ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Masterande, profi, lecții … de viață

Posted on

Am promis o continuare și, iată, mă țin de cuvânt. Sunt impresionată de reacțiile primite la ce-am scris aici. Fericită și, da, smerită. Fericirea sunt convinsă c-o înțelegeți fără explicații suplimentare. Smerenia, însă, simt nevoia s-o explic.

Nu pentru că n-ați ști ce-nseamnă, deși este adesea folosită ca un clișeu pentru că dă foarte bine. Nu suntem aroganți – asta se penalizează; suntem smeriți pentru că așa cere corectitudinea politică de azi.

Ei bine, prin smerenie eu înțeleg doar o parte din ceea ce ne spune DEX-ul că-nseamnă, respectiv: atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. Mărturisesc că n-am fost niciodată nici umilă, nici foarte supusă. Cu toate consecințele respective, dar m-am străduit constant să fiu politicoasă și plină de bună-cuviință. Mai ales față de cei care se aflau într-o poziție lipsită de putere în fața mea. În această categorie intră și studenții. Există o literatură specializată în acest sens, dar și multe exemple din presa neprofesională care anunță adesea încălcările echilibrului student/elev – profesor/ învățător. Din ambele sensuri, dar nu asta vreau să discut aici. Vreau să subliniez că în peste 25 de ani de învățământ superior nu am avut niciodată conflicte cu studenții. Sigur că am avut divergențe de opinii, nu au fost întotdeauna mulțumiți de nota primită. Dar, și ei și eu, am reușit cu respect și politețe să ne clarificăm pozițiile. Și cred că cel mai important a fost că i-am respectat constant. Niciodată n-am intrat într-o relație de învățare crezând că am toate atuurile, că eu sunt autoritatea supremă. Deși am crescut și m-am format într-o cultură în care era foarte la modă zicala “10 este pentru Dumnezeu, nouă pentru profesor, și de aici în jos trebuie să mă convingeți de ce știți!” Sigur că și atunci. ca și acum. erau dascăli și dascăli, după cum exista și o mare diversitate de profiluri de elevi și studenți la care se adaugă toate problemele adolescenței și tinereții. Dar exista respectul social – pentru actul de învățare și pentru cei implicați în el. Nu se confunda ușurința accesului la informații, care evident era atunci ca și acum o chestiune contextuală, de resurse, cu abilitatea de a folosi informațiile în mod independent și creativ. Adică, spus mai simplu, informația regurgitată nu era apreciată. Și ca să-nchei această referință la evaluarea severă a timpurilor trecute, vreau doar să subliniez ceea ce poate nu este chiar foarte evident – că sunt și profi care regurgitează info, fără să-și crească elevii/studenții puternici și independenți ca să facă față oricărei info complet false sau doar ușor distorsionate.

Andrei Terecoasă on Unsplash Vivek Doshi on Unsplash

Dizertațiile masterandelor pe care le-am coordonat au avut temele obișnuite, clasice: International meetings – effective strategies of communication in the real and virtual communities; Communication for social change & social marketing; Moral Leadership – Whose Values? How Do we Communicate Them?; Creative People Creative Organizations. Dar, cercetarea făcută de ele într-o perioadă atât de atipică, lucrând de acasă și întâlnindu-ne doar online, a fost ancorată în realitățile pandemiei prin care am trecut și continuăm să trecem.

Am să punctez câteva lucruri care mi-au plăcut și mi-au dat de gândit.

Maria este fascinată de leadership, dar nu de cel care ne-mpinge mai sus, mai repede pentru profituri mai mari, ci de cel care este deschis spre inovare, căruia nu-i este teamă să învețe și să învețe pe alții după cum spune Oscar Arias. Maria se uită spre inovarea socială și, ca majoritatea masteranzilor din această promoție, își alege studiul de caz din lumea bântuită de angoasele covidului de ultimă generație. Ridică întrebări delicate – putem învăța ceva de la modul în care chinezii au tratat pandemia, dar de la liderii femei care și-au condus țările cu grijă față de oameni, fără declarații beligerante, dar cu mână de fier? La ce sau cui folosesc teoriile conspiraționiste? Dar „infodemia” – adică epidemia informatică? Lecțiile de leadership pe care Maria le-a evidențiat prin cercetarea ei sunt:

  • Succesul necesită timp
  • Uneori vrei să uiți ce ai văzut
  • Continuă să mergi înainte
  • Liderii măreți știu care pot fi consecințele, dar acționează în ciuda lor
  • Povestea ta contează
  • Dacă nu puteți controla situația, examinați-o
  • Arătați echipei că vă pasă de ei

Adina, interesată de modul cum comunică oamenii în comunități virtuale, face o cercetare empirică prin care chestionează un public obișnuit cu acest gen de comunicare. Primește 203 răspunsuri care evidențiază că angajații, în funcție de nivelul de educație și de experiență, aleg să comunice în scris (email) sau oral (telefon sau ședințe online). Adina consideră că ședințele/întâlnirile online sunt preferate discuțiilor telefonice, iar comunicarea formală pierde tot mai mult teren față de cea informală mai ales în comunicarea orală. Chiar dacă vorbești cu directorul executiv sau cu alte persoane din vârful ierarhiei organizaționale este mai simplu, zice Adina prin respondenții ei, să spui “Bună, Tom” decât “Bună dimineața, domnule director general”. O observație interesantă pusă în evidență de cercetarea Adinei, dar pe care n-a putut s-o dezvolte din cauza nerelevanței față de subiectul cercetării ei, este că toți respondenții care au doctorat lucrează în sectorul public. Adina concluzionează că sistemul privat nu pune această cerință. Eu mă-ntreb dacă lejeritatea studiilor doctorale poate avea oare vreo influență asupra acestei preferințe a celor din sectorul public. Oricum merită investigat.

