DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

ABBAtaruri // ABBAtars

Printre premii literare, schimbări climatice și coșmaruri politice iată și ceva nou. ABBAtaruri. Vineri, 5 noiembrie, pe o arenă din Londra, construită la comandă. IA, fani loiali și răbdători și, bineînțeles, încasări. După cum spune The Economist Espresso: „Negativiștii vor spune că totul este motivat de bani, bani, bani. Fanii vor fi doar recunoscători pentru muzică”.

Adevărul este că privim un proces fascinant care, probabil, este încă de domeniul fantasticului. Intrați în al șaptelea deceniu de viață, după o carieră de un succes pe care toți și l-ar dori, dar puțini și-l pot imagina, iată un grup de legendă întorcându-se pe scenă. De ce? Björn și Benny explică pe scurt un proces care a durat 40 de ani. De la inițial două melodii noi, (‘I Still Have Faith In You/Încă am încredere în tine’ și ‘Don’t Shut Me Down/Lasă-mă să vorbesc‘) la un album complet și, la formarea unei echipe de profesioniști de câteva mii de oameni, concertul de lansare vrea să sărbătorescă, printre altele, capacitatea umană de a-și imagina lucruri de neimaginat și de a păstra prietenii în ciuda multor încercări care ar putea s-o distrugă.

Among literary prizes, climate change and political nightmares here’s something new. ABBAtars. On Friday, November 5, on a custom-built arena in London.  AI, fan loyalty & patience and, of course, revenues. As The Economist Espresso says: “Naysayers will argue it’s all motivated by money, money, money. The fans will just be thankful for the music.”

The truth is that we are looking at a fascinating process that is probably still somewhere between reality and fantasy. In their seventies, after an incredibly successful career that everyone would love to have, but few can even imagine it, here’s a legendary group returning to the stage. Why? Björn and Benny briefly explain a process that lasted 40 years. From initially two new songs, (‘I Still Have Faith in You’ and ‘Don’t Shut Me Down’) to a full album and to bringing together a team of professionals of several thousand people, the launch concert wants to celebrate, among other things, the human capacity to imagine the unimaginable and to keep up friendship in spite of many attempts at destroying it.

DIN VIATA, ROMANA

In Memoriam – ALEXANDRU BUDIȘTEANU

S-a stins din viață Alexandru Budișteanu. Avea 93 de ani. Am avut deosebitul privilegiu de a fi o prietenă a familiei Alexandru și Ileana Budișteanu și de a fi lucrat împreună cu ei într-o perioadă a vieții.

Așa cum am i-am spus la aniversarea de 91 de ani, din păcate ultima pe care și-a sărbătorit-o împreună cu prietenii la Capșa, să-mplinești o astfel de vârstă este o realizare minunată pentru oricine. Dar să trăiești o viață atât de lungă și constant activă și să fi înfăptuit toate lucrurile pe care Alexandru Budișteanu le-a înfăptuit este cu adevărat o poveste de succes.

S-a născut la 11 august 1928 în comuna Pârlița-Târg, atunci în județul Iași, România, ulterior județul Bălți, Republica Moldova.  A trăit așa cum spune el însuși în titlul cărții sale apărută în 2014, Sub patru regimuri pe toate continentele. A avut o viață frumoasă, intensă, cu foarte multe încercări, trecând prin atâtea schimbări istorice, dar și cu atât de multe împliniri, cu clipe minunate, cu secvențe dificile, cu oameni care i-au fost și continuă să-i fie recunoscători și, desigur, cu oameni care l-au detestat pe față sau, poate, doar în particular.

