ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, ROMANA

Orologiul Corpus II

De ce este acest orologiu atât de fascinant, de ce a costat cât a costat (1,8 milioane lire sterline), de ce la inaugurare a fost prezent Stephen Hawking, de ce lumea continuă să se fotografieze în fața lui, de ce chiar soțul reginei Elisabeta, prințul Philip a dorit să vadă orologiul inventat de către “omul ceainic” (the kettle man)… de ce?

De ce “omul ceainic”? Pentru că Dr. John C. Taylor și-a făcut averea prin inventarea unui element aparent neînsemnat la care majoritatea utilizatorilor nici măcar nu se gândesc: un comutator prin care un ceainic electric fără cordon se conectează la baza lui. V-ați fi gândit că un mic comutator te poate îmbogăți atât de mult? Sigur că au mai fost și alte invenții, dar toate în sfera comutatoarelor bimetalice folosite într-o mare diversitate de situații, de la mașini la electrocasnice. În seria filatelică dedicată inventatorului și creațiilor lui, Oficiul Poștal din Insula Man celebrează cele mai cunoscute invenții, dar și orologiul Corpus și casa, Arragon Mooar, cea care a fost construită după planurile sale și include elemente arhitecturale deosebite.

Sursa: https://www.johnctaylor.com/my-world/

Revenind la orologiul nostru – este o operă pe care autorul și-a dorit-o complet diferită de un orologiu obișnuit, dar care să funcționeze ca un ceas adevărat. A reușit acest lucru prin multiple aluzii, un rafinament extraordinar al manoperei și doze de umor care au intrat în creația ceasului. Valurile de pe cadranul ceasului descriu timpul extinzându-se din centrul universului după Big Bang și, probabil, sunt o modalitate de a ne aduce aminte de locul nostru în univers.  Designul orologiului este un omagiu adus lui John Harrison,  orologier britanic din secolul XVIII, cunoscut pentru că a dezvoltat ceasurile maritime în operarea cărora a folosit un regulator de ceas sub formă de lăcustă. Dr. John C. Taylor a preluat ideea lăcustei și a făcut-o mult mai mare și vizibilă. Lăcusta creată de Taylor este un mutant, așezat deasupra orologiului și are un comportament imprevizibil. Ceasul este popular printre copii care sunt fascinați de comportamentul imprevizibil al creaturii de deasupra ceasului. Creatura va pocni din gură, va clipi și își va mișca coada, mâncând fiecare a 59 secundă de la sfârșitul unui minut, astfel încât să nu o poți recupera niciodată. De aceea se numește Cronofagul. Un avertisment pentru modul în care pierdem timpul irecuperabil vreodată. Pe pagina dedicată orologiului există un videoclip de trei minute în care vedem cum s-a născut acest proiect magnific.

Orologiul nu are limbi. El marchează timpul prin leduri albastre care sclipesc prin fantele existente pe fața sa. Timpul este relativ, adică uneori mai rapid, alteori mai încet ca și în viață, dar este corectat la fiecare 5 minute. La dezvelirea orologiului, Stephen Hawking a îndemnat la reflecție punând întrebări ca: “De ce timpul se scurge doar înainte? Are timpul început și sfârșit? Ne putem mișca lateral în timp?” Iar la fiecare oră se aud în spatele feței orologiului căzând lanțuri într-un cosciug de lemn. Oricine am fi, timpul se scurge ireversibil și, ajungem, mai devreme sau mai târziu, în același loc.

Sărbători fericite!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, DIN VIATA, ROMANA

Orologiul Corpus

Au trecut peste 2000 de ani de când s-a născut Cristos: pentru creștini cel mai semnificativ lucru spiritual la care facem constant referire. Când au trecut și, mai ales, cum? Bibliotecile sunt pline de posibile răspunsuri. Și, desigur, fiecare avem propria percepție asupra timpului personal și asupra celui istoric. Dar acum vreau să scriu despre cum putem întotdeauna privi lucrurile obișnuite din unghiuri neobișnuite. Mă refer la timp și cum este el măsurat.

