ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Microsoft Tech Day

Ca membră INACO primesc adesea invitații la diverse evenimente extrem de importante, iar alegerea participării devine din ce în ce mai dificilă. Când Andreea Paul, președinta INACO, ne-a transmis invitația de a participa la Microsoft Tech Day am acceptat după ce am consultat programul evenimentului. Era clar un eveniment important pentru oricine se ocupă de comunicarea profesională în lumea de azi și, mai ales, pentru cei care suntem implicați în proiecte ca Ghidul meseriilor viitorului  sau Smart lab.

Prin urmare, după ce am urmat pașii din scrisoarea de invitație scrisă frumos în limba română și având toate datele necesare pentru a face accesul cât mai simplu și mai prietenos, iată-mă dis de dimineață (ei, adică pe la ora 8) azi 24 octombrie 2019, în drum spre a treia ediție a Microsoft Tech Day, la Palatul Parlamentului, Sala Al.I. Cuza.

Ce este Microsoft Tech Day? După denumire este clar un eveniment pentru industria hi-tech care reunește anual lideri semnificativi care pun în discuție tendințele definitorii ale lumii de azi: inovația tehnologică și transformarea digitală. În România evenimentul este la a treia ediție, dar în alte părți ale lumii el poate avea o tradiție mai îndelungată. De exemplu, în Suedia au avut loc deja 10 ediții. Ce se-ntâmplă la un astfel de eveniment? Și chiar este un eveniment dacă luăm în considerare numărul de participanți: peste 700 la București azi sau 2073 de participanți anul trecut în Suedia la 105 sesiuni, cu 39 de expozanți și 103 vorbitori.

Atracția evenimentului de azi a fost Brad Smith, Președintele Microsoft, aflat pentru prima dată în România dar pregătit cu exemple locale elocvente și relevante înglobate într-o prezentare care a ridicat multiple întrebări semnificative. Brad Smith a fost prezentat publicului de Violeta Luca, General Manager, Microsoft România. Luca a vorbit ea însăși frumos, poate prea vizibil dependentă de prompterul din față, dar fluent și convingător. După ce a început prin a ne saluta în română, a trecut la engleză subliniind misiunea Microsoft România de a produce valoare prin augmentarea capabilităților umane.  Și a reușit să facă o frumoasă comparație între tehnologie și vioară, instrument la care a cântat, pentru a sublinia că nici un instrument, nici o tehnologie nu sunt în sine nici bune, nici rele decât în măsura în care utilizatorul le folosește într-un anumit mod și pentru un anumit scop.

Brad Smith ne-a prezentat problematica globală a industriei de tehnologie și ne-a atras atenția că suntem într-un punct critic al evoluției tehnologice, în care  întrebarea esențială este nu ce poate face tehnologia, întrebarea corectă este ce ar trebui să facă. O discuție deosebit de importantă pentru că prin ea putem evalua cum se va dezvolta societatea în viitor. Cu alte cuvinte, Brad Smith ne atrage atenția asupra moralității necesare organizațiilor, asupra faptului că pe lângă viziune, strategie și execuție, organizațiile de azi au nevoie de curaj, imaginație și dorința de a se dezvolta spre un bine mai larg decât al propriilor investitori. Și, în treacăt și fără să insiste, ne prezintă cartea proaspăt lansată luna trecută: “Tools and Weapons: The Promise and the Peril of the Digital Age” scrisă împreună cu Carol Ann Browne.

Sesiunea plenară a fost închisă de Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni al Microsoft România. O prezentare interesantă, evident mult mai tehnică, în jurul platformei Azure și a tehnologiei Cloud, dar nu numai, care n-a ocolit nici ea problemele fundamentale ale democratizării inteligenței artificiale și a provocărilor pe care le avem de rezolvat în viitor.

O zi deosebit de utilă, în care am învățat mult.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Politica – peste tot la fel // Politics – here and there, everywhere (IV)

Am promis că în următoarea poveste voi încerca să sintetizez câteva lecții.

Iată-le!

Scurte – evident. Și, da foarte subiective.

Se referă, printre altele, la rolul universităților de prestigiu într-o societate.

Vă amintesc că am plecat de la articolul “Cum a modelat Universitatea Oxford Brexit-ul şi pe viitorul premier al Marii Britanii!” de Simon Kuper, publicat inițial pe 21 iulie 2019 și republicat pe 18 septembrie 2019. Versiunea originală este aici.

Lecții sau învățăminte

1. Cum uitându-ne la aceeași realitate, Oxford-ul de azi, vedem lucruri diferite pentru că nu avem termen de comparație și nici componenta culturală pe care le au britanicii. Pentru noi cei care nu suntem în prima ligă a universităților internaționale (nici a doua, dar deh!) Oxfordul este un ideal care ni se servește ca exemplu de cum ar trebui noi, în învățământul superior din România, să fim! Pentru ei, pentru britanici, Oxford-ul este o poveste de succes a unui proces de internaționalizare puternic sprijinit politic și financiar de guvern. În octombrie 1988, când Kuper a ajuns acolo ca student, Oxford-ul era încă o “universitate foarte britanică şi destul de amatorească, plină de diletantism, abuz sexual şi alcool” zice el în articol. Cu alte cuvinte, mai din perspectiva noastră de astăzi, era o universitate foarte provincială, neprofesionistă, în care hărțuirea sexuală și folosirea liberală a alcoolului erau la ordinea zilei. O privire lucidă, deși mai târzie, în viața socială a Oxford-ului, așa cum nu ne-o arată Times Higher Education, de exemplu, ne-o oferă serialul Inspectorul Morse.

