ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, ROMANA

Orologiul Corpus II

De ce este acest orologiu atât de fascinant, de ce a costat cât a costat (1,8 milioane lire sterline), de ce la inaugurare a fost prezent Stephen Hawking, de ce lumea continuă să se fotografieze în fața lui, de ce chiar soțul reginei Elisabeta, prințul Philip a dorit să vadă orologiul inventat de către “omul ceainic” (the kettle man)… de ce?

De ce “omul ceainic”? Pentru că Dr. John C. Taylor și-a făcut averea prin inventarea unui element aparent neînsemnat la care majoritatea utilizatorilor nici măcar nu se gândesc: un comutator prin care un ceainic electric fără cordon se conectează la baza lui. V-ați fi gândit că un mic comutator te poate îmbogăți atât de mult? Sigur că au mai fost și alte invenții, dar toate în sfera comutatoarelor bimetalice folosite într-o mare diversitate de situații, de la mașini la electrocasnice. În seria filatelică dedicată inventatorului și creațiilor lui, Oficiul Poștal din Insula Man celebrează cele mai cunoscute invenții, dar și orologiul Corpus și casa, Arragon Mooar, cea care a fost construită după planurile sale și include elemente arhitecturale deosebite.

Sursa: https://www.johnctaylor.com/my-world/

Revenind la orologiul nostru – este o operă pe care autorul și-a dorit-o complet diferită de un orologiu obișnuit, dar care să funcționeze ca un ceas adevărat. A reușit acest lucru prin multiple aluzii, un rafinament extraordinar al manoperei și doze de umor care au intrat în creația ceasului. Valurile de pe cadranul ceasului descriu timpul extinzându-se din centrul universului după Big Bang și, probabil, sunt o modalitate de a ne aduce aminte de locul nostru în univers.  Designul orologiului este un omagiu adus lui John Harrison,  orologier britanic din secolul XVIII, cunoscut pentru că a dezvoltat ceasurile maritime în operarea cărora a folosit un regulator de ceas sub formă de lăcustă. Dr. John C. Taylor a preluat ideea lăcustei și a făcut-o mult mai mare și vizibilă. Lăcusta creată de Taylor este un mutant, așezat deasupra orologiului și are un comportament imprevizibil. Ceasul este popular printre copii care sunt fascinați de comportamentul imprevizibil al creaturii de deasupra ceasului. Creatura va pocni din gură, va clipi și își va mișca coada, mâncând fiecare a 59 secundă de la sfârșitul unui minut, astfel încât să nu o poți recupera niciodată. De aceea se numește Cronofagul. Un avertisment pentru modul în care pierdem timpul irecuperabil vreodată. Pe pagina dedicată orologiului există un videoclip de trei minute în care vedem cum s-a născut acest proiect magnific.

Orologiul nu are limbi. El marchează timpul prin leduri albastre care sclipesc prin fantele existente pe fața sa. Timpul este relativ, adică uneori mai rapid, alteori mai încet ca și în viață, dar este corectat la fiecare 5 minute. La dezvelirea orologiului, Stephen Hawking a îndemnat la reflecție punând întrebări ca: “De ce timpul se scurge doar înainte? Are timpul început și sfârșit? Ne putem mișca lateral în timp?” Iar la fiecare oră se aud în spatele feței orologiului căzând lanțuri într-un cosciug de lemn. Oricine am fi, timpul se scurge ireversibil și, ajungem, mai devreme sau mai târziu, în același loc.

Sărbători fericite!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, DIN VIATA, ROMANA

Orologiul Corpus

Au trecut peste 2000 de ani de când s-a născut Cristos: pentru creștini cel mai semnificativ lucru spiritual la care facem constant referire. Când au trecut și, mai ales, cum? Bibliotecile sunt pline de posibile răspunsuri. Și, desigur, fiecare avem propria percepție asupra timpului personal și asupra celui istoric. Dar acum vreau să scriu despre cum putem întotdeauna privi lucrurile obișnuite din unghiuri neobișnuite. Mă refer la timp și cum este el măsurat.