Am scris aici despre cum și când l-am cunoscut și am punctat câteva repere personale ale cunoștinței noastre.  Nu o să mă repet acum. Dar vreau să evoc aici rugămintea pe care Alexandru Budișteanu mi-a făcut-o în martie 2002 de a descoperi și fotografia la Cleveland un monument care fusese amplasat sub supravegherea lui în Grădina Națiunilor. A fost o întreagă aventură de a descoperi Grădina în condițiile în care Internetul era la începuturile sale, în majoritatea cazurilor putând fi accesat prin conexiune telefonică (dial-up) și telefoanele erau mobile, dar erau departe de a fi inteligente.


https://www.clevelandculturalgardens.org/gardens/romanian-garden/

Acum, în octombrie 2021, în câteva secunde am aflat locația Grădinii românești (înființată în 1967) din Federația grădinilor culturale din Cleveland. Și m-am întristat, dar asta este o altă poveste, pe care sper s-o spun altă dată. Aici am să spun doar că în 2002 am găsit Grădina datorită ajutorului veșnicului nostalgic după România Nicu Manolache. Era un martie plin de zăpadă și ne-a luat o zi întreagă de întrebat în dreapta și-n stânga până am ajuns unde trebuia să ajungem. Fotografiile de mai jos au apărut în cartea aniversară, bilingvă, dedicată lui Alexandru Budișteanu, Schimbând destine, schimbăm lumea / Changing lives, we change the world.  

Ce poți spune în astfel de momente? Că despărțirile, oricât de previzibile, sunt foarte dureroase? Că am fost și sunt foarte fericită că Alexandru Budișteanu a existat în viața mea, în viața noastră, în care a fost un model de om de la care am încercat să învăț cât mai multe? Că-mi punea întrebări interesante, de “lingvist ratat” cum îi plăcea să glumească și mă obliga să reflectez la modalitățile în care limbile se adaptează sau creionează realități? Că glumeam tot timpul despre cum îi vom aniversa centenarul, dar, iată, n-a fost să fie?! Din păcate sau poate din fericire, unele lucruri nu depind numai de noi, indiferent de câtă voință și dragoste de viață ar exista.

Mă opresc aici știind că nu pot spera să luminez nici măcar parțial o viață atât de complexă precum cea a lui Alexandru Budișteanu în doar câteva rânduri. Dar, iată pentru cei poate interesați, câteva locuri unde puteți găsi mai multe informații despre aspecte din viața lui. Aici și aici.

Am convingerea, însă, că viața noastră va fi mai săracă fără Alexandru Budișteanu în ea. La fel, știu sigur că viețile celor pe care i-a atins cu generozitatea lui sufletească și intelectuală, și sunt mulți, vor fi cu siguranță mult mai bogate.

DIN VIATA, ROMANA

In Memoriam – Dan Tănasie

Pentru mine au fost întotdeauna un cuplu – Vivi și Dan Tănasie. Nu mi-i pot imagina separați. Ne cunoaștem de o viață. Întâi a plecat Lulu, soțul meu, apoi Vivi a suferit un AVC și acum Dan. A plecat spre alte lumi, poate spre Marele Arhitect, poate spre lumina divină a unui Dumnezeu care pare adesea că ne-a uitat sau, poate, doar ne încearcă răbdarea și umanitatea. Nu vreau să las trecerea lui Dan fără un mic ecou, aici pe pagina mea.

Plecarea lui a făcut să vibreze pânza lumii noastre și am primit știrea trecerii lui din diverse colțuri și de la prieteni dragi cu care nu mai apucăm să ne vedem – nu, nu din cauza vârstei, ci a vremurilor. Puținele știri pe care le mai am despre Vivi și Dan mi-au venit așa.  

Este cazul acum să-mi amintesc aici de clipele minunate pe care le-am petrecut împreună. Un revelion făcut la Eforie Nord prin 1978 (pe vremea aia era o aventură exotică), concediul petrecut cu ei și Cosmin la Neptun în 1979. Noi fetele și Cosmin eram cu jachete și ne uitam de pe marginea piscinei cum Dan și Lulu se bălăceau zgomotos pentru că eram, probabil, singurii curajoși pe faleză. Ce ne-am bucurat acum vreo doi ani când i-am arătat pozele lui Vivi în timp ce Dan era la pescuit. Câte seri petrecute în casele prin care au trecut – din Calea Victoriei în Cosmonauți și apoi la curte, sau la noi sau aiurea. Câte partide de pescuit n-au făcut împreună cu Lulu și Ionuț! Dar concediul de la Sulina?