2. Universitățile îți dau cunoștințe prețioase, dar nu ca plural al cuvântului cunoaștere, în sensul de totalitate a noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare, ci, în primul rând, ca rețea de persoane pe care vorbitorul le cunoaște. Ceea ce anglo-saxonii denumesc „old-boys network”. Concept valabil peste tot în lume, dar înțeles și, mai ales, evaluat în mod diferit. În funcție de cine face evaluarea. În România de azi vorbim de corupție și alte asemenea; în România pre-decembristă vorbeam de PCR (pile, relații, cunoștințe). Alții spun valorificarea (sau în jargonul timpului valorizarea) rețelei tale de oameni pe care i-ai cunoscut în diversele etape ale vieții și ai păstrat legătura cu ei.

3. Cele mai importante lucruri pe care le poți învăța la o universitate sunt:

  • un mod de vorbire specific clasei superioare (accentul e încă foarte important pentru britanici),
  • abilități oratorice (adică să vorbești în public și nu să cunoști teoria care stă în spatele oratoriei) și
  • capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

Și articolul nostru spune ceva fără sens pentru cititorul român nefamiliarizat cu limba engleză: „Conservatorii din Oxford se urcau pe bara unsuroasă încă dinainte ca majoritatea celorlalți studenți să o localizeze măcar.” În română noi vorbim despre treptele scării sociale spre vârful piramidei, spre succes. Englezii vorbesc despre „climbing the greasy pole” (a urca pe stâlpul unsuros). Indiferent de metaforă rămâne adevărul că trebuie să știi cum să te pregătești pentru succes. Să ai o strategie. Să-ți folosești resursele. Cum spunea Tom Peters, unul din autorii mei preferați, să ai rolodex-ul  plin de contacte la care să poți apela oricând.

4. Diferențele de clasă socială sunt deosebit de relevante în orice societate. Iar universitățile reflectă clar aceste diferențe. Lucru pe care noi l-am cam uitat vrăjiți de atracția a ceea ce ne imaginam cei mai mulți dintre noi a fi o societate avansată, democratică și … contextualizați în funcție de preferințele personale. Kuper, el însuși din clasa mijlocie, deci fără șanse reale de a se întâlni cu cei din clasele de sus, da e vorba de clase sociale, își amintește că cei mai mulți dintre studenții obișnuiți, fără o apartenență de clasă remarcabilă, ajunseseră la universitate nesiguri pe ei, îmbrăcați jalnic, încercând să se găsească pe sine și deseori împovărați de sindromul impostorului. Numai la Oxford puteau să-și dezvolte abilitățile pe care Johnson și ceilalți le aveau deja: un accent specific clasei superioare, abilități oratorice și capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

Mai pot extrage învățăminte, dar la ce-ar folosi? Sau cui?

Mai ales azi. Oamenii sunt foarte competitivi ca specie și, sub diversele lor straturi de cultură, extrem de cruzi. Oricât de mult ar nega asta și ar visa la egalitarism, sunt profund doritori de egalitate doar cu cei de deasupra lor! Pentru cei care înțeleg referința: Noi vrem egalitate, … dar nu pentru căței!  

Iar cei care sunt în poziții de vârf, liderii noștri (sau ai altora – diferențele nu sunt esențiale din acest punct de vedere) ei au propria agendă care poate fi extrem de diferită de cea oficială care este, în mod firesc, acordată la ceea ce-și dorește electoratul să audă!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Politics – here and there, everywhere // Politica – peste tot la fel (III)

În sfârșit ultima poveste din lungul, dar fascinantul, articol al lui Simon Kuper din Financial Times. Următoarea poveste va încerca să sintetizeze lecțiile pe care această fascinantă călătorie culturală prin devenirea politică a Marii Britanii și a universităților ei de elită o au asupra celor care privesc din afară spectacolul imaginându-și că lucrând mai mult, învățând după alte modele decât cele care-ți sunt la îndemână, poți ajunge la succes. Pe curând.

 

“… Conservatorii din Oxford se urcau pe bara unsuroasă încă dinainte ca majoritatea celorlalți studenții să o localizeze măcar. Cei mai mulți dintre ei ajunseseră la universitate nesiguri pe ei, îmbrăcați jalnic, încercând să se găsească pe sine și deseori împovărați de sindromul impostorului. Numai la Oxford puteau să-și dezvolte abilitățile pe care Johnson și ceilalți le aveau deja: un accent specific clasei superioare, abilități oratorice și capacitatea de a se simți încrezători în orice situație oficială.

În schimb, cei mai mulți artizani ai Brexit-ului studiaseră materii orientate către trecut: studii clasice în cazul lui Johnson, istorie în cele ale lui Rees-Mogg și Hannan, iar Gove a studiat literatura engleză (prin care se înțelegea în cea mai mare parte canonul). Erau nostalgici. De aici și hagiografia lui Churchill făcută de Johnson și elogia The Victorians („Victorienii”) a lui Rees-Mogg, care a stârnit multă batjocură, în timp ce Gove, în calitatea sa de secretar de stat în educație, s-a străduit să îi oblige pe elevi să învețe literatura de secol XIX și „povestea insulară” a Angliei. […]

După ce artizanii Brexit-ului din Oxford au câștigat dezbaterea, Cameron și-a dat demisia, iar ei au trecut la un alt format familiar: alegerile interne pentru conducere. După cum a remarcat un fost președinte al Uniunii, lupta care a urmat poate fi descrisă în întregime în argoul Uniunii: „Boris l-a înjunghiat pe Dave. Michael l-a înjunghiat pe Boris. Theresa și Michael i-au furat felia lui Boris. Boris și-a tăiat singur craca de sub picioare.” […]