De când sunt în Cambridge am descoperit un monument straniu închinat timpului în acest oraș în care timpul trece atât de diferit pentru colegiile universitare și pentru partea să-I zicem “laică” a orașului, adică a orășenilor localnici. Este vorba despre “orologiul corpus” donat bibliotecii colegiului Corpus Christi de către un fost absolvent, Dr. John Taylor. Colegiul Corpus Christi este cunoscut ca singurul fondat de orășenii din Cambridge în 1352 ceea ce-l face al șaselea cel mai vechi colegiu din Cambridge.

Cine este însă Dr. John Taylor și de unde a avut această idee și, mai ales, capacitatea financiară de a o pune în practică? Pe scurt, pentru cei care nu au probleme cu înțelegerea limbii engleze aveți mai jos o copie a paginii 193 din cartea Cambridge per diem. A daily chronicle of Cambridge connections de Rosie Zanders. Spune pe scurt povestea ceasului și a inventatorului și donatorului lui. Pentru cei care preferă limba română căteva detalii mai jos și mai multe mâine.

Dr.  John Taylor este un vechi membru al Colegiului și un donator generos. A finanțat un proiect de catalogare a cărților din colecția bibliotecii Parker și, probabil, cel mai cunoscut proiect finanțat a fost cel prin care a creat orologiul Corpus. Dar despre asta mai scriu și mâine.

Crăciun fericit!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, ROMANA

Smiling & joking leaders // Lideri zâmbitori și care spun glume

What research areas some cultures have: the influence of humor and/or smiling on organizational efficiency! Over here (in Bucharest, Romania) we think that too much smiling shows hypocrisy, lip-service, you name it. And humor? That also depends. Why? On what? Long story.

This piece of research done by two Stanford academics involved over 1.4 million people, in 166 countries.  The question was easy: “Did you smile or laugh a lot yesterday?” The answers? At age 16, 18, or 20, people generally said “yes”. At 23, the answer changed to “no”—and people don’t start laughing again until they retire.

OMG!!! The research question became: how would the work world change for the better if people smiled more?

Some answers:

  • leaders with a sense of humor—good, amazing or just plain—are 27 % more motivating and inspiring.
  • the employees of the above leaders are 15 % more engaged and their teams are twice as creative as measured by having them solve a creativity challenge.
  • one of their studies showed that a simple, light hearted line to the end of a sales pitch can get you an 18 % higher price point.

Simple, isn’t it?!! Actually, it’s much more complicated. Culture, culture, culture. They even wrote a book about it.

Ce domenii de cercetare există în unele culturi: influența umorului și/sau zâmbetului asupra eficienței organizaționale! Aici (în București, România) credem că prea mult zâmbet demonstrează ipocrizie, vorbe și nu fapte, orice altceva în sensul ăsta. Și umorul? Depinde. De ce? De cine? Poveste lungă.

Această cercetare realizată de două doamne, cadre didactice de la Universitatea Stanford, s-a realizat pe 1,4 milioane de oameni din 166 de țări. Întrebarea a fost ușoară: „Ai zâmbit sau ai râs mult ieri?” Raspunsurile? La 16, 18 sau 20 de ani, oamenii au spus în general „da”. La 23 de ani, răspunsul s-a schimbat în „nu” – iar oamenii nu încep să râdă din nou până când se pensionează.

NU POT SĂ CRED!!! Întrebarea pentru cercetare s-a transformat în: cum s-ar schimba lumea muncii în mai bine dacă oamenii ar zâmbi mai mult?

Câteva răspunsuri:

• liderii cu simțul umorului — bun, uimitor sau simplu — au o capacitate cu 27 % mai mare de a fi motivanți și inspiratori față de cei fără această trăsătură.

• angajații liderilor de mai sus sunt cu 15 % mai implicați, iar echipele lor sunt de două ori mai creative când rezolvă o problemă presupunând creativitate.

• unul dintre studiile celor două cercetătoare a arătat că o poantă simplă folosită la sfârșitul unui mesaj de vânzare sau al unei reclama poate aduce un preț cu 18 % mai mare.

Simplu, nu-i așa?!! Nu chiar. De fapt, este mult mai complicat. Cultura locală este foarte importantă. De asta au și scris o carte despre asta.

