I hope to tell another time. Here I will only say that in 2002 I found the Garden thanks to the help of the eternal nostalgic after Romania Nicu Manolache. It was a snowy March and it took us a whole day to inquire around until we got to where we needed to be. The photos below appeared in the bilingual, anniversary book, dedicated to Alexandru Budișteanu, Changing lives, we change the world.

What can you say in such moments? That departures, no matter how predictable, are still very painful? That I have been very happy that Alexandru Budișteanu existed in my life, in our life, as a model of a man from whom I tried to learn as much as possible? That he was asking me interesting questions, as a “failed linguist” as he liked to joke and push me to reflect on the ways in which languages adapt or draw realities? That we were joking about how we would celebrate his centenary, but, it wasn’t meant to be ?! Unfortunately or perhaps fortunately, some things do not depend only on us, no matter how much will and love of life one has.

I stop here knowing that I cannot hope to illuminate even if only partially a life as complex as that of Alexandru Budișteanu in just a few lines. But, for those who may be interested, here are some places where you can find more information about his life. Here and here.

I am convinced, however, that our lives will be poorer without Alexandru Budișteanu. Likewise, I know that the lives of those he has touched with his spiritual and intellectual generosity, and there are many, will certainly be much richer.

DIN VIATA, ROMANA

In Memoriam – ALEXANDRU BUDIȘTEANU

S-a stins din viață Alexandru Budișteanu. Avea 93 de ani. Am avut deosebitul privilegiu de a fi o prietenă a familiei Alexandru și Ileana Budișteanu și de a fi lucrat împreună cu ei într-o perioadă a vieții.

Așa cum am i-am spus la aniversarea de 91 de ani, din păcate ultima pe care și-a sărbătorit-o împreună cu prietenii la Capșa, să-mplinești o astfel de vârstă este o realizare minunată pentru oricine. Dar să trăiești o viață atât de lungă și constant activă și să fi înfăptuit toate lucrurile pe care Alexandru Budișteanu le-a înfăptuit este cu adevărat o poveste de succes.

S-a născut la 11 august 1928 în comuna Pârlița-Târg, atunci în județul Iași, România, ulterior județul Bălți, Republica Moldova.  A trăit așa cum spune el însuși în titlul cărții sale apărută în 2014, Sub patru regimuri pe toate continentele. A avut o viață frumoasă, intensă, cu foarte multe încercări, trecând prin atâtea schimbări istorice, dar și cu atât de multe împliniri, cu clipe minunate, cu secvențe dificile, cu oameni care i-au fost și continuă să-i fie recunoscători și, desigur, cu oameni care l-au detestat pe față sau, poate, doar în particular.

Am scris aici despre cum și când l-am cunoscut și am punctat câteva repere personale ale cunoștinței noastre.  Nu o să mă repet acum. Dar vreau să evoc aici rugămintea pe care Alexandru Budișteanu mi-a făcut-o în martie 2002 de a descoperi și fotografia la Cleveland un monument care fusese amplasat sub supravegherea lui în Grădina Națiunilor. A fost o întreagă aventură de a descoperi Grădina în condițiile în care Internetul era la începuturile sale, în majoritatea cazurilor putând fi accesat prin conexiune telefonică (dial-up) și telefoanele erau mobile, dar erau departe de a fi inteligente.


https://www.clevelandculturalgardens.org/gardens/romanian-garden/

Acum, în octombrie 2021, în câteva secunde am aflat locația Grădinii românești (înființată în 1967) din Federația grădinilor culturale din Cleveland. Și m-am întristat, dar asta este o altă poveste, pe care sper s-o spun altă dată. Aici am să spun doar că în 2002 am găsit Grădina datorită ajutorului veșnicului nostalgic după România Nicu Manolache. Era un martie plin de zăpadă și ne-a luat o zi întreagă de întrebat în dreapta și-n stânga până am ajuns unde trebuia să ajungem. Fotografiile de mai jos au apărut în cartea aniversară, bilingvă, dedicată lui Alexandru Budișteanu, Schimbând destine, schimbăm lumea / Changing lives, we change the world.  

Ce poți spune în astfel de momente? Că despărțirile, oricât de previzibile, sunt foarte dureroase? Că am fost și sunt foarte fericită că Alexandru Budișteanu a existat în viața mea, în viața noastră, în care a fost un model de om de la care am încercat să învăț cât mai multe? Că-mi punea întrebări interesante, de “lingvist ratat” cum îi plăcea să glumească și mă obliga să reflectez la modalitățile în care limbile se adaptează sau creionează realități? Că glumeam tot timpul despre cum îi vom aniversa centenarul, dar, iată, n-a fost să fie?! Din păcate sau poate din fericire, unele lucruri nu depind numai de noi, indiferent de câtă voință și dragoste de viață ar exista.

Mă opresc aici știind că nu pot spera să luminez nici măcar parțial o viață atât de complexă precum cea a lui Alexandru Budișteanu în doar câteva rânduri. Dar, iată pentru cei poate interesați, câteva locuri unde puteți găsi mai multe informații despre aspecte din viața lui. Aici și aici.

Am convingerea, însă, că viața noastră va fi mai săracă fără Alexandru Budișteanu în ea. La fel, știu sigur că viețile celor pe care i-a atins cu generozitatea lui sufletească și intelectuală, și sunt mulți, vor fi cu siguranță mult mai bogate.