Noemi urmărește problematica leadershipului și a modului în care liderii au comunicat în timpul crizei COVID-19. Pentru Noemi, leadership înseamnă a-ți servi comunitatea pe care o conduci, a te pune în slujba ei și nu a-i da ordine. Și, mai ales, leadershipul nu este o trăsătură a elitelor, ci poate fi găsit în întreaga societate, la orice nivel. Este unul din elementele de bază ale cursului meu și sunt foarte fericită când îl găsesc subliniat la studenții mei. Noemi analizează problematica leadershipului moral și subliniază că scopul acestui tip de leadership nu este să creeze o societate ideală, ci să încurajeze abordarea că fiecare persoană poate acționa ca membru pozitiv al unei societăți imperfecte. Prin urmare cum este un lider moral? Un lider moral învață continuu, îi educă pe ceilalți, face ceea ce spune și știe cum să păstreze un echilibru sănătos între disciplină și motivație. Și, se-ntreabă Noemi, într-o lume globalizată care sunt valorile pe care le promovăm și le urmăm? O întrebare pertinentă, continuă ea, pentru că este naiv să credem că avem toți aceleași valori și interese care ne-ar face să acționăm la fel. Când o absolventă ridică astfel de întrebări, personal sunt plină de optimism: există speranța unei lumi mai bune.

Nicoleta crede că o comunitate lipsită de creativitate nu are multe șanse de progres. Lucrează într-o industrie puternic reglementată în care, la prima vedere, sunt foarte puține nișe pentru a fi creativ. Nu și pentru oameni tineri și dornici să facă lucruri noi și să învețe constant. Nicoleta a studiat creativitatea organizațională și a hotărât că cel mai util element în cercetarea ei pentru dizertație ar fi o discuție cu CEO-ul companiei în care lucrează. Cultura organizațională și, implicit, modul de difuzare al inovării organizaționale depind, în mare măsură, de managementul de vârf. Personal am fost sceptică în privința obținerii unui interviu, dar iată că Nicoleta l-a obținut și a desprins din el lecții care ne pot fi utile tuturor. De la faptul că directorul general al unui gigant precum ENGIE România își face timp ca să ajute un membru al organizației să se dezvolte, frumos spus de Nicoleta sub forma “the lesson of availability” – lecția disponibilității, la interesul față de interesele clienților și de dezvoltarea locală, la dificultățile conducerii unei organizații într-o altă cultură. Iată câteva din lecțiile evidențiate de cercetarea Nicoletei:

  • să schimbăm modul de gândire al oamenilor,
  • să încurajăm mințile deschise;
  • să vedem marea schimbare și să ne adaptăm;
  • să vedem ce va funcționa în viitor;
  • să ne asigurăm că lucrurile nu vor stagna.

 Cum? Toată lumea trebuie să fie creativă, îndrăzneață și curajoasă. DAR, și politicoasă și gata să-nvețe constant.

Optimismul meu este cu siguranță firesc – lumea are toate șansele să fie mai bună cu astfel de oameni!

Photo by Brett Jordan on Unsplash Photo by Tim Mossholder on Unsplash

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Masteranzi, examene, profi …

Posted on

S-a încheiat o săptămână foarte încărcată emotional. Pe 2 și 3 iulie și-au susținut dizertațiile absolvenții masterului de comunicare în afaceri internaționale, MIBCOM. Este întotdeauna un moment tensionat. Anul ăsta mai mult ca oricând pentru că susținerea a avut loc online.

Ei, și?! Mare lucru – veți spune. ZOOM-ul funcționează de minune. Nu mai pierdem vremea cu deplasarea. DAR …

Nimic nu este ca-n filme sau ca în scenariile pe care ni le propun unii și noi trebuie să le acceptăm. De ce spun asta? Aș putea scrie un roman, dar mă mulțumesc aici să vorbesc doar din punctul de vedere al studenților. Ceea ce este firesc pentru că avem un învățământ centrat pe nevoile studentului. Și atunci … studenții au fost protejați, prezentându-se la examen online, iar profesorii, avem destui și îi putem oricum înlocui la nevoie, au stat în universitate, respectând – desigur – normele de securitate sanitară și distanțare socială.

Am avut atât studenți internaționali cât și studenți români cărora le-am îndrumat lucrările, am discutat despre cercetarea pe care doreau s-o facă, le-am citit variantele de texte, le-am făcut sugestii, le-am pus întrebări și unii dintre ei m-au rugat să-i îndrum și cum să prezinte, cum să se pregătească să răspundă întrebărilor comisiei, etc. Unii nu mai folosiseră ZOOM înainte, așa că … am făcut și “repetiții”.

Într-un cuvânt, la sfârșit au spus – precum liderul din istoria pe care o știți, “we did it ourselves”, adică “am făcut o dizertație foarte bună”. Și chiar au făcut.

Dar, cel mai important este ce am învățat eu de la ei. De la studenții internaționali am învățat că orice poziție socială sau/și profesională ai avea, emoțiile în fața unei comisii sunt la fel de mari. La fel și respectul față de profesori. Acest respect, prin comparație cu al studenților autohtoni, este mult mai mare sau poate doar mai clar exprimat. Mai ales la cei care vin din Asia sau Orientul Mijlociu.

De la studenții români am învățat, din nou, cât de buni sunt, de serioși și de dornici de performanță adevărată. Ar fi trebuit să spun de la studentele românce – anul ăsta am avut la îndrumare numai studente. Excelente. Maria, Adina, Noemi și Nicoleta. Felicitări. Ați fost minunate chiar dacă foarte emoționate. Am să revin cu o discuție pe temele abordate de ele. Merită.

Până atunci, câteva poze făcute în timpul susținerilor. Am decupat datele de identificare din motive de … hipercorectitudine politică.

Stiluri diferite, teme diverse, abordări variate, dar totul făcut cu pasiune și seriozitate. O mare bucurie să lucrez cu astfel de oameni.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, Educație, ROMANA
Posted on

Internaționalizarea și globalizarea afacerilor – una dintre mini-secțiunile celei de-a 14-a Conferințe internaționale despre excelența în afaceri – Revoluția afacerilor în era digitală, prezidată de Luminița Nicolescu și de mine. Un eveniment academic excelent care demonstrează că internaționalizarea și globalizarea se adaptează la noile realități mondiale. Participanți deosebiți, discuții provocatoare și conștientizarea faptului că există mai multe întrebări decât răspunsuri. Ceea ce este într-adevăr un semn de maturitate intelectuală.


Iată că online este posibil și în condiții foarte bune. Online este bun din mai multe motive importante. Cu toate acestea, nimic nu se poate compara cu schimburile incitante de idei din timpul dineului conferinței pe care organizatorii ICBE l-au organizat întotdeauna impecabil. Viitorul poate fi încă minunat!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, GANDIRE CRITICA, ROMANA

Inteligență artificială, educație și supraviețuire

Posted on

Acest text a fost scris pentru asociația INACO – Inițiativa pentru competitivitate. Îl găsiți aici și mai jos.