Aniversarea de 70 de ani a lui Dan de la Select când am reîntâlnit prieteni dragi, l-am revăzut pe Cosmin maturizat de trecerea prin viață, ne-am amintit … viața!

Ultima întâlnire a fost la Curtea de Argeș în august 2019. Cu Vivi și Whiskey am stat în chioșc depănând amintiri, schimbând impresii de lectură și mai târziu și cu Dan care, ca de obicei, mi-a lăsat captura zilei.

Și câte altele.

Era foarte mândru că era absolvent de comerț exterior. Printre relativ puținii din perioada în care a existat facultatea ca atare. Adică, zicea el, ce ziceți voi acum că este REI. Și-i făcea mare plăcere să-și amintească de profesorii de atunci.

Da, era plin de viață, optimist, mereu dornic să facă lucruri noi, îndrăgostit la nebunie de nepoata Maria, Măriuca cum o alinta, pe care am și cunoscut-o datorită grijii enorme pe care o avea față de ea. Era un izvor nesecat de bancuri și pilde ardelenești, un vocabular total incorect politic față de standardele de azi, dar deosebit de savuros și memorabil. Un om adevărat.

A cunoscut o mulțime de oameni remarcabili, dar a fost de o discreție desăvârșită fără să pară secretos. Neuitând o clipă de unde vine și, probabil, de ce s-a aflat temporar, ca noi toți, aici era deplin conștient de misiunea lui: să servească unei cauze înalte pe care adesea unii o uităm, dacă am știut-o vreodată. A arătat drumul celor care au avut ochi și dorința de a face mai mult și mai bine.

Ne vei lipsi, Dănuț.

DIN VIATA, ROMANA

In memoriam – Rodica Stanciu-Capotă

Cuvintele se adună greu pentru a vorbi despre cineva care ne-a părăsit mult prea repede. Nu pentru că nu le găsim pe cele mai potrivite , ci pentru că sunt mult prea multe care se vor alese pentru a vorbi despre un om deosebit, o persoană remarcabilă prin eleganța atitudinii și exprimării, conciziunea și eficacitatea interacțiunilor profesionale, dar și căldura, sinceritatea și omenia relațiilor cu semenii. O persoană de mare forță interioară, educată și trăită, din păcate, nu doar livresc, dar mai ales prin multiplele încercări pe care viața i le-a pus în față. Le-a depășit cu firescul și seninătatea omului care știa că suntem trecători pe lumea asta și că nu merită să ne pierdem vremea cu fleacuri care adesea ne țin ocupați și ni se par vitale câteva momente din existența noastră. Probabil că Rodica Stanciu-Capotă a distilat în personalitatea ei cele mai tari esențe ale culturii franceze pe care o iubea cu pasiune și o preda cu sinceritatea și entuziasmul dascălului care nu se repetă niciodată pentru că are constant în față alți studenți, alte individualități, alte nevoi.

Suntem, în diverse măsuri desigur, influențați de stereotipurile prin care încercăm să navigăm o lume tot mai incertă și mai fluidă. Unul din ele este că devenim în timp parte a culturii pe care o predăm. Iată că Rodica era mai degrabă o anglo-saxonă prin comportament decât o franțuzoaică tipică. Cu alte cuvinte avea o disciplină extraordinară a comunicării, era discretă și eficientă, și, mai ales, nu lăsa ca lumea să-i vadă greutățile, necazurile și suferințele personale.

