LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Clipe de grație

După o săptămână stranie în care lucrurile pe care de obicei nu vreau să le bag în seamă m-au obligat să le ascult și mi-au reamintit că, indiferent de cât de tare zic eu că sunt, există lucruri peste voința mea, iată-mă, sper, într-o formă acceptabilă ca să-mi reiau multele activități pe care am dorit să le fac, dar n-am reușit.

Încep de aici. La aniversarea zilei revistei Curtea de la Argeș (11 iunie) am cunoscut-o pe Mihaela Malea Stroe recitând din noul ei volum de poezie Alfabestiar apărut la Editura Eikon. N-o să vorbesc aici despre această realizare spectaculoasă de a scrie poeme/poezii pentru fiecare literă a alfabetului, fiecare poezie conținând doar cuvinte începând cu litera din titlu. Găsiți o frumoasă recenzie aici.

Am primit de la Mihaela Malea Stroe volumul de pozie Clipa de grație, apărut în 2016 la Editura Eikon. Și, de atunci, tot citesc și recitesc versurile poemelor și descopăr nu doar o poetă deosebită, a cărei frumoasă limbă română este un prilej minunat de bucurie și, cum îi mărturiseam la un moment dat, de invidie pozitivă, adică mai mult decât admirație, pentru aparenta ușurință prin care folosește limba în registre atât de diferite, dar cu o muzicalitate încântătoare.

Citind Poemul unei rugi de seară n-am putut să nu mă gândesc la Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak. De ce? Poate pentru că dincolo de nevoia universală de și căutarea permanentă a iubirii, cele două se structurează în jurul elementelor esențiale. Pentru Shafak ele sunt pământul, apa, vântul, focul și golul. Pentru Malea Stroe, în loc de gol avem verdele iubirii. De ce? Și cum să compar un poem cu un roman? Nu este poezia concentrarea universului în cuvinte?

Deocamdată, cu permisiunea autoarei, redau mai jos poemul. Și-i mulțumesc Mihaelei Malea Stroe pentru clipele de grație pe care ni le oferă.

Poemul unei rugi de seară

Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Apă,
Pe sub copita iernii,
Când iarna din umbre-ntristate se adapă.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Foc,
Prin bezna lumii strânsă la un loc.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Aer,
Din borangicul lunii
Să strâng fuior și caier.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Lut
Al înserării-n care ne-am pierdut.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să-ți tot fiu … verdele iubirii,
Verdele credinței, mană în pustiu.
LECTURI, ROMANA

Despre Charles Handy (1)

Cine este Charles Handy și de ce ar trebui să știți cine este? Sigur, este unul din autorii mei preferați de management.  Dar dincolo de asta este un vizionar. Puteți începe de aici să aflați date de bază despre el.

În cartea sa, Pelerina goală. Dând sens viitorului, Charles Handy ne oferă o posibilă privire spre viitor. Cartea a fost scrisă în 1994 și mai jos sunt ultimile paragrafe din carte – foarte actuale. De parcă ar fi fost scrise … ieri.

“Oamenii sunt deștepți, mulți dintre ei. Majoritatea sunt cumsecade, dacă li se dă vreo șansă. Nu sunt nepăsători, fie doar și pentru că știu că o lume care se prăbușește în jurul lor nu le va aduce nimic bun. Dar mai întâi trebuie să existe o acceptare generală a faptului că lumea s-a schimbat. Sfârșitul comunismului nu înseamnă că acum capitalismul, în forma sa veche, este singura cale corectă. Triumful democrațiilor asupra totalitarismului nu înseamnă că totul în acele democrații este validat. Pașii uriași făcuți de știință în ultimele decenii nu înseamnă că oamenii de știință au sau ar putea avea toate răspunsurile și că nouă celorlalți nu trebuie să ne pese.