May a devenit premier și i-a însărcinat pe susținătorii Brexit-ului cu realizarea lui. Pentru asta le-a dat posturile-cheie din guvern. Dar ei erau experți în dezbateri, nu în politică. Nu puteau să învingă pretențiile Bruxelles-ului prin dezbateri, deoarece negociatorii Uniunii Europene respectau regulile. Atât de nepregătiți au fost susținătorii Brexit-ului, încât în decembrie 2017 au acceptat principiul unui plan „backstop” pentru a menține o graniță deschisă cu Irlanda, ca apoi să petreacă următoarele 18 luni luptând împotriva lui. […]

În lumea mică și insulară a elitei britanice, se întâmplă adesea ca o clică să aibă o influență extrem de mare. O paralelă interesantă poate fi observată între conservatorii din Oxford din anii 1980 și spionii din Cambridge din anii 1930. Șarmanți, cu părul blond și ciufuliți, amatori de plăceri și absolvenți ai Colegiului Eton, Guy Burgess, Kim Philby, Donald Maclean, Anthony Blunt și John Cairncross au ieșit și ei la suprafață din mediul intim al unei rețele de școli publice exclusiv pentru băieți. Patru dintre ei au studiat la Trinity College, iar Maclean vizavi, la Trinity Hall. Suficient de încrezători că pot să formuleze o viziune revoluționară asupra lumii, în ciuda faptului că erau prost informați, s-au alăturat unei cauze utopice: comunismul sovietic. Acesta le promitea un paradis îndepărtat în care nu s-au așteptat niciodată să trăiască propriu-zis. Dar era extrem de distractiv să  lupte pentru el. […]

Există un element comun între aceștia și Brexit-ul conservator. Caroline Lucas, parlamentară din grupul Verzilor, l-a criticat pe Rees-Mogg anul trecut: „Acesta nu este un joc de salon sau o societate de dezbatere. Aceștia sunt oameni reali, cu vieți reale”. Ei bine, e dreptul ei să creadă asta. […]

Cei Cinci din Cambridge au primit poziții importante, deoarece aveau CV-uri de elită și lăsau impresia gentleman-ului britanic arhetipal (în special prin excentricitatea de care dădeau dovadă în ceea ce privește tunsorile, băuturile și hainele). Și-au urmărit utopia preț de decenii, ignorând toate dovezile care o contraziceau și privind de sus restul societății pentru gândirea lor lipsită de imaginație. Când spionii au fost în sfârșit descoperiți, încrederea britanicilor în clasa lor politică a suferit o lovitură durabilă. […]

Cu siguranță că o comparație între grupurile din Cambridge și din Oxford nu este complet corectă: deși ambele au trădat interesele britanice în favoarea Moscovei, artizanii Brexit-ului nu au avut această intenție. […]

Hoinărind prin vechea mea facultate, mă minunam de numele chineze și germane de la capătul scărilor. Acum sunt mult mai mulți candidați, profesorii alcoolici și leneși sunt pe cale de dispariție și zero ore pe săptămână, adică absenteismul total, nu mai este tolerat. […]

Dar Uniunea, tutorialele săptămânale şi, în consecință, rolul exagerat al retoricii supravieţuiesc. Are loc vreo introspecţie la universitate după triumful artizanilor Brexitului din Oxford? „Cred că ar trebui să aibă loc”, răspunde Garton Ash. El absolvă de vină sistemul de tutoriale: „Nu mi se pare că o oră pe săptămână în care ești interogat de un expert în domeniu ar duce la volubilitate.” […]

Dar adaugă în continuare: „Școlile publice și cultura din jurul lor asigură o pregătire superficială în capacitatea de exprimare: scrierea de eseuri, vorbitul în public, capacitatea de a te descurca. Uniunea din Oxford întărește aceste abilități, chiar și printre cei care nu au fost la o școală publică. Comparați asta cu elita  germană. Pentru mine, Gove este exemplul perfect”. Garton Ash spune că Oxford, ca instuție academică, nu mai încurajează acest stil. […]

Kalypso Nicolaïdis, profesor de relații internaționale, spune: „Dacă un student este în stare să redacteze două eseuri bine elaborate pe săptămână, cu argumente bine structurate, atunci poate să se descurce fără să știe prea mult din conținutul materiilor. S-ar putea să sune superficial, dar comunicarea este utilă în viață. Uneori ai nevoie să convingi oamenii succint, în special dacă te înscrii în politică.” […]

Deplâng ce fac contemporanii mei cu Marea Britanie. Dar, având în vedere că și eu am învățat la Oxford cum să scriu și să vorbesc suficient pentru a-mi câștiga existența fără prea multe cunoștințe, nu mă pot plânge.”  (traducere de A. Călinoaia)

 

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Politica – peste tot la fel (II)

Continuarea poveștii de ieri despre cum o universitate “foarte britanică şi relativ plină de amatori, asediată de diletantism, abuz sexual şi alcool” a dat Marii Britanii în perioada de după al doilea război mondial 11 (unsprezece) primi miniștri din totalul de 15 câți a avut guvernul britanic în această perioadă. Și pentru cei cărora le plac curiozitățile: trei premieri britanici nu au avut studii universitare (Winston Churchill, James Callaghan și John Major), iar Gordon Brown a studiat la Edinburgh.

Continuarea și finalul … în povestea următoare.