Cu siguranță că de aceea dispariția ei a tulburat profund comunitatea profesională din care a făcut parte. Am citit despre Rodica lucruri impresionante, amănunte personale delicate sau comice, amintiri pe care fiecare din noi le purtăm și foarte rar ne găsim timpul sau prilejul să le împărtășim chiar cu persoana care ni le-a oferit cel mai adesea fără nicio intenție. Doar pentru că era firească și naturală. Poate că dacă ne-am face timp și am insista …

Am câteva amintiri personale despre Rodica. Am fost impresionată sincer de faptul că într-o lume toxic de competitivă, Rodica avea tăria și fermitatea de a nu-și dori neapărat „sclipiciurile” vieții academice, adică promovarea cu orice preț. Își alegea cu atenție parcursul profesional și-l urma cu atenție și disciplină riguroasă. Făcea, într-un fel binecuvântat, ceea ce-i plăcea să facă și, desigur, asta se vedea în aprecierea sinceră a celor din jur, dar mai ales a studenților.

Mi-a fost de un mare ajutor în perioada în care eram director de departament. Era un om deosebit de echilibrat și, pentru mine esențial, nu-mi spunea ceea ce voiam să aud. Îmi spunea lucruri „neplăcute” pe un ton cald și prietenos făcându-mi serviciul de a-mi deschide ochii asupra unor fațete ale realității pe care, din diverse motive, nu le vedeam. Un adevărat dar și o binecuvântare pentru un  om în poziția mea. Sper că a înțeles cât de mult i-am prețuit sfaturile, chiar dacă nici eu n-am găsit timpul să-i mulțumesc altfel decât superficial.

Și țin minte cum ieșea o dată pe lună cu un grup de colege la prânz într-unul din locurile de lângă ASE. Pizza Hut, La plăcinte, Tucano. Am fost și eu invitată și de vreo două ori am și fost. M-am bucurat de liniștea și calmul pe care o astfel de „decuplare” le poate aduce în iureșul nestăvilit al vieții profesionale dintr-o universitate modernă.

Dar mai ales, mi-aduc aminte cu mare plăcere, că am fost la o întâlnire de film pe care o organiza cu studenții. Erau neașteptat de mulți, foarte activi și în mod sincer interesați de subiect.

Cel mai frumos omagiu care i se poate aduce unui dascăl este aprecierea studenților. Sunt pe pagina de Facebook a Rodicăi câteva mesaje impresionante. Dar, probabil cel mai straniu lucru care mi s-a întâmplat a fost ieri seară. Ginerele meu, englez rezident în România, mă întreabă dacă o cunosc pe profesoara de franceză din ASE care a murit. Sigur. De ce? Pentru că două dintre fetele care lucrează la firma lui vor veni special din vacanță să participe luni la înmormântare. Probabil a fost extrem de iubită, zice el.

Da, Rodica a fost iubită și apreciată. Ne va lipsi mult. Și-a lăsat amprenta pe foarte multă lume care-i va purta amintirea vie. Ce poate fi mai frumos pentru o profesoară adevărată?

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Economia serviciilor și scrisul de mână

Ce legătură este între cele două? Mai strânsă decât v-ați imagina!

Prelucrare după emblema campaniei cu același nume de la RRC.

Am mai scris anul trecut despre bucuria trimiterii și, mai ales, primirii de flori prin curier. Un avantaj al economiei bazate pe tehnologie. Totul este minunat: găsești magazinul online potrivit, alegi buchetul după diverse criterii, inclusiv de buget, scrii ce-ți dorești să apară pe biletul de însoțire, plătești și … aștepți surpriza plăcută din glasul care-ți mulțumește telefonic pentru gestul delicat și elegant! Și, înainte de a trece la nemulțumirile mele, trebuie să subliniez că paginile de internet ale majorității florăriilor sunt frumoase și prietenoase, explicând clar ce și cum trebuie să faci. O plăcere să te uiți la bucuriile florale pe care ți le-ai comanda adesea singur/ă ca să te răsfeți în culori și miresme de vis.