Este, de asemenea, sfârșitul epocii organizației de masă, epoca în care toți, dacă ne-am dori asta, ne-am putea aștepta încrezători să fim angajați pentru o mare parte a vieții noastre, și peste 90% și-au dorit acest lucru. Munca va continua să fie în centrul vieții noastre, dar va trebui să ne gândim la ce înțelegem prin muncă și cum ar putea fi ea reorganizată. La prima vedere, provocarea este descurajantă, dar munca în aceste organizații de masă nu a fost niciodată o fericire totală pentru toată lumea. Organizația de masă nu există de atât de multă vreme. Nu ar trebui să ne gândim la ea ca la o lege a naturii. Poate ne va fi mai bine fără ea.

Speranța stă în necunoscut (…). Lumea este pregătită pentru reinventare în atât de multe feluri. Creativitatea se naște din haos. Ce facem, cui aparținem, de ce facem, când facem, unde facem – toate acestea pot fi diferite și ar putea fi mai bune. Societățile noastre, însă, sunt construite pe jurisprudență. Schimbarea vine din inițiative mărunte care funcționează, inițiative care, imitate, devin moda. Nu ne putem aștepta la viziuni mărețe de la oameni măreți, pentru că aceștia sunt în număr insuficient la sfârșitul istoriei. Depinde de noi să ne aprindem propriile făclii în întuneric.”

DIN VIATA, LECTURI, ROMANA, Uncategorized

Bucuria lecturii

Ziua de ieri a fost una plină. De activități, de oameni și de bucurii.

Să-ncep cu bucuria de a fi primit o carte. Este o carte pe care mi-am dorit de mult s-o citesc fără să știu că este scrisă. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea să aflu că a fost publicată. Cartea mi-a fost inițial recomandată de o bună prietenă și colegă. Pe amândouă ne leagă un trecut profesional incitant și continuu aflat sub zodia schimbării și conectării la nou. În ultima vreme suntem, printre altele, interesate de Asia. Și iată că a apărut această carte pe al cărei autor am avut privilegiul să-l cunosc la diverse întâlniri și conferințe pe vremea când ele se-ntâmplau față-n-față sau să-l ascult pe diverse platforme în timpurile pandemice.

Este vorba despre cartea O privire spre Asia. Amintirile unui ambasador de Viorel Isticioaia-Budura, apărută la editura Litera în 2021. O carte elegantă din toate punctele de vedere. Coperta minimalistă, dar de un efect remarcabil, cu clape care ne dezvăluie câteva informații esențiale asupra autorului, și cu un text pe ultima copertă semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Hârtia volumului are nuanța untului, plăcută și odihnitoare ochiului, nu albul orbitor al volumelor parcă trase la copiator.
Am răsfoit volumul imediat și mi-am dat seama că este fascinant și trebuie citit cu atenție pentru a te bucura de multiplele planuri și sensuri pe care autorul le-a țesut și întrețesut în capitolele cărții. Sigur că există și fotografii – de calitate și cu explicații.
Mă opresc aici pentru că abia aștept să intru în lumea pe care ambasadorul Viorel Isticioaia ne-o pune cu atâta generozitate la dispoziție.
ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LECTURI, ROMANA

Conducere (aka leadership) și umor?

Ați auzit vreodată de conducere (da, da – adică leadership) și umor?

Naomi Bagdonas și Connor Diemand-Yauman, ambii de la Standford Graduate School of Business și interesați să creeze culturi mai productive, conectate și mai vesele în echipe care lucrează de la distanță. Ei spun că există  cercetări medicale seriose care susțin afirmațiile lor: neuroștiința râsului.

Liderii cu simțul umorului sunt considerați cu 27 la sută mai motivați și mai admirați. Angajații lor sunt cu 15% mai implicați. Echipele lor au de două ori mai multe șanse să rezolve o situație dificilă care are nevoie de creativitate.

Umorul nu este doar pentru distracție. Este, de asemenea, o abilitate critică de conducere, cum ar fi comunicarea și conștientizarea de sine.

Cum? Bagdonas și Diemand-Yauman ne spun versiunea lor:

1. Deveniți hazliu de la distanță. Râsul ne afectează creierul și comportamentele în moduri profunde. Râsul este mai valoros ca niciodată în lumea muncii la distanță.

2. Îmbrățișați umorul altora. Observați micile încercări de a fi hazliu ale colegilor dvs. de muncă și acceptați-le. Construiți pe ele.

