S-a terminat starea de urgență. Ne putem mișca mai lejer în interiorul localităților și, sigur, putem circula, în anumite condiții, și între localități. Să fim alerți însă – pericolul n-a trecut!
Fiecare avem diverse scenarii, care de care mai “personale” despre ce se-ntâmplă în jurul nostru. Și, mai ales, de ce? S-a schimbat lumea? S-au schimbat lucrurile? S-au schimbat oamenii? Depinde ce știri citiți sau ascultați sau ce platforme sociale frecventați.
Rigoberta Menchú Tum, premiul Nobel pentru pace în 1992, spunea că “lumea nu se poate schimba decât dacă vrem să ne schimbăm noi înșine”. Ecou oarecum a unei idei a lui Gandhi care sublinia, poate cu alte cuvinte: “Fii schimbarea pe care o vrei în lume!”
Prin urmare, ne-am schimbat? Am devenit mai atenți, mai răbdători, mai înțelegători, mai dispuși să cedăm din dreptatea noastră, mai puțin cârcotași, mai … buni? Nu doar față de “ai noștri”, cei apropiați, dar și față de străini și, mai ales, față de Pământ, de natură, de univers?
Pentru că sunt o optimistă incorigibilă, cred că puțin, puțin ne-am schimbat. Sau măcar știm că ar trebui s-o facem! E un pas … mic. Dar orice lucru începe cu un gând. Fugar! Dar … dacă-l prindem … începem să ne schimbăm.
Dincolo de conotațiile religioase sau mondene ale zilei, Sfântul Gheorghe sau St George, onomastică sau zi de pioasă rugăciune, ziua de 23 aprilie este și o zi cu foarte multe note culturale. Este ziua mondială a cărții și drepturilor de autor. Stabilită de UNESCO în 1995 pentru a ne aminti tuturor, dar mai ales celor tineri, că omenirea a ajuns unde este datorită cuvântului scris. Prin extensie, dar nu și prin suprapunere simplă, datorită cărților. 23 aprilie este o zi de mare valoare simbolică pentru literaturile lumii. Este ziua în care au murit Cervantes, Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega. Și, prin consens general, este și ziua de naștere a bardului de la Stratford. Și tot pe 23 aprilie s-au născut sau au murit autori minunați care ne-au îmbogățit viața, mintea și sufletul. Maurice Druon, Haldor K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla and Manuel Mejía Vallejo.
Capitala mondială a cărții va fi anul acesta Kuala Lumpur, Malaezia. Capitala este selectată de industria cărții în fiecare an. Kuala Lumpur a fost ales pentru eforturile pe care le face pentru o educație inclusivă, dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere și accesibilitatea lecturii pentru toate sectoarele populației orașului.
Sloganul capitalei mondiale a cărții în 2020 – “Un oraș care citește, este un oraș căruia îi pasă!”
Pentru mine aprilie a fost întotdeauna o lună minunată. Zilele de naștere ale părinților, mama pe 8 aprilie, tata pe 16 aprilie, dar era și Florian, prin urmare onomastica lui era cunoscută de toată lumea, m-am căsătorit pe 24 aprilie, fiica mea s-a născut pe 20 aprilie, noră-mea are ziua de naștere pe 25. O lună minunată. Nu mai vorbesc de sărbătoarea dublă a Paștelui – mama era evanghelică, iar tata ortodox. Noi copiii am fost botezați în credința ortodoxă, deși tata în anii 50 ai secolului trecut n-avea nici o pretenție, lăsând alegerile de tipul ăsta pe seama mamei.
Dacă ar fi trăit, mama ar fi avut anul ăsta 101 ani, iar tata 97. Pentru că 2020 este anul în care ni s-a dat răgazul să stăm acasă și să ne gândim la rosturile vieții noastre, a vieții în general, mi-am adus aminte mai mult decât oricând de ei și de felul cum spunea mama că erau “nebuni de aprilie”. Și chiar au fost! nebuni în sensul bun al cuvântului, adică neastâmpărați, zvăpăiați, vioi. Dar fără oameni ca ei lumea n-ar fi fost niciodată mai bună sau n-ar fi făcut un pas înainte.
dav_soft
Kati și Florian la cununia civilă, 1952, Florian probabil prin 1946, și, prin 1955, la Cecălaca.