Suntem asaltați continuu de știri dramatice, false sau reale are mai puțină importanță, important este să ne agațe atenția suficient pentru a da clic pe ele și a contribui, adesea involuntar, la succesul unui proiect despre care adesea nici nu suntem conștienți. Eventual, mult mai târziu, aflăm că am fost manipulați, atrași, agățați de troli sau alte creaturi generate de cei pricepuți la scris coduri, sau alți algoritmi, sau … ceea ce am început să numim din comoditate cu prescurtarea atotcuprinzătoare IA – inteligența artificială.

Acum vreo 2 săptămâni la Davos, la Forumul Economic Mondial, unde se-ntâlnesc bogații și puternicii lumii pentru a dezbate problemele critice ale omenirii, antropologul Yuval Noah Harari a oferit câteva „adevăruri usturătoare”. Iată pe foarte scurt ce a spus Harari.

Societatea omenească are mult prea multe probleme în prezent și este dificil să ne concentrăm pe cele mai critice pentru a le rezolva. Dar trei reprezintă chestiuni de supraviețuire. Ele sunt, în opinia lui Harari, războiul nuclear, colapsul ecologic și perturbarea tehnologică. Primele două sunt deja bine cunoscute, dar perturbările provocate de tehnologie nu sunt încă suficient de bine înțelese. Tehnologia în sine este un instrument neutru, dar utilizatorii ei sunt oameni suficient de diverși pentru a ne imagina scenarii diverse. De la o lume minunată în care inteligența artificială va permite oamenilor să trăiască așa cum își doresc și sunt capabili să viseze, adică să-și împlinească potențialul uman, la coșmarul unei omeniri în care roboții iau decizii pentru sclavii umani, variantele sunt multiple în funcție de educația și gusturile scenariștilor și de publicul țintă pe care și-l doresc.

Harari consideră că perturbările tehnologice pot schimba chiar semnificația vieții omenești așa cum o știm azi în special prin crearea unei clase globale de oameni inutili, dar și al unui nou tip de colonialism bazat pe puterea datelor și pe dictaturile digitale.

Avertismentul usturător (blistering warning) al lui Harari, pe care Google translate (exemplu de IA în acțiune) îl traduce ca “avertisment fulgerător”, este extrem de provocator și ar trebui să dea de gândit nu doar fiecăruia dintre noi ci, în primul rând, decidenților noștri politici.

De ce? Pentru că România este deja o colonie neinvadată de armate tradiționale, ci de entități care, odată cu utilitățile principale, cu majoritatea serviciilor bancare și sanitare. ne-au luat și datele care se generează prin utilizarea lor. Ce spune Harari se pare că este atât de important că lumea îl ascultă și The New Yorker îi dedică un articol probabil mult prea lung pentru a fi citit de multă lume azi. În el Harari este citat ca declarând unui reporter ucrainian că “Libertatea depinde într-o mare măsură de cât de mult te cunoști pe tine însuți și trebuie să te cunoști mai bine decât, să zicem, guvernul sau corporațiile care încearcă să te manipuleze.”

Dar nu este oare cunoașterea de sine elementul cheie al oricărei educații semnificative? Și, de altfel, n-a fost dintotdeauna? Începând cu oracolul din Delphi și până la analiștii de success ai secolului XXI majoritatea programelor de succes au această premiză la bază. Și nu trebuie prea multă demonstrație pentru a sublinia că instruirea, procesul educativ așa cum îl știm azi în marea majoritate a instituțiilor publice de învățământ, are o mare influență asupra șanselor de dezvoltare ale persoanei. Sigur că discuțiile despre educația din România sunt continue și, ca peste tot în lume, tendențioase. În funcție de categoria socială și profesională a opinenților și a accesului lor la informații. Stați așa. Am zis informații? Nu sunt ușor de găsit, mai ales cele referitoare la elevi, studenți, absolvenți, dar și profesori, personal administrativ. Nu sunt imposibil de găsit, dar sunt bine ascunse și, unele, nu sunt disponibile public. Nici contra cost. Despre transparența sistemului ce să mai vorbim. Și pentru că sunt constant atenționată de colegi, prieteni, studenți sau cunoștințe că sunt alarmistă, că văd doar partea goală a paharului educațional, că olimpicii noștri, sau toți cei care s-au pregătit în România și au emigrat în căutarea unor șanse mai bune decât în propria lor țară, iar acum sunt povești de success în economii avansate sau mai puțin avansate, și dovedesc, nu-i așa, cât de bun este sistemul de educație din România și, da, mai există și rateuri, dar unde nu există – haideți să ne uităm la cifre.

Să ne uităm la date, nu la opinii, nu la ce spune lumea pe Facebook sau Whatsapp sau pe unde mai umbăm fiecare dintre noi. Și da, asta include și ce spun eu. Verificați, nu luați de gata! Știrile false (fake news) așa se construiesc!

Ce spun datele? Colegii mei de la INACO au participat ieri, 11 februarie 2020, la dezbaterea raportului Băncii Mondiale (BM) dedicat României și intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut în România atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine în educație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României!  Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.”  

Revenid la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15 % din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – este foarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient.

Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasă sau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentru această situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului).

România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturile pe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133).  Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație.

Și dacă n-am fost suficient de explicită, la pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138).

Revenind la ce spunea Harari la Davos, poate mai indirect decât am făcut-o eu aici, lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Poate șobolanii vor reuși să reconstruiască civilizația și vor învăța din greșelile noastre ale oamenilor.  Dar, încheie Harari optimist, “îmi doresc foarte mult să ne bazăm pe liderii adunați aici, și nu pe șobolani.”

Iar eu îmi doresc, alături de mulți alți părinți și bunici, alături de colegii mei din toate formele de învățământ, să reușim să stăm de vorbă fără patimă unii cu alții, să nu arătăm cu degetul și să căutăm vinovați, ci soluții. Să putem oferi copiilor și nepoților noștri educația necesară pentru meseriile viitorului și șansa de a învăța fiecare dintre ei în Smart Labs 4.0 (laboratoare inteligente) în fiecare școală din țară.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Microsoft Tech Day

Posted on

Ca membră INACO primesc adesea invitații la diverse evenimente extrem de importante, iar alegerea participării devine din ce în ce mai dificilă. Când Andreea Paul, președinta INACO, ne-a transmis invitația de a participa la Microsoft Tech Day am acceptat după ce am consultat programul evenimentului. Era clar un eveniment important pentru oricine se ocupă de comunicarea profesională în lumea de azi și, mai ales, pentru cei care suntem implicați în proiecte ca Ghidul meseriilor viitorului  sau Smart lab.