De când sunt în Cambridge am descoperit un monument straniu închinat timpului în acest oraș în care timpul trece atât de diferit pentru colegiile universitare și pentru partea să-I zicem “laică” a orașului, adică a orășenilor localnici. Este vorba despre “orologiul corpus” donat bibliotecii colegiului Corpus Christi de către un fost absolvent, Dr. John Taylor. Colegiul Corpus Christi este cunoscut ca singurul fondat de orășenii din Cambridge în 1352 ceea ce-l face al șaselea cel mai vechi colegiu din Cambridge.

Cine este însă Dr. John Taylor și de unde a avut această idee și, mai ales, capacitatea financiară de a o pune în practică? Pe scurt, pentru cei care nu au probleme cu înțelegerea limbii engleze aveți mai jos o copie a paginii 193 din cartea Cambridge per diem. A daily chronicle of Cambridge connections de Rosie Zanders. Spune pe scurt povestea ceasului și a inventatorului și donatorului lui. Pentru cei care preferă limba română căteva detalii mai jos și mai multe mâine.

Dr.  John Taylor este un vechi membru al Colegiului și un donator generos. A finanțat un proiect de catalogare a cărților din colecția bibliotecii Parker și, probabil, cel mai cunoscut proiect finanțat a fost cel prin care a creat orologiul Corpus. Dar despre asta mai scriu și mâine.

Crăciun fericit!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, ROMANA

Smiling & joking leaders // Lideri zâmbitori și care spun glume

What research areas some cultures have: the influence of humor and/or smiling on organizational efficiency! Over here (in Bucharest, Romania) we think that too much smiling shows hypocrisy, lip-service, you name it. And humor? That also depends. Why? On what? Long story.

This piece of research done by two Stanford academics involved over 1.4 million people, in 166 countries.  The question was easy: “Did you smile or laugh a lot yesterday?” The answers? At age 16, 18, or 20, people generally said “yes”. At 23, the answer changed to “no”—and people don’t start laughing again until they retire.

OMG!!! The research question became: how would the work world change for the better if people smiled more?

Some answers:

  • leaders with a sense of humor—good, amazing or just plain—are 27 % more motivating and inspiring.
  • the employees of the above leaders are 15 % more engaged and their teams are twice as creative as measured by having them solve a creativity challenge.
  • one of their studies showed that a simple, light hearted line to the end of a sales pitch can get you an 18 % higher price point.

Simple, isn’t it?!! Actually, it’s much more complicated. Culture, culture, culture. They even wrote a book about it.

Ce domenii de cercetare există în unele culturi: influența umorului și/sau zâmbetului asupra eficienței organizaționale! Aici (în București, România) credem că prea mult zâmbet demonstrează ipocrizie, vorbe și nu fapte, orice altceva în sensul ăsta. Și umorul? Depinde. De ce? De cine? Poveste lungă.

Această cercetare realizată de două doamne, cadre didactice de la Universitatea Stanford, s-a realizat pe 1,4 milioane de oameni din 166 de țări. Întrebarea a fost ușoară: „Ai zâmbit sau ai râs mult ieri?” Raspunsurile? La 16, 18 sau 20 de ani, oamenii au spus în general „da”. La 23 de ani, răspunsul s-a schimbat în „nu” – iar oamenii nu încep să râdă din nou până când se pensionează.

NU POT SĂ CRED!!! Întrebarea pentru cercetare s-a transformat în: cum s-ar schimba lumea muncii în mai bine dacă oamenii ar zâmbi mai mult?

Câteva răspunsuri:

• liderii cu simțul umorului — bun, uimitor sau simplu — au o capacitate cu 27 % mai mare de a fi motivanți și inspiratori față de cei fără această trăsătură.

• angajații liderilor de mai sus sunt cu 15 % mai implicați, iar echipele lor sunt de două ori mai creative când rezolvă o problemă presupunând creativitate.

• unul dintre studiile celor două cercetătoare a arătat că o poantă simplă folosită la sfârșitul unui mesaj de vânzare sau al unei reclama poate aduce un preț cu 18 % mai mare.

Simplu, nu-i așa?!! Nu chiar. De fapt, este mult mai complicat. Cultura locală este foarte importantă. De asta au și scris o carte despre asta.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Vacanță la Veseud

Despre Veseud 11, locul plăcut unde ne petrecem câteva zile de vacanță, găsiți o mulțime de informații peste tot. Toate adevărate. Singurul lucru pe care l-aș schimba este semnalizarea pensiunii. Dar ce să zicem? Românii și marketingul – termeni aproape incompatibili. Și, nu n-am fost singura care a trebuit să sune să întrebe pe unde s-o luăm, deși eram chiar în dreptul locației respective. Indicatorul care trebuia să ne lumineze se află bine ascuns în imaginea de mai jos.