3. Cultivați-vă activ ritualurile și poveștile. Creați noi ritualuri care să vă ajute să rămâneți conectați și să promovați umorul în organizația dvs., chiar și atunci când sunteți la distanță. Și spuneți poveștile companiilor dvs. în toată lumea.

Pentru mai multe detalii, în engleză însă, puteți citi/asculta aici: https://www.mckinsey.com/featured-insights/leadership/laugh-more-lead-better

LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Prietenul și motanul călător

Am citit în zilele astea de iunie, pline de presiunea lucrărilor de licență și a dizertațiilor de master, două cărți de ficțiune, foarte diferite și, totuși, extrem de asemănătoare: „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa și „Prietenul” de Sigrid Nunez.  

Două femei din culturi diferite, japoneza Arikawa și americanca Nunez, scriind despre două animale diferite: un motan maidanez și un câine de rasă, un dog german arlechin.

Și totuși, atât de asemănătoare prin dragostea dintre oameni și animale, prin încercarea de a face față încercării celei mai răscolitoare din experiența umană,  moartea și, mai ales, prin acceptarea, sub forme diferite într-adevăr, a inevitabilului și a modului prin care facem față dramelor existenței.

Nu sunt doar lecturi de vară, sunt lecturi esențiale mai ales în vremurile stranii în care trăim. De ce m-am oprit asupra acestor cărți? Pentru că mi-au fost scoase în cale de forțele benefice ale universului: “motanul” mi-a fost dăruită de traducătoarea cărții, Raluca Nicolae, ghidul meu spre cultura japoneză, iar “prietenul” a venit în casa mea adus de Ela, fiica mea, care a fost și prima care ne-a indus, cu mulți ani în urmă, nevoia de câine în casă și-n suflet.

Le sunt recunoscătoare pentru două lecturi minunat de generoase.

LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA

ANTIDOTURI ÎMPOTRIVA FRICII DE MOARTE

de Rebecca Elson

Poezia de mai jos este o traducere a unui text impresionant prin el însuși, prin povestea autoarei lui, Rebecca Elson, și prin rezonanța sa cu ceea ce mulți simțim mai mult ca oricând azi în condițiile stranii ale izolării sociale.

Poezia face parte din volumul publicat postum Responsabilitate față de venerație (A Responsibility to Awe). Rebecca Elson a fost astrofiziciană și poetă canadiană (1960-1999) și a murit de cancer. A lăsat o operă poetică remarcabilă și peste 50 de lucrări științifice referitoare la clustere globulare, evoluția chimică a universului și formarea galaxiilor. Volumul Responsabilitate față de venerație apărut în 2001 a fost inclus de The Economist pe lista Cărților anului 2001.

GANDIRE CRITICA, LECTURI, ROMANA

Brexit – încontro?

Tragedie,  dramă sau comedie – în funcție de punctul nostru de vedere. S-a scris prea mult despre Brexit. Și totuși, articolul ăsta m-a impresionat mai mult decât m-am așteptat.

Ce mi se pare foarte relevant este că autorul, Roger Cohen, consideră Brexitul “un act de imaginație, inspirat de un trecut imaginar, purtat înainte de nemulțumiri greșit direcționate, ridicat în slăvi de un viitor imaginar. Vremea lipsei pedepselor este și vremea iluziilor supra-accelerate de platformele sociale.” Și ca și cum ar prelua problematica din alte părți ale lumii, Cohen continuă să explice cum problemele britanice reale au fost explicate de susținătorii Brexitului prin apartenența țării la UE. Și dacă “inegalitatea, infrastructura deficitară, investițiile reduse și școlile neadecvate” sunt probleme reale pentru societatea britanică ce putem spune noi, aici în România, despre aceleași chestiuni? Tiparul este același: vina nu este a noastră, a politicienilor noștri, vina este a altora.


Photo by Markus Spiske on Unsplash

Și versurile lui W.H. Auden scrise În Memoria lui W. B. Yeats sunt tulburătoare.

 În întunericul de coșmar
toți câinii Europei latră,
Și națiunile-n viață așteaptă,
Fiecare sechestrată de propria-i ură;
Din fiecare față umană se holbează
Dizgrația intelectuală
Și valurile de milă se-ntind
Cuprinse și înghețate în fiecare ochi.