Prin urmare, după ce am urmat pașii din scrisoarea de invitație scrisă frumos în limba română și având toate datele necesare pentru a face accesul cât mai simplu și mai prietenos, iată-mă dis de dimineață (ei, adică pe la ora 8) azi 24 octombrie 2019, în drum spre a treia ediție a Microsoft Tech Day, la Palatul Parlamentului, Sala Al.I. Cuza.

Ce este Microsoft Tech Day? După denumire este clar un eveniment pentru industria hi-tech care reunește anual lideri semnificativi care pun în discuție tendințele definitorii ale lumii de azi: inovația tehnologică și transformarea digitală. În România evenimentul este la a treia ediție, dar în alte părți ale lumii el poate avea o tradiție mai îndelungată. De exemplu, în Suedia au avut loc deja 10 ediții. Ce se-ntâmplă la un astfel de eveniment? Și chiar este un eveniment dacă luăm în considerare numărul de participanți: peste 700 la București azi sau 2073 de participanți anul trecut în Suedia la 105 sesiuni, cu 39 de expozanți și 103 vorbitori.

Atracția evenimentului de azi a fost Brad Smith, Președintele Microsoft, aflat pentru prima dată în România dar pregătit cu exemple locale elocvente și relevante înglobate într-o prezentare care a ridicat multiple întrebări semnificative. Brad Smith a fost prezentat publicului de Violeta Luca, General Manager, Microsoft România. Luca a vorbit ea însăși frumos, poate prea vizibil dependentă de prompterul din față, dar fluent și convingător. După ce a început prin a ne saluta în română, a trecut la engleză subliniind misiunea Microsoft România de a produce valoare prin augmentarea capabilităților umane.  Și a reușit să facă o frumoasă comparație între tehnologie și vioară, instrument la care a cântat, pentru a sublinia că nici un instrument, nici o tehnologie nu sunt în sine nici bune, nici rele decât în măsura în care utilizatorul le folosește într-un anumit mod și pentru un anumit scop.

Brad Smith ne-a prezentat problematica globală a industriei de tehnologie și ne-a atras atenția că suntem într-un punct critic al evoluției tehnologice, în care  întrebarea esențială este nu ce poate face tehnologia, întrebarea corectă este ce ar trebui să facă. O discuție deosebit de importantă pentru că prin ea putem evalua cum se va dezvolta societatea în viitor. Cu alte cuvinte, Brad Smith ne atrage atenția asupra moralității necesare organizațiilor, asupra faptului că pe lângă viziune, strategie și execuție, organizațiile de azi au nevoie de curaj, imaginație și dorința de a se dezvolta spre un bine mai larg decât al propriilor investitori. Și, în treacăt și fără să insiste, ne prezintă cartea proaspăt lansată luna trecută: “Tools and Weapons: The Promise and the Peril of the Digital Age” scrisă împreună cu Carol Ann Browne.

Sesiunea plenară a fost închisă de Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni al Microsoft România. O prezentare interesantă, evident mult mai tehnică, în jurul platformei Azure și a tehnologiei Cloud, dar nu numai, care n-a ocolit nici ea problemele fundamentale ale democratizării inteligenței artificiale și a provocărilor pe care le avem de rezolvat în viitor.

O zi deosebit de utilă, în care am învățat mult.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Politica – peste tot la fel // Politics – here and there, everywhere (IV)

Posted on

Am promis că în următoarea poveste voi încerca să sintetizez câteva lecții.

Iată-le!

Scurte – evident. Și, da foarte subiective.

Se referă, printre altele, la rolul universităților de prestigiu într-o societate.

Vă amintesc că am plecat de la articolul “Cum a modelat Universitatea Oxford Brexit-ul şi pe viitorul premier al Marii Britanii!” de Simon Kuper, publicat inițial pe 21 iulie 2019 și republicat pe 18 septembrie 2019. Versiunea originală este aici.

Lecții sau învățăminte

1. Cum uitându-ne la aceeași realitate, Oxford-ul de azi, vedem lucruri diferite pentru că nu avem termen de comparație și nici componenta culturală pe care le au britanicii. Pentru noi cei care nu suntem în prima ligă a universităților internaționale (nici a doua, dar deh!) Oxfordul este un ideal care ni se servește ca exemplu de cum ar trebui noi, în învățământul superior din România, să fim! Pentru ei, pentru britanici, Oxford-ul este o poveste de succes a unui proces de internaționalizare puternic sprijinit politic și financiar de guvern. În octombrie 1988, când Kuper a ajuns acolo ca student, Oxford-ul era încă o “universitate foarte britanică şi destul de amatorească, plină de diletantism, abuz sexual şi alcool” zice el în articol. Cu alte cuvinte, mai din perspectiva noastră de astăzi, era o universitate foarte provincială, neprofesionistă, în care hărțuirea sexuală și folosirea liberală a alcoolului erau la ordinea zilei. O privire lucidă, deși mai târzie, în viața socială a Oxford-ului, așa cum nu ne-o arată Times Higher Education, de exemplu, ne-o oferă serialul Inspectorul Morse.

2. Universitățile îți dau cunoștințe prețioase, dar nu ca plural al cuvântului cunoaștere, în sensul de totalitate a noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare, ci, în primul rând, ca rețea de persoane pe care vorbitorul le cunoaște. Ceea ce anglo-saxonii denumesc „old-boys network”. Concept valabil peste tot în lume, dar înțeles și, mai ales, evaluat în mod diferit. În funcție de cine face evaluarea. În România de azi vorbim de corupție și alte asemenea; în România pre-decembristă vorbeam de PCR (pile, relații, cunoștințe). Alții spun valorificarea (sau în jargonul timpului valorizarea) rețelei tale de oameni pe care i-ai cunoscut în diversele etape ale vieții și ai păstrat legătura cu ei.