Vreau să vă povestesc despre sala și biserica sașilor. Așa cum arată azi. Triste și aproape în ruină.

Sala sașilor – geamuri sparte, uși smulse, ziduri căzute.

Și cum au arătat cândva, nu știu exact când, dar le-am găsit imaginile înrămate frumos și dispuse într-un aranjament emoționant în restaurantul pensiunii.

Locuri și oameni pe care cei de azi se străduiesc să le păstreze în amintire. Nu este simplu, mai ales că acest gen de conservare presupune nu doar eforturi individuale, ci sprijin consistent și consecvent al autorităților locale. Poate chiar al guvernului pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece în lume să-și găsească norocul. Cine ar vrea să plece din astfel de locuri minunate dacă ar putea câștiga suficient ca să-și întrețină familia și, de ce nu, cele câteva vise pe care fiecare le nutrim pentru noi și copiii noștri.

Și berzele se-ntorc an de an la Veseud. Sunt atât de multe încât nu le-am putut număra. Poate este un semn bun. Ca și frumoasa salutare prin care suntem întâmpinați la intrarea în pensiune. Grüß Gott, tritt ein, bring Glück herein. – (aproximativ) Bine ați venit cu Dumnezeu, intrați și aduceți și norocul cu voi.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, Educație, ROMANA

Globant 2021, Harari și tehnologia

Un eveniment incitant despre “Puterea Reinventării“. Primul invitat este Yuval Noah Harari unul din autorii mei preferați. În 2019 am plătit 1500 lei pentru a participa la Brand Minds la Sala Palatului și a-l asculta pe Harari vorbind despre “Sfârșitul lui homo sapiens: când încetează oamenii să fie umani? // The End of Homo Sapiens: When do humans cease being human?” Am scris despre asta aici.

Acum l-am ascultat gratuit pe platforma Converge a companiei Globant. A vorbit despre “Cum poate tehnologia să-i ajute pe oameni să-nflorească // How Technology can Make Humans Flourish”.  Participarea gratuită la evenimente de excepție este unul din beneficiile vieții online în care ne-am găsit dintr-o dată de la începutul pandemiei. Și am participat la foarte multe astfel de evenimente.

Dar ce fel de firmă este Globant? Vorba lui Guibert Englebienne, unul dintre co-fondatori, este cea mai puțin cunoscută firmă din lume care produce lucruri pe care le folosește toată lumea. Cu alte cuvinte este o companie de soluții de programare. Iar Converge 2021 este a 15-a ediție a evenimentului executiv organizat de Globant prin care se adună unele dintre cele mai strălucite minți care schimbă viitorul. De ce este gratuit? Există multe explicații, dar să o luăm pe cea mai evidentă: pentru că este mai bine să colaborăm, să învățăm unii de la alții dacă vrem ca miracolul tehnologic în mijlocul căruia trăim să ne ajute să devenim mai buni, mai creativi, și nu să fim sclavii tehnologiei sau a celor care pun profitul deasupra valorilor umane.

Ce a spus Harari la acest eveniment? Ceea ce în principiu cam știam – că tehnologia în sine nu este nici rea, nici bună și că noi oamenii suntem cei care putem s-o folosim în funcție de modul în care privim lumea și rolul omului în ea. Sigur că a spus aceste lucruri folosind exemple deosebite, făcând legături inedite și încercând să dea un mesaj pozitiv care se bazează pe investiția în educație. Câteva repere ale discursului lui Harari:

Cum ne va influența tehnologia în viitor? Depinde de modul în care suntem pregătiți să înțelegem (1) esența umanității și (2) relația dintre oameni și tehnologie.

Altfel spus, sunt oamenii recipienți pasivi ai tehnologiei care îi controlează și îi supraveghează sau, dimpotrivă, sunt creatori activi de tehnologie care îi ajută să-și dezvolte și mai multe creativitatea?