CONFERINTE, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Conferințe, evenimente și … întâmplări

Luna octombrie a fost întotdeauna luna cea mai aglomerată din an: început de an universitar, de conferințe, ateliere și ședințe de lucru, proiecte inter/naționale și, dincolo de viața profesională, în viața noastră cea de toate zilele, pregătirile de iarnă. Da, sunt încă importante, mai ales când în jur este atâta zgomot mediatic și zdrăngănit de arme. De toate felurile.

Încă mă amuz și mi-e dificil să mă scuz când primesc invitații la diverse evenimente la care nu pot participa pentru că nu am timp. Și totuși este purul adevăr. Se adună atât de multe în octombrie, și sincer nu numai, încât selecția devine dificilă. Și aș vrea să scriu despre fiecare eveniment în parte pentru că sunt, fiecare în felul lui, deosebite.

Ce-am făcut în acest octombrie? Enumăr: am început cursul de Cultură organizațională din cadrul masteratului CLOE de la Universitatea București; am fost la vernisajul expoziției de acuarele “Flori și amintiri” a arh. Eugeniu Ivănescu, am fost la comemorarea unui foarte bun prieten, dr. arh. Alexandru Budișteanu, am participat la Clubul iubitorilor de cultură din Argeș și Muscel „Suflet Românesc”; am fost prezentă la Salonul de carte și mini concertul de muzică la teramin urmat de Salonul de toamnă al orașului regal; am moderat panelul de Leadership și management de la a X-a ediție a Conferinței Internaționale Startegica, am fost la o conferință transformată în întâmplare culturală plină de neprevăzut și har “De la cula oltenească la stilul neoromânesc”; am fost la o întâlnire intitulată I love Failure (Să îmbrățișăm eșecul) și, nu în ultimul rând, am participat la Conferința Internațională Synergies in Communication, Ediția a X-a.

Doamne, este greu să le și enumăr, dar să scriu despre fiecare. De aceea am să pun doar legături către unde am mai scris câte ceva și, mai jos, poze.

Ce să mai spun că printre picături scriu. Diverse, pe care vi le voi semnala când vor fi părăsit laptopul meu spre a se îndrepta spre spații publice.

Și acum câteva capturi de ecran de la panelul intitulat “Interdependences: Academic and Digital Literacies in the New Educational and Research Environment. Revisiting Quality in Higher Education”. Panelul s-a desfășurat hibrid și ar fi trebuit să fie o conferință de sine stătătoare prin importanța tematicii și a discuțiilor care au avut loc. Sigur că toate panelurile sunt semnificative, dar când vorbim despre modul în care capacitatea și abilitățile noastre, ale oamenilor, de a scrie inteligibil și a înțelege ce citim în noul mediu din ce în ce mai digitalizat sunt afectate în moduri nu suficient studiate și înțelese, sau despre cum afectează această digitalizare calitatea învățământului superior și, de fapt, ce este calitatea în învățământ, atunci poate o să mă credeți că discuțiile noastre au fost deosebit de interesante. Iată mai jos titlurile contribuțiilor și numele autorilor.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Vacanță la Veseud

Despre Veseud 11, locul plăcut unde ne petrecem câteva zile de vacanță, găsiți o mulțime de informații peste tot. Toate adevărate. Singurul lucru pe care l-aș schimba este semnalizarea pensiunii. Dar ce să zicem? Românii și marketingul – termeni aproape incompatibili. Și, nu n-am fost singura care a trebuit să sune să întrebe pe unde s-o luăm, deși eram chiar în dreptul locației respective. Indicatorul care trebuia să ne lumineze se află bine ascuns în imaginea de mai jos.

Vreau să vă povestesc despre sala și biserica sașilor. Așa cum arată azi. Triste și aproape în ruină.

Sala sașilor – geamuri sparte, uși smulse, ziduri căzute.

Și cum au arătat cândva, nu știu exact când, dar le-am găsit imaginile înrămate frumos și dispuse într-un aranjament emoționant în restaurantul pensiunii.

Locuri și oameni pe care cei de azi se străduiesc să le păstreze în amintire. Nu este simplu, mai ales că acest gen de conservare presupune nu doar eforturi individuale, ci sprijin consistent și consecvent al autorităților locale. Poate chiar al guvernului pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece în lume să-și găsească norocul. Cine ar vrea să plece din astfel de locuri minunate dacă ar putea câștiga suficient ca să-și întrețină familia și, de ce nu, cele câteva vise pe care fiecare le nutrim pentru noi și copiii noștri.