3. Cele mai importante lucruri pe care le poți învăța la o universitate sunt:

  • un mod de vorbire specific clasei superioare (accentul e încă foarte important pentru britanici),
  • abilități oratorice (adică să vorbești în public și nu să cunoști teoria care stă în spatele oratoriei) și
  • capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

Și articolul nostru spune ceva fără sens pentru cititorul român nefamiliarizat cu limba engleză: „Conservatorii din Oxford se urcau pe bara unsuroasă încă dinainte ca majoritatea celorlalți studenți să o localizeze măcar.” În română noi vorbim despre treptele scării sociale spre vârful piramidei, spre succes. Englezii vorbesc despre „climbing the greasy pole” (a urca pe stâlpul unsuros). Indiferent de metaforă rămâne adevărul că trebuie să știi cum să te pregătești pentru succes. Să ai o strategie. Să-ți folosești resursele. Cum spunea Tom Peters, unul din autorii mei preferați, să ai rolodex-ul  plin de contacte la care să poți apela oricând.

4. Diferențele de clasă socială sunt deosebit de relevante în orice societate. Iar universitățile reflectă clar aceste diferențe. Lucru pe care noi l-am cam uitat vrăjiți de atracția a ceea ce ne imaginam cei mai mulți dintre noi a fi o societate avansată, democratică și … contextualizați în funcție de preferințele personale. Kuper, el însuși din clasa mijlocie, deci fără șanse reale de a se întâlni cu cei din clasele de sus, da e vorba de clase sociale, își amintește că cei mai mulți dintre studenții obișnuiți, fără o apartenență de clasă remarcabilă, ajunseseră la universitate nesiguri pe ei, îmbrăcați jalnic, încercând să se găsească pe sine și deseori împovărați de sindromul impostorului. Numai la Oxford puteau să-și dezvolte abilitățile pe care Johnson și ceilalți le aveau deja: un accent specific clasei superioare, abilități oratorice și capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

Mai pot extrage învățăminte, dar la ce-ar folosi? Sau cui?

Mai ales azi. Oamenii sunt foarte competitivi ca specie și, sub diversele lor straturi de cultură, extrem de cruzi. Oricât de mult ar nega asta și ar visa la egalitarism, sunt profund doritori de egalitate doar cu cei de deasupra lor! Pentru cei care înțeleg referința: Noi vrem egalitate, … dar nu pentru căței!  

Iar cei care sunt în poziții de vârf, liderii noștri (sau ai altora – diferențele nu sunt esențiale din acest punct de vedere) ei au propria agendă care poate fi extrem de diferită de cea oficială care este, în mod firesc, acordată la ceea ce-și dorește electoratul să audă!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Politics – here and there, everywhere // Politica – peste tot la fel (III)

Posted on

În sfârșit ultima poveste din lungul, dar fascinantul, articol al lui Simon Kuper din Financial Times. Următoarea poveste va încerca să sintetizeze lecțiile pe care această fascinantă călătorie culturală prin devenirea politică a Marii Britanii și a universităților ei de elită o au asupra celor care privesc din afară spectacolul imaginându-și că lucrând mai mult, învățând după alte modele decât cele care-ți sunt la îndemână, poți ajunge la succes. Pe curând.

 

“… Conservatorii din Oxford se urcau pe bara unsuroasă încă dinainte ca majoritatea celorlalți studenții să o localizeze măcar. Cei mai mulți dintre ei ajunseseră la universitate nesiguri pe ei, îmbrăcați jalnic, încercând să se găsească pe sine și deseori împovărați de sindromul impostorului. Numai la Oxford puteau să-și dezvolte abilitățile pe care Johnson și ceilalți le aveau deja: un accent specific clasei superioare, abilități oratorice și capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

În schimb, cei mai mulți artizani ai Brexit-ului studiaseră materii orientate către trecut: studii clasice în cazul lui Johnson, istorie în cele ale lui Rees-Mogg și Hannan, iar Gove a studiat literatura engleză (prin care se înțelegea în cea mai mare parte canonul). Erau nostalgici. De aici și hagiografia lui Churchill făcută de Johnson și elogia The Victorians („Victorienii”) a lui Rees-Mogg, care a stârnit multă batjocură, în timp ce Gove, în calitatea sa de secretar de stat în educație, s-a străduit să îi oblige pe elevi să învețe literatura de secol XIX și „povestea insulară” a Angliei. […]

După ce artizanii Brexit-ului din Oxford au câștigat dezbaterea, Cameron și-a dat demisia, iar ei au trecut la un alt format familiar: alegerile interne pentru conducere. După cum a remarcat un fost președinte al Uniunii, lupta care a urmat poate fi descrisă în întregime în argoul Uniunii: „Boris l-a înjunghiat pe Dave. Michael l-a înjunghiat pe Boris. Theresa și Michael i-au furat felia lui Boris. Boris și-a tăiat singur craca de sub picioare.” […]

May a devenit premier și i-a însărcinat pe susținătorii Brexit-ului cu realizarea lui. Pentru asta le-a dat posturile-cheie din guvern. Dar ei erau experți în dezbateri, nu în politică. Nu puteau să învingă pretențiile Bruxelles-ului prin dezbateri, deoarece negociatorii Uniunii Europene respectau regulile. Atât de nepregătiți au fost susținătorii Brexit-ului, încât în decembrie 2017 au acceptat principiul unui plan „backstop” pentru a menține o graniță deschisă cu Irlanda, ca apoi să petreacă următoarele 18 luni luptând împotriva lui. […]

În lumea mică și insulară a elitei britanice, se întâmplă adesea ca o clică să aibă o influență extrem de mare. O paralelă interesantă poate fi observată între conservatorii din Oxford din anii 1980 și spionii din Cambridge din anii 1930. Șarmanți, cu părul blond și ciufuliți, amatori de plăceri și absolvenți ai Colegiului Eton, Guy Burgess, Kim Philby, Donald Maclean, Anthony Blunt și John Cairncross au ieșit și ei la suprafață din mediul intim al unei rețele de școli publice exclusiv pentru băieți. Patru dintre ei au studiat la Trinity College, iar Maclean vizavi, la Trinity Hall. Suficient de încrezători că pot să formuleze o viziune revoluționară asupra lumii, în ciuda faptului că erau prost informați, s-au alăturat unei cauze utopice: comunismul sovietic. Acesta le promitea un paradis îndepărtat în care nu s-au așteptat niciodată să trăiască propriu-zis. Dar era extrem de distractiv să  lupte pentru el. […]

Există un element comun între aceștia și Brexit-ul conservator. Caroline Lucas, parlamentară din grupul Verzilor, l-a criticat pe Rees-Mogg anul trecut: „Acesta nu este un joc de salon sau o societate de dezbatere. Aceștia sunt oameni reali, cu vieți reale”. Ei bine, e dreptul ei să creadă asta. […]