Un exemplu fascinant a fost cel despre inventarea scrisului în vechea Mesopotamie. Această “tehnologie”, scrisul cu o unealtă ascuțită pe o tăbliță de lut, a fost inițial o dezvoltare înrobitoare pentru oamenii de rând care erau controlați și obligați să plătească taxe pentru orice activitate efectuată.  Scrisul era considerat la început un element de control pentru că prin el se puteau înregistra și arhiva activități multiple pe care altfel nimeni nu le putea ține  minte. Sigur că în timp scrisul a fost folosit și în alte scopuri, iar azi ne gândim foarte adesea la creația literară atunci când ne gândim la scris. Și Harari ne oferă exemplul frumos al primei poetese care a lăsat urme ale creației ei poetice: Enheduanna, marea preoteasă a zeiței Inanna, din Ur, Mesopotamia. 

Următoarele exemple sunt din zona platformelor sociale și se referă la youtube și aplicațiile pentru întâlniri sau găsirea de parteneri. Ambele exemple se bazează pe aceeași abordare: utilizatorii sunt pasivi și consumă orice li se dă, devenind astfel prizonierii internetului, sau dimpotrivă, sunt proactivi, își creează propriile videoclipuri sau își construiesc cu grijă relațiile amoroase, schimbându-se și adaptându-se în cadrul acestui proces.

Sigur că Harari ne ridică o nouă provocare atrăgându-ne atenția că, în condițiile democratizării masive a accesului la internet, conținutul devine foarte ieftin. Oricine poate genera conținut și îl poate urca pe diverse platforme. De unde și multiplele strigăte de groază că nu vom mai putea discrimina între diversele tipuri de discursuri. Ceea ce este profitabil, pentru afaceri, este atragerea și menținerea atenției utilizatorului, chiar și câteva secunde. Cum se face asta? Simplu, platformele consideră că oamenii sunt ființe simple, manipulabile prin frică, lăcomie, curiozitate ieftină, bârfă. Și, de aici, ajungem la o discuție interesantă despre diferența dinte iad și paradis. Ca metafore sau poate ca entități în care foarte multă lume crede și, paradoxal, adesea nici nu ne gândim că între cele două distanța este foarte mică. Un click. Suntem oare mai aproape de iad sau de cer? Cum am putea să vedem mai clar?

Răspunsul este firesc – prin educație. La toate nivelurile. Investiții masive în educație pentru ca lumea să se adapteze la noile tehnologii, să le înțeleagă și să le folosească pentru a-și depăși condiția umană și a deveni mai buni față de noi înșine și față de lumea care ne-nconjoară. Simplu și, totuși, atât de greu.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Economia serviciilor și scrisul de mână

Ce legătură este între cele două? Mai strânsă decât v-ați imagina!

Prelucrare după emblema campaniei cu același nume de la RRC.

Am mai scris anul trecut despre bucuria trimiterii și, mai ales, primirii de flori prin curier. Un avantaj al economiei bazate pe tehnologie. Totul este minunat: găsești magazinul online potrivit, alegi buchetul după diverse criterii, inclusiv de buget, scrii ce-ți dorești să apară pe biletul de însoțire, plătești și … aștepți surpriza plăcută din glasul care-ți mulțumește telefonic pentru gestul delicat și elegant! Și, înainte de a trece la nemulțumirile mele, trebuie să subliniez că paginile de internet ale majorității florăriilor sunt frumoase și prietenoase, explicând clar ce și cum trebuie să faci. O plăcere să te uiți la bucuriile florale pe care ți le-ai comanda adesea singur/ă ca să te răsfeți în culori și miresme de vis.

Dar, mai sunt și cârcotași (ca mine) care se uită critic la biletul din buchetul de flori și se-ntreabă de ce nu există la florarii care se ocupă de livrări de flori o persoană care să scrie de mână într-un mod mai evoluat?!? Mă refer desigur la orășelele în care se livrează flori. În București, unde am trimis și eu adesea, furnizorii tipăresc textul pe care l-au primit prin formularul electronic de pe internet pe orice tip de felicitare și fac acest lucru profesionist. Cu alte cuvinte, ce-ai scris cu mâna ta, aia va primi destinatarul sau destinatara.