 

“Perioada petrecută de Johnson la Oxford este menţionată acum mai ales cu referire la faptul că era membru al beţivului, elegantului şi uneori distructivului Club Bullingdon, dar, de fapt, el a fost mereu mânat de o ambiţie precisă. Ajungând la Oxford din Eton în 1983, avea trei scopuri, după cum scrie Sonia Purnell în Just Boris („Pur şi simplu Boris”): să termine magna cum laude, să îşi găsească o soţie şi să devină preşedintele Uniunii. Acea poziție a fost „primul pas către postul de premier”, a spus politicianul conservator Michael Heseltine în anii 1980. La cina purtătorilor de cuvânt, un preşedinte de 20 de ani stătea aşezat lângă miniştri în funcţie şi alte conexiuni utile.

Majoritatea studenţilor ajungeau la Oxford abia ştiind de existenţa Uniunii, dar Johnson era cel mai bine informat din grupa sa: condusese societatea de dezbateri a lui Eton, iar tatăl lui, Stanley, venise la Oxford în 1959 cu intenţia de a deveni preşedintele Uniunii. Stanley eşuase, dar Boris era o vedetă. Simon Veksner, care îl urmărise pe Johnson de la casa lor din Eton până la Uniune, îmi spune: „Până şi atunci, carisma lui Johnson era incomensurabilă, complet ieșită din grafice: era atât de amuzant, de cald, de şarmant, de autocritic. Așa e când intri într-un rol comic, bazat pe The Beano și PG Wodehuse. Funcționează, și apoi asta ești.”

Johnson venea echipat şi cu reţeaua intimă de conexiuni pe care o oferă internatele tipice clasei superioare. Copiii de rând îşi petrec opt ore din zi cu colegii lor, dar cei din internate locuiesc împreună şi sunt legați de familie şi de clasă de generații întregi. Johnson a ajuns astfel la Oxford cunoscând zeci de oameni, în timp ce alţi elevi de la şcolile de stat nu cunoşteau absolut pe nimeni.

Johnson nu a permis domeniului său de studiu, studii clasice, să îi stea în calea ambiţiilor legate de Uniune. În anii 1980, învăţatul la Oxford era aproape opţional. Sarcinile studenţilor la arte erau de obicei reprezentate de un eseu pe săptămână, de obicei scris în panică peste noapte, apoi citit cu voce tare în faţa unui profesor. Când mi-am recitit vechile eseuri în timp ce repetam pentru examenul de licenţă, mi s-au părut atât de jalnice încât îmi venea să le scriu profesorilor ca să îmi cer scuze.

Un lucru pe care îl învăţai la Oxford (chiar dacă nu făceai parte din Uniune) era cum să vorbeşti fără să ştii mare lucru. Studenţii nepregătiţi îşi petreceau mare parte din tutoriale bătând câmpii legat de problemele eseurilor lor. Cherwell l-a lăudat pe Simon Stevens (preşedinte al Uniunii în 1987) drept „cel mai talentat prefăcut de la tutorialele din Oxford”: „Recent, Simes a citit cu voce tare mai mult de jumătate dintr-un eseu în faţa profesorului înainte ca  prietenul său să puncteze faptul că acesta citea de pe o foaie goală.” Stevens este astăzi directorul-executiv al National Health Service, numit în această poziție în 2013, pe vremea lui Jeremy Hunt, care era atunci secretar de stat din Ministerul Sănătăţii şi care fusese anterior contemporanul lui la Oxford.

Johnson și-a ratat la limită absolvirea magna cum laude. Profesorul său, Jonathan Barnes, îşi aminteşte: „Dacă eşti suficient de inteligent, poţi să duci un trai decent cu filosofia în două ore pe săptămână. Boris, însă, aloca zero ore pe săptămână şi nu era suficient.” Sora lui Johnson, Rachel, a spus că ulterior a fost responsabilitatea ei să îi „dea groaznica veste” lui Boris că fratele lor, Jo, absolvise magna cum laude. (Rachel, Jo și prima soție a lui Boris, Mostyn-Owen, au lucrat toți ca editori la revista Isis din Oxford.) […]

Johnson a învăţat din înfrângerea sa. Un an mai târziu, a fost ales preşedinte, de data asta ascunzându-şi conservatorismul prin alianţa cu social-democraţii din Oxford. A doua sa campanie a fost mai competentă: masterandul american Frank Luntz, acum un expert în sondaje Republican, a desfăşurat sondaje pentru el. Iar Johnson şi-a exersat şarmul şi dincolo de baza sa electorală. […]

De pe această întreagă scenă politică din Oxford lipsea un personaj important: David Cameron. Acesta absolvise magna cum laude și se amuza în restaurante stilate, dar nu simțea nevoia să facă ceva atât de vulgar precum să își șlefuiască CV-ul cu scena politică studențească. Până la urmă, și el era o rudă foarte îndepărtată de-a reginei, tatăl său conducând clubul conservator White’s, iar vărul său Ferdinand Mount conducând Unitatea de Politici („Policy Unit”) a lui Thatcher. Cameron a mers direct de la Oxford la departamentul de cercetare al Partidului Conservator, unde, mai târziu, l-a întâlnit pe urmașul său la Bullingdon și pe viitorul cancelar, George Osborne.

Rees-Mogg a ajuns la Oxford în același timp cu mine în 1988. Aproape imediat, Cherwell l-a nominalizat (așa cum îl nominalizase pe Gove înainte) la tradiționalul titlu de „Bobocul insistent”. Ziarul a publicat o fotografie cu el în costum ținând un discurs pompos, cu subtitlul „Ce ar mai fi de spus?”.