Dar, mai sunt și cârcotași (ca mine) care se uită critic la biletul din buchetul de flori și se-ntreabă de ce nu există la florarii care se ocupă de livrări de flori o persoană care să scrie de mână într-un mod mai evoluat?!? Mă refer desigur la orășelele în care se livrează flori. În București, unde am trimis și eu adesea, furnizorii tipăresc textul pe care l-au primit prin formularul electronic de pe internet pe orice tip de felicitare și fac acest lucru profesionist. Cu alte cuvinte, ce-ai scris cu mâna ta, aia va primi destinatarul sau destinatara.

În Curtea de Argeș, însă, acest lucru nu se-ntâmplă. De ce? Nu pot decât specula: probabil nu au rădbare sau nu știu cum se tipărește cu un font frumos un text pe o carte poștală sau felicitare. Cum poziționezi cartonul în imprimantă pentru a avea încadrarea corectă a textului pe pagină? Lucrurile nu sunt chiar simple și uneori îți trebuie mai multe încercări. Soluția: exerciții, exerciții, exerciții sau … cursuri de formare.

Sau poate au aflat că scrisul de mână este mai cald, mai apropiat, mai elegant decât orice caracter tipărit. Există însă o condiție esențială: să fie un scris frumos, evoluat, care se citește ușor și care este îngrijit. Fără ștersături, ezitări sau chiar cerneală/pastă întinsă ca la școlarii începători care scriu chinuit, cu limba între dinți, de frică să nu-i certe doamna sau părintele de serviciu!

Iată biletul care a însoțit un buchet de flori livrat foarte elegant, de altfel, de Floria.ro, furnizor oficial al casei regale românești în Curtea de Argeș.

Am permisiunea să folosesc imaginea.

Ce să comentez? Păcat de florile încântătoare și textul plin de gingășie.

Nu mă pot abține să repet că în alte țări caligrafia este nu doar parte obligatorie a programei școlare, dar și un hobby destul de popular. Pentru convingere căutați pe TED. Sau amintiți-vă că Steve Jobs n-a terminat facultatea pentru că i se părea că învață lucruri nerelevante, dar a frecventat cu mare pasiune cursul de caligrafie de la Reed College și era convins că acest curs a contribuit la dezvoltarea caracterelor elegante ale primului computer Macintosh.

Economia serviciilor este o construcție foarte fluidă și adesea fragilă. Când există detalii de tipul celui de mai sus te gândești dacă să mai comanzi din același loc sau nu.

DIN VIATA, GURA LUMII, ROMANA

21 iunie 2021

Solstițiul de vară, prima zi de Rusalii, și multe altele. Le găsiți aici sau dacă vreți chestii mai diversificate, gen muzică, film și sport aici.

Da, știu sunt în engleză. Dar, iată și în română lucruri interesante aici: Ziua internaţională Yoga, Ziua europeană a muzicii, și altele.

Tot citind diverse mi-am reamintit că acolo jos, dacă ne uităm la hartă din România, începe iarna. La ei e ziua cea mai scurtă. Mi-am amintit cum eram îmbrăcată straturi-straturi, ca o ceapă, chiar la mentoratul cu James Moulder. Ce vremuri!

La noi înflorește teiul. Știu că la șes a inflorit deja, dar la mine, la Curtea de Argeș acum e în plină floare. Și se pare că teii înfloriți de Rusalii aduc noroc și sănătate. Iar ploaia – desigur că va aduce prosperitate. În cantitate rezonabilă. Altfel – pagube și chiar mai rău. Dar azi – numai de bine!

Ce bucurie să apuc un interval fără ploaie și să mă plimb pe sub tei, în mireasma lor încântătoare. Și să-mi aduc aminte de alți tei, de alte vieți și alte miresme.