În Curtea de Argeș, însă, acest lucru nu se-ntâmplă. De ce? Nu pot decât specula: probabil nu au rădbare sau nu știu cum se tipărește cu un font frumos un text pe o carte poștală sau felicitare. Cum poziționezi cartonul în imprimantă pentru a avea încadrarea corectă a textului pe pagină? Lucrurile nu sunt chiar simple și uneori îți trebuie mai multe încercări. Soluția: exerciții, exerciții, exerciții sau … cursuri de formare.

Sau poate au aflat că scrisul de mână este mai cald, mai apropiat, mai elegant decât orice caracter tipărit. Există însă o condiție esențială: să fie un scris frumos, evoluat, care se citește ușor și care este îngrijit. Fără ștersături, ezitări sau chiar cerneală/pastă întinsă ca la școlarii începători care scriu chinuit, cu limba între dinți, de frică să nu-i certe doamna sau părintele de serviciu!

Iată biletul care a însoțit un buchet de flori livrat foarte elegant, de altfel, de Floria.ro, furnizor oficial al casei regale românești în Curtea de Argeș.

Am permisiunea să folosesc imaginea.

Ce să comentez? Păcat de florile încântătoare și textul plin de gingășie.

Nu mă pot abține să repet că în alte țări caligrafia este nu doar parte obligatorie a programei școlare, dar și un hobby destul de popular. Pentru convingere căutați pe TED. Sau amintiți-vă că Steve Jobs n-a terminat facultatea pentru că i se părea că învață lucruri nerelevante, dar a frecventat cu mare pasiune cursul de caligrafie de la Reed College și era convins că acest curs a contribuit la dezvoltarea caracterelor elegante ale primului computer Macintosh.

Economia serviciilor este o construcție foarte fluidă și adesea fragilă. Când există detalii de tipul celui de mai sus te gândești dacă să mai comanzi din același loc sau nu.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, ROMANA

OBIC 2021 – PE SCURT

Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.

Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.

Tema conferinței din acest an? Și programul? Și Cartea rezumatelor? Puteți găsi toate informațiile aici: https://www.obic-bbs.hu/en/obic-conference-2021/ sau dacă preferați Facebook – https://www.facebook.com/obicbbs.

Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.

De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.

Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski,
Zhidas Daskalovski

Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:

„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)

Și ca un ecou, ​​cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.

Participanți OBIC 2019.

Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!

Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.

Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.

Un alt mister tehnic: imagini duble.
ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LECTURI, ROMANA

Conducere (aka leadership) și umor?

Ați auzit vreodată de conducere (da, da – adică leadership) și umor?

Naomi Bagdonas și Connor Diemand-Yauman, ambii de la Standford Graduate School of Business și interesați să creeze culturi mai productive, conectate și mai vesele în echipe care lucrează de la distanță. Ei spun că există  cercetări medicale seriose care susțin afirmațiile lor: neuroștiința râsului.

Liderii cu simțul umorului sunt considerați cu 27 la sută mai motivați și mai admirați. Angajații lor sunt cu 15% mai implicați. Echipele lor au de două ori mai multe șanse să rezolve o situație dificilă care are nevoie de creativitate.

Umorul nu este doar pentru distracție. Este, de asemenea, o abilitate critică de conducere, cum ar fi comunicarea și conștientizarea de sine.

Cum? Bagdonas și Diemand-Yauman ne spun versiunea lor:

1. Deveniți hazliu de la distanță. Râsul ne afectează creierul și comportamentele în moduri profunde. Râsul este mai valoros ca niciodată în lumea muncii la distanță.

2. Îmbrățișați umorul altora. Observați micile încercări de a fi hazliu ale colegilor dvs. de muncă și acceptați-le. Construiți pe ele.

3. Cultivați-vă activ ritualurile și poveștile. Creați noi ritualuri care să vă ajute să rămâneți conectați și să promovați umorul în organizația dvs., chiar și atunci când sunteți la distanță. Și spuneți poveștile companiilor dvs. în toată lumea.

Pentru mai multe detalii, în engleză însă, puteți citi/asculta aici: https://www.mckinsey.com/featured-insights/leadership/laugh-more-lead-better

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, ROMANA

Cine ne pregătește pentru viitor?