Uitându-te la fotografie, îți dai seama că Rees-Mogg nu s-a schimbat. Ca Johnson și Gove, are până și aceeași coafură astăzi. Erau aproape pe deplin formați la 18 ani. Școala le dăduse încrederea, capacitatea de exprimare și expertiza necesare pentru a încăleca Oxfordul. De asemenea, știau deja ce voiau să fie când urmau să crească mari. Dacă majoritatea studenților ar fi fost puși să îi numească pe cei care urmau să conducă Marea Britanie în 2019, probabil i-ar fi ales pe Johnson, Gove și Rees-Mogg. […]” (traducere Andrei Călinoaia)

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Politics – here and there, everywhere // Politica – peste tot la fel (I)

 

There are nuances, obviously. However, otherwise the big picture is the same! This is an illuminating piece about the people who helped shape Brexit and a crude look, even if it seems funny and understanding, at the non-idealistic reasons beyond political decision making. And about the British political establishment. You can also listen to it! “How Oxford university shaped Brexit — and Britain’s next prime minister” by Simon Kuper, September 18 2019.

The article was initially published on July 21, 2019.

https://www.ft.com/content/85fc694c-9222-11e9-b7ea-60e35ef678d2

 

Sigur că există nuanțe. Cu toate astea tabloul general este același! Articolul din care aveți mai jos câteva extrase (ei, da sunt destule, dar merită!!!) ne deschide ochii asupra celor care au ajutat la realizarea Brexit-ului. Este o privire dură, chiar dacă pare inocentă, plină de umor și nostalgie, asupra rațiunilor practice, lipsite de idealism din spatele luării deciziilor politice. O imagine a clasei politice britanice. Puteți să și ascultați înregistrarea articolului! La adresa de mai sus. “Cum a modelat Universitatea Oxford Brexit-ul şi pe viitorul premier al Marii Britanii!” de Simon Kuper, 18 septembrie 2019. Articolul a fost inițial publicat pe 21 iulie 2019. Continuarea … mâine.

 

„Dacă răsfoieşti paginile îngălbenite ale ziarelor studenţeşti de acum 30 de ani, dai fix peste aceleaşi feţe care domină astăzi ştirile din Marea Britanie. Boris Johnson care candida pentru funcţia de preşedinte al Uniunii, Michael Gove care câştiga concursuri de dezbateri, Jeremy Hunt care ţinea laolaltă dezbinata Asociaţie Conservatoare a Universităţii Oxford (OUCA).

Şase dintre cei şapte bărbaţi care au trecut de prima tură a concursului pentru preşedinţia conservatorilor din Marea Britanie de la începutul lunii acesteia au studiat la Oxford. Ultimii doi candidaţi rămaşi în cursă, Johnson şi Hunt, au fost contemporani cu Gove la sfârşitul anilor 1980.

Astfel, Marea Britanie este pe cale să pună în funcţie al 11-lea premier oxfordian de la război încoace. (Trei dintre premierii postbelici nu aveau studii superioare, iar Gordon Brown a absolvit la Edinburgh.) Acest record depăşeşte până și monopolul Ecole Nationale d’Administration asupra preşedinţiei Franţei (patru dintre foștii şase preşedinţi au fost énarques), și cu atât mai mult pe cel al Harvard asupra Casei Albe.

Când am ajuns în Oxford la vârsta de 18 ani, în 18 octombrie 1988, era încă o universitate foarte britanică şi destul de amatorească, plină de diletantism, abuz sexual şi alcool. Gove, Hunt şi mult mai puţin politicul David Cameron absolviseră în acea vară şi Johnson în 1987, în timp ce eu, de la biroul meu amărât de jurnalist al ziarului studenţesc Charwell, scriam despre o întreagă nouă generaţie de politicieni în devenire.

N-aveai cum să îl ratezi pe Jacob Ress-Mogg, aparent singurul student de la licenţă care era îmbrăcat mereu în costum, sau pe eurofobul Dan Hannan. Amândoi au devenit părinţi ideologici ai Brexitului. Scriu despre ei şi în ziua de azi. […]

Orice încercare de a înţelege clasa conducătoare din Marea Britanie, inclusiv pe următorul premier, necesită o întoarcere în acel loc şi timp. […]

Aproape toţi politicienii conservatori în devenire au trecut prin Uniune. Theresa May nu i-a câştigat niciodată preşedinţia, dezavantajată de sexul şi de lipsa ei de talent oratoric, dar viitorul ei soţ Philip a făcut-o în 1979. Celor doi li se făcuse cunoştinţă la o discotecă conservatore din Oxford de către un alt preşedinte al Uniunii, Benazir Bhutto, viitor premier al Pakistanului.

Pe vremea lui May, Uniunea era un mic cerc de studenţi obsedaţi de dezbateri. Dar apoi s-a lovit de probleme financiare şi a început să recruteze din populaţia studenţească mai largă. În 1988, se ajunsese ca 60% din studenţii de la licenţă din Oxford să fi plătit taxa de intrare de 60 de lire. […]

Cei mai mulţi politicieni ai Uniunii nu erau interesaţi de politicile universităţii oricum. Oricine dorea să se implice în elaborarea de politici care afectau viaţa studenţilor se implicau separat în Uniunea Studenţilor din Universitatea Oxford sau în asociațiile studențești („junior common room”) ale facultăților lor. Acel tip de politică atrăgea în special studenţi care aspirau să devină membri ai Partidului Laburist. Dave Miliband conducea comitetul de cazări al uniunii studenţeşti, în timp ce Yvette Cooper, Eddie Balls şi Ed Miliband erau preşedinţi ai unor asociații studențești.