Și desigur citiți Comentariile. Nu toate 402, doar pe cele selectate de NYT.

ENGLISH, LECTURI, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Moderarea conținutului – Content moderation

Sunt multe chestiuni interesante în interviul lui Isaac Chotiner din The New Yorker: Lumea necunoscută a moderării conținutului online. Sigur că în primul rând dramele celor care lucrează acolo și sunt aproape singuri. Ei față-n-față cu mizeria umană.

Dar dincolo de asta: platformele sociale care au înlocuit, aproape, piața publică, așteptările publicului și realitatea industriei, valoarea socială a muncii respective, incontestabilă, dar extrem de prost plătită și distorsionată valoric atât de către public, angajatori cât și de către cei care o efectuează, externalizarea activităților și efectele nedorite cauzate de disonanța și distanța culturală, lingvistică, contextuală și politică dintre moderatori, care lucrează într-o anumită zonă a lumii, și materialul care a fost produs în alta. Și nu în ultimul rând, una din marotele lumii noastre de azi, inteligența artificială sub forma ei cea mai simplă – automatizarea. Soluția industriei este aproape întotdeauna automatizarea, dar cei care știu contextul, știu că probabilitatea ca oamenii să fie lăsați să plece din aceste slujbe este aproape nulă. Numai noi putem să ne ocupăm de mizeria produsă de noi.

Dar toate aceste idei sunt rezultatul unui interviu pe care Chotiner l-a avut cu Sarah T. Roberts, profesoară de studii ale informației la U.C.L.A., autoarea cărții “Behind the Screen” (În spatele ecranului).

There are many thought-provoking things in Isaac Chotiner’s article in The New Yorker: “The Underworld of Online Content Moderation”. First of all the drama of those who work there and are almost alone. They face-to-face with human misery.

 

ENGLISH, LECTURI

Age and creativity

Age and creativity – funny how we look at things wearing distorting lenses. Here are some words of Pablo Casals. I find them so relevant for myself. And yes, I’m a teenager – only 67!

I discovered the quotes through Maria Popova’s great work. And here’s Casal’s playing the Song of Birds and his impressive words at the United Nations from which he received the Peace Medal. In 1958 he received a nomination for the Nobel Peace Prize.

“But age is a relative matter. If you continue to work and to absorb the beauty in the world about you, you find that age does not necessarily mean getting old. At least, not in the ordinary sense. I feel many things more intensely than ever before, and for me life grows more fascinating.”

“I see no particular merit in the fact that I was an artist at the age of eleven. I was born with an ability, with music in me, that is all. No special credit was due me. The only credit we can claim is for the use we make of the talent we are given. That is why I urge young musicians: “Don’t be vain because you happen to have talent. You are not responsible for that; it was not of your doing. What you do with your talent is what matters. You must cherish this gift. Do not demean or waste what you have been given. Work — work constantly and nourish it.”

 

LECTURI, ROMANA

Mâna stângă a întunericului

Este o carte fascinantă scrisă de Ursula K. Le Guin în 1969. Detalii despre ea aici și aici. Și în multe alte locuri pe internet, chiar și în limba română.

Autoarea pornește în Introducere de la paradoxul care subliniază că artistul exprimă în cuvinte ceea ce nu poate fi spus în cuvinte. Soluția? Metafora. Deocamdată atât, deși sper să revin.

Era clar că nu eram fericit. Fericirea este legată de rațiune și doar rațiunea o câștigă. Ceea ce mi se oferise mie era ceva ce nu poți câștiga, nu poți păstra și adesea nici măcar nu poți recunoaște pe moment; vreau să spun bucuria.

Genly Ai, pagina 242

Mi se pare foarte profundă această remarcă și, ca multe altele din carte, atât de semnificativă pentru noi, pentru lumea din 2018. Toată lumea aleargă după și vânează fericirea. În mod rațional, evident. Doar suntem oameni educați! Avem indexuri ale fericirii, chiar ministere în unele țări. Dar suntem mai fericiți?  Ne mai bucurăm realmente de … orice?