Lumea se schimbă, merge înainte sau nu, dar amintirea celor care ne-au adus aici este pentru mine o bucurie și o mângâiere extraordinară. De asta mă gândesc la ei și vreau să le păstrez amintirea vie. Atât cât se poate.
Este o poveste lungă, dar care merită citită. Puteți s-o și ascultați, din păcate doar în engleză. Ascultați-o în timp ce vă plimbați în jurul camerei, sau faceți orice altceva decât uitatul la vreun fel de ecran. Poveștile despre epidemii sunt povești despre neputința limbii și despre oamenii transformați în brute. Fiecare poveste despre o epidemie este o poveste a analfabetismului, a neputinței limbajului, a omului transformat în animal. O epidemie este ca o lobotomie, spune Jill Lepore, autoarea acestui articol care este doar un fragment dintr-o viitoare carte. Prin lobotomie se înlătură sferele superioare, cele mai înalte capabilități ale omului și se lasă doar animalul.
Fiecare roman despre ciumă este o parabolă a condiției umane. Albert Camus a definit romanul ca locul în care oamenii sunt abandonați altor oameni. Lepore spune că în romanele despre ciumă toate ființele umane abandonează toate celelalte ființe umane. Ea citează câteva cuvinte înțelepte din Camus, în special gândurile doctorului Rieux de la sfârșitul cărții: “Știa ceea ce mulțimile acelea fericite nu știau, dar ar fi putut să învețe din cărți: că bacilul ciumii nu moare niciodată sau nu dispare complet . . . și că este posibil să vină și ziua în care, pentru pedepsirea și învățătura oamenilor, își va ridica din nou șobolanii și-i va trimite să moară într-un oraș fericit.”
Concluzia este că oamenii vor redeveni, întotdeauna, șobolani. Dacă vi se pare sumbru, mai gândiți-vă. Am selectat doar fragmentele pe care le-am vrut, așa că poate am greșit. Plus, întotdeauna există speranța aflată în înțelepciunea cărților. Și chiar schimbăm lumea în timp ce ne străduim să supraviețuim.
Și da, Rieux “știa că povestea
pe care trebuia s-o scrie nu putea fi una a unei victorii definitive. Ea putea
fi doar cronica a ceea ce a trebuit să se facă, și ceea ce cu siguranță va
trebui făcut din nou, în lupta fără sfârșit împotriva terorii și atacurilor ei neobosite,
în ciuda suferințelor personale ale tuturor celor care, neputând fi sfinți, dar
refuzând să se plece în fața molimelor, se străduiesc să fie medici.”
Citiți sau ascultați – nici un moment nu este mai bun decât cel de acum! Și puteți fi atât de curajoși încât … să citiți și “Ciuma” de Albert Camus.
Unul din citatele mele preferate este “No man is an island’ / Nimeni nu este o insulă. Aparține poetului metafizic englez John Donne (1572-1631) și are următoarea referință: Devotions Upon Emergent Occasions and Seuerall Steps in my Sicknes – Meditation XVII, 1624.
Am făcut poeții metafizici prin 1970 -71 la facultate. Nu aveam cărți, de online ce să mai zic!!! Aașa că citeam de pe unde apucam, de la biblioteca facultății, nu prea îmbietoare din diverse motive, sau din antologii publicate de Moscova sau pur și simplu ne dădeau seminariștii să le copiem după ce aveau și ei la îndemână.