În schimb, Uniunea prefera abilităţile de dezbatere şi ambiţia fără un scop precis. La fiecare semestru de două luni, Uniunea îşi alegea un preşedinte, un secretar, un trezorier şi un bibliotecar. „Pândarii”, aşa cum erau porecliţi studenţii politicieni, mărșăluiau prin facultate, cerând voturi de la studenţii de rând. […]” (traducere de Andrei Călinoaia)

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Save the date: FT Open Day // Notați-vă data: acces liber la Financial Times

https://aboutus.ft.com/en-gb/new-agenda/?segmentId=4aeb9665-d497-223f-0ead-8d42a1500b56

On the 18 September 2019, to celebrate the launch of their New Agenda, The Financial Times (FT) was unlocked by their staff and offered free to read. Which is great. Not being an academic journal we don’t have free access to it through the university library.

So what does their New Agenda consist of? It has been promoted through a new section – Moral Money.

In a few words “From the editor” Lionel Barber reasserts the values of FT:  free enterprise capitalism which creates wealth through which more jobs, more money and more taxes are being offered.

And although the liberal capitalist model has delivered peace (not everywhere), prosperity and technological progress (for some regions) for the past 50 years, lately it has come  under pressure, mainly due to its focus on maximising profits and shareholder value.  Say the experts at FT: these principles of good business are necessary, but no longer sufficient.

What is the solution? Profit with purpose. Moral money. Companies will come to understand that this combination serves everybody, themselves, their customers and their employees.  Without change, there can be far more painful risks.

Time for a reset.

Some of the headlines: Business must act on a new corporate purpose; Liberalism will endure but must be renewed; The age of wealth accumulation is over; Central bankers rethink everything at Jackson Hole; Does capitalism need saving from itself?; Use the market to clean up the web.

On the other side of the Atlantic the same warning: capitalism is in crisis. https://www.cnbc.com/2019/09/04/capitalism-is-in-a-moment-of-crisis-and-business-leaders-know-it.html

The signs we’ve been asking for were sent. (https://www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0 minute 2.44). What are WE doing now?

Pe 18 septembrie pentru a marca lansarea Noii sale Ordini, cotidianul britanic Financial Times (FT) anunța acces liber la textele integrale ale articolelor sale. Ceea ce pentru un universitar român este o minune. Nefiind un jurnal academic ASE nu are abonament la această publicație, așa că pentru a fi la zi cu ce se-ntâmplă în lume citesc buletinul lor informativ și, când există subiecte extrem de interesante, îmi dezvolt creativitatea pentru a le citi fără abonament. Da, mi-aș dori să pot să-mi permit un abonament, dar … este un subiect pe care nu vreau să-l discut acum,

În ce constă, prin urmare, Noua lor Ordine? A fost promovată printr-o nouă secțiune – bani morali!

În cele câteva cuvinte „De la editor” Lionel Barber reafirmă valorile FT: capitalismul liberal creează bogăție prin care se generează mai multe locuri de muncă, mai mulți bani și mai multe impozite.

Și deși în ultimii 50 de ani modelul capitalist liberal a oferit pace (nu peste tot), prosperitate și progres tehnologic (în unele regiuni), în ultimul timp, acesta a intrat sub presiune, în principal datorită concentrării sale asupra maximizării profiturilor și veniturilor acționarilor. Spun experții FT: aceste principii pentru afaceri bune sunt necesare, dar nu mai sunt suficiente.

Care este solutia? Profit cu scop. Bani morali. Companiile vor înțelege că această combinație servește tuturor, lor înșiși, clienților și angajaților lor. Fără schimbare, pot exista riscuri mult mai dureroase.

E timpul pentru o resetare.

Câteva dintre titluri: Firmele trebuie să aibă un nou scop corporatist; Liberalismul va dura, dar trebuie reînnoit; Vremea acumulării de bogăție s-a terminat; Bancherii centrali regândesc totul la Jackson Hole; Capitalismul trebuie să se salveze de sine însuși?; Utilizați piața pentru a curăța internetul.

Pe cealaltă parte a Atlanticului acclași avertisment: capitalismul este în criză. https://www.cnbc.com/2019/09/04/capitalism-is-in-a-moment-of-crisis-and-business-leaders-know-it.html

Semnele pe care le tot cerem au fost demult trimise. (https://www.youtube.com/watch?v=6wRYjtvIYK0 minutul 2.44). Ce facem NOI cu ele?

Un posibil răspuns aici. https://recorder.ro/criza-pe-piata-muncii-cum-au-ajuns-pensionarii-comunisti-sa-salveze-capitalismul/

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

5 G – pentru cine și de ce?

O bucurie și o plăcere să fiu solicitată de Daniela Palade Teodorescu să vorbesc despre lucruri care ar trebui să ne preocupe serios. Daniela Palade Teodorescu este  jurnalistă, formatoare de opinie și, mai ales, o femeie de mare ținută civică și morală. Cu o putere incredibilă de muncă. Răsplătită recent cu premiul pentru Global Leadership Award 2019. Mulțumesc, Daniela pentru ocazie.

Interviul este aici.

 

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Femei, leadership și lumea de azi – Women, leadership and today’s world

Harvard Business Review a publicat acum câteva zile rezultatele unui studiu despre abilitățile de conducere ale bărbaților și femeilor. Da, este vorba de abilitățile de leadership, nu de condus vehicule (inclusiv avioane sau vapoare).

Articolul (aici) este intitulat: Research: Women Score Higher Than Men in Most Leadership Skills (Studiu: Femeile au punctaj mai mare ca bărbații la majoritatea abilităților de leadership) și este scris de Jack Zenger și Joseph Folkman (directorul executiv și, respectiv, președintele firmei de consultanță Zenger/Folkman).