Viitorul este deja aici. Cum ne pregătim pentru el? Și, mai ales, cine-i pregătește pe cei care sunt la început de viață, de carieră? Vi se pare că școala? O bună prietenă îmi spunea chiar în seara asta pe un ton indignat că ce învață fiul ei din clasa a V-a la o școală obișnuită nu are mare legătură cu ce-nvață doi dintre elevii pe care-i pregătește la o limbă rară, de aceeași vârstă, dar care-nvață la școala Laude-Reut din București. “Eu fac teme de-nnebunesc, scriu compuneri, iar ceilalți fac robotică, diplomație învață tot felul de limbi exotice pentru zona noastră și se duc de drag la școală.”

Prietena mea nu e singură. Aud constant o mulțime de povești similare. Și atunci întrebarea pusă de mine are sens: cum se pregătesc copiii sau nepoții noștri, sau chiar noi, pentru un viitor care ne-a obligat deja pe toți și pe fiecare să interacționăm virtual. Cum să ne alegem meserii care nici măcar nu există ca proiect în mintea sau visele antreprenorilor de azi, ce să mai vorbim de cele din ofertele educaționale prăfuite ale universităților sau în faimosul COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania)?

Răspunsul este oferit de câțiva ani de INACO– Inițiativa pentru Competitivitate prin proiectul aflat la a treia ediție și intitulat Ghidului Meseriilor Viitorului (GMV).

GMV prezintă cele mai căutate profesii ale viitorului până în 2050: dezvoltatori de software și aplicații IT, directori de vânzări și analiști de marketing și profesioniști în domeniul medical, specialiști în robotică și inteligență artificială, creatori de modă și de mâncăruri imprimate 3D, specialiști în 5G, realitatea virtuală augmentată și mixtă, transport autonom și multe altele.

https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghidul-meseriilor-viitorului-3.pdf

Limbajul este simplu, fără să simplifice însă, interactiv, cu trimiteri la video-clipuri și articole detaliate despre subiectele abordate.

Se încearcă răspunsuri și scenarii posibile, dar mai ales se ridică întrebări și se discută despre problemele pe care le va genera dezvoltarea accelerată a tehnologiei, despre aspecte etice complexe, dar se trag și semnale de alarmă serioase asupra pericolului rămânerii în afara revoluției digitale și tehnologice.

Este o lectură incitantă, recomandată pentru elevi, studenți, profesori și părinți. Este o sinteză făcută de un grup de experți INACO, coordonată de Andreea Paul, care pune la dispoziția oricui interesat de reorientare profesională un material care invită la reflecție, dar și la acțiune.

Puteți accesa ghidul aici. Lectură plăcută.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, GANDIRE CRITICA, ROMANA

Despre educație – din nou

Se apropie din nou începerea școlii. Și vorbim tot mai mult despre educație. Ne frământă, firesc de altfel, atâtea lucruri. Am recitit un articol pe care l-am scris la începutul anului pe site-ul INACO și pe care l-am republicat și pe blog, aici. Este la fel de adevărat acum ca și atunci, dar acum doar spicuiesc din el. Cel mai trist lucru este că un Raport al Băncii Mondiale subliniază că decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Cu alte cuvinte dacă te-ai născut în România ai cu 40% mai puține șanse să te realizezi în viață față de restul Europei. Poate n-aș fi citit Raportul BM dacă INACO n-ar fi participat în februarie 2020 la dezbaterea lui. Raportul dedicat României este intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut în România atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine în educație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României!  Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.” Revenid la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15 % din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – este foarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient. Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasă sau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentru această situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului). România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturile pe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133).  Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație. Și, dacă n-am fost suficient de explicită, reiau. La pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Dar a noastră ca specie. Ce să mai vorbim de noi ca țară? Până să ne-ngrijorăm de soarta lumii, poate e mai simplu să ne gândim la noi. La cei care cu ocazia pandemiei ne redescoperim țara și ne dăm seama cât de multe lucruri minunate se ascund în ea și așteaptă să fie (re)descoperite. De oameni bine educați și mândri că s-au născut aici. Da, sper să ne descurcăm. Dacă nu noi, atunci copiii și cei tineri. Nu de ei sau pentru ei sunt îngrijorată. Ci pentru cei aroganți, care le știu pe toate și sunt în diverse locuri de unde pot trage frâna. În loc să apese accelerația. Ei sunt cei care mai au de învățat. Mult.