În 1973 am fost în Anglia cu un program al Consiliului Britanic. La Universitatea Warwick, abia înființată în 1965, dar pe atunci habar n-aveam de asta, Am asistat la un curs din care nu țin minte nimic, decât că se-ntâmpla într-un amfiteatru super modern, cu vreo 50 – 60 de locuri. In sală erau vreo 20 de studenți britanici și noi, vreo 15 români. O studentă avea o pălărie superbă, boruri largi, flori colorate, îmbăcată lejer, haine lungi, hippy, era epoca flower-power. Nu prea dădeau atenție lectorului. Nici noi! Dar la seminarul la care am participat s-a discutat – exact despre Donne. Și fiecare participant, adică și noi, românii, am primit foile de seminar pe care aveam poeziile alese spre discuție. Atunci probabil am văzut prima oară Meditation XVII. Acum putem s-o citim sau s-o ascultăm. Și tot atunci am văzut prima oară cum studenții își exprimau opiniile, ideile, fără nici o grijă față de ce vor spune ceilalți. Sigur că n-am uitat niciodată.
Nu l-am uitat nici pe Donne, și nici respectul pe care
trebuie să-l avem unii față de ceilalți când discutăm.
Ieri am scris despre un articol de mult bun simț apărut în revista americană “The Atlantic” și scris de Jeremy Brown, autorul cărții “The 100-Year Hunt to Cure the Deadliest Disease in History” (100 de ani de vânătoare a bolii cu cel mai mare grad de mortalitate din istorie). Jeremy Brown este medic specializat în medicina de urgență. În plus este director al Biroului de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență al Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. Cu alte cuvinte o persoană nu doar informată, dar și expert în domeniul său de competență – medicina de urgență.
Ce spunea Jeremy Brown, spun și alți experți. De data asta citez din Andy Yap, INSEAD, specialist în Comportament organizațional, și Charlene Chen, specialistă în marketing la Nanyang Business School din Singapore, în articolul de aici.
Referindu-se la isteria cumpărăturilor și modul de reacție al firmelor, autorii subliniază și ei un comportament inutil, dar care poate oferi iluzia unui efort de protecție și sentimentul unui echilibru. “Cu zeci de milioane de oameni în carantină în China și COVID-19 răspândindu-se rapid este puțin probabil că achiziționarea de soluții dezinfectante pentru mâini, de supă instant de tăieței sau chiar de măști de protecție va asigura oamenilor o protecție integrală. Și totuși, simpla lor cumpărare poate ajuta la stabilirea calmului și senzației că încă mai au control asupra propriei vieți.”
Iar hotnews publică un articol foarte bun și echilibrat, după părerea mea, aici. Dar deliciul stă în comentarii – de la miștocăreală la dramă autentică. Românismul dus la perfecțiune – ne pricepem la orice și ne și spunem opinia cu mare aplomb. Ca mine, aici!
Un articol de bun simț scris de un medic specializat în medicina de urgență. În plus este director al Biroului de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență al Institutelor Naționale de Sănătate din SUA.
Ce spune? Lucruri interesante, dar în special că virusul COVID-19 nu are efecte drastice asupra copiilor. Încă nu se cunosc cauzele, dar e de bine. Victimele sunt, în special, vârstnicii cu un sistem imun compromis sau/și cu boli de inimă sau plămâni. Că medicina a făcut progrese imense față de pandemia din 1918 în special în reacțiile față de situațiile create, dar că un lucru a rămas neschimbat frica imensă a populației față de amenințare.
Photo by Micheile Henderson on Unsplash
Autorul citează reacția comisarului pentru sănătate din Chicago în decembrie 1918 la o întrunire a circa 1.000 de oficiali din medicina publică a timpului pentru a discuta măsurile necesare. „Este datoria noastră să ferim oamenii de frică. Îngrijorarea ucide mai multe persoane decât epidemia. Din partea mea, lăsați-i să poarte un picior de iepure pe un lanț de aur dacă vor și dacă îi va ajuta să scape de fiziologia fricii.”