Și berzele se-ntorc an de an la Veseud. Sunt atât de multe încât nu le-am putut număra. Poate este un semn bun. Ca și frumoasa salutare prin care suntem întâmpinați la intrarea în pensiune. Grüß Gott, tritt ein, bring Glück herein. – (aproximativ) Bine ați venit cu Dumnezeu, intrați și aduceți și norocul cu voi.

CARTI, LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Vârcolacii, manga și … realitatea

Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale,  am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.  

Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”

Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.

Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.

Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.

De la s la d: Pușa Roth, Angela Dina-Moțățăianu, Sara Mina, Costin Turchilă
LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Clipe de grație

După o săptămână stranie în care lucrurile pe care de obicei nu vreau să le bag în seamă m-au obligat să le ascult și mi-au reamintit că, indiferent de cât de tare zic eu că sunt, există lucruri peste voința mea, iată-mă, sper, într-o formă acceptabilă ca să-mi reiau multele activități pe care am dorit să le fac, dar n-am reușit.

Încep de aici. La aniversarea zilei revistei Curtea de la Argeș (11 iunie) am cunoscut-o pe Mihaela Malea Stroe recitând din noul ei volum de poezie Alfabestiar apărut la Editura Eikon. N-o să vorbesc aici despre această realizare spectaculoasă de a scrie poeme/poezii pentru fiecare literă a alfabetului, fiecare poezie conținând doar cuvinte începând cu litera din titlu. Găsiți o frumoasă recenzie aici.

Am primit de la Mihaela Malea Stroe volumul de pozie Clipa de grație, apărut în 2016 la Editura Eikon. Și, de atunci, tot citesc și recitesc versurile poemelor și descopăr nu doar o poetă deosebită, a cărei frumoasă limbă română este un prilej minunat de bucurie și, cum îi mărturiseam la un moment dat, de invidie pozitivă, adică mai mult decât admirație, pentru aparenta ușurință prin care folosește limba în registre atât de diferite, dar cu o muzicalitate încântătoare.

Citind Poemul unei rugi de seară n-am putut să nu mă gândesc la Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak. De ce? Poate pentru că dincolo de nevoia universală de și căutarea permanentă a iubirii, cele două se structurează în jurul elementelor esențiale. Pentru Shafak ele sunt pământul, apa, vântul, focul și golul. Pentru Malea Stroe, în loc de gol avem verdele iubirii. De ce? Și cum să compar un poem cu un roman? Nu este poezia concentrarea universului în cuvinte?

Deocamdată, cu permisiunea autoarei, redau mai jos poemul. Și-i mulțumesc Mihaelei Malea Stroe pentru clipele de grație pe care ni le oferă.

Poemul unei rugi de seară

Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Apă,
Pe sub copita iernii,
Când iarna din umbre-ntristate se adapă.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Foc,
Prin bezna lumii strânsă la un loc.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Aer,
Din borangicul lunii
Să strâng fuior și caier.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Lut
Al înserării-n care ne-am pierdut.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să-ți tot fiu … verdele iubirii,
Verdele credinței, mană în pustiu.
LECTURI, ROMANA

Despre Charles Handy (1)

Cine este Charles Handy și de ce ar trebui să știți cine este? Sigur, este unul din autorii mei preferați de management.  Dar dincolo de asta este un vizionar. Puteți începe de aici să aflați date de bază despre el.

În cartea sa, Pelerina goală. Dând sens viitorului, Charles Handy ne oferă o posibilă privire spre viitor. Cartea a fost scrisă în 1994 și mai jos sunt ultimile paragrafe din carte – foarte actuale. De parcă ar fi fost scrise … ieri.

“Oamenii sunt deștepți, mulți dintre ei. Majoritatea sunt cumsecade, dacă li se dă vreo șansă. Nu sunt nepăsători, fie doar și pentru că știu că o lume care se prăbușește în jurul lor nu le va aduce nimic bun. Dar mai întâi trebuie să existe o acceptare generală a faptului că lumea s-a schimbat. Sfârșitul comunismului nu înseamnă că acum capitalismul, în forma sa veche, este singura cale corectă. Triumful democrațiilor asupra totalitarismului nu înseamnă că totul în acele democrații este validat. Pașii uriași făcuți de știință în ultimele decenii nu înseamnă că oamenii de știință au sau ar putea avea toate răspunsurile și că nouă celorlalți nu trebuie să ne pese.