DIN VIATA, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Rusalii, roze și … cuvinte

Pe mai multe pagini de presă am găsit informația că „Rusalii”, sărbătoarea de azi, provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor. Frumos și, desigur, posibil. Dar, tot acolo ni se spune că s-ar putea să vină și de la fetele împăratului Rusalim, despre care se credea ca aveau puteri magice si seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Mda, dar cine este acest împărat Rusalim? News.ro nu ne spune, și o căutare sumară nu ne dezvăluie. Dar, mă duce la un blog extrem de interesant, scris de o lingvistă specializată în istoriografie, profesoară emerita la Duke University. Adică, ce spune are ceva credibilitate! Citiți aici.

Și apoi, iată și, pe scurt, ce ne spune DEXul:

Săptămâna dinaintea sărbătorii de rusalii în timpul căreia există obiceiul să se sărbătorească anotimpul primăverii și să se pomenească morții. (…) Forma cea mai veche a cuvântului din română este atestată cu o (rosalii), (…) probabil un împrumut cultural.

https://dexonline.ro/definitie-der/rusalie

Așa că fie că vorbim de Rusalii ca iele (mai știți „Jocul ielelor” al lui Camil Petrescu? Carte, film sau audio) sau ca zâne, să ne bucurăm de libertatea pe care au dat-o celor care sunt încă legați de un angajator și, mai ales, de trandafiri, de rozele minunate care acum se luptă cu ploile și manele (sensul 2 și 4 din DEX) de tot felul pentru a ne încânta privirea și parfuma existența.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Invitație, inspirație … creație

Nu prea rezist la invitații de acest gen. De ce?

Pentru că profesioniștii de succes le vorbesc studenților cu autoritatea practicianului, cu aura celui care nu doar că “știe” din cărți, dar chiar face lucrurile pe care noi doar le vorbim, le “teoretizăm”.  

În plus, o invitație pe un fundal roz te predispune la lucruri plăcute. Și, nu în ultimul rând sunt foarte curioasă să descopăr ce-i frământă pe studenți, ce întrebări vor pune, ce probleme au sau … orice altceva.

Și iată-mă la întâlnirea moderată de colegele Elena Stoican și Magda Ciubăncan cărora le mulțumesc și aici pentru că au organizat evenimentul. Să fiu sinceră, mă așteptam la mai multă lume – și colegi și studenți, dar … fiecare are prioritățile și agenda proprie.

Radu Lilea a spus lucruri interesante, poate ușor predictibile pentru noi cei care mai cochetăm cu publicarea, dar probabil necunoscute studenților, prezentându-și industria ca pe o posibilă zonă de absorbție a absolvenților de la LMA. Care mai mult se ghiceau pe Zoom, în spatele diverselor fotografii. Oare de unde o fi moda asta cu participare fără cameră? Nu, nu este vorba de conexiune slabă sau de complexe de fundal. Personal mi se pare că este o chestiune de politețe elementară, dar nu vreau să digresez.

Piața de carte românească este una foarte mica, cu cititori în general în marile orașe. Trist și oareum intuitiv – completez eu în gând. Nu există studii de piață serioase în acest sens, zice Lilea în continuare. “Nu prea ieșim să vorbim cu cititorii. Nu-i întrebăm ce ar dori să citească.” Dar îi întreabă pe studenți: “Ar fi un domeniu atractiv pentru cariera voastră??” Îi invită de mai multe ori să-l întrerupă, să pună întrebări. Nu prea se-nghesuie nimeni.

Vorbește despre agenții literari, agenții de carte ca actori esențiali ai universului unei edituri. Ha! Ha! Mă pufnește râsul. În gând – evident. Dar, spre meritul lui, Lilea recunoaște că la noi nu există agenți pentru scriitori, ci doar pentru edituri. Deprofesionalizarea traducătorilor și redactorilor de carte este un rezultat al lipsei specializărilor din învățământ. Cu alte cuvinte este nevoie de tineri dornici de specializare. Se subînțelege că și de muncă. Dar … unde nu se muncește?

