De cum află lumea că sunt profesoară mă întreabă imediat:
- Și cum sunt ei? Cum sunt studenții de azi? - Păi, cum să fie. Ca de obicei. - Nu se poate. Ești mulțumită de ei, învață? Sunt buni? - Da. Sunt așa cum am fost și noi, și alții. Cei care sunt buni – sunt foarte buni, iar cei care nu sunt buni pentru standardele noastre – sunt suficient de buni pentru ei înșiși, pentru ceea ce-și doresc să facă în viață. - Nu se poate. Toată lumea se plânge de ei și tu ne spui că sunt așa cum am fost și noi. - Da, exact. Păstrând proporțiile, sunt cum am fost și noi. Există totuși o diferență. Dar ea nu este data de ei, de studenți. Ea este dată de noi, de profesori și noi suntem desigur influențați de context. Sigur că simplific enorm, dar în mare cam despre asta este vorba: dacă societatea s-a schimbat și nu mai are nevoie de cunoștințe, de teorie decât pentru o categorie nesemnificativă de oameni, ceilalți trebuind să-și dezvolte o mentalitate (mindset) diferită de cea pe care o aveam noi, vina nu este neapărat a cuiva. Mai ales nu este a lor, a studenților. Vina este a evoluției difuze a lucrurilor către o lume în care trebuie să învățăm permanent, din orice surse, nu doar de la proful Dumnezeu, și să avem disicplina și diponibilitatea de a identifica lucruri care ne pot fi utile în viață. Iar teoria, cunoștințele se găsesc depozitate în diverse locuri accesibile liber pe internet – dacă știi ce să cauți și unde. Iar de aici lucrurile se complică – de la instituții de învățământ de diverse categorii, la așteptări sociale și personale presărate și întărite de marketingul universitar care promite marea și sarea dacă urmezi cursurile școlii sau universității X sau Y sau Z, adică locuri de muncă ideale cu salarii substanțiale. Noroc cu crizele și cu pandemia care a spulberat multe așteptări. Dar nu pe toate! Și, desigur, sunt multe interese în joc. Cele ale profesorilor care-și apără locul de muncă și venitul sunt cele mai nevinovate. Dar cele ale industriilor care contribuie la un învățământ modern, de calitate, la standarde foarte sofisticate? Sper că ghilimele pe care nu le-am mai pus se simt din plin. Uite cum divaghez și, de fapt, vreau să spun că studenții sunt buni dacă-i tratezi cu respect. Dacă-i respecți, te respectă și ei. Este primul element al unei relații de calitate: respectul și, în consecință, încrederea. Dacă-i considerăm apriori leneși, dezinteresați, cârcotași și necinstiți vor face tot posibilul să nu ne dezamăgească. Dacă însă ne văd că ne străduim să le spunem lucruri utile, interesante și, mai ales, noi înșine le arătăm cât de mult ne străduim să le ridicăm spre dezbatere chestiuni de viață adevărată – atunci devin alți oameni. Cel puțin asta este experiența mea de peste 30 de ani de învățământ superior. Două exemple din anul acesta – unul de la studenții din ciclul licență de la LMA ASE și altul de la masteranzii de la Universitatea București. Să încep cu cei de la LMA (Limbi Moderne Aplicate) la care predau un curs de Oameni și organizații. Deși programul este în limba engleză și cursul a fost dezvoltat în această limbă din motive de birocrație și chiar medievalism instituțional am ajuns să țin cursul în română. Mi-a fost ușor neconfortabil la început, dar pentru că detest romgleza corporatistă, mi-am asumat noua realitate și de vreo doi ani vorbim în limba română despre oameni și organizații, folosind, pe cât posibil, exemple din propria cultură și țară. Și pentru că studenții, ca și copiii proprii, au mai multă încredere în ce le spun alții, invitați din industrie sau prieteni sau chiar străini, mă străduiesc să am invitați din domenii cât mai apropiate de lucrurile pe care le discutăm la curs și la seminar. Și uite-așa l-am invitat pe Andrei Mocuța, poet, prozator și, mai ales profesor de engleză și franceză, limbile de predare în programul LMA, să le vorbească despre viață, cariere și ce șanse au cei care nu s-au născut în București, cei care au îmbrățișat un traseu de dezvoltare umanist într-o lume tot mai utilitaristă, în care poezia și ficțiunea sunt considerate … chiar, oare cum sunt considerate? Noroc cu Zoom și nevoia de recuperare a unor cursuri în zi de sfântă sâmbătă că am reușit fără costuri și dureri de cap să ne vedem și să avem o discuție excelentă. Am primit aprobarea tuturor de a folosi capturi de ecran de la această întâlnire așa că iată-ne mai jos.
Sincer, am avut emoții. Că nu va exista interes, că nu vor fi întrebări, că … se poate întâmpla orice. Ca, de exemplu, că nu se vor conecta. Ei bine au fost 25 de studenți prezenți (adică vreo 60%) și interesați să întrebe, să-și povestească propriile frământări. Sigur că am pregătit puțin întâlnirea în sensul în care și-a dorit și Andrei Mocuța trimițându-mi un link la unul din interviurile lui. Îl puteți citi aici și veți înțelege de ce studenții mei au dorit să-l cunoască și să vorbească cu el. Pentru că au vorbit, au întrebat, au povestit despre ei. Și așa am aflat și eu multe lucruri pe care nu le-aș fi bănuit discutând doar chestiuni legate strict de curs.
Unii au scris poezie, alții mai scriu încă. Unii își doresc o carieră în literatură, alții una în educație. Și sunt ușor inhibați de dezaprobarea socială din jurul lor pentru aceste cariere considerate neperformante, care nu-ți asigură câștigul sperat… Andrei Mocuța le-a vorbit natural, fără clișee, cu grija de a nu deforma realitățile despre care vorbea. Da, nu este ușor, dar iată nici imposibil să devii cunoscut și să ai succes național chiar dacă vii dintr-un mic orășel de provincie. Rețeta succesului? Cea cunoscută: pasiunea pentru ceea ce faci, dragostea față de carte și cărți, disciplina și munca neîntreruptă, încurajarea familiei și, din păcate, câteva drame pe care și le-a depășit și prin scris. Chiar și studenții neinteresați de literatură s-au implicat în discuție pentru că succesul te atrage indiferent de domeniu, dar și pentru că Andrei Mocuța are și alte interese decât literatura. Pasiunea pentru echipa de fotbal Borussia Dortmund care este una extremă pentru Andrei a dus la discuții vii. Și uite așa au aflat studenții mei, și eu de altfel, că există și un fan club Borussia Dortmund în România cu câteva sute de suporteri autohtoni, foarte bine organizat. Așa cum ne învață managementul modern, cursurile de dezvoltare personală, antrenorii personali și da, chiar profa de oameni și organizații și invitații ei, este bine să ai interese diverse și variate în viață. Te ajută să faci față presiunilor vieții și-ți creează diverse momente de împlinire care te ajută să mergi mai departe.
Despre masteranzii de la Universitatea București – în episodul următor.