Este, de asemenea, sfârșitul epocii organizației de masă, epoca în care toți, dacă ne-am dori asta, ne-am putea aștepta încrezători să fim angajați pentru o mare parte a vieții noastre, și peste 90% și-au dorit acest lucru. Munca va continua să fie în centrul vieții noastre, dar va trebui să ne gândim la ce înțelegem prin muncă și cum ar putea fi ea reorganizată. La prima vedere, provocarea este descurajantă, dar munca în aceste organizații de masă nu a fost niciodată o fericire totală pentru toată lumea. Organizația de masă nu există de atât de multă vreme. Nu ar trebui să ne gândim la ea ca la o lege a naturii. Poate ne va fi mai bine fără ea.

Speranța stă în necunoscut (…). Lumea este pregătită pentru reinventare în atât de multe feluri. Creativitatea se naște din haos. Ce facem, cui aparținem, de ce facem, când facem, unde facem – toate acestea pot fi diferite și ar putea fi mai bune. Societățile noastre, însă, sunt construite pe jurisprudență. Schimbarea vine din inițiative mărunte care funcționează, inițiative care, imitate, devin moda. Nu ne putem aștepta la viziuni mărețe de la oameni măreți, pentru că aceștia sunt în număr insuficient la sfârșitul istoriei. Depinde de noi să ne aprindem propriile făclii în întuneric.”

CONFERINTE, DIN VIATA, Educație, ROMANA

Brâncuși

Ziua națională Brâncuși am sărbătorit-o cu mare bucurie la Muzeul Municipal de Istorie Curtea de Argeș. Invitația îmi spunea că vor fi doi vorbitori deosebiți: ÎPS Calinic Argeșeanul si dr. Luiza Barcan, critic și istoric de artă. Cei doi vorbitori ne-au oferit, fiecare în felul său, un prilej de reflecție asupra operei brâncușiene și nu numai. Cu politețea sa deosebită, dar și cu galanteria sa proverbială, ÎPS Calinic a invitat-o pe Luiza Barcan să se adreseze prima auditoriului numeros.

Luiza Barcan a vorbit, bine documentată, cu referințe clare și argumente pertinente despre dimensiunea creștină a operei brâncușiene, despre spiritul și procesul creator al artistului și, mai ales, despre aforismele sale – spuse, dar nescrise ci doar transcrise de cei apropiați momentului rostirii.

Am reținut de la Luiza Barcan discuția despre austeritatea artei: “Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate şi în dramă – ca o crimă perfectă.”

ÎPS Calinic, înconjurat de un teanc de cărți pe care ulterior le va folosi în prezentare, vorbește liber în stilul aș zice mai degrabă anglo-saxon, relaxat, ironic și uneori chiar “răutăcios”. L-am citat pe omul de cultură Calinic Argeșeanul referindu-se la sine, plin de autoironie, semnul superiorității intelectuale, în aceeași filieră anglo-saxonă amintită.

Prezentarea ÎPS Calinic a fost un adevărat regal, o șampanie savuroasă, plină de arome poate necunoscute, poate uitate, care ne-a învăluit într-o erudiție nicicând deranjantă, întotdeauna naturală și apropiată auditoriului pentru că “ceea ce vă spun acum sunt sigur că știți fiecare dintre domniile voastre”.

Un diplomat desăvârșit, un cercetător erudit, un povestitor savuros și cu nerv, care te atrage și te ține captiv cu voia ta, am ascultat cu mare plăcere cuvântarea domniei sale pornită firesc de la studiul Patriarhului Daniel „Brâncuşi – Sculptor creştin ortodox” din care ne-a citat fragmente elocvente.

