Vineri 24 sept.2021 am participat la webinarul cu tema “50 de ani de la restabilirea drepturilor R.P.Chineza la ONU”. Promisiunea organizatorilor a fost că vom asista la discuții despre rememorarea contribuției diplomației românești la realizarea acelui eveniment, evidențierea importanței si actualitatii Organizației Națiunilor Unite și provocările noului mediu internațional de securitate post-Afganistan.
Cine sunt organizatorii? Fundația EURISC și grupul de reflecție MEPEI (Middle East Political and Economic Institute) din România. Dr. Liviu Mureșan (EURISC) și Flavius Caba-Maria (MEPEI) au moderat evenimentul.
Ce am căutat eu la un astfel de eveniment? Dincolo de o relație profesională îndelungată cu cei doi domni, bazată în mod firesc pe teme de reflecție comune, probabil că la baza invitației primite a stat interesul meu pentru spațiul chinez și uimirea personală pentru firavele semnale ale diplomației românești față de ceea ce toată lumea denumește secolul asiatic.
Promisiunea organizatorilor a fost depășită de realitatea unui eveniment fascinant din foarte multe puncte de vedere. În primul rând participanți de elită: E.S. Doamna Ambasador Jiang Yu, Amb. Nicolae Ecobescu (prin mesaj), Prof.Teodor Meleșcanu, Prof. Adrian Severin, Amb.Viorel Isticioaia-Budura, Dr. Andrei Dîrlău. În al doilea rând, o discuție excelentă între oameni care au participat la evenimentul din 1971 sau experți specializați în relația cu China. O relatare corectă și integrală a elementelor principale ale evenimentului o găsiți aici, pe blogul lui Dan Tomozei, jurnalist român la Radio China Internațional.
Înainte să vă împărtășesc propriile mele păreri despre eveniment, să vă spun sau să vă amintesc despre ce a fost vorba.
La 25 octombrie 1971, Republica Populară Chineză a fost recunoscută ca „singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite” prin Rezoluția 2758 inițiată de Albania. Până la acel moment, China fusese reprezentată de Taiwan, iar propria ei reprezentare a fost constant blocată. Rezoluția a primit 76 de voturi pentru, 35 împotrivă și 17 abțineri. România a avut un rol important în această recunoaștere, dar dacă încercați să aflați ceva despre acest eveniment istoric vă va fi foarte greu s-o faceți în limba română. Cu excepția acestui webinar și a relatărilor despre el pe care le găsiți și în acest articol. În afară de blogul lui Dan Tomozei, mai găsiți un articol și aici.
Și acum ce mi s-a părut mie interesant la acest eveniment. În primul rând că a avut loc. În al doilea rând, prezența ES Jiang Yu, Ambasadorul Chinei la București, la acest webinar și mesajul său substanțial și semnificativ care au subliniat din nou aprecierea României de către China. Doamna Ambasador a dat dovadă de o diplomație autentică în mesajul verbal transmis, dar și în elementele non-verbale pe care prezența domniei sale le-a avut în spațiul virtual.
Multe lucruri mi s-au părut deosebite, dar o să mă opresc doar asupra unor elemente nu atât politice, cât mai ales culturale și ca atare, probabil, mai puțin evidente pentru majoritatea cititorilor.
ES Jiang Yu, extraordinar de prezentă în prima parte a webinarului, a ales un fundal elocvent pentru cei care știu să descifreze semnificațiile a ceea ce se vede de către toată lumea. Precizarea ambasadorului Isticioaia-Budura a fost extrem de binevenită și a dezvăluit ceea ce mai degrabă intuiam decât avem certitudinea că există în realitate – profesioniști ai diplomației cu o pregătire bogată de cultură specifică relației Asia.
Isticioaia-Budura a subliniat că recunoaște tapiseria din spatele doamnei ambasador. Sinceră să fiu nici nu-mi dădusem seama că era o tapiserie și încă una cu bogate încărcături simbolice. Este vorba despre o donație a Chinei făcută ONU în octombrie 1974 măsurând 10 metri pe 5 metri și cântărind 280 kilograme. Detalii tehnice aici.
Ce este important aici, din punctul meu de vedere, este modul de subliniere a unor semnificații simbolice prin care cultura chineză și, în aceste momente de mare tensiune internațională, puterea chineză aleg să se prezinte, evident unitar, unei lumi profund divizate din punct de vedere ideologic. Isticioaia-Budura vede Marele Zid care se întinde de la est către vest, nu ca un element de diviziune, ci ca pe o legătură între civilizațiile occidentale și cele orientale. ES Jiang Yu zâmbește aprobator și cu plăcerea clară a unei discuții cu interlocutori nu doar avizați, ci și cunoscători profunzi a unei culturi și civilizații străvechi care a lăsat atâtea influențe asupra lumii occidentale.
Din acest punct ambasadorul Isticioaia-Budura trece elegant către relațiile paradoxale și superficial – profunde pe care China le are azi cu restul lumii. Se spune că experiența de război îi este străină Chinei. Sigur că referința vine dinspre zona americană și, desigur, se referă la războiul modern. Dar, continuă Isticioaia-Budura, toată lumea îl citește pe Sun Tzu. „Arta războiului” scrisă acum vreo 2500 de ani este percepută ca fiind relevantă azi și pentru domenii nemilitare. Un exemplu edificator despre dezvoltarea gândirii strategice îl găsiți aici, la o firmă de consultanță britanică. Și Isticioaia-Budura își încheie referința la Sun Tzu și experiența de război a Chinei subliniind: prefer să cred că există în China experiența menținerii păcii.
Discursul ambasadorului Isticioaia-Budura vine de la o personalitate care mărturisește firesc și în același timp modest că, pe lângă limbile oficiale ale ONU, vorbește și limba doamnei ambasador. Câți dintre ambasadorii români în China au putut spune că vorbesc mandarina? Da, au mai fost câțiva, dar au fost mai degrabă excepția decât regula.
Am să mă opresc aici cu speranța că voi mai scrie și despre celelalte prezentări în zilele următoare. Nu înainte de a-mi exprima din nou regretul că un astfel de eveniment nu-și găsește un ecou mai larg în presa românească.
.png){kind=link}