Și articolul se încheie cu concluzia liniștitoare că “masca de față ar fi oferit probabil la fel de multă protecție ca piciorul de iepure. Dar le-a permis oamenilor să simtă că fac ceva pro-activ, ceea ce are o mare valoare psihologică și acest lucru a fost înțeles chiar și cu un secol în urmă.” Azi, după 100 de ani, știm mai bine și mai multe. Dar lucrurile simple, care sunt gratis și nu încorporează prea multă tehnologie, sunt cele mai eficiente: spălarea mâinilor, acoperirea gurii când tușim și statul acasă când suntem bolnavi. Reducem și șansele răspândirii infecției, dar mai ales teama care este, probabil, mai puternică decât COVID-19.
Photo by Lucrezia Carnelos on Unsplash
Photo by Free To Use Sounds on Unsplash
Photo by Hello I’m Nik 🍌 on Unsplash
PS – În ziarul din fotografia de Micheile Henderson de mai sus titlul este în olandeză: “hoe ga je als belegger om met gevolgen coronavirus?” Iar prietena mea Google îmi spune că înseamnă “cum te ocupi de investitor cu consecințele coronavirusului?”.
Cum se marchează această zi prin lume este o altă discuție! DAR am dat azi peste un citat care zice că „A îmbătrâni este obligatoriu, a te maturiza este opțional.” Și mă gândesc că este adevărat – până la un punct. Până la punctul în care speranța de viață la generațiile actuale de americani este în scădere față de cele precedente , iar în România oricum speranţa de viaţă este mai mică decât media europeană conform unui studiu Eurostat/2019. Cu alte cuvinte, dacă la nivel european speranţa de viaţă este de 64,2 de ani pentru femei şi 63,5 de ani pentru bărbaţi, în România, femeile trăiesc în medie cu 5 ani mai puțin decât restul europencelor, iar bărbații români cu 3,7 ani mai puțin decât bărbații europeni. (https://www.mediafax.ro/social/statistica-ingrijoratoare-speranta-de-viata-in-romania-mai-mica-decat-in-ue-medic-multe-persoane-nu-merg-la-doctor-ani-de-zile-18105778)
Tematica acestei zile este în 2019: Drumul către egalitatea de vârstă.
A, și da există și în România o instituție dedicată vârstnicilor: CNVP (Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice) http://www.cnpv.ro/
Sunt multe de comentat, dar n-am timp.
Mistress of the castle
Pe Olt
Careful: I’m still very young – really a teenager as my respected master, James Moulder, used to tell me.
How this day is celebrated around the world is another discussion! BUT today I came across a quote that says “Growing old is mandatory, growing up is optional.” And I think it may be true – to a point. To the point where life expectancy for current generations of Americans is lower than the previous ones, and in Romania anyway life expectancy is lower than the European average according to a Eurostat research / 2019. In other words, if at the European level life expectancy is 64.2 years for women and 63.5 years for men, in Romania, women live on average 5 years less than the rest of European women, and Romanian men with 3.7 years less than the rest of the European men.
The theme for the International Day of Older Persons 2019 is ”The Journey to Age Equality”.
Ah, and yes Romania herself has an institution dedicated to the elderly: CNVP (The National Council of Elderly People) http://www.cnpv.ro/
Too many comments to make, but I don’t have the time.
Însușire culturală? Sau fuziune? O chestiune extrem de delicată – peste tot în lume. De ce? Citiți articolul și/sau gândiți-vă la sarmale, ciorbă, mămăligă, zacuscă, telemea, plachie, saramură, papanași, palincă și multiplele denominări sub care se folosește (țuică, horincă, rachiu, șliboviță, vinars, cine-mai-știe-cum) care sunt toate parte integrantă a tradițiilor noastre „pur” românești/ungurești/bulgărești/grecești/sârbești/turcești/ucrainiene/croate/lipovene. Încercați să discutați despre mâncărurile tipic românești cu burta plină și nu la masa pe care aceste bucate delicioase se află și … Atenție, mâncatul într-o atmosferă încordată poate fi periculos!!! Dar în timp ce le mâncăm nu prea ne pasă de origini și chestiuni culturale – sunt atât de gustoase.
