Ca membră INACO primesc adesea invitații la diverse evenimente extrem de importante, iar alegerea participării devine din ce în ce mai dificilă. Când Andreea Paul, președinta INACO, ne-a transmis invitația de a participa la Microsoft Tech Day am acceptat după ce am consultat programul evenimentului. Era clar un eveniment important pentru oricine se ocupă de comunicarea profesională în lumea de azi și, mai ales, pentru cei care suntem implicați în proiecte ca Ghidul meseriilor viitorului sau Smart lab.
Prin urmare, după ce am urmat pașii din scrisoarea de invitație scrisă frumos în limba română și având toate datele necesare pentru a face accesul cât mai simplu și mai prietenos, iată-mă dis de dimineață (ei, adică pe la ora 8) azi 24 octombrie 2019, în drum spre a treia ediție a Microsoft Tech Day, la Palatul Parlamentului, Sala Al.I. Cuza.
Ce este Microsoft Tech Day? După denumire este clar un eveniment pentru industria hi-tech care reunește anual lideri semnificativi care pun în discuție tendințele definitorii ale lumii de azi: inovația tehnologică și transformarea digitală. În România evenimentul este la a treia ediție, dar în alte părți ale lumii el poate avea o tradiție mai îndelungată. De exemplu, în Suedia au avut loc deja 10 ediții. Ce se-ntâmplă la un astfel de eveniment? Și chiar este un eveniment dacă luăm în considerare numărul de participanți: peste 700 la București azi sau 2073 de participanți anul trecut în Suedia la 105 sesiuni, cu 39 de expozanți și 103 vorbitori.
Atracția evenimentului de azi a fost Brad Smith, Președintele Microsoft, aflat pentru prima dată în România dar pregătit cu exemple locale elocvente și relevante înglobate într-o prezentare care a ridicat multiple întrebări semnificative. Brad Smith a fost prezentat publicului de Violeta Luca, General Manager, Microsoft România. Luca a vorbit ea însăși frumos, poate prea vizibil dependentă de prompterul din față, dar fluent și convingător. După ce a început prin a ne saluta în română, a trecut la engleză subliniind misiunea Microsoft România de a produce valoare prin augmentarea capabilităților umane. Și a reușit să facă o frumoasă comparație între tehnologie și vioară, instrument la care a cântat, pentru a sublinia că nici un instrument, nici o tehnologie nu sunt în sine nici bune, nici rele decât în măsura în care utilizatorul le folosește într-un anumit mod și pentru un anumit scop.
Brad Smith ne-a prezentat problematica globală a industriei de tehnologie și ne-a atras atenția că suntem într-un punct critic al evoluției tehnologice, în care întrebarea esențială este nu ce poate face tehnologia, întrebarea corectă este ce ar trebui să facă. O discuție deosebit de importantă pentru că prin ea putem evalua cum se va dezvolta societatea în viitor. Cu alte cuvinte, Brad Smith ne atrage atenția asupra moralității necesare organizațiilor, asupra faptului că pe lângă viziune, strategie și execuție, organizațiile de azi au nevoie de curaj, imaginație și dorința de a se dezvolta spre un bine mai larg decât al propriilor investitori. Și, în treacăt și fără să insiste, ne prezintă cartea proaspăt lansată luna trecută: “Tools and Weapons: The Promise and the Peril of the Digital Age” scrisă împreună cu Carol Ann Browne.
Sesiunea plenară a fost închisă de Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni al Microsoft România. O prezentare interesantă, evident mult mai tehnică, în jurul platformei Azure și a tehnologiei Cloud, dar nu numai, care n-a ocolit nici ea problemele fundamentale ale democratizării inteligenței artificiale și a provocărilor pe care le avem de rezolvat în viitor.
O zi deosebit de utilă, în care am învățat mult.