Iar apoi ne-a trecut prin diverse momente din viața lui Brâncuși, făcând conexiuni cu istoria mare, din care doar punctez câteva repere: “Rugăciunea”, comanda Elizei Stănescu în amintirea soțului iubit, a fost comandată în primăvara anului 1907 și Brâncuși a lucrat la ea pe fundalul răscoalelor țărănești; “Piatra de hotar” – 1945 – sfârșitul războiului; “Sărutul” – trădarea lui Iuda / pictura lui Giotto; “Oul” – Oul dogmatic – Ion Barbu (Că vinovat e tot făcutul, /Si sfânt, doar nunta, începutul.) Toate trimiterile și referințele subliniind, din diverse unghiuri și cu diferite lentile, vocația creștin ortodoxă a sculptorului. Toate acestea se pot completa cu textul “Pace și bucurie cu Brâncuși” de aici.

Cuvântarea s-a încheiat rotund cu oferirea cărții “Brâncuși și Psalmul Creației” celor prezenți la eveniment. Cartea, în patru limbi – română, engleză, franceză și italiană – este o bijuterie elegantă apărută la Editura Fundației Calinic Argeșeanul, Oiești Pământeni, în 2021. Este o carte  pe care oricine și-ar dori-o în bibliotecă mai ales înnobilată de autograful autorului. Și am admirat încă o dată desăvârșita gentilețe a ÎPS Calinic care cu răbdare a semnat fiecare carte dedicând-o persoanei care i-o prezenta.

Din public au vorbit Ștefan Dumitrache subliniind contribuția norocului în devenirile oamenilor – rolul lui Grecescu, perier și consilier județean la Craiova, care i-a oferit adolescentului Brâncuși o bursă la Școala de Arte și Meserii. Apoi, academicianul Gheorghe Păun și-a mărturisit bucuria atât față de noua apariție editorială cât și față de așezământul cultural care i-a făcut posibilă tipărirea.

În plus, Gheorghe Păun a mărturisit că suferă de urmuzită cauzată, cel mai probabil, de Anul Urmuz, respectiv 2023, când se împlinesc 140 de ani de la nașterea scriitorului și 100 de la moartea sa.

A fost un eveniment aniversar foarte reușit, frumos în spiritul brâncușian al bucuriei pe care arta adevărată trebuie s-o ofere privitorului.

Mi-aș fi dorit să fi putut participa și la concertul dedicat prieteniei dintre James Joyce și Constantin Brâncuși din seara zilei de 19 februarie de la Sala Radio din București. Sper să  ascult măcar înregistrarea dacă va deveni disponibilă.

DIN VIATA, LECTURI, ROMANA, Uncategorized

Bucuria lecturii

Ziua de ieri a fost una plină. De activități, de oameni și de bucurii.

Să-ncep cu bucuria de a fi primit o carte. Este o carte pe care mi-am dorit de mult s-o citesc fără să știu că este scrisă. Cu atât mai mare mi-a fost plăcerea să aflu că a fost publicată. Cartea mi-a fost inițial recomandată de o bună prietenă și colegă. Pe amândouă ne leagă un trecut profesional incitant și continuu aflat sub zodia schimbării și conectării la nou. În ultima vreme suntem, printre altele, interesate de Asia. Și iată că a apărut această carte pe al cărei autor am avut privilegiul să-l cunosc la diverse întâlniri și conferințe pe vremea când ele se-ntâmplau față-n-față sau să-l ascult pe diverse platforme în timpurile pandemice.

Este vorba despre cartea O privire spre Asia. Amintirile unui ambasador de Viorel Isticioaia-Budura, apărută la editura Litera în 2021. O carte elegantă din toate punctele de vedere. Coperta minimalistă, dar de un efect remarcabil, cu clape care ne dezvăluie câteva informații esențiale asupra autorului, și cu un text pe ultima copertă semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Hârtia volumului are nuanța untului, plăcută și odihnitoare ochiului, nu albul orbitor al volumelor parcă trase la copiator.
Am răsfoit volumul imediat și mi-am dat seama că este fascinant și trebuie citit cu atenție pentru a te bucura de multiplele planuri și sensuri pe care autorul le-a țesut și întrețesut în capitolele cărții. Sigur că există și fotografii – de calitate și cu explicații.
Mă opresc aici pentru că abia aștept să intru în lumea pe care ambasadorul Viorel Isticioaia ne-o pune cu atâta generozitate la dispoziție.