De ce este interesant? Pentru că subliniază, conform datelor procesate de cei doi, că deși există foarte multe femei în poziții de conducere atât în politică (este vorba de SUA, nu de România!) cât și în afaceri, femeile ocupă mai puține poziții de vârf. Zenger și Folkman spun că deși din 2012, când au publicat primele rezultate ale cercetării lor, procentajul femeilor în poziții importante de conducere a rămas relativ stabil, doar 4,9% din directorii executivi ai topului Fortune 500 și 2% din cei de la S&P 500 sunt femei. Și cifrele sunt în scădere la nivel global.

Stereotipurile de gen, mentalitățile, prejudecățile precum și percepția despre sine a bărbaților și femeilor sunt câteva dintre cauzele acestei situații.

Zenger și Folkman consideră că liderii ar trebui să analizeze mult mai serios modalitățile de promovare ale femeilor în organizațiile pe care le conduc. De ce? Pentru că, așa cum spun cei doi, femeile au rezultate mai bune și abilități mai bune de conducere!

Dar de ce ar face-o mă întreb eu? Doar majoritatea sunt bărbați și poate nu vor să se uite și altfel, prin alte lentile, la lumea de azi. Vorba lui Kahneman – gândirea profundă este neplăcută, chiar dureroasă (în engleză sau în română). Și atunci, de ce să te expui? Doar nu ești femeie!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Însemnări din cyberspace (2)

Însemnarea de astăzi ar fi trebuit să poarte numele Cybersecurity, speaking your own language and how to be competitive. Dar apoi mi-am dat seama că fac exact ceea ce fac majoritatea romglezilor: scriu în engleză pentru că anumite subiecte sunt mai ușor de abordat în engleză. Oare pentru chinezi o fi la fel? Pentru indieni știm sigur că da, doar ascultându-le dialogurile Bollywoodiene. Așa că revin la limba maternă pentru a nu mă auto-sabota!

Mă refer tot la “Cybersecurity Romania – Bucharest Talks“ și la faptul că s-a făcut un efort deosebit pentru a se vorbi românește. Sigur că asta a însemnat niște cheltuieli suplimentare din partea organizatorilor nu doar pentru a plăti două interprete o zi întreagă, dar și pentru a aduce cabină de traducere simultană în Aulă pentru că o universitate de cercetare avansată ca ASE presupune că toată lumea vorbește și, mai ales, înțelege nuanțele diverselor categorii de limbaj în limba engleză. Pot să spun, informat, educat și cu o experiență de peste 30 de ani în învățământul superior românesc, că acest lucru nu este adevărat. Majoritatea dintre noi nu înțelegem întotdeauna nuanțele. Motivele sunt diverse, dar rezultatul este același. Și atunci când ambasadorul unei țări precum Elveția și-a construit programul zilei de 4 iunie pentru a sta în sală tot timpul primei părți a conferinței, pentru a discuta cu participanții în pauze, pentru a spune niște lucruri importante în cuvântul lui de deschidere, insistența pe folosirea limbii române capătă semnificații deosebite.

Am să mă refer acum la cuvântarea E.S. Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, care a început cu un Bună dimineața! energic și pronunțat foarte autohton. Sigur că imediat a recunoscut că în cele aproape trei luni de când este în România cam ăsta este nivelul lui de română, dar mesajul a fost clar. A trecut apoi la engleză subliniind însă că a cerut să se vorbească în română în timpul conferinței.

Ce ne-a spus domnul Mattli? Multe, desigur. Semnificativ, din punctul meu de vedere, a fost însă modul cum a spus anumite lucruri și, desigur, mesajul general transmis. “We are here to protect our societies. // Suntem aici ca să ne apărăm societățile în care trăim”. O exprimare directă, fără echivoc care exprimă nu neapărat îngrijorare cât dorința de a a fi pregătiți, de a cunoaște o realitate tehnologică la care nici măcar nu visam cu un deceniu în urmă. Și, mai ales, după interpretarea mea proprie, de a ieși din optimismul infantil prin care întâmpinăm, în general, marea majoritate a lucrurilor venite dintr-un vest care a cam fost depășit de capacitatea de inovare a unora din țările asiatice la care nu putem să nu ne uităm decât prin lentilele preconcepțiilor noastre din secolul trecut.

Ca să creeze o atmsoferă sugestivă și pentru a nu vorbi prea mult ne-a pus pe telefonul său mobil o scurtă înregistrare muzicală spunându-le doamnelor din cabina de interpreți, nu-i nevoie să traduceți, dar puteți fredona! Era tema muzicală din Titanic! De ce? Pentru că E.S. i s-a părut foarte sugestivă comparația dintre Titanic, bijuteria tehnică a momentului respectiv, în care lumea credea necondiționat, și momentul de azi când tehnologia 5G promite multe și nu ne spune mai nimic despre riscuri. Aici găsiți o discuție interesantă, în limba română.

Iată câteva aspecte interesante legate de 5G pe care domnul ambasador le-a ridicat: chiar dacă experții sunt optimiști și promit multe, nu există minuni și rețete universale pentru problemele de acum ale omenirii (no quick fixes!!!). În dialogul public – privat, sub semnul căruia s-a desfășurat conferința, cine ajută pe cine și în ce măsură? Și, deși nu a folosit chiar aceste cuvinte, cine va câștiga de pe urma 5G? Care sunt aspectele legate de securitate – la toate palierele și din toate punctele de vedere? Cyberspace și cybersecurity nu sunt concepte intraductibile. Spațiul cibernetic și securitatea cibernetică se pot discuta în limba română, chiar dacă din comoditate personală, preferăm să folosim engleza.