Privind lucrurile în ansamblu: „Este absurd că trăim toți împreună pe același pământ, folosim aceleași ingrediente crude, gătind mâncăruri foarte similare și, totuși, ridicăm granițe atât de dure între noi.” – spune cineva în articol. Și are atâta dreptate. Cele mai dure granițe sunt cele din mintea noastră.
Cultural appropriations? Or fusion? Touchy, touchy – there and everywhere! I know it’s an extremely delicate subject for palates of all kinds. However, it’s one we need to have.
Sarmale, mămăligă, tochitură, zacuscă, telemea, plachie, saramură, papanași, palincă and its various denominations (țuică, horincă, rachiu, șliboviță, vinars, whoknowswhat) are all part of our truly Romanian/Hungarian/Bulgarian/Greek/Serb/Turkish/Ukrainian/Croatian/Lipovan traditions. Try to bring up the subject of “really-romanian-food” away from the table on which those dishes are and … Careful! Eating during arguing may be dangerous to your health!!! But while we eat them, we don’t really care – they’re so good.
Looking at the larger picture: “There’s an absurdity that we’re living together on the same land and using the same raw materials, cooking very similar food and we have such hard borders.” – says one of the guys in the story. And he’s so right. The hardest borders are those in our minds.
pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române –
Dragă Alex,
M-am tot gândit ce să-ți fac cadou la aniversarea de azi. Ceva să-ți facă plăcere și să fie și semnificativ!
Să-mplinești 91 de ani este o realizare minunată, felicitări, dar să trăiești 91 de ani activi și să ai înfăptuirile tale este o adevărată poveste de succes. Ce să-i faci cadou unui om care a trăit atât de frumos ca tine, atât de intens în același timp și cu atâtea încercări, trecând prin atâtea schimbări istorice, dar și cu atât de multe împliniri, cu momente minunate, cu momente tensionate, cu oameni care ți-au fost recunoscători, alții care te-au detestat fățiș sau, poate, doar în particular? Așa cum este viața fiecăruia dintre noi. Pot continua cu astfel de întrebări, dar adevărul este că vine o vârstă când nu mai avem nevoie de lucruri, de obiecte, când nu ne mai dorim semnificativ prea multe, dar ne dorim contacte umane cu sens, ne dorim să putem conversa cu cei de care am fost într-un fel sau altul legați în anumite momente din viață.
De asta am hotărât să-ți aduc azi ce am eu mai de preț – timpul meu. Ți-am făcut câteva prăjiturele. Sper să-ți placă. În timp ce le făceam, cu drag și mare plăcere, rememoram cunoștința noastră. Cum ai sunat la ușa biroului nostru din Negru Vodă și te-ai prezentat cu recomandarea lui Valerie Mitchell! Ce vremuri! Cum am lansat ESU-România, cum organizam concursurile naționale de Public Speaking la Parlament, cum ai devenit președinte al ESU-România, cum am fost împreună la Chișinău și Bălți, cum mi-ai făcut cunoștință cu limba relativ arhaică vorbită la Chișinău și mi-ai explicat calcurile din rusă, cum mai târziu am fost la lansarea ESU-Moldova împreună cu Lulu. Cum mi-ai spus că Lordul Watson, după ce a fost făcut DHC de Universitatea București, n-a primit roba ceremonială, și am decis amândoi că nu-l putem lăsa pe bunul Lord să aibă faimoasa lui colecție de robe descompletată. Mi-am adus aminte de multele călătorii pe care le-ai făcut să reprezinți ESU-România în atîtea locuri în lume! Tu și Ileana. După ce ai devenit Președinte Emerit, îmi povesteați amândoi cum se descurca Ela la Consiliile Internaționale. Știu sigur că a fost și pentru ea mai ușor, mai comfortabil să te aibă alături. Vă mulțumesc. Cum am făcut un tur de forță în 2008 când tu împlineai 80 de ani, iar ESU internațional 90 de ani, și am reușit să scot la timp cartea Schimbând destine, schimbăm lumea Changing Lives We Change the World.