Cei Cinci din Cambridge au primit poziții importante, deoarece aveau CV-uri de elită și lăsau impresia gentleman-ului britanic arhetipal (în special prin excentricitatea de care dădeau dovadă în ceea ce privește tunsorile, băuturile și hainele). Și-au urmărit utopia preț de decenii, ignorând toate dovezile care o contraziceau și privind de sus restul societății pentru gândirea lor lipsită de imaginație. Când spionii au fost în sfârșit descoperiți, încrederea britanicilor în clasa lor politică a suferit o lovitură durabilă. […]

Cu siguranță că o comparație între grupurile din Cambridge și din Oxford nu este complet corectă: deși ambele au trădat interesele britanice în favoarea Moscovei, artizanii Brexit-ului nu au avut această intenție. […]

Hoinărind prin vechea mea facultate, mă minunam de numele chineze și germane de la capătul scărilor. Acum sunt mult mai mulți candidați, profesorii alcoolici și leneși sunt pe cale de dispariție și zero ore pe săptămână, adică absenteismul total, nu mai este tolerat. […]

Dar Uniunea, tutorialele săptămânale şi, în consecință, rolul exagerat al retoricii supravieţuiesc. Are loc vreo introspecţie la universitate după triumful artizanilor Brexitului din Oxford? „Cred că ar trebui să aibă loc”, răspunde Garton Ash. El absolvă de vină sistemul de tutoriale: „Nu mi se pare că o oră pe săptămână în care ești interogat de un expert în domeniu ar duce la volubilitate.” […]

Dar adaugă în continuare: „Școlile publice și cultura din jurul lor asigură o pregătire superficială în capacitatea de exprimare: scrierea de eseuri, vorbitul în public, capacitatea de a te descurca. Uniunea din Oxford întărește aceste abilități, chiar și printre cei care nu au fost la o școală publică. Comparați asta cu elita  germană. Pentru mine, Gove este exemplul perfect”. Garton Ash spune că Oxford, ca instuție academică, nu mai încurajează acest stil. […]

Kalypso Nicolaïdis, profesor de relații internaționale, spune: „Dacă un student este în stare să redacteze două eseuri bine elaborate pe săptămână, cu argumente bine structurate, atunci poate să se descurce fără să știe prea mult din conținutul materiilor. S-ar putea să sune superficial, dar comunicarea este utilă în viață. Uneori ai nevoie să convingi oamenii succint, în special dacă te înscrii în politică.” […]

Deplâng ce fac contemporanii mei cu Marea Britanie. Dar, având în vedere că și eu am învățat la Oxford cum să scriu și să vorbesc suficient pentru a-mi câștiga existența fără prea multe cunoștințe, nu mă pot plânge.”  (traducere de A. Călinoaia)

 

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Politica – peste tot la fel (II)

Posted on

Continuarea poveștii de ieri despre cum o universitate “foarte britanică şi relativ plină de amatori, asediată de diletantism, abuz sexual şi alcool” a dat Marii Britanii în perioada de după al doilea război mondial 11 (unsprezece) primi miniștri din totalul de 15 câți a avut guvernul britanic în această perioadă. Și pentru cei cărora le plac curiozitățile: trei premieri britanici nu au avut studii universitare (Winston Churchill, James Callaghan și John Major), iar Gordon Brown a studiat la Edinburgh.

Continuarea și finalul … în povestea următoare.

 

“Perioada petrecută de Johnson la Oxford este menţionată acum mai ales cu referire la faptul că era membru al beţivului, elegantului şi uneori distructivului Club Bullingdon, dar, de fapt, el a fost mereu mânat de o ambiţie precisă. Ajungând la Oxford din Eton în 1983, avea trei scopuri, după cum scrie Sonia Purnell în Just Boris („Pur şi simplu Boris”): să termine magna cum laude, să îşi găsească o soţie şi să devină preşedintele Uniunii. Acea poziție a fost „primul pas către postul de premier”, a spus politicianul conservator Michael Heseltine în anii 1980. La cina purtătorilor de cuvânt, un preşedinte de 20 de ani stătea aşezat lângă miniştri în funcţie şi alte conexiuni utile.

Majoritatea studenţilor ajungeau la Oxford abia ştiind de existenţa Uniunii, dar Johnson era cel mai bine informat din grupa sa: condusese societatea de dezbateri a lui Eton, iar tatăl lui, Stanley, venise la Oxford în 1959 cu intenţia de a deveni preşedintele Uniunii. Stanley eşuase, dar Boris era o vedetă. Simon Veksner, care îl urmărise pe Johnson de la casa lor din Eton până la Uniune, îmi spune: „Până şi atunci, carisma lui Johnson era incomensurabilă, complet ieșită din grafice: era atât de amuzant, de cald, de şarmant, de autocritic. Așa e când intri într-un rol comic, bazat pe The Beano și PG Wodehuse. Funcționează, și apoi asta ești.”

Johnson venea echipat şi cu reţeaua intimă de conexiuni pe care o oferă internatele tipice clasei superioare. Copiii de rând îşi petrec opt ore din zi cu colegii lor, dar cei din internate locuiesc împreună şi sunt legați de familie şi de clasă de generații întregi. Johnson a ajuns astfel la Oxford cunoscând zeci de oameni, în timp ce alţi elevi de la şcolile de stat nu cunoşteau absolut pe nimeni.

Johnson nu a permis domeniului său de studiu, studii clasice, să îi stea în calea ambiţiilor legate de Uniune. În anii 1980, învăţatul la Oxford era aproape opţional. Sarcinile studenţilor la arte erau de obicei reprezentate de un eseu pe săptămână, de obicei scris în panică peste noapte, apoi citit cu voce tare în faţa unui profesor. Când mi-am recitit vechile eseuri în timp ce repetam pentru examenul de licenţă, mi s-au părut atât de jalnice încât îmi venea să le scriu profesorilor ca să îmi cer scuze.