Încă un aspect ridicat  de ambasador a fost: de ce Elveția în acest dialog? Și răspunsul a fost, tot pe scurt și cu umor: pentru că avem cea mai bună infrastructură, ciocolată excelentă, două institute federale care se ocupă de securitatea cibernetică (la Lausanne și Zurich), instituții internaționale la Geneva, valea blockchain la Zug (n-o fi chiar Silicon Valley, dar nu e departe), toleranță și încredere cibernetică, și … pe Klaus Schwab.

Și a încheiat cu sublinierea pe care am menționat-o deja, referitoare la apărarea societăților noastre, și citându-l pe Sun Tzu: Dacă-ți cunoști dușmanul și te cunoști și pe tine, nu ai cum să dai greș!

Nu vreau să mă gândesc la ce se-ntâmplă când nu ne cunoaștem bine nici dușmanul, nici pe noi înșine (mă refer desigur la identitatea noastră comunitară). Dar vreau să redau o parte din discuția deosebit de agreabilă avută cu domnul ambasador, Antonia Colibășanu și Cătălin Ploaie, înaintea evenimentului. E.S. spunea că nu există în România o instituție publică exclusiv interesată de 5G, spațiul și securitatea cibernetică, pentru a studia posibilele efecte, urmări, impacturi ale viitorului extrem de apropiat asupra societății noastre, din România. Eu îi spun, domnule ambasador sunt membră într-un grup de reflecție, INACO, unde discutăm și avem proiecte despre inteligența artificială, modul în care noi în România ne pregătim pentru a face față provocărilor viitorului, și … M-a întrerupt politicos: Doamna profesor, și eu sunt membru în mai multe grupuri de reflecție, dar eu vă-ntreb de instituții publice!!!

Chiar, există așa ceva în România?

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Însemnări din … viitor (1)

Când am primit invitația la conferința de mai jos, am fost foarte sceptică în privința participării mele. Mai ales că avea și niște costuri nu doar de oportunitate!

Dar persoana care mi-a trimis invitația este o doamnă pe care o cunosc și o respect pentru ceea ce face – Antonia Colibășanu. Așa că am spus da și i-am invitat și pe studenții de la master. De ce? Pentru că subiectul este important, controversat și ne privește pe toți și pe fiecare în parte.

Mă refer la prima ediţie a Conferinţei internaţionale de dialog public-privat cu tema “Cybersecurity Romania – Bucharest Talks“, organizată de Grupul de presă BURSA şi Swiss WebAcademy pe 4 iunie 2019 în Aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Cu subtitlul incitant din bannerul publicitar al conferinței: “Noi amenințări și atacuri financiare / 5G = pericol exponential”.

Ce loc mai bun decât o universitate, a ta, unde să afli ultimile noutăți în domeniu și să întâlnești oameni pe care nu prea ai ocazia să-i întâlnești des?!? Așa am gândit când am transmis invitația la mai multă lume, cu speranța că masteranzii vor fi cei mai agili! Cine au fost invitații? În afara Antoniei Colibășanu, au fost următorii – în ordinea în care au luat cuvântul:

LAURENT CHRZANOVSKI, Prof. Univ. HDR, Fondator, Cybersecurity Dialogues și moderatorul întregului eveniment; E.S. ARTHUR MATTLI, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România; ALESSIO PARZIAN, Head of Security, Xtn Digital Security, Italia, – Trust your digital user: An innovative holistic approach for a better user experience along higher security. – KEYNOTE Address; ANTON ROG, Gen. Brig., Director General, Centrul Naţional Cyberint, International legislation in cyberspace; VIRGIL SPIRIDON, Head of Operations for the Cybercrime Programme Office of The Council Of Europe (C-PROC), CYBERCRIME -challenges and transversal issues; CĂTĂLIN ZETU, Inspector Princial. Şef Biroul De Investigare A Infractiunilor Impotriva Sistemelor Informatice, DCCO, Criminalitatea lnformatica in România: Ransomware, o noua dimensiune; OCTAVIAN OANCEA, CEE,  CHANNEL BUSINESS MANAGER – TREND MICRO
Fighting Zero Day Vulnerabilities.

Restul programului puteți să-l vedeți aici dacă mergeți în josul paginii până la secțiunea Program.

Am avut multe surprize! Cea mai importantă este că evenimentul a fost în limba română. E existat traducere simultană, cabină cu două interprete, pentru cei care nu stăpâneau foarte bine cele două limbi (engleza și româna). Și … să vezi și să nu crezi … foarte mulți au vorbit în limba română. Nu pot să nu remarc frumoasa limbă românească a moderatorului evenimentului, Laurent Chrzanovski, pe care-l descopăr profesor și la Școala doctorală de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. O privire asupra CV-ului său în limba română ar merita un mic studiu despre ce-nseamnă o carieră în cercetare într-o lume globalizată, hipertehnologizată, dar cu valori umaniste bine definite.

“BUCHAREST TALKS” este primul dintr-o serie de evenimente internaţionale care-și propun să fie strict non-profit, apolitice, neutre, non-marketing şi non-tehnice, încurajând astfel un dialog internaţional semnificativ. “BUCHAREST TALKS” vor fi o serie de colocvii de o zi, desfășurate în jurul a una sau a două tematici importanţe pentru antreprenori.  Ediţia  a VII-a “Cybersecurity-România” va avea loc la Sibiu, în perioada 12-13 septembrie 2019.