Dragă Alex, sunt sincer foarte fericită că exiști în viața mea, în viața noastră. Tu și Ileana sunteți niște modele pe cât de minunate, pe atât de firești. Din păcate tot mai rare în lumea de azi. Am învățat foarte multe lucruri de la tine, de la voi. Și învăț în continuare. Să fii convins că este unul din cele mai frumoase complimente pe care l-am făcut vreodată cuiva din toată inima.
La mulți ani în continuare, Alex! Mi-aș dori să am ocazia să-ți spun lucruri minunate și la 100 de ani! Dar unele lucruri nu depind numai de noi. Orice zi în viitor este o mare realizare de care realmente trebuie să te bucuri așa cum ne bucurăm noi de privilegiul de a te avea în viețile noastre și de a-ți fi în preajmă! La mulți ani, Alex!
Alex cu minunatul cadou pe care l-am primit fiecare dintre noi de ziua lui – articolul scris de el în Literatura și Arta nr. 28 (3853) / 18.07.2019, p. 6.
Alături de sărbătorit – Radu Ciuceanu, A.B., Ileana Budișteanu și M.N.
Study of Totalitarianism (INST) of the Romanian Academy
Dear Alex,
I have been thinking what to offer you for today’s anniversary. Something you might enjoy and might also be significant!
To be 91 is an awesome achievement, congrats! However, to live 91 years fully active and to have your accomplishments is a true story of success. What to offer as a gift to a man who lived as beautifully as you did, as intensely and at the same time went through so many hardships, so many changes of history, who also knew so many fulfilments, wonderful moments, people who had been grateful, others who openly or maybe just privately hated you? As in the life of each of us. I can go on, but truth is that there comes an age when we no longer need things, objects, when we no longer need more and more, but we do need meaningful human contacts, we wish to speak with those whom we have been somehow connected to in certain moments of our lives.
This is why I decided to offer you today my most precious possession – my time. I made you some cookies. I do hope you’ll like them. While I was preparing them, with great care and love, I was thinking of our friendship. How you rang the bell to our office in street Negru Vodă and introduced yourself with Valerie Mitchell’s recommendation letter! Those were the days! How we launched ESU-Romania, how we were organizing the National Competitions of Public Speaking in the Parliament, how you became Chairman of the ESU-Romania, how we went together to Chișinău and Bălți, how you introduced me to the relatively archaic language spoken in Moldova and explained to me the linguistic transfers from Russian, how later on we went together with Lulu to the launch of ESU-Moldova. How you told me that Lord Watson, after being awarded a DHC by the University of Bucharest, was not permitted to keep the ceremonial robe and so we both decided we could not let the good Lord have his famous collection of robes without the Romanian one. I remembered your many voyages around the world to represent ESU-Romania in so many places on the globe! You and Ileana. After you had become Chairman Emeritus you used to tell me how Ela was doing in her new position at the International Council meetings. I know for sure that having you by her side made her own life easier. Thank you both. How I did my best in 2008, when you turned 80 and ESU International 90, to write and bring out in time the book Changing Lives We Change the World.
Dear Alex, I am sincerely very happy that you exist in my life, in our lives. You and Ileana are wonderfully genuine models. Unfortunately true models are fewer and fewer today. I learned so many things from you both. And I continue to learn. Rest assured that this is one of the most beautiful compliments I ever paid someone from all my heart.
Continue to have Happy Birthdays, Alex! I wish I could have the occasion to tell you lovely things when you turn 100 as well! But some things do not depend only on us. From now on any and all of your future days will be a great achievement that you have to cherish as we cherish the privilege to have you in our lives and to be around you! Happy Birthdays, Alex!