Un lucru pe care îl învăţai la Oxford (chiar dacă nu făceai parte din Uniune) era cum să vorbeşti fără să ştii mare lucru. Studenţii nepregătiţi îşi petreceau mare parte din tutoriale bătând câmpii legat de problemele eseurilor lor. Cherwell l-a lăudat pe Simon Stevens (preşedinte al Uniunii în 1987) drept „cel mai talentat prefăcut de la tutorialele din Oxford”: „Recent, Simes a citit cu voce tare mai mult de jumătate dintr-un eseu în faţa profesorului înainte ca  prietenul său să puncteze faptul că acesta citea de pe o foaie goală.” Stevens este astăzi directorul-executiv al National Health Service, numit în această poziție în 2013, pe vremea lui Jeremy Hunt, care era atunci secretar de stat din Ministerul Sănătăţii şi care fusese anterior contemporanul lui la Oxford.

Johnson și-a ratat la limită absolvirea magna cum laude. Profesorul său, Jonathan Barnes, îşi aminteşte: „Dacă eşti suficient de inteligent, poţi să duci un trai decent cu filosofia în două ore pe săptămână. Boris, însă, aloca zero ore pe săptămână şi nu era suficient.” Sora lui Johnson, Rachel, a spus că ulterior a fost responsabilitatea ei să îi „dea groaznica veste” lui Boris că fratele lor, Jo, absolvise magna cum laude. (Rachel, Jo și prima soție a lui Boris, Mostyn-Owen, au lucrat toți ca editori la revista Isis din Oxford.) […]

Johnson a învăţat din înfrângerea sa. Un an mai târziu, a fost ales preşedinte, de data asta ascunzându-şi conservatorismul prin alianţa cu social-democraţii din Oxford. A doua sa campanie a fost mai competentă: masterandul american Frank Luntz, acum un expert în sondaje Republican, a desfăşurat sondaje pentru el. Iar Johnson şi-a exersat şarmul şi dincolo de baza sa electorală. […]

De pe această întreagă scenă politică din Oxford lipsea un personaj important: David Cameron. Acesta absolvise magna cum laude și se amuza în restaurante stilate, dar nu simțea nevoia să facă ceva atât de vulgar precum să își șlefuiască CV-ul cu scena politică studențească. Până la urmă, și el era o rudă foarte îndepărtată de-a reginei, tatăl său conducând clubul conservator White’s, iar vărul său Ferdinand Mount conducând Unitatea de Politici („Policy Unit”) a lui Thatcher. Cameron a mers direct de la Oxford la departamentul de cercetare al Partidului Conservator, unde, mai târziu, l-a întâlnit pe urmașul său la Bullingdon și pe viitorul cancelar, George Osborne.

Rees-Mogg a ajuns la Oxford în același timp cu mine în 1988. Aproape imediat, Cherwell l-a nominalizat (așa cum îl nominalizase pe Gove înainte) la tradiționalul titlu de „Bobocul insistent”. Ziarul a publicat o fotografie cu el în costum ținând un discurs pompos, cu subtitlul „Ce ar mai fi de spus?”.

Uitându-te la fotografie, îți dai seama că Rees-Mogg nu s-a schimbat. Ca Johnson și Gove, are până și aceeași coafură astăzi. Erau aproape pe deplin formați la 18 ani. Școala le dăduse încrederea, capacitatea de exprimare și expertiza necesare pentru a încăleca Oxfordul. De asemenea, știau deja ce voiau să fie când urmau să crească mari. Dacă majoritatea studenților ar fi fost puși să îi numească pe cei care urmau să conducă Marea Britanie în 2019, probabil i-ar fi ales pe Johnson, Gove și Rees-Mogg. […]” (traducere Andrei Călinoaia)

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Politics – here and there, everywhere // Politica – peste tot la fel (I)

Posted on

 

There are nuances, obviously. However, otherwise the big picture is the same! This is an illuminating piece about the people who helped shape Brexit and a crude look, even if it seems funny and understanding, at the non-idealistic reasons beyond political decision making. And about the British political establishment. You can also listen to it! “How Oxford university shaped Brexit — and Britain’s next prime minister” by Simon Kuper, September 18 2019.

The article was initially published on July 21, 2019.

https://www.ft.com/content/85fc694c-9222-11e9-b7ea-60e35ef678d2

 

Sigur că există nuanțe. Cu toate astea tabloul general este același! Articolul din care aveți mai jos câteva extrase (ei, da sunt destule, dar merită!!!) ne deschide ochii asupra celor care au ajutat la realizarea Brexit-ului. Este o privire dură, chiar dacă pare inocentă, plină de umor și nostalgie, asupra rațiunilor practice, lipsite de idealism din spatele luării deciziilor politice. O imagine a clasei politice britanice. Puteți să și ascultați înregistrarea articolului! La adresa de mai sus. “Cum a modelat Universitatea Oxford Brexit-ul şi pe viitorul premier al Marii Britanii!” de Simon Kuper, 18 septembrie 2019. Articolul a fost inițial publicat pe 21 iulie 2019. Continuarea … mâine.

 

„Dacă răsfoieşti paginile îngălbenite ale ziarelor studenţeşti de acum 30 de ani, dai fix peste aceleaşi feţe care domină astăzi ştirile din Marea Britanie. Boris Johnson care candida pentru funcţia de preşedinte al Uniunii, Michael Gove care câştiga concursuri de dezbateri, Jeremy Hunt care ţinea laolaltă dezbinata Asociaţie Conservatoare a Universităţii Oxford (OUCA).

Şase dintre cei şapte bărbaţi care au trecut de prima tură a concursului pentru preşedinţia conservatorilor din Marea Britanie de la începutul lunii acesteia au studiat la Oxford. Ultimii doi candidaţi rămaşi în cursă, Johnson şi Hunt, au fost contemporani cu Gove la sfârşitul anilor 1980.

Astfel, Marea Britanie este pe cale să pună în funcţie al 11-lea premier oxfordian de la război încoace. (Trei dintre premierii postbelici nu aveau studii superioare, iar Gordon Brown a absolvit la Edinburgh.) Acest record depăşeşte până și monopolul Ecole Nationale d’Administration asupra preşedinţiei Franţei (patru dintre foștii şase preşedinţi au fost énarques), și cu atât mai mult pe cel al Harvard asupra Casei Albe.

Când am ajuns în Oxford la vârsta de 18 ani, în 18 octombrie 1988, era încă o universitate foarte britanică şi destul de amatorească, plină de diletantism, abuz sexual şi alcool. Gove, Hunt şi mult mai puţin politicul David Cameron absolviseră în acea vară şi Johnson în 1987, în timp ce eu, de la biroul meu amărât de jurnalist al ziarului studenţesc Charwell, scriam despre o întreagă nouă generaţie de politicieni în devenire.