Voi ce citiți? Și cum vă alegeți cărțile? Studenții nu răspund, noi, cel puțin eu, n-o facem ca să-i lăsăm pe ei. Mă rog … Continuă Lilea. Cum alegem ce citim? După gen, recomandări, am auzit de cartea asta, ce este trendy (ca autor, ca domenii), interese de studiu, profesional, pentru a ne informa, învățare pe parcursul vieții, dezvoltarea personalității, preferăm clasicii sau contemporanii sau … după copertă.

Și urmează căteva coperți pe care le prezintă savuros. Iată câteva.

Și iată și una care te cheamă să ridici cartea și s-o răsfoiești sau să n-o mai lași până n-o termini.

Copertele sunt foarte importante, continuă Lilea, pentru că ne spun ce să nu citim.

Va dispărea cartea clasică în fața celei electronice? Nu, clar nu. Pentru lucrurile realmente importante, serioase ne întoarcem la cartea clasică. Să ne raportăm la cărți în mod critic – ne îndeamnă Lilea. Da, cartea este adesea hrană pentru suflet, dar, atenție, uneori cărțile pot fi și otravă.

Va dispărea cartea sau nu? Nerelevant, pentru că oricum citim. Citim foarte mult. DAR … ce este lectura? Esteticieni, antropologi, sociologi, etc au deconstruit lectura. Rezultatul este, paradoxal, greu de citit.

Lectura ne dă acces la un fond cultural comun, dar ne și individualizează.

Timpul a trecut rapid, Lilea este un vorbitor plăcut. Aveți întrebări? Nu? Magda îi mulțumește și îl întreabă ce crede despre “singurătatea autorului român” despre care am scris eu la un moment dat pe Facebook. Este o realitate, vine răspunsul, dar …

Știu – este un stadiu de dezvoltare al pieței, al industriei. Chiar și a noastre, a oamenilor. De ce citim? Dar de ce scriem?

O întâlnire excelentă mai ales prin întrebările pe care ni le-am pus și la care reflectăm în continuare.

DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Despre hărți

Zilele trecute fiică-mea a cumpărat o hartă. Am crezut că este pentru nepoții noștri care ne vizitează de Paște. Au dificultăți în a citi o hartă pe hârtie ceea ce este încă o cerință necesară la școală.  Din motive întemeiate aș spune. Nu, îmi spune ea, nu este pentru ei. Este pentru mine și Redmund, partenerul ei. Vrem să marcăm locurile pe care le-am vizitat. Separat sau împreună. E distractiv, mamă, nu crezi !?

Absolut. În plus, îmi reamintește de vechea mea preocupare cu privire la hărțile digitale. Îmi plac hărțile digitale. Adesea, deși nu întotdeauna, sunt recunoscătoare  pentru existența lui Waze sau Google Maps (în această ordine). Dar nu pot „gândi” fără o hartă pe hârtie. Și descopăr că nu sunt singură.

În acest articol din USA Today puteți găsi o mulțime de motive pentru care oamenii preferă, în continuare, hărțile pe hârtie și de ce industria respectivă prosperă. Rezonez cu multe dintre ele, dar motivul meu preferat este „Hărți pe hârtie pentru a ne face planuri și GPS pentru drum”.

Și astăzi, o zi lentă, chiar dacă este o zi de luni, a doua zi a Paștelui ortodox, mă pot răsfăța cu lucruri „inutile”, cum ar fi să mă uit pe hărți. Așadar, iată o privire asupra unor hărți fascinante. Toate sunt uimitoare. Cu toate acestea, îmi plac în mod deosebit următoarele: 9. Imperiul Roman vs. Imperiul Mongol la vârful puterii lor; 10. Cele mai populare nume de familie din Europa și 14. Cele mai vechi universități din Europa care sunt încă în activitate.

Așa cum se întâmplă adesea, de la acest articol am fost atrasă către următorul „Hărți cu informații neobișnuite”. Vă las să descoperiți ce alfabete se folosesc prin lume sau cât de primitoare este o țară pentru străini.

O modalitate excelentă de a începe o zi – pentru mine. Amuzați-vă puțin. Oare gândim după harta la care privim?

DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.