N-aveai cum să îl ratezi pe Jacob Ress-Mogg, aparent singurul student de la licenţă care era îmbrăcat mereu în costum, sau pe eurofobul Dan Hannan. Amândoi au devenit părinţi ideologici ai Brexitului. Scriu despre ei şi în ziua de azi. […]

Orice încercare de a înţelege clasa conducătoare din Marea Britanie, inclusiv pe următorul premier, necesită o întoarcere în acel loc şi timp. […]

Aproape toţi politicienii conservatori în devenire au trecut prin Uniune. Theresa May nu i-a câştigat niciodată preşedinţia, dezavantajată de sexul şi de lipsa ei de talent oratoric, dar viitorul ei soţ Philip a făcut-o în 1979. Celor doi li se făcuse cunoştinţă la o discotecă conservatore din Oxford de către un alt preşedinte al Uniunii, Benazir Bhutto, viitor premier al Pakistanului.

Pe vremea lui May, Uniunea era un mic cerc de studenţi obsedaţi de dezbateri. Dar apoi s-a lovit de probleme financiare şi a început să recruteze din populaţia studenţească mai largă. În 1988, se ajunsese ca 60% din studenţii de la licenţă din Oxford să fi plătit taxa de intrare de 60 de lire. […]

Cei mai mulţi politicieni ai Uniunii nu erau interesaţi de politicile universităţii oricum. Oricine dorea să se implice în elaborarea de politici care afectau viaţa studenţilor se implicau separat în Uniunea Studenţilor din Universitatea Oxford sau în asociațiile studențești („junior common room”) ale facultăților lor. Acel tip de politică atrăgea în special studenţi care aspirau să devină membri ai Partidului Laburist. Dave Miliband conducea comitetul de cazări al uniunii studenţeşti, în timp ce Yvette Cooper, Eddie Balls şi Ed Miliband erau preşedinţi ai unor asociații studențești.

În schimb, Uniunea prefera abilităţile de dezbatere şi ambiţia fără un scop precis. La fiecare semestru de două luni, Uniunea îşi alegea un preşedinte, un secretar, un trezorier şi un bibliotecar. „Pândarii”, aşa cum erau porecliţi studenţii politicieni, mărșăluiau prin facultate, cerând voturi de la studenţii de rând. […]” (traducere de Andrei Călinoaia)

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Save the date: FT Open Day // Notați-vă data: acces liber la Financial Times

Posted on

https://aboutus.ft.com/en-gb/new-agenda/?segmentId=4aeb9665-d497-223f-0ead-8d42a1500b56

On the 18 September 2019, to celebrate the launch of their New Agenda, The Financial Times (FT) was unlocked by their staff and offered free to read. Which is great. Not being an academic journal we don’t have free access to it through the university library.

So what does their New Agenda consist of? It has been promoted through a new section – Moral Money.

In a few words “From the editor” Lionel Barber reasserts the values of FT:  free enterprise capitalism which creates wealth through which more jobs, more money and more taxes are being offered.

And although the liberal capitalist model has delivered peace (not everywhere), prosperity and technological progress (for some regions) for the past 50 years, lately it has come  under pressure, mainly due to its focus on maximising profits and shareholder value.  Say the experts at FT: these principles of good business are necessary, but no longer sufficient.

What is the solution? Profit with purpose. Moral money. Companies will come to understand that this combination serves everybody, themselves, their customers and their employees.  Without change, there can be far more painful risks.

Time for a reset.

Some of the headlines: Business must act on a new corporate purpose; Liberalism will endure but must be renewed; The age of wealth accumulation is over; Central bankers rethink everything at Jackson Hole; Does capitalism need saving from itself?; Use the market to clean up the web.

On the other side of the Atlantic the same warning: capitalism is in crisis. https://www.cnbc.com/2019/09/04/capitalism-is-in-a-moment-of-crisis-and-business-leaders-know-it.html

The signs we’ve been asking for were sent. (https://www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0 minute 2.44). What are WE doing now?

Pe 18 septembrie pentru a marca lansarea Noii sale Ordini, cotidianul britanic Financial Times (FT) anunța acces liber la textele integrale ale articolelor sale. Ceea ce pentru un universitar român este o minune. Nefiind un jurnal academic ASE nu are abonament la această publicație, așa că pentru a fi la zi cu ce se-ntâmplă în lume citesc buletinul lor informativ și, când există subiecte extrem de interesante, îmi dezvolt creativitatea pentru a le citi fără abonament. Da, mi-aș dori să pot să-mi permit un abonament, dar … este un subiect pe care nu vreau să-l discut acum,

În ce constă, prin urmare, Noua lor Ordine? A fost promovată printr-o nouă secțiune – bani morali!

În cele câteva cuvinte „De la editor” Lionel Barber reafirmă valorile FT: capitalismul liberal creează bogăție prin care se generează mai multe locuri de muncă, mai mulți bani și mai multe impozite.

Și deși în ultimii 50 de ani modelul capitalist liberal a oferit pace (nu peste tot), prosperitate și progres tehnologic (în unele regiuni), în ultimul timp, acesta a intrat sub presiune, în principal datorită concentrării sale asupra maximizării profiturilor și veniturilor acționarilor. Spun experții FT: aceste principii pentru afaceri bune sunt necesare, dar nu mai sunt suficiente.

Care este solutia? Profit cu scop. Bani morali. Companiile vor înțelege că această combinație servește tuturor, lor înșiși, clienților și angajaților lor. Fără schimbare, pot exista riscuri mult mai dureroase.

E timpul pentru o resetare.

Câteva dintre titluri: Firmele trebuie să aibă un nou scop corporatist; Liberalismul va dura, dar trebuie reînnoit; Vremea acumulării de bogăție s-a terminat; Bancherii centrali regândesc totul la Jackson Hole; Capitalismul trebuie să se salveze de sine însuși?; Utilizați piața pentru a curăța internetul.

Pe cealaltă parte a Atlanticului acclași avertisment: capitalismul este în criză. https://www.cnbc.com/2019/09/04/capitalism-is-in-a-moment-of-crisis-and-business-leaders-know-it.html

Semnele pe care le tot cerem au fost demult trimise. (https://www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0 minutul 2.44). Ce facem NOI cu ele?

Un posibil răspuns aici. https://recorder.ro/criza-pe-piata-muncii-cum-au-ajuns-pensionarii-comunisti-sa-salveze-capitalismul/